Istorie Locala

Miercuri, 12 Septembrie 2012 08:38

Perioada veche și străveche a Râmnicului - Epoca preistorică

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Municipiul Râmnicu Vâlcea, aşezat intr-o zonă ce a oferit întotdeauna condiţii deosebit de prielnice înjghebării comunităţilor umane, este unul din vechile oraşe ale ţării noastre.

Corola Carpaţilor prezenţi ca zidurile unei fortificaţii, în cea mai mare parte împăduriţi, ţinuturile deluroase adiacente, valea largă a Oltului şi legăturile ce se desfăşurau prin păsurile Cozia şi Turnu Roşu, cu zonele de peste munţi, au uşurat înfiriparea unei locuiri statornice şi înfloritoare. Un rol important încă din preistorie în viaţa oamenilor l-au avut pădurile, care şi în această zonă se aflau din belşug şi care puteau asigura largi posibilităţi, prin vânatul ce-1 oferea, deoarece animalele de tot felul asigurau carnea necesară şi totodată blănurile şi pieile trebuitoare pentru îmbrăcăminte şi pentru încălţăminte.

Cercetătorul Emil Pop, un foarte bun cunoscător al pădurii, afirma că "pământul românesc, trebuie să fi fost acoperit altă dată în proporţie de 60 - 70 % cu păduri"(1).

Fiind greu accesibile în orice timp, pădurile au constituit o adevărată fortăreaţă naturală în sprijinul omului.

Construcţiile caselor, decoraţia interioară şi exterioară, uneltele, vasele şi mobilele, toate se confecţionau din lemn.

Bogăţia şi varietatea fructelor de pădure asigurau hrana şi deci perpetuarea speciei, din acestea puteau servi la extragerea uleiurilor (nuci, alune, jir), altele se conservau pentru a fi menţinute o vreme mai îndelungată, păstrându-şi toate calităţile nutritive.

 

În rândul lor se situau şi ciupercile, bureţii, ca şi diferite alte plante ce se puteau folosi în alimentaţie, iar de la unele se întrebuinţau nu numai frunzele ci şi rădăcina sau seminţele.

Vânatul oferea o altă posibilitate de hrană la îndemâna omului, fapt dovedit şi de mulţimea oaselor de animale sălbatice descoperite în săpăturile arheologice.

Păşunile asigurau creşterea animalelor, iar apa potabilă din râul din apropiere, înlesnea existenţa omului şi întemeierea gospodăriilor, oferind totodată prin bogăţia peştelui, hrana de bază a populaţiei dintotdeauna, până foarte târziu în secolul al XIX – le(2).

Pădurea nu oferea numai mijloace de hrană, ci şi lemnul de foc, pentru încălzire şi pentru prepararea hranei.

Focul din viaţa omului, a avut o mare importanţă, descoperirea lui ducând treptat la progresul şi civilizaţia umanităţii.

Bogăţiile subsolului au constituit un alt element important din această zonă, care au stimulat dezvoltarea şi prosperitatea vieţii, aşa cum clima continental-moderată a asigurat condiţii de vieţuire dintre cele mai bune(3).

"Arhivele pământului", care au păstrat uneori neatinsă continuitatea de vieţuire pe meleagurile Vâlcii, aceste mesaje ne-au transmis din generaţie în generaţie, ce vin din adâncul vremurilor până în zilele noastre, scoţând uneori la iveală dovezi uimitoare prin bogăţia materialelor şi a tehnicii folosite de creatorii şi purtătorii lor. Descoperirile arheologice, în plan local permit să se emită ipoteza că, judeţul Vâlcea a făcut parte din vasta zonă în care s-au desfăşurat etapele succesive ale procesului de antropogeneză, dacă ţinem seama că vestigiile aduse la lumină sunt la Bugiuleşti, vechi de circa 1.800.000 de ani(4).

Prezenţa comunităţii omeneşti din paleolitic este reliefată şi de unele descoperiri arheologice, făcute pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Până în prezent în aria actuală a oraşului, deşi bogat în urme arheologice, nu s-au făcut săpături, decât la Stolniceni şi Râureni şi mici sondaje la Valea Răii şi Căzăneşti, aşa încât a ne referi la trecutul îndepărtat, trebuie să ne bazăm mai mult pe descoperiri fortuite sau periegheze. în raza municipiului, la punctul "Fabrica" din Căzăneşti, au fost aduse la lumină oase de Elephans meridionalis, animal ce a trăit acum 1.700.000 de ani(5).

O urmă sigură care să ateste în zonă prezenţa omului, din paleoliticul superior, de la începutul prelucrării pietrei o constituie un răzuitor de silex(6).

 

                Fertila vale a Oltului, a oferit condiţii prielnice de locuire încă de la începutul neoliticului, când o aşezare din cultura Criş-Starcevo, este prefigurată în descoperirile arheologice de la Valea Răii(7), în apropiere de Căminul Cultural, de o parte şi de alta a drumului, cu o vechime de circa 7.000 - 5.500 de ani.În aceeaşi aşezare au fost surprinse bordeie şi colibe modeste, şi s-a găsit un mare vas de provizii - chiup - folosit pentru păstrarea cerealelor, precum şi o "seceră", făcută dintr-o lamă de silex zimţată, fixată, pe un corn de bovideu, fiind cea mai veche piesă de acest fel descoperită până în prezent în ţara noastră(8).

Prezenţă aşezării de tipul Criş la Valea Răii indică desfăşurarea unei forme de viaţă sedentară cu un grup uman care, pe lângă cultivarea plantelor, vânat, pescuit şi culesul fructelor din pădure, se mai îndeletniceau şi cu torsul şi ţesutul (la războiul de tip vertical). Unele dintre uneltele simple pe care le foloseau oamenii din această aşezare ca lame, aşchii etc. erau lucrate din obsidiană, pe care probabil si-o procurau din Transilvania(10).

Din a doua şi a treia etapă a neoliticului reprezentate prin cultura Boian şi Sălcuţa, au fost identificate în punctele de la Căzăneşti - Râmnicu Vâlcea şi Cetăţuia, diferite vestigii, constând din ceramică, unelete de silex. În această perioadă se generalizează toporul perforat şi se dezvoltă metalurgia cuprului. În partea superioară a stratului de cultură Criş, de la Valea Răii, s-au desoperit câteva fragmente ceramice de factură Boian II timpuriu, ceea ce indică şi aici o aşezare din neoliticul mijlociu.

Faza târzie a neoliticului este documentată în zonă prin etapa finală a culturii Sălcuţa, aşa cum arată cercetările de la Valea Răii, Căzăneşti şi Cetăţuia(11).

În perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului, zona Râmnicului Vâlcea este locuită de triburile culturii Coţofeni, care ocupau de preferinţă înălţimile apărate natural. Pe teritoriul municipiului s-au găsit atari puncte de vieţuire la Cetăţuia, sau pe terasa râului de Ia Căzăneşti(12). Purtătorii acestor culturi, ce pot fi consideraţi ca prototraci îndepărtaţi, se ocupau cu cultivarea plantelor şi păstoriul, fiind predominantă creşterea vitelor. În săpături au fost descoperite numeroase oase de animale domestice, bovinele şi caprinele ocupând un loc important(13).

În mileniul al II - lea î.e.n., microzona Râmnicelui Vâlcea era integrată în . marea unitate etno - culturală tracică ce s-a dezvoltti în vechea vatră strămoşească(14).

 

Începutul epocii bronzului pe teritoriul municipiului, este evidenţiat prin descoperiri aparţinând culturii Glina, şi anume vestigii găsite în săpăturile ce s-au făcut în punctul Căzăneşti(15), apoi la Cetăţuia, Ostroveni, zona 1 Mai, Troian şi Râureni, ca şi în oraşul propriu-zis(16). Se cunosc mai multe aşezări din această perioadă în punctul Căzăneşti şi anume pe malul drept al pârâului Şipot, pe un dâmb de deal din apropierea şoselei Râmnicu Vâlcea - Căzăneşti, iar alte două asemenea situri în punctele "Cărămidărie" şi "La Platformă".În acestea din urmă, s-au descoperit resturi de la locuinţe cu multă cenuşă - cărbuni şi chirpici (cu urme de nuiele), oase de animale şi material ceramin(17).

Pereţii locuinţelor erau construiţi din pari şi împletituri de nuiele cu lipitură. Uneltele găsite sunt confecţionate din piatră şi din cupru. Ceramica este de două feluri, una realizată dintr-o pastă mai fină, în timp ce cealaltă este mai neglijent lucrată, de aceea i-am putea spune "comună". Totuşi această ceramică constituie un material arheologic deosebit de important şi concludent pentru epocă.

 

Cultura Verbicioara (18), datând din epoca mijlocie şi târzie a bronzului, este bine reprezentată pe raza municipiului prin cercetările arheologice făcute pe strada Calea lui Traian nr. 39, la o adncime de 1.30 m., unde s-au găsit două vetre cu arsură şi oase de animale. La Liceul Industrial nr. 1 la circa 200 metri, mai spre sud s-au descoperit materiale din faza incipientă a culturii Verbicioara. Cu ocazia săpării temeliei liceului Economic, la circa 200 metri nord, a apărut un material arheologic din prima epocă a fierului(19).

 

 

Note bibliografice

(1). Emil Pop, Pădurile şi destinul nostru naţional, Sibiu, 1943, p.17.

(2). C.C.Giurescu, Istoria pădurii româneşti, Bucureşti, 1975, p.19

(3). Ibidem, p.19.

(4). D.Berciu, Despre istoria străveche a judeţului Vîlcea în lumina cercetărilor locale din ultima perioadă, în "Studii Vîlcene", III, 1974, p. 12.

(5). Gh. Petre-Govora, Vîlcea vatră de vieţuire multimilenară a patriei noastre, în "Studii Vîlcene", V, 1982, p.10.

(6). Ibidem, p.11.

(7). D.Berciu, Buridava Dacică, Bucureşti, 1981, p.149.

(8). Idem, Despre istoria străveche... p.13.

(9). Gh.Petre-Govora, op.cit.p.10.

(10). D.Berciu, Cercetări privind preistoricul judeţului Vîlcea, în Buridava, 1,1972, p.12.

(11). Mariana Iosifaru, Descoperiri arheologice geto-dace pe raza municipiului Rîmnicu Vîlcea, în Buridava, IV/1982, p.27.

(12). D.Berciu, Buridava, p.13.

(13). Ibidem, p.149.

(14). Ibidem, p.14.

 

Sursa: Istoria Râmnicului, Editura Antim Ivireanu”, Rm. Vâlcea, 1994, pag. 18-21, Autor: Corneliu Tamaș.

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 06 Iulie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 13376 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Perioada veche și străveche a Râmnicului - Epoca preistorică