Istorie Locala

Luni, 10 Septembrie 2012 15:20

Legenda oraşului Râmnicu Vâlcea (prima variantă)

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cel ce caută hotarul exact al începutului Râmnicului rămâne însă întrucâtva consternat. Râmnicul de pe apa Oltului apare atestat documentar pentru prima oară în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, mult prea târziu ca să ne putem opri doar la menţiunea hrisovului.

Să vedem ce ne spune legenda.

Legendele în care este prezentat Râmnicul sunt transcrise fără a interveni cu ceva în textul original.

Prima legendă este preluată din „Legende Populare Româneşti", Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990.

Au fost odată doi crai: unul se cheamă Olea şi altul Basarab. Aceşti doi crai nu se puteau înţelege între ei unde să aşeze oraşul Râmnic. Din ceartă s-au luat la bătaie. Olea îşi avea cetatea sa lângă Malul AIb, iară Basarab îşi avea pe a sa pe dealul Cetăţuiei. După ce-şi clădiră ei cetăţi trainice şi mari puseră fiecare înaintea cetăţii lui câte un semn; şi era învoiala că cui îi va cădea semnul jos, acela va fi învins şi oraşul nu se mai face în partea lui. Începu deci lupta între aceşti doi crai, care erau şi fraţi. Ei se băteau din cetăţi, unul cu altul, cu tunuri de lemn. (în loc de tunuri, unii spuneau că se băteau cu prăştii de bolovani - nota autorului culegerii) Olea când da cu tunul nu nimerea în semnul lui Basarab, că i se îngropa ghiuleaua în mal, fără să lovească. Basarab când da, lovea semnul lui Olea şi i-l dobora jos. Aceşti fraţi nu erau veşnic în duşmănie, ci numai când şi când. Când erau în pace, se plimbau şi tăinuiau unul cu altul, iară când nu se-nţelegeau, să ducea fiecare la cetate şi să luau la luptă.

 

Mergând într-o zi Olea şi cu Basarab şi sfătuind, văzură doi copii cari se jucau în ţărână şi ziceau:

«Olea face oale

Şi Basarab le sparge

Olea (însemnare: de-a stânga Oltului, înspre satul Fedeleşoiu, se întinde de-a lungul râului un lanţ de dealuri împădurite. La poalele dealului numit Punctul Cornet, pe o pantă dulce, se văd nişte ruini de zidiri pc o întindere cam de trei sferturi de pogon. Poporul numeşte locul acesta cu ruine Cetatea lui Olea.

În partea de nord, chiar dintre ruine, se ridică aproape perpendicular un vârf de deal care domină împrejurimile şi de unde se vede ca într-o căldare toată lunca Oltului, de la Curmătura Troianului şi până la Curmătura dinspre nord de la Gura-Văii. Acest vârf se cheamă Piscul lui Olea. Dacă din acest pisc mai mergi pe sprânceana dealurilor împădurite, vreo zece minute, întâlneşti în cale alte ruini şi urme de zgură şi se zice la Via Lipovanului. După alte vreo douăzeci de minute, tot spre nord mergând, ajungi deasupra Malului Alb. Aici, într-o spărtură, unde odată trebuie să fi fost uşă, intri într-o subterană săpată în calcarul dealului. Această subterană despărţită în două părţi printr-un perete tăiat tot în calcar, formează două încăperi cam de câte doi metri şi ceva fiecare, de înalte şi de largi. Acestei peşteri poporul îi zice Bisericuţa lui Olea.

Odată, pereţii subterani trebuie să fi fost bine neteziţi, ba se pare că pe unele locuri păstrau şi oarecari inscripţii; acum însă totul este scobit şi stricat de căutătorii de comori şi de păstori. Abia ici şi colo se mai păstrează petece din vechiul perete lustruit. Pe costişa dealurilor pe sub care pe vremuri pare să fi curs Oltul a fost săpat în calcar un drum ce trecea pe lângă aceste vechi locuinţe omeneşti. Pe la peşteră, unde terenul calcaros a fost mai tare, se cunoaşte bine dâra vechiului drum, pe o distanţă de vreo 200 metri.

Poporul, după cercetările ce am făcut, spune că aici, în părţile acestea, cădeau curţile lui Olea, de care spun legendele şi că pe aici se întindeau moşiile lui. Cine va fi fost şi când va fi trăit acest senior românesc nu se poate şti. De s-ar face săpături prin ruini, peste cari zac copaci uriaşi, poate s-ar afla ceva.

Unde se crede să fi locuit Olea sau Basarab, rivalul lui Olea, nu se mai cunosc urmele. Probabil că pe ruinele vechii cetăţi s-au ridicat mai târziu biserica Ceţăţuia, care e aşezată chiar în dreptul ruinelor Cetăţii lui Olea) când auzi aşa, voi să taie pe copii, dar frate-său Basarab nu-l lăsă ci-i zise:

- Stăi ,frate, că copiii sunt mici şi nu ştiu ce zic. Mai bine hai să-i încercăm, să vedem de ştiu ei ce fac.

Olea şi Basarab aduseră copiilor două tipsii, una cu aur şi alta cu mărgele feţe (de felurite culori. Unii povestesc că într-o tipsie s-a pus jar în loc de mărgele) şi ziseră: dacă copiii au să întindă mâinile la aur, atunci Olea să-i taie, că ştiu ce fac; iar dacă s-ar întinde la mărgele, nu ştiu ce fac şi să-i lase în pace. Copiii întinseră mâinile la mărgele şi fură lăsaţi în pace.

Olea şi Basarab mai târziu se apucară iară de luptă. Basarab, când a dat cu tunul, a dat jos de trei ori semnul lui Olea, aşa că Olea a fost bătut şi oraşul s-a clădit în partea lui Basarab, că el fusese biruitorul."

 

Resurse: GHERGHINA, Titi Mihai. Imagini citadine din Râmnicul de odinioară. Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2007

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Marți, 07 Decembrie 2021
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 3124 ori Ultima modificare Marți, 11 Septembrie 2012 19:33
Ești aici: Home Valcea Valcea Legenda oraşului Râmnicu Vâlcea (prima variantă)