«Puțină istorie: Băile Govora
„Nici 10 Karlsbaduri nu valorează cât Govora noastră“, spunea Bogdan Amaru în „Viață romanțată a Băilor Govora“. Cu greu ne-ar veni să credem, în zilele noastre, așa ceva, dar regretatul scriitor vâlcean avea perfectă dreptate. În acei ani din perioada interbelică, când stațiuni cu mult mai vechi și mai renumite treceau prin mari dificultăți financiare, stațiunea Băile Govora cunoștea o adevărată perioadă de înflorire: în sezonul 1930 societatea Govora–Călimănești a realizat un profit de 5.880.563 de lei de pe urma unui număr de peste 14.000 pacienți și turiști.
Având un caracter sezonier, sezonul fiind între 1 iunie și 30 septembrie, în acea vreme stațiunea Băile Govora dispunea de circa 2.000 de camere pentru cazare aparținând atât Societății cât și particularilor. Aceștia din urmă proveneau din clasa de mijloc, în special ofițeri, medici și proprietari care au investit în imobile ridicate pe locuri dobândite prin cumpărare sau primite ca dotă ori ca recompensă în cazul militarilor, construcțiile fiind botezate după numele acestora. Renumele stațiunii a depășit chiar și granițele țării, Băile Govora fiind vizitate și de turiști străini.
Acest lucru îl face cunoscut periodicul Curierul Băilor în numărul 4 din 1936, care publica știrea că 20 de persoane organizate de societatea Europa, care făceau parte din Federația Belgiană a Universităților Populare, între 2 și 10 iulie a parcurs traseul București-Sinaia-Brașov-Curtea de Argeș-Govora cu autobuzele. De la Govora au luat trenul către Băile Herculane, insula Ada-Kaleh, de unde s-au îmbarcat cu destinația Belgrad. Fiind folosite în mod curativ încă din 1849 în mod empiric, dar organizat științific începând cu anul 1886 de către gen. dr. N. Popescu Zorileanu, cu precădere la început în tratamentul sifilisului, gutei și pelagrei, apele minerale constituie de fapt baza existenței stațiunii. În anul 1879, în urma sesizării localnicilor, societatea austriacă Johann Klauss &Co. execută foraje încercând să exploateze țițeiul bănuit a fi în subsolul văii pârâului Hinta. Această societate a sistat lucrările deoarece, deși inflamabil și consistent, era impropriu industrializării, conținând mult sulf, sare, iod și alte substanțe. Primele analize sumare au fost făcute chiar de Zorileanu, iar analize amănunțite au fost efectuate de chimiștii Alfred Nicolaus Bernath-Lendway în 1881, 1884 și Alfonso Saligny în 1886, în urma cărora apele minerale au fost clasificate în 3 categorii: ape clorosodice iodurate, bromurate de adâncime, ape clorosodice, sulfatat-calcice și ape slab sulfuroase, slab mineralizate, bicarbonatate, sodice, magneziene, toate fiind ape atermale, iar coexistența naturală a acestor tipuri de ape o plasează pe primele locuri din Europa și chiar din lume.
Societatea „Govora-Calimănești“
Aceste rezultate l-au determinat pe I.C.Brătianu, el însuși beneficiar al apelor, să ia măsuri pentru înființarea Stațiunii Balneare Govora, prima stațiune cu capital de stat din țară, pe o suprafață de 20 ha dobândită de la localnici prin schimb de terenuri și despăgubiri. Acestea au fost premisele întemeierii Băilor Govora, adevărații ei ctitori fiind general dr. N.Popescu-Zorileanu și Ion Brătianu, meritele lor fiind ascunse în regimul comunist, care l-a „promovat“ în această calitate pe Gheorghe Ciurea, un localnic care de fapt a fost angajat ca paznic al puțurilor săpate de societatea Klauss &Co.
Un aport deosebit la dezvoltarea stațiunii l-a avut Societatea „Govora-Călimănești“ înființată prin Decret Regal în 1910, care a ridicat cele mai importante clădiri: Hotelul „Palace“, uzina și Pavilionul de Băi legate printr-un tunel subteran, proiectate de arhitectul de origine franceză Ernest Doneaud. Dintre acestea, un rol primordial l-a deținut Pavilionul de Băi situat în parcul central, astăzi nefuncțional și aflat într-o stare avansată de degradare. Denumit inițial „Stabilimentul de Băi“, avea 145 de cabine diferențiate ca dotări și confort în 4 categorii: lux, clasa I, clasa II și clasa III, prețul unei băi fiind și el diferențiat în funcție de perioada anului și clasă. Acest aspect și în special amenajarea și dotările au contribuit substanțial la atragerea pacienților din toate categoriile sociale.
În acest edificiu a funcționat, sub conducerea dr. Haralambie Botescu, Institutul de Fisioterapie unde se aplicau cele mai moderne tratamente din acea vreme. Deosebit de important este faptul că aici s-au efectuat primele tratamente hiperbarice în 2 cabine metalice asamblate prin nituire care puteau primi câte 4 pacienți odată. Tratamentul cu aer comprimat are efecte benefice asupra multor categorii de boli, dar și unele contraindicații care au creat multe controverse între specialiști și de aceea se administrează cu precauție. Oricum, acest tratament nu se mai aplică la Govora pentru că cele 2 cabine au fost demontate și vândute ca fier vechi! Este demn de amintit că în anii 1960-1966, în paralel cu Institutul de Balneologie și Fizioterapie din București, aici s-a experimentat, pentru prima dată în Europa, tratamentul cu câmp magnetic de joasă frecvență „Magnetodiaflux“. În acest scop au fost realizate în regie proprie mai multe aparate deoarece cele primite de la București au devenit insuficiente.
Titanul Govora, în agonie
Deși a fost întocmită și înaintată documentația necesară, la cererea Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Vâlcea, și întrunea condițiile necesare, în anul 2000 Pavilionul de Băi nu era clasat ca monument istoric, după cum reiese din studiul de specialitate întocmit în luna mai 2010 de arh. Sergiu Nistor (!) Profilată inițial pe tratamentul gutei, pelagrei, scrofulozei (tuberculoza ganglionilor limfatici de la gât), în urma cercetării medicale susținute tratamentul s-a diversificat pe parcurs și s-a trecut la tratamentul mai multor forme de reumatism, al unor afecțiuni neurologice și în special al afecțiunilor căilor respiratorii superioare care în ultimele decenii au proliferat, având o mare pondere în statistica bolilor cu mortalitate ridicată. Tratamente fizioterapeutice pot fi urmate în marile localități, în clinici și spitale, pe când tratamentele cu factori naturali nu pot fi urmate decât în stațiuni balneare deoarece cele mai multe ape nu pot fi îmbuteliate și păstrate. Tratamentul balnear este eficient, însă de durată, și face cu greu față asaltului tratamentului medicamentos care este mai comod, dar are efecte secundare încă necunoscute. De-a lungul timpului, din motive conjuncturale, Govora a trecut prin mai multe perioade dificile, precum cea din zilele noastre. Una dintre cauze ar fi aceea că apele minerale se obțin cu cheltuieli mari de extracție prin pompare, cu încălzirea și prepararea, întreținerea surselor, care ridică prețul tratamentelor. Aceste impedimente au existat și în trecut, dar ele au fost depășite prin iscusința și talentul organizatoric al celor care au condus stațiunea.
Un reviriment în viața stațiunii se lasă încă așteptat, după cum speră atât localnicii cât și mai ales pacienții, care își pun mari speranțe în darurile cu care natura a înzestrat Băile Govora.
Punerea în aplicare a unor tratamente abandonate, reabilitarea și modernizarea Pavilionului de Băi, odinioară „inima“ stațiunii, ar putea fi unele dintre soluții, folosirea surselor de energie neconvenționale și gratuite ar duce la diminuarea cheltuielilor, aplicarea unor tarife mai bine diferențiate pe categorii, măsuri luate în urma unui studiu economic financiar aprofundat și competent.
Introducerea noului a fost, după cum datele istorice arată, calea urmată și care a dat rezultate spectaculoase. Soluții există, însă e necesară aplicarea lor cu curaj și competență.»
Publicat de ,,Lumea Satului” în 7 Septembrie 2020 la https://www.lumeasatului.ro/articole-revista/turism/6896-putina-istorie-baile-govora.html
&&&
Întâmplări din 1886, anul de început al stațiunii Govora
În anul 1886, medicul militar Nicolae Zorileanu face prima vizită la Govora iar de atunci numele și întreaga sa carieră vor fi legate de stațiune, fiind considerat întemeietorul acesteia, alături de prim ministrul I.C. Brătianu. Descoperirea unor zăcăminte în regiune se petrecuse cu câțiva ani în urmă, când așa cum anunța ”România Liberă” în 8 octombrie 1881.
Întâmplarea care s-a petrecut în septembrie 1881 este detaliată de ziarul ”Epoca”, în suplimentul din 1897 dedicat stațiunilor balneare:
Un anume Claus din R.- Vâlcea făcând cumpărături prin comunele rurale cu ocazia venirii sale în Păușești de Otăsău i s-a spus de locuitori că într-un loc anumit pe valea Hinței chiftește gaz. Om inteligent și ceva instruit, văzând în acea localitate mici emergențe de petrol, formează o societate și începe săparea unui puț pentru a găsi petroleul. Lucrarea a fost condusă până la 1883, când din cauză că în acel puț nu se găsea decât apă sărată a fost parăsit cu desăvârșire după ce ajunse la o adâncime de 25 metri.”
Totuși ”în anul 1884 Dl. Dr. Bernath de Landvey, vizitând județul R.-Vâlcea vine la Govora și văzând apa din acest puț o analizează și o clasează între apele salante-iodurate sau halopegee-iodurate însă nesulfuroase. Savantul chimist dându-și imediat seama de importanța acestor ape din punct de vedere terapeutic, o face cunoscut D-lui prim-ministru Ion Bratianu și îl rugă să trimeată în localitate ambulanța militară pentru a se putea vedea efectele apelor asupra bolnavilor.”
Medicul Zorileanu povestește el însuși în volumul ”Govora et ses eaux minerales” (publicat în 1908 la Nisa, Franța) cum a descoperit puterea vindecătoare a apelor de la Govora:
”În timpul războiului dintre români și turci (1877-1878) am căzut bolnav de reumatism la genunchi. Am folosit toate tratamentele posibile cunoscute de medicină dar fără nici un rezultat. Timp de 10 ani am fost sclavul acestei boli și numai după ce am găsit apele minerale de la Govora și după o cură de 3 ani am fost complet vindecat. Apele minerale au fost experimentate și studiate de mine pentru prima oară în 1886.”
Următorul pas a fost analizarea apelor la Universitatea din București în urma căruia s-a evidențiat prezența iodului și a sulfului. Rezultatele testelor fiind încurajatoare a început captarea şi amenajarea izvoarelor. Operațiunile au fost conduse de inginerii Iranilic Bochet şi Pierre de Lamaigne. În august 1886 a fost trimisă ambulanța militară și ”s-a dispus adâncirea puțului și captarea diferitelor emerginți ce se aflau prin prejur” (”Epoca”, supliment stațiuni balneare, 1897).
Lucrările de la Govora nu scapă neobservate de presa vremii care își trimite colaboratorii să viziteze regiunea și să transmită relatări. Ziarul ”Voința națională” publică în 17 august 1886 o astfel de corespondență:
Unul din colaboratorii noștri care s-a reîntors ieri de la Călimănești ne comunică următoarele despre apele de la Govora, unde a fost câteva ore ca să viziteze această localitate.
D-sa a găsit acolo pe d. dr. Popescu Zorileanu care se ocupă de captarea apelor de la Govora. D. Zorileanu, care se preocupă foarte mult de chestiunea apei potabile, a reușit s-o rezolve într-un mod cu totul fericit pentru viitorul stabiliment. D-sa găsise niște surse, dar ele fiind prea departe, pe valea din stânga, nu puteau satisface necesitățile unui mare stabiliment decât cu mare anevoință. De aceea d-sa întreprinse o esplorare cu sondagiu mai minuțioasă a terenului și dete peste două surse de apă foarte bună și în cantitate destul de mare, la poalele unei movilițe, desupra platoului. Apa fiind mai sus decât platoul se aduce cu înlesnire la platou de care nu este departe decât cu 200-250 metri, prin niște burlane. Aceste isvoare au fost desfundate și s-au făcut fantasii. Cu această ocasiune s-a constatat că acolo fuseseră și altă dată fantasii.
D. dr. Zorileanu a început captarea surselor cu blăni precum și vaporisarea apelor pentru estragerea sărurilor. D. inginer Zăgănescu a început traseul șoselei care duce la Govora și pentru întocmirea căreia va sosi și d. inginer Țepușanu.
Pe fiecare zi sosesc acolo bolnavi. Zilele trecute au sosit de la Horez niste bolnavi foarte grav, care au început a face băi.”
În anul 1886, pe lângă Nicolae Zorileanu și I. C. Brătianu, s-au tratat la Govora și alte personalități precum ministrul lucrărilor publice Radu Mihai și soția doctorului Măldărescu.
Sezonul balnear s-a încheiat în luna septembrie odată cu mutarea ambulanței militare și a telegrafului.
Dr. Nicolae Zorileanu scria în ”Govora et ses eaux minerales” că ”în primul an (1886) la Govora au fost tratați 117 de bolnavi”.
Tot în 1886 autoritățile au făcut demersuri în direcția organizării și dezvoltării stațiunilor balneare. Adunarea Deputaţilor a adoptat iar regele Carol I a promulgat Legea pentru încurajarea şi dezvoltarea exploatării apelor minerale din țară şi a produselor lor prin care se acordau scutiri de la plata impozitelor stabilimentelor de băi şi ape minerale din ţară dar și reduceri la transportul apelor minerale, materialelor și instrumentelor destinate exploatării acestora.
Statul începea epoca dezvoltării stațiunilor balneare românești.»
Publicat de Roxana Mazilu în 17 iulie 2017, la https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/07/17/intamplari-din-1886-anul-de-inceput-al-statiunii-govora/
&&&
«I.C.Brătianu, pacient și fondator al Băilor Govora
Ion C. Brătianu, prim ministru între anii 1876-1881/1881-1888, este probabil cel mai celebru pacient de la începuturile stațiunii Govora, experimentând puterea vindecătoare a apelor pentru a-și vindeca reumatismul la recomandarea medicului Nicolae Popescu Zorileanu. Fragmentul de mai jos provine din primul volum de memorii scris de fiica cea mare a premierului, Sabina Cantacuzino, și se referă la perioada 1886-1888 când tatăl său făcea cură anuală. Însemnările surprind atât modul în care se desfășura tratamentul, aspecte din familie cât și contextul politic al momentului.
Tata nu mai vroia să meargă la băi în străinătate. Îi vorbise D. Simulescu (nn. membru marcant al Partidului Liberal, deputat și prefect al județului Vâlcea în patru rânduri între 1871 – 1888) și mai ales d-rul militar Zorileanu de minunile constatate la băile de iod și de sare de la Govora și hotărâse, fără să spună ceva mamei, că acolo se va duce. Cum nu era nici un fel de instalație, D. Simulescu puse să curețe și să repare un apartament la mânăstire. Locul era bine ales, în lături de drum și de lume, biserica veche și frumoasă, cu un pridvor larg de-a lungul camerelor arhonderiei și cu vederea pe vale. Trebuia însă să aibă cineva gusturile simple ale tatei și spiritul lui de adaptare pentru a se mulțumi cu ceea ce se putea înjgheba acolo.
Este adevărat că numai D. Simulescu cu mijloacele de care dispunea ca transporturi și aprovizionare, cu gentilețea și devotamentul orb ce purta tatei, singur putea să îi organizeze o vilegiatură. Era mândru să-l vadă instalându-se la cură în Vâlcea și prevedea cu drept cuvânt ce renume și ce avânt va da acestor băi, până atunci frecventate numai de țăranii din vecinătate.
Mama petrecea luna lui iulie la Slănic în Moldova, pentru dânsa și pentru fete. Dinu însoți pe tata la Govora și scrise cât de delicat și discret D. Simulescu, care se ocupă de toate, chiar și de apa minerală cărată în butoaie pentru băile tatei. (…) Tata se duse de trei ori la Govora, căci avea o mare încredere în apele de acolo; chiar abuza de ele, căci, în afară de cura pe loc, D. Simulescu îi trimitea apă cu butoaiele și mai făcea cură și la Florica.
La fiecare plecare era o conspirație contra tatei. Mama și noi insistam să plece în străinătate, unde, în afară de efectul îngrijirilor medicale, putea avea liniștea și odihna ce-i trebuiau.
La Govora, cu toate greutățile comunicațiilor, îi veneau vizite deseori inoportune, îi soseau știri neliniștitoare.
Astfel, în 1886 fu silit să vie la București cînd află de detronarea și arestarea lui Alexandru Battenberg de către Rusia.
Ultima oară făcu cura în 1889, când se duse cu Tați (nn. Tatiana Brătianu) și Dinu. Acolo Tați își arătă calitățile gospodărești, luptându-se cu insectele lăsate în urma călugărilor la mănăstire, dar pe care reuși să le stârpească. Dânsa vorbește de gentilețea d-lui și d-nei Simulescu și de entuziasmul tatei pentru efectul băilor.»
Sursa text: Sabina Cantacuzino, ”Din viaţa familiei Ion C. Brătianu 1821–1891”, ed. Humanitas, 2013
Despre autoare: SABINA CANTACUZINO (1863–1944) este cunoscută și ca ”fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu” şi ”sora cea mai mare a Brătienilor” – Ionel, Constantin (Dinu) şi Vintilă. În raport cu alţi autori de scrieri memorialistice referitoare la aceeaşi perioadă, Sabina Cantacuzino ocupă un loc special: ca membră a familiei Brătianu, cunoaşte bine toate figurile politice importante ale vremii.»
Publicat de Roxana Mazilu în 27 iunie 2017, inclusiv cu foto și capturi de periodice vechi, la https://bailegovoradealtadata.wordpress.com/2017/06/27/i-c-bratianu-pacient-si-fondator-al-bailor-govora/
&&&
