«...prima atestare documentară a localităţii datează din 12 iunie 1504 (7012), când Radu cel Mare Voevod (1495-1508) ,,întăreşte stăpânirea lui Dragotă, Barbu, Trimba Manoil, Roman, Stan, Barbu şi lui Popa Stanciu cu fiii lor, Vîlcu cu fraţii lui şi cu fiii lui Stanciu, Mihnea Nanciu şi Stoica Sodea asupra muntelui Vaideeni, în urma judecăţii cu satele: Măldăreşti, Bîrzoteni şi Cîndoi...” (Tezaur, 1983).
Deşi, în secolul al XVI-lea, sunt identificate mai puţine referiri la numele Măldăreşti, există informaţii din care rezultă că una dintre cele două cule existente a fost construită prin anul 1516 şi era locuită la 1567 de Nan Paharnicul, iar la 1600, de către fiul acestuia, Tudor Maldăr, ceea ce confirmă, şi în această perioadă, existenţa localităţii (Atanasescu - Grama, 1974; Greceanu, O. 1937). În absenţa unor documente de certă valoare istorică, ne vom rezuma la consemnarea făcută de C. C. Giurescu în Istoria Românilor, vol. 3, p. 692: „Cea mai veche culă de la noi pare să fie Cula Greceanu din Măldăreşti; data nu se poate preciza; în orice caz, este anterioară veacului al XVIII-lea. Forma actuală nu redă fidel însă - după părerea noastră - pe cea originală; construcţiei i s-au făcut unele modificări şi adăugiri în decursul vremii”.
Cu siguranţă, această construcţie a fost locuinţa familiei Măldărescu, până în anul 1853, când a intrat în proprietatea familiei Greceanu, în urma căsătoriei dintre Costache Greceanu şi Maria Măldărescu. Există suficiente documente din care rezultă cu claritate că istoria localităţii este puternic legată de familia al cărei nume îl poartă, pentru o perioadă de cel puţin trei secole. Adevăratul întemeietor al acestei familii, Tudor Măldărescu (Maldăr), căpitan (vătaf) în oastea domnitorului Mihai Viteazul, este răsplătit de acesta pentru serviciile făcute „dăruindu-i încă moşiile Leul şi Obislava, cu zeci de sate pe ele şi mii de robi, şi cari, alipite la trupul moşiei Măldăreşti, făceau o singură fâşie din Carpaţi până la Dunăre” (Greceanu, O., 1937). De altfel, se pare că acesta a slujit cu credinţă şi domniilor următoare, astfel că, în 1623, îl găsim în documente cu rang boieresc de comis.
n caietele de însemnări lăsate de Gheorghe Popa (Dogaru), cetăţean al acestei localităţi, în urma documentărilor făcute la Arhivele Naţionale - Catalogul documentelor Ţării Româneşti, vol. II şi III -, la SJVAN şi la arhivele mănăstirilor din zonă, am identificat informaţii importante referitoare la Tudor Maldăr şi urmaşii acestuia, pe o perioadă de peste un secol. Astfel, Tudor comis din Măldăreşti, apare la 26 august 1623, ca martor într-un litigiu, apoi, la 29 august 1624, „Tudor comis din Măldăreşti vinde lui Hristea mare vistier moşia Fundeni”, pentru ca, la 24 noiembrie 1626, acesta să primească poruncă domnească „să restituie până într-un ban tot ceea ce a luat din satul Călimăneşti, sloboziaMânăstirii Cozia”. La 8 ianuarie 1626, Tudor, comis din Măldăreşti, împreună cu alţi 5 boieri sunt numiţi de domnitor să „cercetezepâra lui Vladul vistiernic şi Stancul cu Ghisan, vărul său, pentru o ocina din Copăcie” şi, tot în anul 1626, apare ca martor la „vânzarea unui vad de moară”. În aceeaşi perioadă, în mai multe documente îl găsim pe fiul acestuia, Radu postelnicul: la 27 ianuarie 1625, acesta primeşte „întărire domnească” pentru o ocină; la 8 mai 1628, este martor într-un act în care „Stroie, fiul lui Oprea logofăt din Şirineasa, vinde fratelui său, Udrişte, cu 200 de galbeni, 2 părţi din satul Foleşti ”; la 28 mai 1628, este martor pe ofisul prin care domnul „întăreşte logofătului Udrişte, fiul lui Oprea din Şirineasa, stăpânirea asupra satului Foleştii de Jos”. La 10 august 1629, Radu postelnic din Măldăreşti apare ca martor într-un litigiu pentru ca, la 11 decembrie 1630, cinci ţigani din Vaideeni „se dau rumâni Radului postelnic si Danciului din Măldăreşti, de bunăvoie”, iar printre martori figura „Oprea Pârcălab din Măldăreşti ”.
În 1667, Stroie Vornicul din Măldăreşti este desemnat de Radu Leon voievod ca, împreună cu 11 boieri, să efectueze hotărnicia moşiei Episcopiei Râmnicului din Drăgăşani (Monografia Drăgăşani, 2004, 65); Vasile Măldărescu logofăt apare ca martor la 4 iunie 1695, în cartea de hotărnicie a 12 boieri, pentru moşia Runcu din Vâlcea, iar în 3 iunie 1695, pentru moşia Cerneşti a lui Constantin Cepturoianul. Domnitorul Constantin Brâncoveanu numeşte, la 22 august 1701, pe Vasile Măldărescu şi alţi 5 boieri „să adevereze şi să aleagă câtă moşie are Mânăstirea Hurezi în Foleşti şi cât are Preda Spătar, să stabilească hotarul şi să le întocmească scrisori”. La 25 iulie 1715, Mihalcea Măldărăscu, fiul lui Socol Izbaşa din Măldăreşti şi soţia sa, Stana, „după ce şi-a ales partea sa de moşie din Măldăreşti de către fraţii şi vecinii lui, dăruieşte Mânăstirii Horezului acea parte de moşie, aflată în hotarul Ulmetul şi Bârzoteni.”
În secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului a XIX-lea, menţiuni referitoare la comuna Măldăreşti apar în mai multe documente oficiale româneşti şi străine. Astfel, în harta Ţării Româneşti de la 1700, întocmită de stolnicul Constantin Cantacuzino, printre aşezările din judeţul Vâlcea, apare şi satul Măldăreşti (Daneş, 2013, 29), iar în harta Olteniei sub austrieci, întocmită de Friedrich Schwantz, 1721 1722, apare localitatea Măldăreşti pe Luncavăţ (Ibidem, 33). Memoriile generalului Friedrich Wilhelm von Bauer din 1778, în capitolul referitor la sate şi oraşe pe judeţe, în judeţul Vâlcea, menţionează „satul Măldăreşti cu o biserică, sunt păşuni împrejur, situat pe Luncavăţul” (Ibidem, 40).
În anul 1831, Măldăreşti era sat stăpânit de slugerul Manolache Măldărescu, treti logofăt, Nicolae Măldărescu, fraţi şi moşneni pe două moşii (Catagrafia 1831, 1999 / 2000, 34), în 1834, aparţinea de plasa Muntelui (Catagrafia 1834, 58), pentru ca apoi să apară şi în Harta rusească de la 1835.
Toponimie. Toponimul Măldăreşti are, la origine, supranumele Maldăr, porecla întemeietorului aşezării (potrivit legendei, Tudor Maldăr era căpitan în oastea marelui voievod Mihai Viteazul), urmaşii acestuia şi satul locuit de ei numindu-se, generic, Măldăreşti. Toponimul Măldăreştii de Jos are aceeaşi origine ca şi Măldăreşti, diferenţa fiind făcută de poziţia geografică a acestuia. La originea toponimului Roşoveni este supranumele Roşu, porecla întemeietorului aşezării, datorată înfăţişării sale (cu părul şi faţa de culoare roşie), urmaşii săi şi satul locuit de ei numindu-se generic Roşoveni. La rândul său, toponimul Telecheşti indică o aşezare întemeiată de un anume Teleche, întemeietorul satului şi moşul îndepărtat al locuitorilor de astăzi (Petrescu, Vâlcea, II, 2007, 10).
Deşi nu suntem în posesia unor documente din care să rezulte participarea unor locuitori ai comunei Măldăreşti la evenimentele din 1821 şi 1848, totuşi nu trebuie exclus acest lucru, mai ales că, într-o scrisoare din 2 aprilie 1948, adresată primăriei, Ştefan Pleşoianu - proprietar de terenuri în această localitate - aminteşte despre colonelul Nicolae Pleşoianu, înaintaş al său „care a avut un rol important în Revoluţia de la 1848 (...) şi după urma căreia a suferit exilul în străinătate”.
Pe Lista generală privitoare la alegerile de la 1859, emisă la 2 ianuarie, se regăsesc şi Nicolae Măldărescu, serdar, Alecu Măldărescu, proprietar, şi Costache Greceanu, pitar din comuna Măldăreşti.
Pentru susţinerea Războiului de Independenţă de la 1877-1878, comuna Măldăreşti a contribuit cu suma de 900 lei, ofrande în valoare de 300 lei şi mai mulţi tineri combatanţi, dintre care patru au decedat pe câmpurile de luptă. Din comitetul pentru cumpărarea armelor a făcut parte şi Costache Greceanu, fost prefect al judeţului Vâlcea, între 18 noiembrie 1871 - 10 februarie 1873, iar locotenent-colonelul Gheorghe Măldărescu a fost comandantul Regimentului 10 Dorobanţi, participant la luptele de la Rahova şi Griviţa, avansat colonel şi decorat, pentru faptele sale de eroism, cu decoraţii româneşti şi ruseşti, imortalizat în pelicula filmului Pentru Patrie din anul 1977, realizat cu prilejul Centenarului Războiului de Independenţă. În Campania din 1913, din comuna Măldăreşti au căzut la datorie trei ostaşi, fii ai comunei, în Primul Război Mondial, 76 de ostaşi, iar în Al Doilea Război Mondial, 61 de ostaşi, printre care şi căpitanul Ion Budurăscu, proprietar de terenuri din Măldăreşti. În aminirea tuturor eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă, în localitate a fost ridicat un monument comemorativ „din marmură albă, cu o cruce deasupra, flancată de doi soldaţi sculptaţi. Pe placa de marmură, au fost realizate, în relief, două acvile, cu două ramuri de măslin între ele” (Epure, Locuri, 2019, 82).
Date referitoare la populaţia comunei Măldăreşti, găsim, pentru prima dată, în Recensământul de la 1722, al familiilor contribuabile din Oltenia, când localitatea era stăpânită de boieri locali şi avea 24 familii (Daneş, 2013, 36). În anul 1831, satul Măldăreşti avea 249 familii şi 38 feciori de muncă (Catagrafia 1831, 1999 / 2000, 34), în 1834 avea 200 de familii (Catagrafia 1834, 58), în 1835 avea 191 gospodării, iar în Indicele după judeţe al comunelor urbane şi rurale din Muntenia, apare satul Măldăreştii de Sus, cu 178 case şi 188 familii, şi satul Măldăreştii de Jos, cu 90 case şi 85 familii (Daneş, 2013, 66).
Comuna rurală Măldăreşti a luat fiinţă în anul 1865, odată cu intrarea în vigoare a Legii pentru comunele urbane si rurale (promulgată prin Decretul nr. 394 din 31 martie/11 aprilie 1864) şi era formată din satele Măldăreştii de Sus şi Măldăreştii de Jos, avea 200 de case şi 229 de familii. La 1 ianuarie 1871, comuna era formată din aceleaşi sate şi avea 1.145 locuitori (Frunzescu, 1872), pentru ca, în 1876, ca urmare a Legii comunale din acel an, să fie compusă din satele Bogdăneştii Arnotei, Măldăreştii de Jos, Măldăreştii de Sus şi Tomşani.
n anul 1893, comuna rurală Măldăreşti făcea parte din plaiul Horezu şi era compusă din două cătune: Măldăreştii de Sus şi Măldăreştii de Jos, cu o populaţie de 1.350 locuitori (665 bărbaţi şi 685 femei), 280 de familii, în care intră şi 7 familii de ţigani fierari, 280 de case şi 202 contribuabili (Alessandrescu, 1893, 239 240). La Recensământul general al României din 1899, comuna Măldăreşti aparţinea de plasa Horezu şi cuprindea 2 cătune: Măldăreştii de Jos şi Măldăreştii de Sus, cu 279 persoane singure şi familii, 1.016 locuitori (528 bărbaţi şi 488 femei), dintre aceştia 1.011 români şi 5 austro-ungari, iar ca religie 1.013 ortodocşi, 2 catolici şi 1 protestant. Începând din 1926, odată cu intrarea în vigoare a noii legi privind împărţirea administrativă a României, comuna Măldăreşti face parte tot din plasa Horezu şi are în compunere 11 sate: Biserici, Buleni, Ciupa de Jos, Ciupa de Sus, Crîngu-Orlii, Lupuleşti, Măldăreştii de Sus, Măldăreştii de Jos, Necşoaia, Roşoveni şi Treaptu. La Recensământul general al populaţiei din 29 decembrie 1933, avea tot 11 sate cu 321 gospodării şi 1.470 locuitori: Buleni - 39, Ciupa de Jos - 77, Ciupa de Sus - 316, CrînguOrlii - 192, Lupuleşti - 62, Măldăreştii de Jos - 277, Măldăreştii de Sus - 86, Necşoaia - 154, Obârşia - 43, Roşoveni - 55 şi Treaptu - 169.
Din anul 1934, localitatea a purtat numele marelui om politic, I. G. Duca, dar în majoritatea documentelor apare cu denumirea I. G. Duca - Măldăreşti. La Recensământul din 1941, comuna avea 420 clădiri şi 1.719 locuitori astfel: satul Măldăreştii de Jos (inclusiv cătunele Buleni, Lupuleşti, Obârşia, Roşoveni), cu 140 clădiri şi 619 locuitori, şi satul Măldăreştii de Sus (inclusiv cătunele Ciupa de Sus, Ciupa de Jos, Crîngu-Orlii, Necşoaia şi Treaptu) cu 280 clădiri şi 1.100 locuitori.
Regimul comunist vine cu propriile planuri administrative. Astfel, prin Legea nr. 5 din 6 sept. 1950, judeţul Vâlcea devine una din cele 28 de regiuni ale ţării, structurată pe 6 raioane: Bălceşti, Drăgăşani, Horezu, Lădeşti, Loviştea şi Râmnicu-Vâlcea; comuna Măldăreşti (cu cele două sate componente), face parte din raionul Horezu, regiunea Vâlcea, iar din 1952, din regiunea Piteşti, ulterior din regiunea Argeş. Prin Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, privind organizarea administrativă a teritoriului României, publicată în „Buletinul oficial” nr. 17 din 17 februarie 1968, comuna Măldăreşti are în compunere satele: Măldăreşti (reşedinţă), Măldăreştii de Jos, Roşoveni şi Telecheşti.
autori: Ion Crînguș, Maria Crînguș, Eugen Petrescu
(fragment)
Comuna Măldărești în Enciclopedia Vâlcii III/ Așezările rurale/ - integral în PDF.
