«...odată cu venirea la Hurezi, arhimandritul Ioan a devenit unul dintre apropiaţii Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ai familiei sale, care i-a încredinţat isprăvnicia zidirii ctitoriilor domneşti. Relaţiile permanente între Hurezi şi Curtea domnească erau întreţinute prin frecventele vizite ale Sfântului Voievod, prin numeroasele danii, care contribuiau la dezvoltarea şi susţinerea activităţilor administrative şi culturale, cât şi prin bogata corespondenţă a Sfântului Constantin cu arhimandritul Ioan.
Zidirea bisericii mari a Mănăstirii Hurezi a durat până în anul 1693, când, la 8 septembrie, în prezenţa Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi a familiei sale, are loc slujba de sfinţire. Slujba a fost săvârşită de către Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti, Episcopul Ilarion al Râmnicului-Noul Severin, precum şi alţi ierarhi, preoţi şi diaconi. Pictura bisericii, realizată de pictorii Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim, a fost terminată anul următor, la 30 septembrie 1694. Concomitent cu biserica au fost construite şi corpurile de chilii, pe laturile de nord, vest şi sud, care organizează spaţiul interior sub formă de cetate, model preluat de la mănăstirile athonite. Pe colţul de nord-vest a fost aşezată bucătăria, terminată în partea superioară printr-un turn mic, care încheia panourile de boltă. Pe latura vestică, central, la etaj, a fost construit Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”. Sub paraclis, la început, a fost o trecere din curtea mănăstirii în grădina ce se întinde în afară, până lângă apa Hurezi, dar, nedovedindu-se prea trebuincioasă şi nici practicabilă, arhimandritul Ioan a pus să se astupe cele două ziduri, organizând înăuntru trapeza.
Mănăstirea Polovragi, metoh al Hurezilor
La 24 iulie 1693, Sfântul Constantin Brâncoveanu închina Mănăstirea Polovragi, care fusese răscumpărată cu suma de 1,500 de taleri de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, drept metoh al Hurezilor. Stareţul Ioan se ocupă de refacerea şi pictarea bisericii, căreia i se adaugă şi un pridvor. Hrisovul Sfântului Constantin din 1704 confirmă că aceasta era „părăsită şi stricată, iar părintele Ioan au pus multă nevoinţă de o au zugrăvit biserica şi o au pardosit şi au făcut tămplele şi slomnul bisearici, trepezariea, chiliile, clopotniţa, magherniţa, făntăna şi cu zidul dănprejur precum toate să văd, cu cheltuiala sfinţii măn(ă)stiri la care au cheltuit tl. 1400”.
Ascultarea arhimandritului Ioan la Surpatele
Soţia Sfântului Voievod, Doamna Maria, a arătat aceeaşi dragoste faţă de Biserica şi neamul românesc, fiind la rândul ei ctitor al mai multor biserici şi mănăstiri, între care se regăsea şi Mănăstirea Surpatele. Ispravnic a fost și aici arhimandritul Ioan, reușind ca prin arhitectura armonioasă a locaşului să îi confere o eleganţă deosebită. Pictura interioară, executată în anii 1706-1707 de către zugravii Andrei, Iosif, Hranite şi Ştefan, formaţi în „şcoala de zugrăvie” de la Hurezi, este una dintre cele mai reuşite realizări de gen în stil brâncovenesc. Tâmpla bisericii, o adevărată bijuterie sculptată în lemn, păstrează icoanele de început, opere de mare valoare artistică. Asemenea şi uşa de la intrare, o operă de rafinament artistic, executată de Filip tâmplarul, demonstrează gustul pentru frumos al familiei Brâncoveanu. Lucrări de refacere se derulau și la Mănăstirea Govora, iar în pridvorul deschis specific epocii, egumenului Ioan îi este atribuită fresca „Maica Domnului Întraripată”, icoană inspirată de gravura din cartea Sfântului Dimitrie Rostovski, Lâna Rourată, tipărită în anul 1696.
„Casele lui Ioan Hurezeanul”
În anii 1709-1710, stareţul Ioan de la Hurezi începe repararea chiliilor și construcția paraclisului cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” în colţul de nord-est al incintei, a două case boltite, cunoscute sub denumirea de „casele lui Ioan Hurezeanul”, şi a unui foişor. Prezenţa, în calitate de ctitor a arhimandritului Ioan, la Mănăstirea Cozia, arată preocuparea constantă a domnitorului faţă de centrele monahale, a căror autoritate duhovnicească o apără, în contextul ofensivei catolice transilvane. Amplasarea celor două paraclise, a foişoarelor ce se deschid spre Olt, amintește de arhitectura mănăstirilor athonite, după cum casele de pe latura de nord şi est cu foişoare evocă arhitectura civilă şi mănăstirească a epocii brâncoveneşti.
Arhimandritul Ioan în însemnările Sfântului Constantin Brâncoveanu
Hrisovul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu din 4 aprilie 1711, cu privire la moşiile şi bunurile dobândite de Mănăstirea Hurezi în timpul arhimandritului Ioan, arată și alte biserici, la construirea cărora a contribuit starețul mănăstirii. „El a mai făcut foişorul de lângă bolniţă, cu 12 stâlpi de piatră şi pivniţă dedesubt, grajdul cu slon de piatră înaintea porţii, a pus via de lângă mănăstire, alături cu via Bistriţei, via de la Troian, alături de cea dată de ctitori şi alt slon, a cumpărat locul dimprejurul viei, a cumpărat via de la Piteşti şi moşia de la Oteşti, din judeţul Olt, a dres casele de la Polovragi, a învelit cu şindrilă biserica, i-a făcut tâmplele foarte frumoase, a întors via Mănăstirii Polovragi, de la Negoeşti, scoţând vinăriciul de la Negoeşti şi Mogoşani, pentru Polovragi, a cumpărat moşia Băleşti, din Gorj, care se hotărăşte cu Baia de Hier, a cumpărat hotarul Poienilor de Jos, 100 stânjeni de moşie, a făcut casele de la Şirineasa foarte bune şi biserica, care iaste pe temelie de piatră, cu hramul Sfântul Nicolae, înzestrând-o cu de toate, a făcut casele de la Runcu, eleşteu mare şi bun şi de tot feliu de peaşte, a dres biserica din Runcu, i-a făcut boltă, a doua oară, a şindrilit-o şi spoit-o, cu hramul Sfântul Gheorghe, căreia i-a făcut tâmple şi icoane. A făcut un schitişor la Puţuri, cu hramul Sfântul Ioan, cu toate că i-au trebuit, în lunca Jiului, şi o vie îngrădită cu gard, un eleşteu la Bratovoeşti, în apa Giorocului, foarte mare şi o moară de iznoavă, care sunt aproape de schit. A mai făcut o roată de moară la Runcu, o casă cu curte, cu poartă şi grajdu la Belciugatul. A mai cumpărat pe Stanciul ţiganul cu ţiganca lui şi cu un copil şi cu trei feate”.
Suferind de podagră
Ioan Arhimandritul, bolnav de podagră, nu mai putea să umble pe la moşii pentru hotărnicii şi judecăţi la Craiova, la viile de la Piteşti sau la acareturile de la Târgovişte. La 23 noiembrie 1724, arhimandritul Ioan se scuza că nu l-a putut însoți pe Episcopul Râmnicului la Sibiu să-l vadă pe „ghineral”, fiind „vreme de iarnă şi noi cu multă slăbiciune a podagrei n-am putut veni”, dar trimite „o butişoară de vin de a Şuteşti” şi pe Ilarion arhimandrit, care va fi numit egumen. Ilarion însă era un om lacom şi interesat, care a stricat rosturile mănăstirii, iscându-se un proces între bătrânul arhimandrit Ioan și acesta, proces în urma căruia administraţia austriacă avea să-l îndepărteze „cu ruşine, să nu se mai apropie cât va fi viu de mănăstire”. După alungarea proegumenului Ilarion, în februarie 1726, arhimandritul Ioan este restabilit în drepturile sale, deşi ajuns la o vârstă înaintată. Ioan arhimandritul moare la 15 iunie 1726 și este înmormântat în pronaosul bisericii mari.
Moştenirea arhimandritului Ioan peste veacuri
Personalitatea arhimandritului Ioan a fost „marcată de un tip de gândire teologică exprimată prin sintaxa iconografică a ansamblurilor de picturi murale, în care se manifestă cu îndrăzneală creatoare, menținându-se totodată în spiritul bine asimilat al tradiției ortodoxe. Secțiunile ample, bogat ilustrate, ale iconografiei bisericii mari, temele alegorice din trapeză sau din pridvorul bolniței, alcătuirea subtilă a programelor figurative din întreaga trapeză sau de la fântână, după o concepție proprie diferită de cea a modelului athonit, reprezentarea, în schimb, a mănăstirilor athonite, în surprinzătorul peisaj din pridvorul de la Polovraci, iconografia bazată aproape în exclusivitate pe Taina Sfintei Treimi din naosul Mănăstirii Surpatele, toată această enumerare a locurilor care au primit rodul gândirii, culturii și experienței sale teologice și spirituale, vine să așeze iconografia sintetică a Schitului Sfântul Ștefan într-un context mai larg de preocupări iconografice ale arhimandritului Ioan, context în care inovațiile topografice cu implantul neașteptat al unor teme și structurile lor compoziționale reflectă prin imagine o logică dogmatică perfect susținută, dar și un imbold novator al ctitorului, ce se lasă circumscris unei viziuni globale a Bisericii, cu toate datele sale mistice și teologice cunoscute cu subtilitate, profunzime și suplețe intelectuală”.
Sursa: https://ziarullumina.ro/regionale/oltenia/arhimandritul-ioan-de-la-hurezi-113991.html
&&&
«...la Biserica Mare a Mănăstirii Hurezi, jud. Vâlcea, s‐au desfășurat, începând cu data de 21 iulie 2015, cercetări arheologice preventive conduse de către Dr. Gheorghe Mănucu Adameșteanu, pe baza Autorizației de Cercetare Arheologică Preventivă, emisă de Ministerul Culturii, Direcția Generală Juridică și Patrimoniu Cultural (Nr. 141/9/2015).
Cu acest prilej, a avut loc desfacerea mormântului arhimandritului Ioan, aflat în pronaos, despre care cunoaștem că a murit la 15 iunie 1726, conform inscripției de pe piatra tombală. După îndepărtarea pietrei funerare, au început săpăturile arheologice în interiorul criptei, în timpul cărora, între 0,40–0,60 m (adâncimea a fost măsurată de la limita superioară a criptei la nivelul ultimei asize) au fost descoperite osemintele a două persoane (M1 și M2, amestecate și concentrate în zona de est a criptei) și elemente ale culturii materiale (fragmente ceramice și de sticlă din secolele XVIII–XIX, fragmente de frescă și cuie de sicriu). În partea de vest a criptei, au fost descoperite oseminte ce provin de la o a treia persoană (M3), depuse deasupra unei cărămizi pe care era scris, cu slove chirilice, numele celui decedat și data morții „Dionisie, arh. ianuarie 1784”. De asemenea, cercetările au cuprins și desfacerea cenotafului domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688–1714). Într‐o criptă amenajată sub sarcofagul domnitorului, a fost depusă o răcliță de lemn, din secolul al XIX‐lea, cu oseminte și păr ale unei persoane de sex feminin, materiale textile și o copaie de lemn (Informații Gh. Mănucu‐Adameșteanu, căruia îi mulţumim şi pe această cale).
În vederea identificării, descrierii, stabilirii lateralității oaselor și atribuirii acestora indivizilor de care aparțin, am utilizat atlasele osteologice ale lui White și Folkens (2000 și 2005).
Starea de conservare a materialului scheletic a fost înregistrată urmând modelul lui Connell (2008, p. 9), care propune un sistem de clasificare în trei grade: stare de conservare bună, moderată și precară.
Starea de reprezentare a resturilor osteologice a fost realizată pe baza modelului propus de Buikstra și Ubelaker (1994, p. 7): >75% = schelet aproximativ complet; 25–75% = parțial reprezentat și <25% = slab reprezentat.
(...)
ANEXA 2
REZULTATUL EXAMENULUI MEDICAL AL OSEMINTELOR
DIN CRIPTA ARHIMANDRITULUI IOAN ‐ MĂNĂSTIREA HUREZI
Dr. N. POLL
Scop: identificarea osemintelor arhimandritului Ioan, primul stareț al Mânăstirii Hurezi, deshumate din cripta sa, în care au fost găsite și osemintele altor doi bărbați. Întrebarea care se pune este: care sunt osemintele arhimandritului Ioan?
Criteriu de identificare: în documentul publicat de Nicolae Iorga, în care spune că avea podagră, arhimandritul Ioan se plânge: ,,nu pociŭ să calcŭ pe pămănt cu picioarele (...), nicĭ pociŭ să mănncŭ, ci alțiĭ mă poartă și‐mĭ daŭ de măncare”.
Câteva date despre gută/podagră
Guta se datorează depuneriii cristalelor de urat monosodic la nivelul cartilajelor, epifizelor, structurilor periarticulare și rinichiului. Leziunea patognomonică din gută este reprezentată de tofii gutoși, un depozit de cristale fine la nivelul cartilajelor.
Clinic, guta debutează de obicei la bărbați, după vârsta de 40–50 ani, cu un atac acut de artrită extrem de dureroasă, de obicei la o singură articulație, cel mai frecvent la haluce, cu o durată de câteva zile, urmată de un interval complet liber de orice simptom.
În timp (ani), depunerea cristalelor de urat monosodic se extinde și la alte articulații, determinând o
artropatie cronică distructivă, numită artrită gutoasă anchilozantă, care produce invaliditate progresivă.
Explorarea radiologică identifică depozite tofacee osoase, defecte osoase radiotransparente, rotunde sau ovale, situate in apropierea extremitații articulare a osului și înconjurate de un lizereu osteosclerotic, o margine osoasă care se întinde in țesuturile moi.
Diagnosticul pozitiv de gută se bazează pe:
‐ Prezența cristalelor de urați în lichidul sinovial,
‐ Descrierea clară a cel puțin unui episod de artrită monoarticulară acută, cu debut brusc și urmată de un interval asimptomatic,
‐ Concentrație mare de acid uric în sânge,
‐ Ameliorarea spectaculoasă a simptomelor după tratamentul cu colchicină,
‐ Prezența tofilor gutoși la nivelul cartilajelor și a altor structuri.
Din păcate, niciunul din cele cinci elemente de diagnostic pozitiv nu este disponibil. Singura sursă de informații ne este oferită de oasele selectate de antropolog ca aparținând arhimandritului Ioan. Dar, oasele au stat inhumate 300 ani, timp în care au suferit modificări, au putrezit exact acele părți care ar fi putut fi produse de gută (tofii gutosi, oasele mici, zonele osteoporotice ale oaselor mari).
Totuși, am identificat modificări importante:
‐ Osificarea membranei interosoase dintre tibie si peroneu pe o distanţă de 1/3 din lungimea oaselor (Fig. 8);
‐ Depozit osos pe suprafaţa cartilaginoasă a capului distal al femurului stâng, ceea ce denotă că articulația genunchiului era anchilozată (Fig. 22);
‐ Două vertebre cervico‐dorsale sudate prin osificarea discului intervertebral, care limitează mișcările trunchiului (Fig. 4);
‐ Depozit osos pe cartilagiul osului scafoid stâng, ceea ce denotă că articulația pumnului era parțial blocată (Fig. 17);
‐ Lipsa de substanță osoasă de formă rotundă la capul distal al metatarsianlui Mt1 drept, modificare care poate fi datorată și efectului înhumării îndelungate (Fig. 7);
‐ Eroziuni la mai multe oase tip rosătură de șoarece, modificare care poate fi datorată și efectului înhumării îndelungate.
Fără îndoială, posesorul acestor oase, a suferit o artrită cronică. Artrite cronice se întâlnesc și în alte boli cum ar fi: poliartrita reumatoidă, artroza, artritele post traumatice, spondilartrita anchilozantă ş.a.
Concluzii
1. Modificările oaselor mai sus descrise nu pot confirma diagnosticul de gută.
2. Chiar dacă diagnosticul de gută,sugerat de N. Iorga, nu este cel real, sigur posesorul acestor oase a suferit de o artropatie cronică distructivă, invalidantă, care ar putea fi şi guta.
3. În acest caz, diagnosticul precis al bolii de care a suferit arhimandritul Ioan nu mai are importanță, cert este că a suferit de artrită anchilozantă care concordă cu invaliditatea descrisă în documentul publicat de N. Iorga.
4. Oasele celorlalte două persoane găsite în cripta arhimandritului Ioan au și ele modificări de artrită, dar de mai mică intensitate.
Întreaga cercetare, integral în PDF, la https://drive.google.com/file/d/1WV-Y4NQOsFecUS2LCa-YkrDrSB3beOj4/view?usp=sharing
Sursa originală a analizei antropologice - autor Gabriel Vasile, doctor în științe sociale/ Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București - este: https://www.persee.fr/doc/mcarh_1220-5222_2016_num_12_1_1034
