Istorie Locala

Miercuri, 19 Septembrie 2012 11:23

Câineni-Vâlcea în documente medievale româneşti (slavo-române). Atestări documentare

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Foto: Deschiderea drumului carolin (1719). Detaliu de pe harta Olteniei realizată de Fr. Schwantz von Springfels

Domnia marelui voievod Mircea cel Bătrân ne-a lăsat primul document în care este pomenită “Vama de la Genune”, vechiul nume al localităţii Câineni şi important punct vamal între Ţara Românească şi Transilvania cu mult înaintea ctitorului Mânăstirii Cozia. Astfel, la 28 martie 1415, Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti, dăruia Mânăstirii Cozia şi egumenului Sofronie “vama de la Genune”90-94. Glăsuieşte hrisovul marelui Mircea: “… Io, Mircea, mare voievod, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei. A binevoit domnia mea cu a sa bunăvoinţă, cu inima curată şi luminată a domniei mele … şi am dăruit acest preacinstit de faţă hrisov mânăstirii domniei mele de la Cozia, ca să fac acestui sfânt hram … Vama de la Genune de ocină şi de ohabă, cât va trăi domnia mea şi cât va trăi fiul domniei mele, Mihail Voievod, şi de nimeni neatins”93. Hrisovul este scris de diacul Mihail, cel care a scris în slavonă multe documente ale cancelariei lui Mircea cel Bătrân şi care aici, pentru întâia oară, se intitulează “logofăt”.

Vama de la Genune avea o mare însemnătate în cadrul intenselor schimburi comerciale care se realizau între Ţara Românească şi Transilvania şi nu numai, respectiv între Europa de Sud-Est şi Europa Centrală. Acest fapt este dovedit de reînnoirea sistematică a hrisovului lui Mircea cel Bătrân prin acte de întărire a stăpânirii Mânăstirii Cozia asupra vămii acesteia, acte date de urmaşii marelui domn. Astfel de întăriri au avut loc la 1436, în vremea lui Alexandru Voievod, la 1475, în vremea lui Basarab Voievod, la 1505, în vremea lui Radu cel Mare, apoi la 1639, în vremea lui Matei Voievod, nepotul lui Basarab Voievod. La 20 ianuarie 1505, în actul de întărire al lui Radu cel Mare95-97, se pomeneşte pentru prima dată numele localităţii Câineni, prin intermediul numelui locuitorilor săi, “câneani”, acest hrisov constituind atestarea documentară a localităţii, cu numele pe care îl poartă şi azi. În acest  hrisov se preciza, de asemenea, şi tariful ce trebuia perceput pentru trecerea mărfurilor prin vamă. Iată ce poruncea Radu cel Mare: “… să fie vama de la Vadul Oltului, la Genune, dintr-o sută trei din toate cumpărăturile turceşti şi ungureşti, mari şi mici, de la toate dintr-o sută trei, şi de la ceară dintr-o sută trei, de la grâu şi de la alte făinării ce trec peste Vad … şi nimeni să nu cuteze să oprească vama, nici boier, nici dregător, nici curtean al domniei mele, chiar şi marfa domniei mele încă să plătească vamă … şi orice om ce va avea carte de la domnia mea sau de la părintele domniei mele, sau purgarmeşterul din Sibiu sau judele crăiesc sau orice nemeş va fi, chiar să aibă carte pecetluită cu pecetea cea mare sau pecetea cea mică sau inelul de la mâna domniei mele, şi chiar să se pomenească în cartea Vadului Genune, toţi să plătească vamă, cât este ceea ce se cuvine domniei mele şi vama Sfintei Mânăstiri … iar voi câneanilor (subl. n.)  care sunteţi la Vad, să ascultaţi de vameşii Sfintei Mânăstiri, pe cine va pune părintele nostru egumen Chir Simeon”96. Numele de Câineni, ca localitate, apare astfel grafiat pentru prima dată la 9 iunie 1520, în cunoscuta carte de hotărnicie dintre Ţara Românească şi Transilvania, încheiată între domnitorul Neagoe Basarab şi principele Ioan Zapolya98. În acest document se stabilea hotarul dintre cele două voievodate: “… pe unde curge Apa Fratelui, dinspre partea de răsărit şi se varsă în apa Oltului, iar din partea de apus, unde curge Râul Vadului şi se varsă în apa Oltului şi se unesc toate în Vadul Genunei care este  mai sus de Câineni şi de acolo pe Râul Vadului  până la Obârşie”. Acest citat este varianta modernă, încetăţenită a traducerii documentului de la 9 iunie 1520. Originalul slav al acestuia se găseşte scris pe pergament la Muzeul Brukenthal din Sibiu. I. Conea99 ne oferă o altă traducere după original, datorată lui N. Iorga, interesantă pentru denumirile slavone ale unor toponime din zonă, arătând că oamenii lui Neagoe Basarab, domn al Munteniei, şi cei ai lui Ioan Zapolya, principe al Transilvaniei, “strângându-să cu toţii în câmpul Jăiului, la Merişor, şi sfat făcând, cu credinţă şi mare blestem s-au legat şi s-au aşăzat cum că mai mult de acum înainte, aceste doao pământuri gâlceav şi răzmiriţe şi hoţii sau prăzi şi jafuri să nu se mai facă, ci să fie cu mare pace şi frăţie… Pentru aceea s-au tocmit şi hotarăle munţilor acestor doao pământuri, precum să să ştie: că din apa Oltului şi pănă la Ruşava, de cătră pământul Ardealului şi pământul Ţării Rumâneşti. Şi mai ales şi hotarele munţilor Ţării Rumâneşti de cătră munţii Ardealului pentru ca să să ştie: Unde cură apa Fratova de cătră partea răsăritului şi loviştea în apa Oltului, iar despre partea Apusului, unde cură gârla Brudov sau a Vadului şi lovişte în apa Oltului şi se strângu toate în genune – vadul unde iaste din sus de Câineani. Şi de acolo, pe gârla Vadului, pe la Obârşie şi pen la Stâlpul lui Neagu şi tocma pen la vadul Muntelui Negru. Şi de acolea tot pe vârfu cătră partea Apusului pănă la Muntele Voinescu şi de acolea tot pe vârfu pănă la Piatra Albă şi de acolea tot pe vârfu până la vărfu muntelui lui Pătru …” (am respectat întocmai grafia din lucrarea lui Conea1- n.n.).

 

Acest document consemnează cea mai veche fixare de graniţă între Ardeal şi Oltenia, cele “doao pământuri” din text. Fixarea de granţă a fost paşnică, prin bună şi reciprocă întelegere între cele două stăpâniri şi nu ca o consecinţă a vreunui conflict. Pecizăm  că în text “loviştea” = “lovişte” = “loveşte” adică “se varsă în …”, şi poate că acest context l-a făcut pe N. Iorga să creadă că “lovişte” = “confluenţă”. Precizăm, de asemenea, că oamenii celor doi conducători, Neagoe Basarab şi Ioan Zapolya, care  au convenit documentul de hotărnicie, erau toţi români, din partea primului - banul Stanciul, spătarul Neagoe, Albul, Stoica, postelnicul Bran şi alţii, iar din a celuilalt Stanciul - (altul decât cel al lui Neagoe Basarab), Iancul, Sărăcin, Franţul, Ianoş Căndreş şi alţii, toţi români din Ţara Haţegului99. Interesant de remarcat este faptul că, în document, unele nume topice româneşti apar slavizate – “Fratova” în loc de “Valea lui Frate” la numele propriu românesc adăugându-se terminaţia genitivală slavă “-ova” şi “Brudov”, traducerea în slavonă a românescului “a, al Vadului”.  

Într-un hrisov al voievodului Pătraşcu cel Bun, datat 28 aprilie 1556100-102, nu se mai aminteşte de Vama de la Genune, ci de Vama de la Câineni. Există cel puţin opt documente slavo-române din care reiese că în vechime localitatea Câineni se numea Genune, (Vama de la) Genune91,103.

La 23 aprilie 1639, “Matei Voievod, nepotul lui Basarab Voievod, herţeg plaiurilor Amlaş şi Făgăraş, dăruia mânăstirii zidită de el în Muntele Arnotei, vinăriciul şi părpărul din satele Costeşti şi Bărbăteşti… şi a treia parte din vama de la Schela şi din vama de la Câineni, un ban ea, Mânăstirea Cozia – alt ban şi domnul, un ban”104-106.

Este cazul, aici, să menţionăm că Tamaş şi colaboratorii107, în lucrarea apărută în anul 1983, lasă să se înţeleagă că atestarea documentară a localităţii Câineni nu este din vremea lui Radu cel Mare, de la 1505, ci cu peste o jumătate de secol mai devreme, din vremea lui Vladislav al II-lea Voievod. Autorii arată că acesta, într-un hrisov datat <1451> august 7, “întăreşte m-rii Cozia şi nastavnicului chir Iosif, toate daniile anterioare, anume satele: Călineşti, Jiblea, Brăduţeni, Seaca, Bogdăneşti, Lunceni, Hinăteşti …. moara şi vama de la Câineni dintre munţi…”107, însă în documentul original108,109 nu apare numele localităţii Câineni. De altfel, este deja încetăţenit faptul că data atestării documentare a localităţii Câineni este 20 ianuarie 1505, în vremea lui Radu cel Mare, prin locuitorii săi denumiţi “câneani”96.

Documentul de hotărnicie între Ţara Românească şi Transilvania, convenit de Neagoe Basarab şi Ioan Zapolyia, la 9 iunie 1520, marchează şi atestarea documentară a localităţii Râu Vadului.

Satul Grebleşti este menţionat documentar pentru prima dată la 1 septembrie 1625, într-un hrisov al lui Alexandru Voievod, în care se spune: “… cu martori Dumitru vătaf şi fiul său Stanciu din Grebleşti”110,111. De asemenea, această localitate mai este menţionată într-un “document de înfrăţire”, la 25 octombrie 1628, tot printr-un locuitor al său, popa Lazăr, care “a stat ca martor la înfrăţirea lui Stanciu din Fedeleşoi cu Martin din Titeşti, pe ocina sa”112.

Satul Robeşti este menţionat documentar, pentru prima dată, la 29 august 1670, într-un act de vânzare-cumpărare în care se arată că “… locuitorii satului Robeşti vând uncheşului Necula, feciorilor săi Datco şi Chirca şi fratelui său Ivanco din Călineşti, partea lor din muntele Robu, pentru 23 de taleri”112-114.

Pentru cătunul Priloage nu avem nici o mărturie scrisă din evul mediu, pentru simplul motiv că această aşezare nu exista pe vremea aceea, primii locuitori stabilindu-se aici la sfârşitul sec. al-XIX-lea (familia de dogari Mandea din Grebleşti36, urmată la scurt timp de familia Manea22). De altfel, acest cătun a fost multă vreme inclus în satul Grebleşti, existenţa sa oficială,  ca sat, fiind recunoscută abia în anul 1956 (v. cap.IV.1).

Este evident faptul că satele comunei Câineni sunt mai vechi decât o indică datele de atestare documentară. Ele au existat, probabil, cu mult înainte de 1415, anul în care Mircea cel Bătrân dăruieşte Mânăstirii Cozia, vama de la Genune. Trebuie să mai menţionăm localitatea Câineni şi în legătură cu domnul primei uniri a românilor, Mihai Viteazul. La 1599, prin Câineni au trecut cetele de 6000 de luptători ale Mehedinţilor şi Buzeştilor, care, la Tălmaciu, aveau să întâlnească grosul oastei lui Mihai Viteazul şi, împreună, să obţină victoria în lupta de la Şelimbăr, învingând armatele lui Andrei Bathory şi eliberând Transilvania39,48,49,115. Tot pe Valea Oltului şi pe la Câineni, Mihai Viteazul coboară, prin 1600, din Transilvania spre Curtea de Argeş, încercând, fără succes, să-l înfrângă pe Simion Movilă 115.

Aşadar, comuna Câineni a fost martora primei desfiinţări a graniţei dintre Ţara Românească şi Transilvania, după ce secole de-a rândul a purtat-o pe munţii şi văile sale. A fost primul pas, şi cel mai important, al primei încercări de realizare a unităţii naţionale a Ţărilor Române (1600).

Note:

90. D. R. H., B, I, pag. 78 – 80, nr. 37.
91. Dicţionarul elementelor româneşti din documentele slavo-române" (D.E.R.S.R.), Ed. Academiei, Bucureşti, 1981, pag. 91.
92. D. Bogdan, Despre cancelaria slavă a voevodului muntean Mircea cel Bătrân, Tip. "Viaţa Literară", Bucureşti, 1934, pag. 7; extras din Revista Societăţii "Tinerimea Română", nr. 7 şi 8/1934, Bucureşti.
93. Documente privind istoria României (în continuare, D.I.R.), veacurile XIII, XIV şi XV, B, Ţara Românească (1247 – 1500), pag. 68 – 69, nr. 53, Bucureşti, Ed. Academiei, 1953.
94. C. Tamaş, I. Soare şi Carmen Andreescu, Tezaur medieval vâlcean (1388 – 1715) (în continuare, Tezaur ...), D.G.A.S., Bucureşti, 1983, pag. 23, nr. 10.
95. D. R. H., vol. II (1501 – 1525), pag. 71 – 74, nr. 30.
96. D. I. R. , XVI/I, pag. 26 – 27, nr. 20.
97. Tezaur . . ., pag. 37, nr. 37.
98. D.R.H., B, II (1501 – 1525), pag. 378.
99. I. Conea, Op. cit.1, pag. 29 – 44.
100. D. I. R., XVI/III, pag. 41 – 43.
101. I. R. Mircea, Catalogul documentelor Ţării Româneşti (1369 – 1600), Bucureşti, Ed. "Cartea Românească", 1947, nr. 660.
102. Tezaur . . . , pag. 57 – 58, nr. 114.
103. C. Marinoiu, Op. cit., pag. 98.
104. Doina Duca – Tinculescu şi M. D. Ciucă, Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, vol. IV (1633 – 1639), Bucureşti, 1982, nr. 1447.
105. D. Cristescu, Sfânta Mănăstire Arnota, Râmnicul Vâlcii, 1937, pag. 113 – 116.
106. Tezaur . . . , pag. 148, nr. 394.
107. Tezaur . . . , pag. 28, nr. 22.
108. D. R.H., 81, pag. 198 – 200, nr. 115.
109. D.I.R., veacurile XIII, XIV şi XV, B, Ţara Românească (1247 – 1500), pag. 128– 129, nr. 120; facs. pag. 347.
110. Doina Duca – Tinculescu şi M. D. Ciucă, Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, vol. III (1621 – 1632), Bucureşti, 1978, pag. 146.
111. C. Marinoiu, Op. cit., pag. 101.
112. D. R. H., vol. XXIII, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1969, nr. 170.
113. Tezaur . . . ,, pag. 226, nr. 678.
114. Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale (în continuare, DJVAN), Colecţia Documente istorice (în continuare, DI), pac. CXXX/1; apud Tezaur . . .
115. C. Mateescu, Memoria Râmnicului, Bucureşti, Ed. "Sport-Turism", 1979, pag. 75.

 

______

 

Sursa:

 

DESCRIEREA CIP A BIBLIOTECII NAŢIONALE:

 

PĂTRAŞCU, MARIAN; DANEŞ, NICOLAE

 

 MONOGRAFIA COMUNEI CÂINENI/ Pătraşcu Marian, Daneş Nicolae – Râmnicu Vâlcea – Fortuna 2008, paginile 47-51

 

 ISBN : 978-973-7981-51-6

 

 821.135.1-32

 

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 06 Iulie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 4478 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Septembrie 2012 11:42
Ești aici: Home Valcea Valcea Câineni-Vâlcea în documente medievale româneşti (slavo-române). Atestări documentare