Cuvânt înainte
O LUCRARE FUNDAMENTALĂ PENTRU
IDENTITATEA ȘI PERSONALITATEA SPAȚIULUI VÂLCEAN
Gravitând, ca entitate administrativă, în jurul Râmnicului, oraș domnesc declarat încă de la finele secolului XIV, Vâlcea a exercitat, printr-o natură generoasă, prin așezarea strategică și prin aura istorică a uneia dintre vetrele etnogenezei și statalității autohtone, o mare putere de atracție asupra domnitorilor și marilor dregători ai Țării Românești, ale căror ctitorii – așezăminte de credință, creație și spiritualitate – au transformat Râmnicul, la cumpăna dintre evul de mijloc și cel modern, într-o metropolă a lumii culturale românești. Pe de altă parte, Râmnicul este, de mai bine de o jumătate de mileniu, scaunul episcopal al unei eparhii „istorice”, ai cărei ierarhi s-au dovedit nu numai vrednici păstori întru slujirea ortodoxiei, ci și apărători ai românității, cărturari luminați, întemeietori de lăcașuri de cult, fondatori de tipografii, diortositori de cărți. Toate acestea au acreditat ideea funcționării unei fecunde „Școli Râmnicene”, promotoare, dincoace de Carpați, a iluminismului european. Dar Vâlcea voievozilor, a marilor boieri și episcopi (viitori mitropoliți și patriarhi) este, deopotrivă, Vâlcea moșnenilor, a țăranilor liberi, a unor exponenți de elită ai păturilor populare, păstrători și purtători ai moștenirii culturale, ajunși ei înșiși ctitori de monumente și creatori de opere de artă. Satele din jurul palatelor voievodale și ansamblurilor monastice – cu precădere așezările din zona Horezului – au constituit vetre nestinse ale patrimoniului viu, ale tradiției creatoare, în care zestrea țărănească a fost înrâurită și, la rândul ei, a înrâurit experiența acumulată în „școlile de artă” ale mănăstirilor.
Civilizația și cultura spațiului vâlcean reprezintă, așadar, rezultatul unui îndelungat travaliu creator, marcat de dialogul permanent între popular și cult, țărănesc și aulic, oralitate și cărturărie, sacru și profan, tradiție și modernitate. Aceste corelații și interacțiuni s-au grefat pe fondul rolului de „placă turnantă” pe care Vâlcea l-a avut, la confluența a trei dintre marile provincii istorice românești (Oltenia, Muntenia, Transilvania), între Balcani și lumea de dincolo de Carpați, între Orient și Occident, ceea ce a conferit Vâlcii vocația sintezei creatoare de spiritualitate. Osmoza între românitate și ortodoxie, sacralitate și fantezia populară, atașamentul față de tradiție și receptivitatea la nou, deschiderea către modernitate – iată câteva din mărcile identitare ale acestui spațiu, pe care cărturarii locului, dar și savanți de statură națională s-au străduit să le argumenteze și să le articuleze în exegeze secvențiale. Năzuința de a reuni aceste contribuții într-o viziune unitară, atotcuprinzătoare, enciclopedică, a animat toate generațiile de cărturari din ultimii aproape 130 de ani (luând ca reper apariția, în 1893, a Dicționarului geografic al județului Vâlcea, semnat de C. Alessandrescu), cu precădere cele din a doua jumătate a secolului XX și primele decenii ale noului veac. În paralel cu dicționarele, monografiile și sintezele pe comunități (Râmnicul beneficiind, la începutul acestui secol, chiar de o Mică enciclopedie, elaborată de Ion Măldărescu și Emilian Frâncu) sau pe domenii (istorie, geografie, demografie, etnografie, istoria culturii, personalități etc.), s-au afirmat solitare și temerare inițiative enciclopedice, pe ansamblul județului Vâlcea, dar ele au rămas în stadiul de proiect, n-au beneficiat de coagularea unor echipe funcționale de lucru și de susținerea instituțiilor publice de cultură cu prerogative și răspunderi în cercetarea științifică.
Cel care și-a asumat misiunea acestui travaliu și pe care a dus-o până spre final, sub patronajul Forumului Cultural al Râmnicului (al cărui lider a fost în ultimii ani de viață) și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Vâlcea, a fost un exponent al generației seniorilor culturii vâlcene, scriitorul Ion Soare, un cărturar polivalent, cu experiență și expertiză în multiple domenii ale activității creatoare. Reactualizând modelul unor predecesori, Ion Soare a fost un adevărat om-instituție, el a făcut, timp de aproape două decenii, cu modestele forțe ale unei organizații neguvermamentale, ceea ce ar trebui să facă instituțiile județene de cultură, cu resurse materiale, financiare și umane incomparabil superioare. (Faptul că unele dintre aceste instituții rămân, încă, datoare comunității cu realizarea sintezelor de specialitate, pentru domeniile de care răspund, ar trebui să dea de gândit autorităților finanțatoare și evaluatoare a activității acestora.) Atât de profund și durabil s-a identificat inițiatorul și coordonatorul cu acest proiect științific și editorial, de la elaborare și până la punerea în pagină, încât nu m-ar mira dacă această lucrare ar intra în conștiința posterității drept Enciclopedia lui Soare, pe care l-am definit, cândva, drept „un izvoditor de lumină”, „o frunte luminată a Cetății”. Sintagma de mai sus reflectă un adevăr, dar tot atât de adevărată este și afirmația că Ion Soare n-a făcut singur această lucrare fundamentală pentru identitatea și personalitatea Vâlcii. Cuprinsul celor trei tomuri atestă faptul că ne aflăm în fața unei opere colective, rod al conlucrării tuturor generațiilor de cercetători vâlceni, care au activat în ultima jumătate de veac. Dincolo de reușita științifică și culturală propriu-zisă, concertarea atâtor energii și personalități – de vârste diferite și de formație profesională variată – pe același făgaș creator este ea însăși o performanță remarcabilă. Recunoscând virtuțile și meritele dirijorului acestui „concert”, nu vreau să se înțeleagă că Enciclopedia este o lucrare desăvârșită, ea are limitele și imperfecțiunile oricărei opere de pionierat, nu este, așadar, perfectă, dar va fi, în mod cert, perfectibilă. Cât timp, efort și suflet va fi investit coordonatorul în acest proiect major al Vâlcii culturale – nu vom ști, probabil, niciodată…
Vâlcea are, în sfârșit, o enciclopedie, o sinteză a civilizației și culturii făurite, de-a lungul secolelor, în acest spațiu, recunoscut ca fiind, alături de alte ținuturi românești, unul dintre eșantioanele reprezentative ale localismului creator, unul din locurile în care s-a plămădit și s-a cristalizat specificul național. Vâlcea este un exemplu convingător că, astăzi, ca și în trecut, cultura nu se face și nu se scrie numai în Capitală. „Dacă nu ne-ar stăpâni mania centralizatoare – observa cu îndreptățire Petre Drăgoiescu acum mai bine de 75 de ani – Râmnicul Vâlcii ar fi devenit de mult un Strassburg sau un Heidelberg sau un Salzburg al României.”
Dar acest „sfârșit” nu se vrea un capăt de drum, ci, dimpotrivă, un nou „început”. Enciclopedia este doar piatra de temelie pentru viitorul edificiu al spiritualității vâlcene. Generațiile secolului XXI − care poate deveni, așa cum am declarat la debutul lui, după inspirata expresie a istoricului Nicolae Bănică-Ologu, un nou „veac de aur” al Râmnicului în cultura românească − urmează să aprofundeze, să actualizeze și să argumenteze această carte de identitate a Vâlcii prin noi exegeze secvențiale și sinteze multidisciplinare, pregătind acumulările pentru o nouă ediție, optimizată, a Enciclopediei actuale. Aceasta, Enciclopedia lui Soare, rămâne, însă, cea dintâi, întemeietoare și modelatoare.
Dintre multiplele semnificații și destinații ale acestei lucrări fondatoare, două îmi apar ca fiind esențiale pentru Vâlcea contemporană. Pe de o parte, ea reprezintă fundamentul științific pe care cercetarea îl oferă politicii și administrației locale pentru elaborarea și implementarea unei strategii de dezvoltare economico-socială și culturală a județului pe baza patrimoniului moștenit și a experienței acumulate, în concordanță cu tradițiile și valorile consacrate. Pe de altă parte, ea constituie instrumentul profesional pentru promovarea optimă a imaginii Vâlcii pe plan național și european, pentru potențarea locului și rolului acestui ținut în societatea românească. Nu sunt sigur că, în raport cu provocările vremii și lumii actuale, Vâlcea, entitate administrativă de aproape 630 de ani, își va putea păstra istoricul statut în viitorime, dar sunt convins că acest spațiu își va conserva identitatea și personalitatea culturală.
Volumul de față, al treilea, rezervat Așezărilor rurale, „rotunjește” (termen cultivat de Ion Soare) acest proiect de anvergură, deschis prin vol. I (Prezentarea generală, 2010) și continuat prin vol. II (Localitățile urbane, 2012). Substanța lui atestă realitatea că satele din Vâlcea sunt vetre păstrătoare și creatoare de cultură, că aici s-a dezvoltat o civilizație rurală cu tradiții și valori perene. Lumea rurală vâlceană reconfirmă adevărul că, dincolo de convulsiile și vâltorile istoriei, satul românesc rămâne un izvor de energie națională. Sutele de personalități originare din comunele, de statură națională și europeană, sunt dătătoare de seamă pentru patrimoniul și creativitatea satelor vâlcene, pentru aportul lor la dezvoltarea materială și spirituală a României.
Editura „Fântâna lui Manole” este onorată de faptul că Forumul Cultural al Râmnicului, producătorul acestei opere capitale a Vâlcii culturale, i-a încredințat cinstea (și responsabilitatea!) de a edita volumul final al Enciclopediei, continuând astfel misiunea asumată și îndeplinită cu brio, pentru primele două volume, de Editura „Fortuna” (editor, Emil Catrinoiu), care merită toată recunoștința noastră.
Prof. dr. Gheorghe DEACONU, editor, Fântâna lui Manole
Argument
„CARTEA DE VIZITĂ” A JUDEȚULUI VÂLCEA
După eforturi susţinute și îndelungate, a fost finalizat, iată, cel de-al treilea volum al proiectului Enciclopedia judeţului Vâlcea − cea mai mare şi mai complexă lucrare editorială, elaborată şi publicată în judeţul nostru, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Vâlcea. Proiectul a fost propus cu peste un deceniu în urmă (2007) de către Consiliul Județean Vâlcea, realizarea lucrării fiind asigurată de un grup de cercetători din cadrul Forumului Cultural al Râmnicului, coordonaţi de scriitorul Ion Soare, preşedintele asociației, cărturarul dedicându-și ultimii 15 ani de viață materializării acestui proiect major al culturii vâlcene contemporane.
Lucrarea s-a dovedit complexă şi anevoioasă, dacă luăm în consideraţie mulţimea unităţilor administrative analizate − 78 de comune − şi faptul că avem de-a face cu o operă de sinteză, fiecărei comune fiindu-i repartizate un număr redus de pagini, cu tot cu ilustraţii. Autorii şi colaboratorii sintezelor monografice s-au străduit să ofere cât mai multe informaţii şi date despre localitatea analizată; în plus, ca şi în cele două volume anterioare ale Enciclopediei, informaţiile sunt însoţite de citarea surselor bibliografice corespunzătoare, ceea ce conferă volumului o ţinută ştiinţifică adecvată. Totodată, volumul este prevăzut cu indici de nume proprii, ceea ce facilitează căutarea informaţiilor din primele două volume ale proiectului.
Ca şi la celelalte două „tronsoane”, autorii au respectat caracterul enciclopedic al monografiilor, abordând − chiar dacă în mod concis − majoritatea aspectelor vieţii sociale din evoluţia istorică a unei comune, inclusiv modificările administrativ-teritoriale intervenite de-a lungul timpului. În mod concret, au fost avute în vedere: primele atestări documentare ale localităţilor, evoluţia satelor şi transformarea lor în comune, contribuţia lor la dezvoltarea economică a judeţului, participarea locuitorilor la desfăşurarea evenimentelor istorice fundamentale care s-au derulat în arealul vâlcean, principalele realizări în domeniile învăţământului, culturii, sănătăţii, activității bisericești, sportului și turismului; de asemenea, au fost prezentate personalităţile reprezentative din fiecare comună.
Cel de al treilea volum − Aşezările rurale −, adăugându-se primelor două (vol. I – Prezentarea generală; vol. II – Localitățile urbane) încheie Enciclopedia judeţului Vâlcea, cel mai complex proiect editorial realizat vreodată în Vâlcea, o impresionantă „carte de vizită” a judeţului nostru, pentru care eforturile financiare ale Consiliului Judeţean Vâlcea se dovedesc îndreptățite, iar autorii şi colaboratorii lucrării merită sincerele noastre felicitări și mulțumiri.
Finalizarea Enciclopediei în întâmpinarea împlinirii a 630 de ani de la prima atestare documentară a județului Vâlcea (1392-2022) oferă autorităților publice locale fundamentul științific al elaborării și implementării strategiei de dezvoltare a Vâlcii pe termen mediu și lung, în cursul secolului XXI.
Ec. Constantin RĂDULESCU,
preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
&&&
Introducere
TREPTE PENTRU O ENCICLOPEDIE
A AŞEZĂRILOR RURALE DIN JUDEŢUL VÂLCEA
Ca şi în alte numeroase cazuri din cercetarea ştiinţifică românească şi europeană, lucrarea de faţă nu apare pe un teren gol. Cu lucrările, referinţele şi menţionările satelor şi comunelor vâlcene, s-ar putea acoperi pagini întregi; din raţiuni de spaţiu, însă, le vom aminti doar pe cele mai semnificative.
Prima evidenţă riguroasă în acest sens, a localităţilor oltene − oraşe, târguri şi sate − o constituie, desigur, renumita hartă a lui Friederich Schwantz, alcătuită la începutul secolului al XVIII-lea, în urma ocupării Olteniei de către austrieci: Tabula Valachiae Cis-Alutanae (1722). Textul însoţitor privind situaţia satelor oltene (inclusiv a celor din judeţul Vâlcea) va fi publicat de Constantin C. Giurescu, sub titlul Material pentru istoria Olteniei supt austrieci, vol. I (Bucureşti, 1913, p. 73-235); după mai bine de un deceniu, revista „Arhivele Olteniei” (nr. 27, 1926, p. 341-352) va publica Registrul tuturor localităţilor cuprinse în harta Olteniei lucrată de Friederich Shwantz şi terminată în 1723. O ediţie completă, de certă ţinută ştiinţifică, a apărut în zilele noastre: Friederich Schwantz von Springfels, Descrierea Olteniei la 1723 (ediție, traducere din limba germană, studiu introductiv, note și indice de Mircea-Gheorghe Abrudan). Prefață de Ioan Aurel Pop, Muzeul Brăilei „Carol I”, Edit. Istros − Centrul de Studii Transilvane − Academia Română, Brăila − Cluj-Napoca, 2017.
A urmat studiul de investigaţie al generalului Friedrich Wilhelm von Bauer (Mémoires historiques et géographiques sur la Valachie avec un prospectus d'un Atlas géographique et militaire de la dernière guerre entre la Russie et la Porte Ottomane, 1774, Frankfurt şi Leipzig, 1778), care menţionează, în judeţul Vâlcea, 128 de localităţi, 125 dintre acestea fiind aşezări rurale, cu prezentarea succintă a unor dotări ale lor; spre exemplu, Satrenii (Zătrenii) de Sus avea „o biserică şi o casă de piatră, un pod peste Olteţul, două mori, păduri, vii” (Daneş, 2013, 37).
La începutul secolului XIX, s-au efectuat mai multe catagrafii ale Ţării Româneşti, în anii 1810, 1819-1820, 1828-1829, care au pregătit terenul pentru viitoarele înfăptuiri în domeniul statisticii: pe baza experienţei şi moştenirii transmise de catagrafiile respective, în anul 1831 a fost alcătuită Catagrafia obștească, lucrare folosită, ca bază şi model, pentru toate catagrafiile realizate ulterior, în secolul al XIX-lea. O excelentă publicare comentată a acestui document va apărea abia la sfârşitul secolului al XX-lea, sub semnăturile prestigioşilor cercetători craioveni Ion Donat, Ion Pătroiu şi Dinică Ciobotea: Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831 (Craiova, Edit. Helios, 1999, reeditată în 2000), în care, după un pertinent studiu introductiv privind stăpânirea pământului (de către moşneni / megieşi, boieri şi mănăstiri), în baza catagrafiilor menţionate, se analizează concret situaţia proprietăţilor din judeţele Ţării Româneşti şi a stăpânilor lor, în speţă – a celor din judeţul Vâlcea (Ibidem, 29-39). Cititorul interesat află de aici informaţii şi date esenţiale despre satele vâlcene (şi argeşene) ale timpului, moşiile aflate pe raza acestora, felul stăpânirii, numele proprietarilor, numărul de familii din fiecare sat şi cel al feciorilor de muncă. Volumul este deosebit de util, nu numai pentru analiza felului de proprietate asupra pământului, ci şi pentru datele valoroase pe care le oferă în legătură cu împărţirea administrativ-teritorială din vremea respectivă şi cu situaţia demografică.
În 1861, a apărut Indicele comunelor orăşiane şi rurale din Muntenia, publicat de Oficiul Statistic (Bucureşti, 1861), urmat, la scurt timp, de un Tablou de toate comunele rurale din ţară (Ediţiune oficială, Bucureşti, 1864) şi apoi de Indicele comunelor României după noua organizare a Legii comunale (Bucureşti, 1865). Ulterior, asemenea indici, tablouri şi indicatoare vor apărea frecvent, la intervale de timp relativ scurte, de câte ori vor fi efectuate noi împărţiri teritoriale, sau se vor face doar unele modificări.
După aproximativ un deceniu, în 1872, Dimitrie Frunzescu va publica una dintre primele lucrări lexicografice româneşti: Dicţionar topografic şi statistic al României (Bucureşti, Tipografia Statului, 1872), cu prezentări concise privind: situaţia localităţilor din România şi a judeţelor de care aparţineau; împărţirea administrativ-teritorială (pe judeţe, plăşi, comune şi sate); relevarea unor date şi informaţii deosebite despre o unitate administrativă sau alta. În ciuda ortografiei nemodernizate a timpului, pe anumite segmente şi domenii, dicţionarul este utilizabil şi astăzi.
Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea, alcătuit şi publicat la sfârşitul sec. al XIX-lea de către învăţătorul C. Alessandrescu (Bucureşti, Tipografia şi Fonderia de Litere „Thoma Bazilescu”, 1893), este prima lucrare cu un cert caracter ştiinţific, în care sunt menţionate − împreună cu oraşele (desigur, cele care aveau, la vremea respectivă, acest statut, adică: Râmnicu-Vâlcea, Drăgăşani, Horezu şi Ocnele Mari) − toate comunele şi satele vâlcene. Ca în orice dicţionar, aşezările rurale şi diferitele toponime care le aparţin sunt prezentate în ordine alfabetică; acest criteriu, care stă la baza lucrării, se opune, desigur, aglutinării respectivelor localităţi urbane, care sunt astfel prezentate, fiecare, la litera sa. Analizele s-au făcut judicios, deşi sintetic, cu informaţiile corespunzătoare la nivelul anilor ’90 din secolul al XIX-lea, dar, în general, fără citarea surselor bibliografice. Asemenea altor lucrări de referinţă, inclusiv din zilele noastre, aşezările rurale din partea stângă a Oltului (aparţinătoare, până în anul 1968, judeţului Argeş) nu sunt analizate în dicţionar, graniţa estică a judeţului Vâlcea, ca şi a întregii Oltenii „istorice”, fiind stabilită pe Olt.
Reordonate alfabetic, „fişele” respective, ale tuturor aşezărilor – „comunele urbane” şi „comunele rurale” din judeţul Vâlcea − au fost incluse, fără modificări esenţiale, şi în Marele dicţionar geografic al României (vol. I-V), publicat la Bucureşti între anii 1898-1902 şi semnat de G. I.. Lahovari, C. I. Brătianu şi Grigorie G. Tocilescu. Menționăm că lucrarea publicată de învăţătorul vâlcean despre Vâlcea (autorul mai realizase şi dicţionarele altor judeţe) a fost premiată de Societatea Geografică Română, în şedinţa Adunării generale din 15 martie 1893.
Enciclopedia României (Edit. „Cugetarea – Georgescu Delafras”, București, 1940; reeditată de editurile Saeculum I.O. și Vestala, București, 1999) a lui Lucian Predescu, cuprinde principalele realizări economice, culturale şi arhitectonice ale locuitorilor din toate aşezările − urbane şi rurale − ale ţării, inclusiv cele din judeţul Vâlcea.
Situaţiile statistice anuale ale Prefecturii sau ale Consiliului Judeţean Vâlcea, cele publicate de Direcţia de Statistică a Judeţului Vâlcea, precum şi recensămintele efectuate periodic oferă, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, informaţii şi date deosebit de preţioase şi utile − sub aspctul concreteţei şi exactităţii − privitoare la comunele şi satele judeţului nostru.
O credibilă sursă bibliografică, demnă de utilizat în ceea ce priveşte aşezările din judeţ şi din ţară, este oferită de istoricul Nicolae Stoicescu în originala sa lucrare Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. I – Ţara Românească, vol. I şi II (Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1970). Importanţa lucrării este conferită şi de faptul că, alături de primele atestări documentare ale localităţilor, sunt prezentate şi monumentele arhitectonice − laice şi religioase deopotrivă − din toată ţara, cu descrieri sintetice ale acestora; este menţionată, de asemenea, bibliografia existentă până la data apariţiei lucrării, pentru fiecare localitate şi monument în parte.
Cu peste un deceniu în urmă, cercetătorul Eugen Petrescu − azi, un nume cunoscut în istoriografia noastră − a publicat lucrarea, în două volume, Vâlcea – ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor (Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2007). Caracterul acestei istorii este sintetizat cel mai bine de autorul însuşi, în subtitlul lucrării: Călător prin istoria milenară a plaiurilor vâlcene, completat (în foaia de titlu) cu următoarele precizări: „istoria spaţiului vâlcean între legendă şi adevăr, atestarea materială şi documentară a localităţilor vâlcene, nume de aşezări şi locuri păstrate peste veacuri, mănăstirile şi schiturile vâlcene – izvoare nesecate de cultură şi civilizaţie românească, oameni ai Vâlcii de ieri şi de azi, menţionaţi în dicţionare şi enciclopedii”. În general, autorul a reuşit să facă ceea ce şi-a propus: alături de scurta istorie a judeţului, în care legendele şi datele istorice se îmbină la tot pasul, pe spaţii diferite – între 3 şi 21 de pagini, în funcţie de informaţia deţinută, de numărul de sate arondate, de vechimea şi „rezonanţa” comunei −, autorul realizează, de fapt, prima lucrare postdecembristă de analiză a tuturor localităţilor vâlcene − oraşe, comune şi sate, deopotrivă. Toate informaţiile şi datele oferite, precum şi stilul redării lor, converg spre ideea că „Vâlcea este ţinutul cu cea mai mare încărcătură istorică din tot spaţiul românesc, locul unde omul a parcurs, fără întrerupere, toate etapele istoriei, de la începuturile umanităţii (...) până în prezent”. Merită a fi subliniate diversitatea de informaţii şi bogata bibliografie, însoţite de notele corespunzătoare, încorporând un imens volum de muncă. Unele dintre aceste sinteze, îmbunătăţite, adăugite (conform structurii lucrării noastre) şi semnate de Eugen Petrescu, şi-au găsit locul în prezenta enciclopedie. De asemenea, cele două volume ale sale au constituit pentru mulţi dintre autorii micromonografiilor cuprinse în această enciclopedie, o sursă importantă de documentare.
O lucrare întrucâtva asemănătoare ca structură, au realizat-o cercetătorii Corneliu Tamaş şi Emilian Frâncu: Istoria judeţului Vâlcea (Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, 2012, vol. I şi II − două dintre cele cinci volume proiectate).
Lucrări de popularizare, utile pentru cunoaşterea şi promovarea localităţilor rurale vâlcene, au publicat Petre Tănăsoaica, în cadrul proiectului „Monografia oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea” (Vâlcea, 30 de monografii, vol. I-III, Râmnicu-Vâlcea, Editura Petras, 2006-2007; cu grupaje de localităţi reluate şi reordonate alfabetic) şi ziaristul Tiberiu Pârnău: „serialul” Localităţi vâlcene, începând cu Alunu, („Ziarul de Vâlcea”, 7 ianuarie 2008).
În anul 2012, la Editura Alma din Craiova, sub egida Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, al Academiei Române, sub coordonarea cercetătorilor Cezar Gabriel Avram şi Dinică Ciobotea, a apărut, în două volume, nemenţionate ca atare, ci doar sub forma literelor de referinţă − (A-M) şi (N-Z) − Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Vâlcea. Deşi nu se specifică acest lucru, cele două tomuri se referă numai la aşezările rurale vâlcene − comunele şi satele (localităţile urbane făcuseră obiectul volumului I din proiect, Oraşele, publicat în 2012 la Editura Sitech din Craiova). Coautorii volumelor (27 la număr, majoritatea – craioveni, dar şi câţiva vâlceni) au depus eforturi susţinute pentru elaborarea micromonografiilor de comune, deplasându-se personal prin localităţile vâlcene pentru a culege datele şi informaţiile necesare. Sintezele sunt prevăzute, fiecare, cu câte o scurtă bibliografie selectivă.
După opinia noastră, dacă sintezele monografice respective ar fi conţinut şi trimiteri bibliografice la informaţiile prezentate, proiectul − având, aşa cum indică şi titlul, un pronunţat caracter istoric − ar fi căpătat o valoare documentară sporită. Neîndoielnic, cei doi coordonatori vor avea în vedere acest aspect, întrucât, în prefaţa la primul „tronson”, preconizau deja „o ediţie viitoare, restructurată şi completată”. Spre mulţumirea noastră, trei dintre autorii importanţi ai poiectului au consimţit să contribuie şi la volumul de faţă: Ileana Cioarec, Dinică Ciobotea şi Eugen Petrescu.
La acestea, se adaugă o serie de lucrări publicate de-a lungul deceniilor, majoritatea având caracter monografic, al căror obiect de analiză l-a constituit un anumit domeniu:
· viaţa religioasă: Meletie Răuţu, Monografia eclesiastică a judeţului Vâlcea, R.(âmnicu)-Vâlcea, Imprimeria Judeţului şi a comunei R.(âmnicu)-Vâlcea, 1908; I. Popescu-Cilieni, Biserici, târguri şi sate din judeţul Vâlcea, Craiova, 1941; Gherasim Cristea, episcopul Râmnicului, Istoria Eparhiei Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, Edit. Conphys, 2009; Cetăţile credinţei, coord. PS Emilian Lovişteanul, Baia Mare, Edit. „Proema”, 2010;
· arta populară: Georgeta Stoica, Elena Secoşan, I. Vlăduţiu, Paul Petrescu, Arta populară din Vâlcea, Centrul Județean de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă Vâlcea, Râmnicu-Vâlcea, 1972;
· cultura tradițională: Gheorghe Deaconu, Patrimoniul documentar al culturii tradiţionale din Vâlcea, 1968-2008, Râmnicu-Vâlcea, Edit. Patrimoniu, 2008; vol. II și supliment, 2010; Elena Stoica, Corabia salvatoare, Râmnicu-Vâlcea, Edit. „Fântâna lui Manole”, 2016;
· muzică: Ana Rodica Morărean, Itinerar cultural vâlcean, vol. I, Edit. Universităţii Transilvania din Braşov, 2008;
· muzica bisericească: Ion Gavrilă, Muzica bisericească în ţinutul Vâlcii. Studiu monografic, Bucureşti, Edit. Roza Vânturilor, 2010;
· turism: V. Berbece, C. Marinoiu, A. Matei, Gh. Mămularu, Vâlcea − ghid turistic al judeţului, Bucureşti, 1976; Corneliu Tamaş, Gheorghe Tudor, Vâlcea turistică, Râmnicu-Vâlcea, Edit. Conphys, 1999;
· personalităţi: Petre Petria, Vâlcea. Oameni de ştiinţă, cultură şi artă. Dicţionar, vol. I, Râmnicu-Vâlcea, Edit. Conphys, 1996 şi – coautoare, Cristina Tănăsoiu − vol. II, Râmnicu-Vâlcea, Edit. Conphys, 2004;
· inscripţii (Constantin Bălan, Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României. Judeţul istoric Vâlcea, sec. XIV-1848, Bucureşti, Edit. Academiei Române, 2005;
· monumente istorice și de arhitectură: Ligia Elena Rizea, Ioana Ene, Monumente istorice din judeţul Vâlcea. Repertoriu şi cronologie, Râmnicu-Vâlcea, Edit. Conphys, 2007;
· evoluţia demografică şi organizarea admnistrativ-teritorială de-a lungul timpului (Nicolae Daneş, Judeţul Vâlcea. Împărţirile administrativ-teritoriale, aşezările şi populaţia, istoric, evoluţie, atestări documentare, Râmnicu-Vâlcea, Edit. Conphys, 2013;
· toponimie (Ion Soare: Consideraţii privind toponimia majoră a judeţului Vâlcea, în „Studii vâlcene”, nr. VII, 1985, p. 179-190; Dicţionarul toponimic al României. Oltenia – DTRO, sub redacţia prof. univ. dr. Gheorghe Bolocan, Edit. Universitaria, Craiova: vol. 1, A-B (1993); vol. 2, C-D, 1995; vol. 3, E-Î; 2002; vol. 4, J-N, 2003; vol. 5, O-R, 2004; vol. 6, S-Ţ, 2006; vol. 7, U-Z, 2007; Costea Marinoiu, Toponimia Ţării Loviştei, Bucureşti, Edit. Vestala, 2001; Dicţionarul toponimic al României. Muntenia – DTRM, sub redacţia prof. univ. dr. Nicolae Saramandu, Bucureşti, Edit. Academiei Române: vol. 1, A-B, 2005; vol. 2, C-D, 2007; vol. 3, E-J, 2009; vol. 4, L-M, 2011; vol. 5, N-P; 2013; vol. 6, R-Ţ; 2015; vol. 7, U-Z, 2017; Ion Soare, Toponimie lovişteană, în volumul colectiv Posada 685, Craiova, Edit. Universitaria, 2015;
· învăţământ: Gheorghe Pârnuţă, Din istoria culturii şi şcolii din judeţul Vâlcea, secolele XVI-XIX, în „Buridava. Studii şi materiale”, Râmnicu-Vâlcea, 1976, p. 133-276; Gheorghe Pârnuţă, Violeta Bărboi, Învăţământul şi cultura în judeţele istorice Argeş şi Muscel, vol. I (sec. XIII −1864), Piteşti, Edit. Hardiscom, 1996; Gheorghe Dumitraşcu, Istoria învăţământului din Vâlcea în anii României moderne (1821-1918), Iaşi, Edit. Rotipo, 2018).
În proporţii diferite, toate aceste lucrări, valorificate în Enciclopedia noastră, conţin date referitoare şi la alte domenii decât cele menţionate în titluri.
Era firesc şi logic, aşadar, să continuăm munca înaintaşilor noştri, edificând această nouă treaptă de cercetare, cunoaştere şi promovare a aşezărilor rurale vâlcene − comunităţi umane mai mici sau mai mari, care au înscris pagini semnificative în istoria judeţului şi a ţării întregi.
O lucrare perfectibilă, desigur, ca orice enciclopedie, şi pe care, cu îngăduinţa şi ajutorul colaboratorilor şi cititorilor noştri, o vom îmbunătăţi într-o ediţie viitoare; noi sau cei care vor veni după noi…
A bon entendeur, salut!
Octombrie 2020
Prof. dr. Ion SOARE,
președintele Forumului Cultural al Râmnicului,
membru al Uniunii Scriitorilor din Romînia
&&&
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Prezenta lucrare reprezintă vol. III – Aşezările rurale, al Enciclopediei judeţului Vâlcea, constituind cel de-al treilea şi ultimul „tronson” al proiectului cu acest nume, început în anul 2007, la sugestia conducătorului de atunci al Consiliului Judeţean Vâlcea şi la iniţiativa Forumului Cultural al Râmnicului. Reamintim faptul că fostul preşedinte ne propusese să scriem „o istorie mai altfel decât cele de până acum, mai amănunţită, mai documentată”. La propunerea autorului acestor rânduri, membrii Forumului au decis să elaboreze nu o „simplă” istorie, ci o enciclopedie, în care să li se acorde spaţii corespunzătoare tuturor domeniilor vieţii sociale: istoriei propriu-zise, dezvoltării economice, evoluţiei demografice şi administrativ-teritoriale, învăţământului, vieții religioase, ştiinţelor, culturii şi artelor, sănătăţii, sportului, turismului, vieţii religioase, personalităţilor locale etc. El este continuarea firească a celorlalte două tomuri anterioare: vol. I − Prezentare generală (Râmnicu-Vâlcea, Edit. Fortuna, 2010) şi vol. II – Localităţile urbane (Râmnicu-Vâlcea, Edit. Fortuna, 2012) − ambele fiind tipărite şi legate la o tipografie performantă în domeniu: RCR Print Bucureşti.
Ca şi formatul (A4), structura generală a volumului a fost păstrată, în sensul că fiecare sinteză monografică de comună cuprinde, în cele 11 capitole tematice (I – Cadrul natural; II – Istoria; III − Evoluția demografică și organizarea administrativ-teritorială; IV −Viața economică și dezvoltarea comunității; V − Învățământul; VI − Cultura; VII − Viața religioasă; VIII − Sănătatea; IX − Sportul; X − Turismul; XI − Personalități) − cvasitotalitatea aspectelor privitoare la evoluţia aşezărilor rurale din judeţ: geografice, istorice, economice, demografice, culturale, religioase etc.; cu alte cuvinte, s-a păstrat caracterul enciclopedic al monografiilor, chiar dacă, din raţiuni de spaţiu, analizele au un aspect concis. Este de prisos să insistăm asupra faptului că s-a urmărit, în mod deliberat, respectarea caracterului ştiinţific al expunerilor şi, în general, s-au citat sursele documentare (cu accent pe cele primordiale, adică „de prima mână”, evitându-se, de regulă, lucrările de popularizare şi compilaţiile). Spre deosebire de cele două volume anterioare, toate trimiterile bibliografice sunt date în text, între paranteze rotunde, cu fonturi Bold, conform uzanțelor. Criteriul de bază al prezentării informaţiilor este pe domenii (în ansamblu, aceleaşi ca la volumele anterioare) şi, în cadrul acestora − pe cât a fost cu putinţă −, cronologic. La alcătuirea bibliografiei, s-a respectat − în mod logic − criteriul alfabetic; acelaşi principiu a fost aplicat la prezentarea personalităţilor locale, drept principala sursă de documentare fiind, aici, volumul I al Enciclopediei judeţului Vâlcea (EJV, I, 2010).
Din raţiuni de spaţiu, în Bibliografia generală și cea specială, titlurile au fost menţionate grupat, o singură dată. Precizăm că nu au fost incluse decât sursele bibliografice utilizate şi specificate în text. Am procedat într-un mod identic, şi cu Abrevierile şi alte prescurtări bibliografice,menţionându-le într-o listă comună.
La o asemenea cifră, relativ mare − 78 de „unităţi monografice” −, numărul de autori şi colaboratori a crescut, cu „încărcături” variabile, dar şi cu inerenta diversitate de stiluri; în mod corespunzător, sintezele sunt diferite, inclusiv ca dimensiuni, în funcţie de pregătirea lor profesională, de modalităţile de documentare ale autorilor, şi, uneori, de sprijinul primit din partea autorităţilor locale. Coordonatorul proiectului s-a străduit, în măsura posibilităţilor, să asigure o anumită unitate stilistică a lucrării. Autorii sintezelor monografiilor sunt responsabili pentru ţinuta ştiinţifică a elaborării monografiilor, pentru cantitatea şi exactitatea informaţiilor oferite.
Volumul este însoţit de Indici de nume proprii, anunţaţi − programatic − încă de la primul „tronson”. Din aceleaşi raţiuni de spaţiu, mulţi autori au fost nevoiţi să renunţe la unele informaţii de amănunt, pe care le vor folosi, desigur, la viitoarele monografii dezvoltate ale localităţilor rurale − realizate într-o primă variantă sau în curs de elaborare.
Octombrie 20220
Ion SOARE, coordonatorul și îngrijitorul ediției
ENCICLOPEDIEI JUDEȚULUI VÂLCEA
&&&
NOTĂ SUPLIMENTARĂ ASUPRA EDIȚIEI
După neașteptatul și regretabilul deces al scriitorului Ion Soare (5 noiembrie 2020), inițiatorul proiectului și coordonatorul Enciclopediei județului Vâlcea, realizatorul primelor două volume și „artizanul”, timp de 8 ani (2012-2020), al volumului III, conducerea Forumului Cultural al Râmnicului, producătorul lucrării, a desemnat, pentru finalizarea volumului III – Așezările rurale −, un grup de lucru, format din: Gheorghe Deaconu, căruia coordonatorul îi încredințase, încă din 2019, publicarea lucrării la Editura „Fântâna lui Manole” și semnarea prefeței; Emilian-Valentin Frâncu și Eugen Petrescu, autorii celor mai multe dintre monografiile comunale și pe care coordonatorul și-i asociase, așa cum consemnase în caseta redacțională a versiunii din iulie 2020, în calitate de redactori responsabili de volum. Grupului de lucru i-a fost atașat, ca manager de proiect, Mihai Călugărițoiu, iar pentru corectură, au fost capacitați trei filologi, cu temeinică experiență redacțională: Dumitru Lazăr, Ioan St. Lazăr, Elena Stoica. Pentru derularea procesului de finalizare a lucrării, s-a constituit un colectiv de coordonare, format din Gheorghe Pantelimon, președintele interimar al Forumului, Gheorghe Dumitrașcu, fondatorul Forumului, și Ioan St. Lazăr, secretarul Forumului. Cea dintâi întâlnire de lucru a celor implicați în procesul de finalizare a volumului a avut loc în contextul primei manifestări comemorative a coordonatorului (12 decembrie 2020), organizată de familia Soare în parteneriat cu Forumul. Participanții la reuniune au dezbătut și adoptat „Problematica, organigrama și agenda procesului de finalizare a volumului III al Enciclopediei județului Vâlcea – document de lucru întocmit de Gheorghe Deaconu, editorul lucrării.
Procesul de finalizare a volumului s-a derulat în perioada decembrie 2020 – decembrie 2021, în următoarele etape ale „șantierului” editorial:
I. Explorarea și recuperarea lucrării în baza de date a coordonatorului lucrării, desfășurată cu deplina receptivitate și cooperare a fiicelor cărturarului, doamnele Delia și Narcisa. Operația, efectuată de Valentin Smedescu și Mihai Călugărițoiu, cu aportul părintelui Nicolae State-Burluși, mediator al dialogului cu familia Soare, a cuprins trei runde tehnice eșalonate în timp, care au condus la identificarea, într-o primă fază, a versiunii unitare din iulie 2020 și, apoi, a versiunii unitare din septembrie-octombrie 2020, pe care editorul a interpretat-o ca fiind cea mai recentă, rămasă pe „masa de lucru” a coordonatorului și, ca atare, a considerat-o baza optimă pentru definitivarea lucrării. În paralel, am consultat volumul preliminar, depus de coordonator la Consiliul Județean Vâlcea, la finele anului 2019, ca suport al finanțării tiparului; deși cu un conținut depășit de versiunile electronice ulterioare, acest volum-martor s-a dovedit un instrument util pentru procesul redacțional.
II. Identificarea, în cadrul versiunii unitare din septembrie-octombrie 2020 (în unele cazuri, prin comparație și coroborare cu versiunea din iulie 2020), a celor 78 de monografii comunale (unele nefiind integrate versiunii unitare, ci fiind arhivate în fișiere separate). În acest scop, cei trei membri ai grupului de lucru și-au împărțit, în calitate de redactori, cele 78 de monografii comunale astfel: Emilian Frâncu și Eugen Petrescu – câte 29, iar Gheorghe Deaconu – 20; această repartiție a rămas valabilă, pentru coerență și consecvență, pe întreaga durată a procesului redacțional. În această etapă, editorul a pus la dispoziția fiecărui redactor responsabil (în unele cazuri, direct, autorilor) textele, monografie cu monografie, în formă electronică sau imprimată, pentru validarea și, eventual, optimizarea lor, conform schemei compoziționale, respectiv reprezentarea celor 11 capitole stabilite de coordonatorul Enciclopediei. Redactorii au efectuat această operație – singuri sau împreună cu autorii monografiilor, dacă aceștia au fost disponibili și dispuși să dialogheze și să conlucreze. Definitivarea fiecărei monografii a inclus încadrarea textului într-un anumit număr de pagini – constrângere impusă de obligația respectării numărului total de pagini, stabilit prin contractul economic al lucrării. În acest scop, editorul a întocmit o machetă preliminară și a urmărit dinamica paginației, până la definitivarea machetei: toate textele, astfel validate și relativ optimizate, au fost reintegrate fluxului unitar al lucrării, paginate și imprimate.
III. Corectura lucrării: cele 78 de texte monografice, imprimate, au fost încredințate celor trei corectori profesioniști. Misiunea principală a acestora a fost, bineînțeles, corectura propriu-zisă, verificarea formală a textului, în conformitate cu normele ortografice și de punctuație. În subsidiar, corectorii au fost rugați să confrunte trimiterile cu sursele bibliografice, în care scop, li s-a pus la dispoziție Bibliografia întocmită de către coordonator. Corectorii și-au depășit, în sensul bun al cuvântului, mandatul, formulând observații și sugestii privind fondul și forma lucrărilor. Din motive obiective, puține dintre acestea au putut fi valorificate: pentru cele de fond, ar fi trebuit ca lucrările să revină la autori, aceștia să reia documentarea, să completeze informația, să refacă redactarea etc., ceea ce nu mai era posibil într-un timp dat și, în plus, ar fi amenințat încadrarea în paginația stabilită; pentru cele de formă (cu precădere, referitoare la fonturi), aplicarea lor era condiționată de dublul proces de uniformizare / diferențiere, nu numai în interiorul unui text, ci pe ansamblul întregii lucrări. În ceea ce privește referințele bibliografice, corectorii au sesizat numeroase discordanțe între trimiteri și sursele indicate la finele lucrării. Acesta a constituit aportul esențial al corectorilor, influențând în mod benefic procesul redacțional.
IV. Introducerea în calculator, în versiunea electronică, a corecturii textelor imprimate – operație care a implicat și rezolvarea discordanțelor punctuale între trimiteri / abrevieri și surse. Membrii grupului de lucru au decis că se impune verificarea surselor arhivistice și bibliografice, procedând diferențiat pentru cele două categorii principale de surse: pentru sursele arhivistice, referințele să fie complete, explicite în text, fără să se mai facă trimiteri la lista finală de fonduri arhivistice; în schimb, pentru lucrări, s-a menținut procedura trimiterilor, cu condiția identificării precise și a fișării exacte a lucrărilor și a uniformizării abrevierilor, asigurându-se concordanța deplină între trimiterile / abrevierile din text și titlurile din bibliografie. Metodologic, s-a procedat astfel: într-o primă etapă, s-a întocmit o listă bibliografică preliminară, aferentă primelor 26 de monografii comunale (o treime din total); aceasta a constituit, apoi, baza rezolvării referințelor bibliografice pentru toate celelalte monografii comunale, verificându-se trimiterile, uniformizându-se abrevierile și completându-se lista bibliografică unitară. Monografiile, corectate în calculator și reimprimate, au circulat între editor și redactorii responsabili și, în unele cazuri, către autori, pentru revizia textelor, inclusiv pentru rezolvarea surselor vulnerabile și definitivarea noii bibliografii unitare.
V. Operarea în calculator a rezultatelor etapei precedente și reimprimarea pe hârtie a tuturor textelor definitivate: fiecare redactor responsabil, a primit întreaga lucrare, însoțită de dosarele monografiilor coordonate, de noua bibliografie și de lista de abrevieri, în vederea unei lecturi și revizii integrale − operație laborioasă, în care a fost implicat și managerul de proiect. Rezultatele acestei etape au fost dezbătute într-o reuniune a grupului de lucru, care a luat decizii corespunzătoare, implementate de editor în versiunea electronică finală. Aceasta a fost încredințată Tipografiei Proșcoala, pentru executarea exemplarului-semnal. După lecturarea acestuia de către redactorii responsabili și operarea ultimelor intervenții în versiunea electronică, editorul a dat BUN DE TIPAR pentru vol. III al Enciclopediei județului Vâlcea.
Principalele probleme obiective cu care s-a confruntat grupul de lucru în definitivarea lucrării, au fost: informația, sursele, uniformizarea, ilustrația, indicii de nume.
1. Monografiile comunale, cuprinse în cea mai recentă versiune recuperată din baza de date a coordonatorului, se opreau cu informația, în general, la nivelul anului 2020, de aceea prima decizie luată de grupul de lucru a fost să actualizeze datele, cu precădere la capitolele tematice ancorate în realitatea imediată. La propunerea redactorului Emilian Frâncu, Forumul Cultural al Râmnicului și Ateneul Meșterul Manole, proprietarul Editurii „Fântâna lui Manole”, au adresat, la 15 ianuarie 2021, o scrisoare primăriilor comunale, însoțită de un punctaj tematic. Corespondența a fost gestionată de Mihai Călugărițoiu, managerul de proiect: din cele 78 de primării, numai 20 au dat curs solicitării și au trimis informații „la zi”. Pentru celelalte comune, redactorii responsabili au fost nevoiți să completeze și să actualizeze anumite date, prin deplasări în teren și convorbiri cu reprezentanți ai autorităților locale. În acest fel, documentarea lucrării s-a îmbogățit cu încă o categorie: informații oferite oficial de primării sau furnizate de cadre avizate, specificate ca atare în text. Această intervenție a vizat și completarea unor capitole tematice mai puțin consistente din monografiile unor comune, dar rezolvarea problemei a fost relativă, parțială.
2. În primele două volume, coordonatorul a rămas, în ceea ce privește sursele, consecvent sistemului tradițional, cu referințe în text și cu trimiteri la o listă bibliografică atașată fiecărei monografii, sistem care asigura, „la vedere”, concordanța între referințe și surse. În volumul III, coordonatorul a optat pentru așa-zisul „sistem academic” de citare, abrevierile din text trimițând la Bibliografia generală selectivă, structurată pe trei categorii: I – Izvoare (fonduri și colecții arhivistice, corpusuri și colecții de documente, cataloage de documente, inventare arhivistice); II – Lucrări generale; III – Lucrări speciale, departajare discutabilă. Comasarea bibliografiilor aferente monografiilor și ordonarea lor automată într-o listă unitară au bulversat rezultatul propus. În plus, modul divergent de abreviere a titlurilor, practicat de către autorii textelor monografice, a generat discordanțe între trimiteri și surse. Coordonatorul a optat pentru acest sistem din două motive: unul științific, pentru a alinia lucrarea noastră la standardele actuale în materie; celălalt, pragmatic, în interesul economiei de spațiu grafic. Ambele erau îndreptățite, în principiu, dar, practic, n-au putut fi gestionate corespunzător, din cauza crizei de timp. Membrii grupului de lucru au decis că verificarea surselor arhivistice și bibliografice se impunea cu necesitate și au procedat așa cum s-a menționat mai sus, realizând o Bibliografie unitară.
3. Problema uniformizării s-a rezolvat, în linii generale, mulțumitor, pentru structura compozițională, în cadrul configurat de coordonator, fără să se poată evita dezechilibrele cantitative între monografii, dar diferențele în ceea ce privește numărul de pagini nu trebuie să fie interpretate, în niciun caz, drept ierarhizări valorice între comune. În stadiul în care s-a preluat lucrarea, uniformizarea discursului științific și a stilului de redactare a rămas un deziderat, fiecare autor punându-și, mai mult sau mai puțin, amprenta personală pe text. În schimb, s-au depus eforturi stăruitoare pentru realizarea unui echilibru al celor două procese – de uniformizare și diferențiere a fonturilor – la nivelul fiecărei monografii și pe ansamblul volumului, dar fără ca travaliul tehnoredacțional să se apropie de standardele actuale în materie, a căror atingere presupunea stabilirea prealabilă și respectarea efectivă a unor norme unitare de (tehno)redactare.
4. Ilustrația cărții, în pofida eforturilor de optimizare, a rămas deficitară, atât ca reprezentativitate tematică, dar, mai ales, sub raport calitativ, pentru că procesul elaborării lucrării n-a fost dublat de un program unitar, profesional, de asigurare a ilustrației, aceasta „adunându-se” din ceea ce au putut oferi autorii monografiilor și din ceea ce a acumulat coordonatorul însuși din diferite surse. „Mulțimea” imaginilor, în absența unei selecții riguroase, se asociază cu dimensiunea redusă a multora dintre ele. Ilustrația inițială a volumului (și a copertei) a fost îmbogățită, la ideea redactorului Eugen Petrescu, cu stemele comunelor: prin grija managerului de proiect, Mihai Călugărițoiu, Forumul Cultural al Râmnicului a solicitat primăriilor imaginea stemelor: numai 25 de primării au trimis stemele; alte 6 steme comunale au fost recuperate din surse oficiale; 9 primării au comunicat că nu au steme aprobate. S-au totalizat 31 de steme. Despre celelalte 38 comune, nu știm dacă au sau nu steme.
5. Proiectul coordonatorului lucrării de a include, în acest volum, alături de indicele comasat pentru numele proprii din volumele I-II, și indicele similar pentru volumul III, a rămas un deziderat, pentru că, în pofida eforturilor sale și ale colaboratorilor, acest indice nu se putea întocmi, unitar, integral și profesional decât după machetarea și paginarea definitivă a textului, așa cum s-a procedat pentru primele două volume. Intenționăm ca, după tipărirea volumului III, să realizăm și să publicăm, într-un volum suplimentar, Indicele unitar al volumului de față.
Dincolo de aceste probleme obiective, membrii grupului de lucru s-au confruntat și cu sincope de comunicare și conlucrare din partea unor autori / coautori de monografii, pe care le-au rezolvat, de la caz la caz, cooptând alți coautori, apelând la colaboratori sau asumându-și personal răspunderea pentru optimizarea textelor.
Întregul proces de definitivare a lucrării s-a desfășurat în spiritul respectării, continuării și valorificării travaliului exemplar, complex și de durată − științific, managerial, metodologic și (tehno)redacțional – depus de Ion Soare, inițiatorul și coordonatorul Enciclopediei. Amendarea unora dintre opțiunile și deciziile sale s-a făcut numai după o analiză aprofundată și aplicată.
Decembrie 2021
Gheorghe DEACONU, editorul volumului III
Enciclopedia Județului Vâlcea vol. III/ Așezările rurale (1344 pagini A4) integral în pdf.
