Istorie Locala

Luni, 10 Septembrie 2012 16:09

Legenda oraşului Râmnic (a treia variantă)

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ultima variantă a legendei Râmnicului, este culeasă de Mircea Pospai şi prezentată în „Locuri şi legende în nordul Olteniei", Editura Spost-Turism, Bucureşti, 1987.

„Se spune că demult, în timpuri pe care până şi hrisoavele le-au uitat, trăiau pe acele plaiuri doi mari împăraţi, amândoi din neam de viteji, care nu prea se înţelegeau între ei, din pricină că fiecare ar fi vrut să-şi întindă stăpânirea şi peste pământurile celuilalt. Unul se numea Basarab şi îşi avea palatele pe înălţimile dealului Cetăţuia, de unde, în zilele senine, privea cu nesaţ peste toată Valea Oltului, nădăjduind că odată şi odată a lui va fi toată acea întindere de pământ mănos. Celălalt se numea Olea şi curţile lui se aflau mai jos, către apă, la Malul Alb. Îşi orânduise bine moşiile, pământurile dădeau roade bogate, iar unii dintre supuşii lui erau meşteri neîntrecuţi în modelarea lutului, din care făceau cele mai frumoase oale. Cu ele plecau apoi pe drumuri bătătorite, pe Olt, în sus şi în jos, ori printre dealuri, prin cătunele pitite sub munte.

Şi cum drumurile acestea erau din ce în ce mai des călcate de oameni porniţi să vândă sau să cumpere grâne, vite, sare ori diferite obiecte meşteşugite de ei, Olea s-a gândit că ar fi bine dacă ar întemeia un loc pentru oamenii aceştia să se întâlnească şi să facă schimburile, un târg, iar cel mai potrivit de aşezat acest loc ar fi fost cam către moşia lui Basarab, din care i-ar fi prins bine dacă ar fi cucerit o parte. Dar şi Basarab, fire mai neastâmpărată, mai războinică şi mai întreprinzătoare, se gândise să-şi întemeieze alte curţi, mai jos, la poalele Cetăţuii, şi începuse să-l atace pe Olea. Era avantajat în această luptă de înălţimea de la care arcaşii săi, despre care se spune că erau pregătiţi de el însuşi, trimiteau săgeţi până la curţile lui Olea. Multe dintre ele nimereau oalele puse la uscat şi le transformau pe dată în cioburi.

In popor începuse să circule un cântec care ajunsese chiar la urechile împăratului de la Malul AIb: Olea face oale/Basarab i le sparge/Olea oale o mai face / Basarab i le-o sparge.

Olea s-a mâniat foarte când a auzit că se spun asemenea vorbe pe seama lui şi mai ales când a aflat că le rosteau din ce în ce mai des chiar şi propri-i supuşi.

- Cel ce va mai îndrăzni să rostească asemenea vorbe, să fie omorât! a poruncit el.

Şi unii oameni n-au mai spus nimic, nici în şoaptă, deşi toţi ştiau cântecul. Se temeau de mânia stăpânului lor, care, la necaz, nu i-ar fi iertat.

Într-o zi, mergând Olea pe malul Oltului şi găndindu-se cum să facă să-l învingă pe Basarab, întâlni un copil care tocmai cânta: «Olea face oale şi Basarab i le sparge». Se făcu pe dată roşu de furie şi îl înfăşcă de cămaşă pe copilul care n-avusese timp să fugă.

- Să fie ucis imediat, porunci împăratul. Din el va creşte un duşman al nostru.

Câţiva slujitori se şi repeziră la micuţul care-i privea cu ochi speriaţi, poate neînţelegându-şi vina, dar sfetnicul împăratului, căruia îi mersese şi vestea de vraci, îl opri şi chemă copilul la el. II întrebă de ce cânta aşa şi cine l-a învăţat, dar nu reuşi să-i smulgă nici o vorbă. Izbucnise în ţipete când slujitorii se repeziseră la el şi acum plângea cu sughiţuri fără încetare.

- Mărite împărate, zise sfetnicul îndreptându-se către stăpânul său, eu zic să nu-i faci nici un rău acestui copil nevinovat. În toată întâmplarea aceasta e o prevestire şi cred că ar fi mai bine să ne pregătim de război.

Olea ascultă de vorbele sfetnicului şi dădu drumul copilului. Se întoarse la curţile sale, îşi chemă sfatul, şi hotărâ cum să-l înfrunte pe Basarab.

Războiul a început, într-adevăr, curând, şi împăratului din Dealul Cetăţuii nu i-a fost greu să-l învingă pe Olea, stăpânitorul de pe malul Oltului. Acum hotarele împărăţiei lui Basarab treceau şi dincolo de râu, iar pe malul drept al acestuia, chiar la poalele dealului Cetăţuia, putea liniştit să-şi dureze o nouă curte şi s-o înconjoare cu sălaşele oştenilor săi. In apropiere a ridicat hanuri, pentru negustorii care veneau cu grâne şi peşte dinspre Dunăre, cu arme şi giuvaericale de dincolo de munţi, dinspre Transilvania, cu piei şi vite din satele risipite pe văile munţilor.

Acolo, mai spune legenda, s-a înălţat cu timpul o aşezare înfloritoare, care a devenit oraşul Râmnic."

 

 

Resurse: GHERGHINA, Titi Mihai. Imagini citadine din Râmnicul de odinioară. Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2007

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Marți, 07 Decembrie 2021
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Bibliografii tematice
Citit 10310 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Legenda oraşului Râmnic (a treia variantă)