Istorie Locala

Miercuri, 19 Septembrie 2012 14:42

Castrul de la Pripoare - Perișani, Vâlcea

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cum distanţa dintre castrul de la Rădăcineşti (Berislăveşti-Vâlcea) şi cel de la Praetorium (castrul de la Racoviţa) sau cel de la Titeşti este foarte mare, se presupune că ar fi existat un alt castru la Pripoare (Perişani), unde pământul acoperă astăzi zidurile unei vechi cetăţi de cca. 60m lungime şi de 40-45m lăţime (4,pag.92).

         Oamenii locului mărturisesc că din zidurile făcute din piatră şi var au scos peste o sută de care de piatră. Zona n-a fost cercetată, dar o cetate aici putea închide în mod inexpugnabil drumul (k,pag.23).

         În legătură cu localizarea Posadei scriitorul Doru Moţoc mai prezintă şi o diplomă maghiară din 13 octombrie, 1335, conţinând o relatare a evenimentelor din 1330, foarte asemănătoare cu cea din ,,Cronica Pictată’’. Este vorba de faptul că regele Carol Robert răsplăteşte pe Nicolae, fiul lui Radoslav, pentru meritul de a-i fi salvat viaţa. Să dăm curs diplomei maghiare : ,,…Făcându-se din partea câtorva ostaşi de lângă mine, deasupra capului meu, un acoperământ de scuturi şi înlăturând astfel potopul ca de o ploaie torenţială a unor lovituri de săbii, de lănci şi de alte izbituri, ne puturăm feri viaţa de primejdia morţii ce se apropia din ce în ce mai mult. Atunci credinciosul nostru Nicolae, un tânăr atlet, curajos ca un recrut, cu mintea ageră, cu ochii ţintă la mine, furios ca un leu, întorcându-şi forţele şi tăria braţului său de ostaş rupe şi aruncă la pământ toată armura sa de fier şi aşa dezbrăcat, numai cu scutul şi agitându-şi lancea sa ascuţită, se aruncă din nou în linia celor ce năvăliră asupra noastră, având să lupte voiniceşte. Nu se mai gândea să-şi apere capul său, ci era ţintă la capul nostru, deasupra căruia zburau paloşele a cinci viteji ostaşi valahi care se grăbeau înainte de toate să reteze capul nostru de rege, aşternându-i la pământ lipsiţi de suflare. Acolo însuşi viteazul soldat Nicolae şi-a primit în faţă şase răni la cap şi la umeri destul de grele şi a lăsat pe locul luptei vreo 25 de nobili de-ai săi. Şi astfel cu ajutorul lui Dumnezeu, se potoli ardoarea duşmanilor şi le putu sparge latura dreaptă a zidului de duşmani şi luând-o la picior prin spărtura făcută, din bătălia venită fără veste, cu voia Celui prea Înalt, care pe toate cele de mai înainte le orânduieşte, din acel loc aflarăm prilejul mântuirii şi luarăm drumul spre casă’’.

           Scriitorul Doru Moţoc concluzionează : ,,Indicaţia că fuga s-a realizat prin spargerea laturii drepte a zidului de duşmani este deosebit de importantă pentru discuţia de faţă. La Pripoare (unde noi localizăm Posada), latura dreaptă - orientându-ne după direcţia în care se deplasa armata maghiară, este cea nord-nord –estică, alcătuită din trei masive muntoase : Coasta Bratii, Piatra Şanţului şi Muchia Perişanilor, cu versanţi abrupţi, aproape imposibil de escaladat, pentru cei aflaţi în Valea Băiaşului. Între Coasta Bratii şi Piatra Şanţului, se deschide o vale îngustă, în fundul căreia se rostogoleşte pârâul Frumuşiţa, în vreme ce hotarul dintre Piatra Şanţului şi Muchia Perişanilor este marcat de alt pârâu cu numele triplu de : Pârâul Posăzii, Pârâul Strejii sau Pârâul Pietrei Şanţului. Locul de la confluenţa Pârâului Posăzii cu Băiaşul, se numeşte Posada.

         Fuga regelui angevin nu s-a putut realiza decât pe valea unuia dintre aceste pâraie, mai probabil pe Frumuşiţa, pe unde se poate ajunge la o străveche potecă pastorală care, şerpuind peste munţi, iese tocmai la vechea graniţă cu Transilvania. Va fi folosit Carol Robert şi mica lui suită această cale de retragere spre casă ? Dar oricum, indiferent de itinerarul urmat ulterior, indicaţia de spargere a zidului de către duşmani în partea dreaptă se verifică la Pripoare întocmai’’ (19,pag.60).

         Tot în scopul localizării Posadei, prezentăm şi lucrarea istoricului polonez Maciej Strijkowski (1547-1582) : ,,…cu câţiva ani înainte de publicarea lucrării, vizitase Ţările Române, amintindu-ne şi despre locul desfăşurării bătăliei de la Posada, de la 1330’’.

         Fragmentul despre locul bătăliei a fost tradus de Haşdeu în Arhiva Istorică astfel : ,,Pe locul bătăliei, zice Strijkowski, domnii munteni zidiră o bisericuţă şi ridicară trei stâlpi de piatră, precum văzui eu însumi în 1574 ,întorcându-mă din Turcia, dincolo de târguşorul Gherghiţa, două zile de drum de la oraşul transilvan Sibiu, în munţi’’ (19,pag.99).

         Cronica aceasta spune că, în ceea ce priveşte localizarea bisericii, ar fi putut fi amplasată pe locul unde se află astăzi biserica din satul Băiaşu, cu hramul ,,Sfântul Dumitru’’.

         Această biserică a fost ridicată pe temelia alteia, menţionată în Catagrafia din Argeş, anul 1824, cu hramul ,,Sfânta Paraschiva’’.

          În curtea bisericii se află o lespede ovală de dimensiunile 1,78m/1,52m, având incizată şi o însemnare aproape ştearsă de vreme. Această însemnare a fost tradusă prin : ,,şi mulţi alţii s-au mântuit’’, ceea ce ar putea eterniza memoria unor oşteni căzuţi în luptă (21,pag.152).

         Adăugăm noi că stâlpii de piatră menţionaţi în cronică nu mai există.

         Mai înainte am amintit că în Lovişte există mii şi răsmii de alte drumuri şi drumeaguri. Amintim de drumurile care fac legătura cu Racoviţa şi anume : drumul Băiaşului şi drumul Titeşti - Racoviţa.

         După cum vom vedea în cele ce urmează, ambele erau păzite de turnuri de observaţie şi anume : Turnul lui Doancă ce este amplasat în perimetrul comunei Racoviţa - Vâlcea şi construcţia lui este legată de paza defileului Băiaşu, înspre intrare în Perişani. Este aşezat pe o stâncă de peste 300m înălţime, cu drum greu accesibil. Străjuia vechiul drum, care, prin Perişani şi Sălătruc, duce la Curtea de Argeş. Versanţii sunt foarte abrupţi şi acoperiţi de arbori. Drumul de acces se află prin partea de sud-est. Zidul fortificaţiei urmăreşte forma reliefului, având o înălţime maximă la exterior de 3,30m spre nord, care scade până la 0,40m spre sud –vest. Lungimea totală a zidurilor este de 26,30m. În interior înălţimea maximă a zidului este de 2,20m, aceasta scăzând spre capătul vestic, unde ajunge să fie la nivelul piscului, întărindu-l cu un parapet (24,pag.85).

         În incinta fortificaţiei se află un bazin pentru apă cu un diametru de 2,85m şi cu o adâncime aproximativă care ar fi putut capta apa de ploaie. Zidul este construit din pietre de râu de dimensiuni diferite, procurate din Valea Băiaşului, fasonate pe două feţe, prinse între ele cu mortar din var şi nisip.

         În ceea ce priveşte datarea, având în vedere stilul şi tehnica de construcţie, cât şi o serie de analogii din Transilvania si Muntenia, se poate aprecia data ca fiind în limite cronologice foarte largi, apreciindu-se secolul al-XIV-lea (24,pag.86).

         Scopul unei fortificaţii cu vedere asupra drumului spre Perişani şi asupra celui spre Copăceni-Racoviţa trebuie să fi fost de supraveghere a unei căi de acces importante spre Curtea de Argeş, deci defensiv, dar şi loc de refugiu.

         În ideea rolului de supraveghere este posibil ca Turnul lui Doancă, asemănător şi celui de la Clocotici (Râul Sec) - Racoviţa, ambele să fi făcut parte din sistemul defensiv realizat de Basarab I, la scurtă vreme după victoria de la Posada, care trebuia să supravegheze căile de acces dinspre Transilvania înspre Curtea de Argeş.

         Menţionăm că turnul de la Clocotici, supraveghea drumul ce urcă înspre Titeşti.

         Fortificaţiile din zona montană – din Loviştea, de la Poenari şi Rucăr (ambele din Judeţul Argeş) aveau importanţă strategică pentru întâmpinarea pericolului ce venea din nord, generat de Regatul Ungariei, aşa cum cele de la Dunăre erau legate de pericolul invaziei turceşti (k,pag.61).

         Din cele arătate observăm că Loviştea este un spaţiu larg de încrucişare a unor frecvente drumuri ale ţării, care poartă în continuare ,,vechile lor taine, ca nişte bătrâni pierduţi în amintiri’’- spunea scriitorul Ilie Purcaru. Pe aceste drumuri, aici în Lovişte (după cum am mai spus ), se află numeroase monumente şi locuri istorice: ,,…sunt atât de numeroase, încât de la unul la celălalt nu faci nici un sfert de oră.Pe aceste drumuri, prin această fereastră sau poartă spre Transilvania, îşi aruncau privirea de vultur voievozii Valahiei, cuprinzând Amlaşul şi Făgăraşul, ţările lor de peste munţi, vecine Loviştei’’ (24,pag.14).

         Că loviştenii aveau legături cu fraţii lor de peste munţi e un lucru adevărat. Multe documente, ca şi cel pe care-l prezentăm, vorbesc despre acest lucru: ,,Înştiinţaţi că aveau să-şi confrunte martorii cu ai racoviţenilor, însoţiţi numai de o delegaţie de zece avrigeni, fruntaşii satului adună mărturii de la bătrânii din toate satele de pe Valea Oltului, din Piteşti, chiar şi de la căpitanul Iordache din Lovişte’’- anul 1715, Gheorghe Lazăr, lucrare întocmită de Emilia St.Milicescu - Editura Dacia din Cluj - Napoca, 1982, pag.15.

 

Sursa: Vlădescu, Florea - Monografia comunei Titești, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2003, p. 30-35.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Joi, 06 Octombrie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 5435 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Castrul de la Pripoare - Perișani, Vâlcea