Istorie Locala

Miercuri, 26 Septembrie 2012 12:57

Râmnicu Vâlcea în secolele VIII-XIII

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Evoluţia procesului de organizare politico - socială pe teritoriul Râmnicului în secolele VIII - XIII se circumscrie dezvoltării generale economice a comunităţii de viaţă în acest spaţiu. În cadrul societăţii feudale româneşti, acest proces s-a desfăşuraf'pe fundalul realităţilor demografice şi social - politice şi a tradiţiilor statale şi'va cunoaşte o treaptă nouă superioară vădită şi prin tendinţa de creştere în suprafaţă a formaţiunilor teritoriale şi prin amplificarea şi maturizarea funcţiei lor interne şi externe.

 

Impactul cu mongolii în secolul al XIII - lea, a constituit prima mare confruntare armată a evului mediu românesc, în care au fost antrenate forţe de pe întreg teritoriul ţării1. Ţinuturile româneşti extra - carpatice aveau să sufere o perioadă relativ mai îndelungată de timp dominaţia mongolă. Partea de vest a Munteniei şi Olteniei nu a suferit o stăpânire mongolă efectivă2.

În unele zone aşezările omeneşti erau mult mai dense, cum sunt acelea din depresiunile din munţi şi întreaga regiune subcarpatică unde au fost atestate documentar la 1247 în dreapta Oltului, formaţiunile politice ale lui Ioan şi Farcaş în actualul judeţ Vâlcea şi voievodatul lui Seneslau în stânga Oltului în depresiunea Titeşti. Diploma din 1247 reflectă un studiu avansat de organizare a formaţiilor politice la sud de Carpaţi, care existau cu mult înainte de această dată.3

Pentru voievodatul lui Farcaş s-a admis localizarea în actualul judeţ Vâlcea. Cneazul Farcaş a trebuit să aibă o reşedinţă şi acesta a fost Râmnicul, care datează din sec. al XIII - lea.4 Acest cnezat a fost o realitate, a existat un stăpânitor al acestui ţinut. Plecând de Ia diploma Ioaniţilor, Nicolae Iorga stabileşte o identitate între termenii Farcaş (în maghiară - lup) şi Vâlcea, cuvânt care tradus din slavonă ar fi dat Vâlc (în româneşte - lup)5. Genetivul lui vâlcu este în adevăr Vâlcea. Alţi cercetători presupun că antroponimul Vâlcea face parte din familia arhaică Vâlcan (Vulcan), deoarece în onomastică apare ca nominativ6.

În secolul al III - lea un document epigrafic păstrează numele lui Lupus tribunes care dedică un altar votiv zeului Jupiter cohortalis la Drobeta, în numele centurionilor din cohorta sa, care aparţinea Legiunii a XIII - a Gemina.7 În onomastica actelor medievale după secolele XIII - XIV întâlnim curent numele lui Lupu, Lupe, Lupia, Luponea, ca şi Vâlcu, Vâlcan, Vâlcşan, la boieri în sfat, dregători, militari, stăpânitori de moşii8.

Sub protecţia cavalerilor teutoni (1211 - 1225), este de presupus că, încă din secolul al XIII - lea s-au stabilit Ia Râmnicu Vâlcea meseriaşi şi negustori saşi9 şi români din Transilvania.

Ardelenii nu aveau să uite niciodată de unde au venit şi cu care au purtat legături neîntrerupte.

Cneazul Farcaş s-ar fi putut sprijini pe unii dintre coloniştii saşi, care s-au stabilit la Râmnic, în centrul oraşului10. Mai târziu, în acelaşi centru, se afla sediul bărbăţiei catolice, care a luat fiinţă prin aşezarea aici a călugărilor franciscani, urmaşi direcţi ai vechilor coreligionari.11

Constituirea statului feudal Ţara Românească a asigurat poporului nostru cadrul politic necesar dezvoltării şi apărării hotarelor de atacurile puternicelor regate sau imperii vecine, care duceau fără nici o excepţie o politică de expansiune sprijinită atât pe forţa armelor, cât şi pe diplomaţie sau propagandă religioasă. O astfel de politică a desfăşurat şi regatul feudal maghiar în secolul al XIV - lea, în vremea regelui Carol Robert de Anjou (1308 - 1342), care va încerca anexarea bogatului teritoriu de la sud de Carpaţi.

În unele din cercetările din istoriografia actuală s-a apreciat că lupta la Posada, susţinută de Basarab împotriva oştilor maghiare, ar fi avut loc în localitatea Perişani - Pripoare, din zona Loviştei12, deşi s-au emis şi alte ipoteze și că în drumul lor spre Curtea de Argeş, cavalerii lui Carol Robert ar fi trecut Oltul în zona Râmnicului. Bătălia din zilele.9 -12 noiembrie 1330 – consemnată în Cronica pictată de la Viena şi de alte izvoare narative - se înscrie ca una dintre cele mai mari victorii în procesul cristalizării şi dezvoltării poporului român, adevăratul act de întemeiere al Ţării Româneşti13.

Victoria românilor la Posada a devenit un strălucit simbol al dârzeniei şi curajului oamenilor de pe aceste meleaguri, ridicaţi cu toate forţele în apărarea pământului străbun, consolidând tânărul stat feudal independent.

Aceasta va face posibilă şi extinderea raporturilor dintre românii situaţi de o parte şi de alta a Carpaţilor.

La consolidarea legăturilor dintre români un rol important l-a avut şi procesul de transhumanţă, cu rădăcinile adânc înfipte în pământul străvechii Dacii, păstorii români fiind cei ce s-au afirmat ca vehiculatori ai limbii şi a unui mănunchi de tradiţii în care se reflectă istoria poporului nostru. Ei s-au dovedit a fi factori activi de unitate etnică, social - culturală si economică, menţinând în sânul locuitorilor ideea conştiinţei unităţii de neam13 .

 

Note bibliografice:

 

[1]. C.Cahen, Les monglos dans Ies Balkans, în Rev.Hist. 1924, p.55-59

 

2.Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p.94

 

3. Ştefan Ştefănescu, Ţara Românească de la Basarb I "întemeietorul" pînă la Mihai Viteazul, Bucureşti, 1970, p.24

 

4. C.C. Giurescu, Dinu C Giurescu, Istoria Românilor, voi I, Bucureşti, 1974, p.4

 

5. Ion Const. Vasile, Numele judeţului Vîlcea, în Studii Vîlcene, IV/l 980 p.19

 

6. umitru Bălaşa, La 570 de ani de la trecerea la cele veşnice a domnitorului Mircea cel Mare (1418-1988), Oraşul şi curtea domnească a Rîmnicului, în Mitrop. Olt, 4/1988, p.94-101.

 

7. Dumitru Tudor, Oltenia Romană, ed.a IlI-a, Bucureşti, 1969, p.365. Perioada în care a fost cat altarul se încadrează în perioada de romanitate în Dacia Traiană subcarpatică (Oltenia).

 

8. vezi Documenta Românie Historica (D.R.H) B, Ţara Românească, voi I, Bucureşti, 1966.

 

9. C.C.Giurescu, Dinu C Giurescu, op.cit., p.244

 

[1]0. Ion Const.Vasile, op.cit., p.17

 

[1]1. Ibidem, p.17

 

[1]2. Nicoale Stoicescu, F.Tucă, 1330 Posada, Bucureşti, 1980, p.159

 

13. Corneliu Tamaş, Mărturii documentare vîlcene privind oroginea, continuitatea şi unitatea românilor în hotarele străbune, în Mitrop. Olt., nr.4-6/1979, p.371.

 

 

Sursa:Tamaș, Corneliu- Istoria Râmnicului, Editura Antim Ivireanu”, Rm. Vâlcea, 1994, pag. 32-34.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Miercuri, 06 Iulie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 4113 ori Ultima modificare Luni, 01 Octombrie 2012 12:13
Ești aici: Home Valcea Valcea Râmnicu Vâlcea în secolele VIII-XIII