Ceva mai jos, unde Oltul se izbeşte în malul alb, un pripor de humă albă pe lângă care lunecă apoi spre apus se află o peşteră în malul acesta de podmol tare, aproape ca piatra, zisă a lui Gulie (Gulie, pustnic sau uriaş - legenda spune când una când alta. De altfel nu-i de mirare. Şi pustnicul este în mintea poporului un fel de uriaş. Şi el face minuni în virtutea forţei lui morale - pe când uriaşul le face cu forţa lui fizică.
Cred că va fi vorba de Galien, împăratul bun şi îngăduitor. Că legenda îl lasă să fie învins de Negru-Vodă, este explicabil întru cât nu mult după aceea stăpânia romană încetează pentru totdeauna în părţile acestea.) Gulie a fost un pustnic sau un uriaş. Destul că între Gulie şi Negru Vodă a intrat ceartă. Gulie ţinea să se aşeze Râmnicul de partea lui iar Negru-Vodă dincolo unde se află astăzi. De la ceartă s-au apucat la bătaie. Şi a biruit Negru Vodă pe Gulie şi de atunci a rămas Râmnicul dincolo.
Între cele două legende vedem pe Negru- Vodă dincolo de Olt, iar dincoace pe Gulie şi pe Olea Tătarul.
În istoricul Eparhiei Râmnicului citesc într-o notă că Olea, după tălmăcirea lui Hajdeu, însemnează chiar căpetenie, conducător. Olea, dar a fost un han tătăresc rămas în memoria poporului cu numele lui generic. Dar Gulie pustnicul sau uriaşul ?
Legendele acestea au un fond străvechi legat de vremi care au lăsat urme adânci în sufletul poporului, pentru ca să le închege în legendă."
Resurse: GHERGHINA, Titi Mihai. Imagini citadine din Râmnicul de odinioară. Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2007
