A doua arteră importantă de circulaţie, după Calea lui Traian, străbătea partea de sud a Râmnicului de Jos (secolul XIX), de la est la vest, pe o lungime de peste patru kilometri, făcând legătura satelor de dincolo de Olt, din judeţul Argeş, cu Piaţa Centrală a oraşului, dar şi cu satele din vestul Râmnicului. În 1857, apare şi cea dintâi informaţie cartografică din ,,Planşa Moşii Vetrii Episcopii şi Râul Râmnicului din 1857", strada este bine conturată, fără a avea însă un nume. Din punct de vedere cartografic, strada pornea din apropierea Oltului,mergea oblic fată de albia râului înspre sud-vest, până lângă Iazul Morilor, după care urca spre vest, trecând pe lângă proprietăţile ,,Matache Urşanu", „D. Lipoveanu", pe lângă ,,Brutăria lui Ştefan", ,,Biserica Sfântul Gheorghe", merge paralel cu ,,Iazul Morilor”, traversa ,,Drumul Troianului", lângă ,.Grădina Publică Zăvoiul", situată între Râul Râmnicului (râul Olănești din prezent – n. V.S.) şi Iazul Morilor, traversa ,,înfundătura Moşii Sfântului Schit Fedeleşoiu", paralel cu acelaşi râu Râmnic, pe lângă ,,Moara Borănescu", oprindu-se la marginea ,,Moşiei Sfântului Schit Arhanghelu."
1876 - în documentele vremii, strada apare pentru, prima oară, cu numele Strada Oltulu, care pornea din centrul oraşului, lângă ,,Otelul lui Temelie", trecea pe lângă casele lui Gheorghe Marinescu, înainte pe lângă casa lui Păun Vlădescu, oprindu-se la malul Oltului, lângă Casele de la Poştă (dosar nr. 11/5 din 23.02.1876).
1887 - în planul de aliniere şi lărgire a unor străzi din Râmnic, apare, pentru prima dată, cu numele de ,,Călăraşilor" (dosar 33/1887).
1891 - în catagrafia din acest an, aflăm că străzile oraşului au fost împărţite pe culori pentru a se uşura activitatea de pază pe timp de noapte şi pentru aplicarea şi executarea corectă a unor ordine date de municipalitate. Strada făcea parte din două culori, datorită lungimii sale neobişnuite. Din culoarea roşie, ,,începând de la Grădina Zăvoiul până la malul Oltului, din culoarea galbenă, tot din dreptul Zăvoiului spre vest, până la hotarul cu comuna Vlădeşti" (dosar 6/3.12.1891).
1893 - din Dicţionarul geografic al judeţului Vâlcea, aflăm: ,,Calea Călăraşilor pleacă de la Podul de Fier Goranu, în direcţia de la est spre vest, pe malul stâng al râului Râmnic şi dă în Calea Traian " (p. 358).
1895 - este aplicat noul ,,plan al delimitării circumscripţiilor de pe raza oraşului Râmnicul Vălcii". în noul plan, strada Călăraşilor apare trasată cartografic, începând din partea de est de la „Bariera de intrare în oraş podul de fier", de peste râul Olt de la Punctul Goranu, urcă spre vest, merge paralel cu „Iazul Morilor", se intersectează cu pasajul de cale ferată Drăgăşani - Râmnicu Vâlcea, dată în exploatare în 1887, cu strada Traian, cu încă o stradă fără nume, trece pe lângă Grădina Publică Zăvoi, inaugurată 1856, pe lângă moara Avramescu, cumpărată de la Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti în 1883, cunoscută și sub numele de ,,Santinela" şi se opreşte la ,,Bariera de intrare în oraş Arhanghelu" (dosar 59/1895 şi 2/1884).
1899 - Catagrafia din acest an ne pune la dispoziţie noi elemente care prezintă o acuitate mai mare în ceea ce priveşte evoluţia străzii mai ales prin dispariţia mai multor sălişti (aici, în sens de loc necultivat, loc de casă, în apropierea sau în vatra satului – n. V.S.), locul lor fiind ocupat de noi construcţii, în special, ale negustorilor şi ale muncitorilor care lucrează în diferite ateliere şi făbricuţe care, în ultimii ani s-au tot înmulţit şi şi-au crescut capacitatea de producţie. Acesta este şi anul în care strada este fixată în „Circumscripţia nr. 3". Traseul străzii va începe de la „Podul de Fier" de peste Olt „remarcabilă lucrare inginerească" executată de Casa S. Joret din Paris şi comisia inginerului constructor cu locuinţa pariziană de la numărul 80, strada Taipant, reprezentant fiind Lemoine Smith. Lucrările sunt începute în 1874 şi terminate la 17/29 ianuarie 1877, valoarea totală atingând 781.499,78 lei. În traseul ei, strada traversa rampa CFR, Râmnicul Vâlcii - Corabia, strada Radu de la Afumaţi, strada Traian şi strada Regele Carol I, ajungând până în dreptul cătunului Arhanghel, ,,consemnat pentru prima dată, de un act emis de cancelaria domnitorului Radu Paisie, la 11 decembrie 1535”.
1903 - în acest an Comisa Consiliului Orăşenesc decide să fie demolate 31 de case de pe această stradă, considerate insalubre şi cu un real pericol atât pentru locatari dar şi pentru trecători (dosar 15/24 decembrie 1903).
1904 - pentru a uşura legătura străzii Călăraşilor cu platforma halei şi a pieţei centrale, se deschide o nouă stradă denumită „I.C. Brătianu". Tot în acest an, se va face şi prima fragmentare a străzii, cerută de dezvoltarea economico-socială a urbei. Porţiunea cuprinsă între strada Traian şi cătunul Arhanghel se va numi Ştirbei Vodă (1849 - 1853), în amintirea celui care a hotărât, în 1850, să se facă Zăvoiul pentru preumblarea oraşului. (prințul Barbu Dimitrie Știrbei, domn al Țării Românești, descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu – n. V.S.)
1905-1906 - se execută lucrări ample de pavare şi amenajare a străzii, pentru a uşura legătura străzii Călăraşilor cu gara CFR, se încep şi lucrările de construcţie a unei străzi paralele cu calea ferată lungă de 150 metri şi lată de 12 metri, din care opt metri, partea carosabilă şi doar doi pentru trotuare. Pentru această construcţie, s-au luat şi diverse suprafeţe de teren de la CFR, Sache Avramescu şi Dumitru Simian (dosar 6/9.02.1906).
1906 - încep lucrările de introducere a curentului electric stradal şi în casele particulare. în acest sens, se montează 125 lămpi electrice de tip Siemens-Schuckert, de opt amperi, cu durată de ardere de 15-16 ore. În cele trei fabrici, precum şi în casele particulare, au fost montate un total de 21 lămpi. La iluminatul stradal, au fost folosiţi stâlpi de oţel de tip ,,Mannesmann", livraţi de firma ,,Hermann Busch" din Bucureşti (dosar 23/1906).
1911 - după un plan de aliniere şi lărgire a străzii, se expropriază 208,83 metri pătraţi, în totalitate de la următorii: Ştefan Drăghicescu, patronul ,,Hotelului Metropol", Pleşoianu, Alexiu şi Blebu (dosar 23/1911).
1910-1912 - Ştefan Drăghicescu ridică pe strada Călăraşilor o casă cu etaj, în vecinătatea proprietăţii doctorului Deşliu, iar costul acesteia atinge 52.000 lei pe o suprafaţă de 770 metri pătraţi. La început, la parter a funcţionat un magazin cu coloniale, iar la etaj, un hotel. Peste ani, însă, în această construcţie a arhitectului Alfred Cernea va funcţiona Şcoala de Menaj.
1914 - 1915 - datorită afluxului de ţărani care îşi desfăceau produsele în Piaţa Centrală, se consideră necesară construcţia unui pasaj (stradelă) prin curtea ,,hotelului I. G. Temelie", care se găsea complet ruinat. Totul în ideea şi cu scopul clar de a mai crea încă o cale de comunicaţie între strada Călăraşilor şi Piaţa Centrală. Ion Gărbină este cel însărcinat cu şantierul propriu - zis (dosar 21/24 octombrie 1919).
1919 - 1920 - în Planul Cartografic al oraşului întocmit de inginerul silvic M. Secăreanu, la scara 1/5000, strada Călăraşilor de la intersecţia cu Bld. Tudor Vladimirescu deviază spre sud - vest pe o lungime de 500 metri, după care urcă aproximativ paralel cu ,,Iazul Morilor" spre vestul urbei, intersectându-se cu calea ferată şi strada căpitan Georgescu, oprindu-se în Calea lui Traian.
1920, iunie 25 - se realizează a doua diviziune a străzii, astfel încât segmentul de stradă dintre Traian şi pasajul de cale ferată va purta numele eroului Colonel Apostol Dumitrescu (dosar 26/25 iunie 1920).
1922 - se produce o nouă schimbare de nume, segmentul de stradă dintre pasajul de cale ferată şi Tudor Vladimirescu se va numi Al. Constantinescu. În acel an, după 35 de ani de folosire, dispare definitiv din reţeaua stradală numele Călăraşilor.
1947 - din acest an acest tronson îşi va schimba numele în strada Libertăţii, ca şi în zilele noastre. Trebuie adăugat că, de-a lungul acestei străzi, îşi aveau sediul două şcoli. Între 1935 - 1949 a funcţionat, în casa dlui Ştefan Drăghicescu, la parter şi etaj, ,,Şcoala de Gospodărie şi Menaj". Din 1935, şcoala primeşte şi numele de I. G. Duca până la reforma şcolară, când va fi redenumită „Şcoala de Menaj" (Dosar nr. 1/1924, 113/1924).
1919 - 1930 - a doua şcoală a funcţionat la nr. 22, sub numele de ,,Şcoala normală de fete" (dosar 1/1924, 113/1924).
În continuare, aş dori să facem cunoştinţă cu câteva dintre cele mai importante construcţii ale acestei străzi, în timp:
1903 - Andreas Geltsch - corpuri de case la moară, nr. 149
1906 - N. I. Simian - cele două case de la fabrică, ce se mai găsesc şi azi, lângă pasajul CFR, nr. 12
1907 - Maria şi Ion Fofelzan (cârciumar)
1908 - moara de apă Gh. Ştefănescu
1910 - Nicolae Şteflea (militar)
1912 - Angst Demeter, nr. 36
1914 - Ion Frăcea (cârciumar). nr. 15, foste C. C. Avramescu
1922 - Mina Niculescu, colţ cu strada Principesa Ileana, casă cu etaj
1925 - Ion Puchiu (negustor), nr. 5
1027 - Ştefan Şularu (bijutier), nr. 115
1928 - Romică Oprea Simian (fabricant), nr. 72, arhitect A. Cernea; Eugen Creţoiu (avocat), nr. 20
1933 - Ion Mânduş (cârciumar), nr. 12; Ion Neamţu (negustor), nr.46
Între 1915 - 1916, apare şi Casa de Comerţ în oraş, colţ cu strada nouă spre Hotel Temelie şi Hala Centrală.
Terenul folosit a aparţinut lui Klingvschi şi N. Temelie, iar antreprenor a fost A. Coppetti.
Pe strada Călăraşilor se aflau şi mai multe mori, două în partea de vest, spre exemplu: 1878 moara căpitanului Avramescu, denumită şi „ Santinela".
1886 - moara Geltsch, care folosea piua la măcinarea grâului şi a porumbului.
Locuitorii caselor de dincolo de Olt se opreau la Fântâna lui Filaret chiar înainte de a pătrunde în oraş. Fântâna era ridicată de Episcopul Kiriu Kir Filaret, în 1784 şi poziţia sa ne dă şansa de a stabili cartografic vechiul vad de trecere a Oltului.»
Sursa: Titi Mihail Gherghina/ «Hoinar prin Râmnicul de altădată» vol. II/ Editura Almarom 2020
Fotografii, la https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid02KWuFoXVQqaMvs2EgX3fNEvgpQsAuLgJzkeXkg8rEaeALW71r1ZWsj4daoHWuGmZPl
