Articolul de această dată vă oferă informaţii selecţionate din surse cu o mai mică circulaţie, apărute între anii 1893 - 1928, despre un loc îndrăgit de multe generaţii de râmniceni. Frumosul deal ce se întinde peste 50 de hectare, în partea de vest a oraşului, cunoscut de râmniceni sub numele de „Dealul Capela”, care încântă de-a lungul zecilor de ani generaţii de locuitori a Râmnicului şi nu numai.
Să nu uităm că ,,finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb" aminteşte de Dealul Capelei în poezia ,,La Râmnic", prima poezie dedicată oraşului:
,,De să răcoresc în cale
Alţii ies la Olt, să plimbă,
Vântu-i bate, doru-i schimbă,
Unii la Inăteşti afară
Îşi potolesc a lor pară,
Şi de văd că nu le trece
Beau şi câte-o apă rece,
Alţii pă la Cetăţue
Merg, locul să-şi răpuie
Şi d-acolo să pogoare,
Cu durere mai uşoară.
Alţii în Capela suie,
Sicreturile să-şi spuie
Precum să obicinuieşte,
Fel de fel să răcoreşte"
(Anton Pann, „O şezătoare la ţară", Ed. Tineretului, Bucureşti, 1968, p. 29-30).
Dealul Capela ne furnizează incredibile legende, pline de mister care au incitat curiozitatea multor râmniceni:,,Capela, deal care înconjoară oraşul Râmnicu Vâlcea în partea de apus. Pe acest deal, romanii, în unire cu daci, în urma colonizării, au ridicat temple pentru cultul zeilor. Chiar aici se mai văd resturi din Boul de Piatră, ridicat în Dealul Capela, în onoarea zeului Apis. Râmnicenii cunosc această locaţie şi-i zic Boul de Piatră, Pe acest deal se mai văd şi ruinele unei vechi capele catolice" (C. Alessandrescu, Dicţionarul Geografic al Judeţului Vâlcea, tipografia şi fonderia de litere Thoma Basilescu, Bucureşti, 1893, p. 65).
Credem, că este interesant să vă oferim câteva informaţii despre acest zeu: ,,Apis - Apia, vraci înzestrat cu darul profeţiei şi despre care se spune că ar fi fost fiul lui Apollo", „Boul sacru de la Memphis, pe care egiptenii îl considerau zeu". (Anca Balici, mic dicţionar mitologic greco-roman, Ed. Ştiinţifică Bucureşti, 1966, p. 58).
Marea enciclopedie română ne oferă o altă variantă a zeului Apis: ,,Hapi - Apis, în mitologia egipteană, un zeu prezentat pe pământ dintr-un taur şi considerat ca fiul zeului Ptah, făcătorul lumii, sau întruchiparea zeului Osiris" (Marea enciclopedie română, ed. comitetului de redacţie al Enciclopediei Române, Minerva, Cluj, 1930, p. 514).
Cercetătorul Petre Drăgoescu ne oferă varianta proprie referitoare la Boul de Piatră:,,Pe Dealul Capela, vor fi stat sanctuarele coloniştilor romani, întrucât de la unii dintre aceştia a rămas până azi o nemătenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc „Boul de piatră", ştearsă asemănătoare a unui animal sfânt". În aceeaşi carte, la pagina opt, autorul ne mai spune: „În timpul ocupaţiei austriece, se întemeiază o mănăstire a franciscanilor, aceştia au clădit pe dealul Râmnicului o capelă de unde numele de azi al dealului" (Petre Drăgoescu, Râmnicul Vălcii, Editura Ramuri, Craiova, 1944, p. 4 şi 8).
Încercăm să oferim câteva informaţii interesante în legătură cu explicaţiile date de câteva dicţionare şi enciclopedii: „Capela - bisericuţă (la catolici) paraclis, mică biserică (în cimitir), din paraclis făcut-o capelă luterană (din literatura italiană) Cappella".
Lucian Predescu ne oferă următoarea variantă:
„Capela de la Râmnic (Vâlcea) lângă oraş, cu ruinele unei biserici catolice - la locul „Boul de piatră", resturi dintr-un altar roman"
(Dicţionarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească, editura „Cartea Românească" Bucureşti, 1931, pag. 215).
(Lascăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbii române, edit. Mydo Center, 1995, p. 198).
(Lucian Predescu, Enciclopedia României, Edit. Vesta, Bucureşti, 1999, p. 166).
După aceste succinte lămuriri, să încercăm să prezentăm toponimul ,,Capela" şi din punct de vedere istorico geografic:
,,Dealul Capela din partea apuseană a oraşului, şi-a luat numele la o capelă catolică clădită pe acest deal”
O altă explicaţie o găsim în revista ,,Arhivele Olteniei" în articolul „Descrierea şi proiectele de fortificaţie din Oltenia întocmite de inginerul maior I. C. Weiss în 1731"
În crochiu se văd: „La nord mănăstirea şi reşedinţa episcopală [A] cu fortificaţia [B] la sud oraşul [C] la răsărit Oltul [D)| munţii [E], la apus un deal în vârful căruia era o capelă [F].
Cu siguranţă este vorba de Dealul Capela la litera [G] se vede biserica catolică Sfântul Anton de Padova, mult mai mare ca restul bisericilor prezentate în crochiu".
Descrierea se găseşte mai detaliat în: „Academia Română, M.S.S.C., manuscript german, B III a, 199, f. 64".
O informaţie destul de interesantă, pe care trebuie să o luăm în consideraţie ne-o oferă „Genealogia familiei Capelleanu 1745 - 1902": ,,Oraşul Râmnicul Vâlcea face parte din România Mică (Oltenia). El se află situat între apa Oltului la răsărit şi-un deal mare la apus, care se numeşte Capela, această denumire vine de acolo că pe timpul când România Mică se afla sub dominaţia Austriei, la capul acestui deal în partea despre Episcopia de astăzi a Râmnicului sau Noului Severin, se fondase o mică biserică pentru cultul creştinilor apuseni catolici, aşa cum este prezentată în planul Râmnicului din anul 1857. Această biserică care cu timpul a dispărut, poporul o numea „Capella nemţească".
A fost o vreme, când pe creasta dealului se putea circula cu carele cu boi, care transportau lemne de foc pentru locuitorii oraşului. Spre finele secolului XIX, s-a trecut la împădurirea Capelei cu brazi, sub numele „moşia Capela, vatra episcopiei”, cum se prezintă în planul Râmnicului din 1857 .
În „Situaţia judeţului Vâlcea expusă Consiliului General cu ocazia deschideri sesiunei ordinare din anul 1898, în care prefectul Alexandru Crăsnaru spunea la capitolul „Starea economică a comunelor urbane şi a plaselor din judeţ la pagina 7": „....Comuna a contractat un împrumut 500.000 lei din care se fac următoarele îmbunătăţiri (...) în fine, Ministerul Domenilor a aprobat plantarea cu brazi a dealului Capela...»
(fragment)
Sursa: Titi Mihail Gherghina/ «Hoinar prin Râmnicul de altădată» vol. II/ Editura Almarom 2020.
_____________
*Articol apărut în „Curierul de Vâlcea", an XXIII, nr. 6400, 13 noiembrie 2012, p. 6;