Istorie Locala

Miercuri, 16 Ianuarie 2013 14:19

Situația economică a Râmnicului Vâlcea în perioada interbelică

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Societatea românească, în condiţiile desăvârşirii statului naţional unitar român în anul 1918, a păşit într-o nouă etapă a dezvoltării istorice.

Între anii 1918-1920, economia se resimte puternic după dezastrul războiului. Industria, reprezentată prin câteva unităţi de prelucrare a lemnului şi a pieilor suferea din cauza lipsei de piese de schimb pentru maşini, de unele materii prime, combustibil, braţe de muncă calificate, etc.

Fabricile din Rm. Vâlcea şi-au redus simţitor activitatea tocmai datorită insuficienţei unor materii de piei, extracţii de tanin, acestea din urmă procurându-se din importă Micile ateliere meşteşugăreşti funcţionează sporadic, iar comenzile sunt limitate. Dar începând din 1920, se constată în viaţa economică a oraşului, unele semne de înviorare, care devin mai vizibile în 1921 în special în domeniul industriei. La Râmnic, mai multe ateliere de tăbăcărie se unifică în 1923 sub firma « Fabrica unite de tăbăcărie fraţii D. I. Simian şi fiii », care construieşte o nouă tăbăcărie înzestrată cu maşini moderne aduse din Germania şi Austria, în valoare de un milion de lei2. În anul 1925, se va numi « întreprinderea Oprea Simian şi fiii ». Începând din 1930, capacitatea tăbăcăriei este mărită simţitor. Pe lângă ea, proprietarii construiesc o fabrică de încălţăminte, una de cuie de lemn şi încep să se ocupe de exploatarea pădurilor. Astfel, în 1938 întreprinderea va ajunge să posede cea mai mare tăbăcărie şi fabrică de încălţăminte din Oltenia.

 

Tăbăcăria putea prelucra 3360 tone piei anual din care se produceau box, talpă, curele de transmisie, furdale, etc. În anul 1940 are loc o modernizare a întreprinderii şi înlocuirea maşinilor vechi, instalându-se agregate noi. Tot acum se construieşte o nouă fabrică de încălţăminte cu o capacitate de 1500 perechi pe zi. Valoarea utilajelor acum nou instalate, importate din Germania, a fost de 17765000 lei. Creşterea producţiei se datorează comenzilor militare din anul 1941, întreprinderea lucrând numai pentru Ministerul Apărării Naţionale.

Desfacerea se făcea în întreaga ţară. Sporirea producţiei determină întreprinderea să înfiinţeze în anul 1939 o sucursală la Cluj care, după Dictatul de la Viena, este mutată la Arad. Materiile prime erau colectate din ţară şi distribuite întreprinderii prin O.R.A.P. Extractul de tanin necesar tăbăcăriei se importau însă din Iugoslavia şi Italia.

În baza unor convenţii cu S. Gruber şi Rosenberg din Bucureşti se întemeiază şi firma «Oprea Simian et Co», privind comerţul de pescărie din ţară.

Prin legea din 2/14 octombrie 1864 fusese creată Camera de Comerţ, judeţul Vâlcea, însă ţinea de circumscripţia de la Craiova. Camera de Comerţ şi Industrie Rm. Vâlcea, având în subordine şi judeţul Vâlcea se va înfiinţa de abia prin decretul din 14 februarie 1926. În anul 1934, Camerele de Comerţ şi Industrie au fost din nou reorganizate, judeţul Vâlcea intrând în circumscripţia din Sibiu, ca din 1936 să se înfiinţeze iarăşi la Râmnic ca unităţi independente.

Create pentru apărarea şi susţinerea intereselor comerţului şi industriei, a reprezentării acestora în faţa statului, Camerele de comerţ şi Industrie grupau comercianţii şi industriaşii cu firmele înregistrate, asociaţii cu drept de semnătură ai societăţilor în nume colectiv, membrii Comitetelor de direcţie ale acestora, directorii cu comerciale şi bancare din alte judeţe. Camera avea sarcina de a contribui la întărirea legăturilor economice prin înfiinţarea de burse de comerţ, târguri, oboare, organizarea de expoziţii, şcoli comerciale şi de meserii. În anul 1930, se aflau înregistrate un număr de 1800 firme, marea majoritate în capitala judeţului, numărul acestor firme comerciale cresc foarte mult în timpul celui de al doilea război mondial şi în perioada imediat următoare. Produsele executate în fabricile şi atelierele din oraş au participat la expoziţiile de mostre şi târguri de la Sibiu, Iaşi, Bucureşti Ploieşti, etc.

Pentru producerea şi distribuirea energiei electrice în oraş ia fiinţă în 1931, Societatea de electricitate Rm. Vâlcea, cu participarea capitalului suedez, căruia îi sunt concesionate vechile utilaje ale primăriei pentru o perioadă de 30 de ani.

În domeniul finanţelor apar o serie de bănci care-şi desfăşurau activitatea în judeţ, unele fiind sucursale ale marilor bănci din Bucureşti. Se cunosc cu o activitate deosebită « Banca Vâlcii », Băncile « Albina », « Meseriaşilor », « Fortuna », « Zăvoiul », « Râmnicu Vâlcea », o agentură a băncii de scont a băncii «Muntenia» şi o societate a cooperativei de credit şi economii a funcţionarilor publici3. Situaţia acestora ca şi a băncilor populare se înrăutăţeşte începând din 1931, ca urmare a crizei mondiale şi majoritatea lor intră în lichidare.

Începând din 1930, se începe o colaborare strânsă între Camerele de Comerţ şi Industrie din Rm. Vâlcea, Piteşti şi Sibiu, pentru construirea unei căi ferate între Curtea de Argeş şi Rm. Vâlcea, care ar fi scurtat simţitor distanţa dintre Sibiu şi Bucureşti, dând astfel un nou impuls comerţului din aceste judeţe.

Au existat legături cu Camerele de comerţ mixte, cum sunt cele româneşti polonă, română - germană, română-belgiană. Camera de comerţ interbelică şi altele, privind relaţiile cu ţările respective. Ataşaţii comerciali ai ţărilor străine la Bucureşti, întreţin o activă corespondenţă cu Camera de Comerţ şi Industrie Rm. Vâlcea, oferind mărfuri produse în ţările lor şi cerând informaţii despre comercianţi şi întreprinderile care pot exporta anumite categorii de produse industriale, agroindustriale sau materii prime. Membrii Camerei erau invitaţi să participe ca exponanţi la expoziţiile şi târgurile internaţionale de la Salonic, Leipzig, Plodiv, Tripoli, Paris, etc. Au fost organizate, pentru aceasta, excursii la care sunt prezenţi un mare număr de comercianţi şi industriaşi din oraş. Camera făcea schimb de publicaţii atât cu instituţiile similare din ţară cât şi cu unele din străinătate, astfel că Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Rm. Vâlcea, care a apărut între 1927-1946 s-a bucurat de o largă răspândire. Instituţia se ocupa de primirea unor delegaţii străine de comercianţi şi industriaşi, care vizitau oraşul şi judeţul Vâlcea. Se remarcă între aceşti oaspeţi, grupul de 50 profesori universitari şi studenţi din SUA, care vizitează, în 1927, judeţul, a căror întreţinere este asigurată pe cheltuiala Camerei, în acelaşi mod s-a procedat în 1932, cu prilejul prezenţei în judeţ a elevilor Şcolii superioare de comerţ din Belgrad4.

Aflat la interferenţa dealurilor cu muntele, la intersectarea unor importante căi rutiere şi feroviare, oraşul Rm. Vâlcea a rămas un centru comercial şi de tranzit important. Prin magazinele comerciale din oraş s-au vândut şi cumpărat importante cantităţi de produse industriale, alimentare şi materiale de construcţii. Printre firmele mai cunoscute menţionăm manufacturile « Voaleta », « Ruleta », magazinul de încălţăminte « La Bucureşteanul », magazinele alimentare «Tic-Tac », Codin Fierea, Aurica Alexandrescu, restaurantele « La calul bălan », « Încurcă lume », « Carul cu bere » , « Elise », « Gambrinus », « Mercur » şi multe altele. Cofetăriile: «La coana Miţa», V. Popa, Cafenele « Curecheanu », «Dănicel », magazin de cafea şi coloniale Sarchizian, hotelurile Temelie, Regina Maria, Georgescu, Brutării : D. Giurgiu, P. Vidan, Niclăuş, plăcintăria Simantis. Magazinele de fierărie şi electro-casnice, şi numeroase ateliere de croitorie, cizmărie, cojocărie, curelărie, ceasornicărie, tâmplărie, de construcţii, frizerii, farmacii, măcelării, pescării, lăptării şi de zarzavaturi completa zestrea comercială a oraşului în perioada interbelică. În zona centrală, în jurul pieţii şi a podului « Vinerii Mari », peste râul Olăneşti, au fost înfiinţate noi magazine, unele dintre ele destul de renumite, care au colaborat cu diferite firme din ţară şi străinătate.

Râmnicul Vâlcea a cunoscut în această perioadă o anumită dezvoltare urbanistică. Printre cele mai de seamă construcţii ridicate în aceşti ani, se numără : Hala mare (1902), Tribunalul judeţean - (1900), Prefectura judeţului - azi Consiliul popular municipal (1903), Colegiul «Alexandru Lahovari » (1903), Administraţia financiară - azi Judecătoria Râmnicu Vâlcea (1911), Poşta (1908), arhitect Ghika-Budeşti, Seminarul - Colegiul Mircea cel Bătrân (1923), Şcoala Normală (1925).

În această vreme a fost refăcut, după avariile pricinuite de primul război mondial şi podul de beton armat de peste râul Olt. După anul 1932 s-au modernizat 385 km şosele de importanţă naţională, restul de 681 km împietrite, erau în stare bună de funcţionare5. S-au întreprins de asemenea lucrări de sistematizare a unor străzi importante ca Tudor Vladimirescu, Calea lui Traian etc., şi au fost construite o serie de case la care s-a ţinut cont de specificul local românesc, adevărate bijuterii arhitectonice şi arhitecturale. O serie de îmbunătăţiri a cunoscut dealul Capela care a fost împădurit şi de unde se organizează o pistă renumită pentru practicarea bobului.

Anul 1900 marchează construirea foişorului de foc de pe dealul Capela de unde se dădea alarma pompierilor şi cazărmii de pe strada Carol I.

Scriitorul Bogdan Amaru a fost internat în noiembrie 1935 la Spitalul Judeţean din Râmnic. El descrise că « La căpătâiul fiecăruia e o sticlă cu un dop şi o lingură. Asta e tot ce dă un spital sărac şi provincial unui bolnav. Sticla cu doctorie şi lingura. Atât. Ba mai e ceva. Câteva pahare de lapte, dacă omul e pe ducă, sau o zeamă lungă de fasole, cartofi, varză, prin care uneori se mai rătăceşte câte un zgârci de vacă.

Bolnavul bea la fiecare ceas o lingură de doctorie aşa cum i-a spus domnul subchirurg, bea cu sete, cu toată setea de viaţă din oasele betege, bea cu ochii măriţi de deznădejde, halucinaţi. Pe fiecare îl doare ceva crâncen, niciodată nu se ştie ce. La spital statul a pus medic paznic care i-a dat o sticlă şi o lingură. Bolnavul bea zeama colorată din sticlă cu furie, cu ochii măriţi şi adânci în care s-au stins toate întrebările şi toate revoltele. Moare mugind.

Ca semn de preţuire pentru fii oraşului ce s-au jertfit pe câmpurile de bătălie ale făuririi statului naţional unitar român, în anul 1921 s-a amenajat Cimitirul Eroilor, închinat memoriei ostaşilor vâlceni căzuţi la datorie în primul război mondial.

Monumentul aşezat la cimitir, este un obelisc de formă tronconică, cu un vultur cu aripile deschise spre zarea înaltă, fiind construit din piatră, având înălţimea de 2,30 m şi lăţimea de 0,50 m. Pe fronton nu a mai rămas inscripţia “Ridicat sub domnia lui Ferdinand I, Regele tuturor Românilor şi a soţiei sale, Regina Maria, mama noastră sufletească, 1916. 1921- 1923 din ordinul autorităţilor Cimitirul a fost reamenajat în anul 1945. Aici au fost aduse şi osemintele mai multor eroi din cel de-al doilea război mondial. Remarcăm mormântul tânărului erou vâlcean Constantin Moraru, din Regimentul 2 Dorobanţi, căzut la datorie la 24 decembrie 1944, în luptele de la Tomo Bratia, pentru eliberarea Cehoslovaciei. Tot aici şi-a găsit somnul şi tânărul caporal de 22 de ani, Daniel Trăistaru, erou al revoluţiei din decembrie 1989. Oraşul a acordat fiului său căzut pe altarul libertăţii numele unei străzi.

În partea de nord a Cimitirului Eroilor, printre brazi se află şi crucea eroilor. Aceasta este primul omagiu adus de locuitorii oraşului eroilor din primul război mondial. Modestă construită din piatră cenuşie, e aşezată pe un soclu de 0,30 cm. Pe postament au fost trecute numele eroilor. Datorită compoziţiei slabe a pietrei, această inscripţie este azi complet ştearsă. Sub o ramură de laur se află înscris anul 1919. Are următorul text «Cu stăruinţă» D. Hanciu, C. Paraschiva, Buşoi, Fotake Ionescu şi cu ajutorul obolului s-a ridicat acest monument în memoria celor căzuţi în campania de luptă 1916-1919. Monumentul se afla în cartierul Cetăţuia, în apropierea noului spital, şi a fost reamplasat în Cimitirul Eroilor. Consiliul comunei urbane Râmnicu Vâlcea a afectat în anul 1931, pentru bunul mers al dezvoltării oraşului 16698937 lei, adică 54%, în raport cu cheltuielile făcute de către Bucureşti6. Deşi s-au înregistrat unele sporuri în ceea ce priveşte extinderea reţelelor de apă potabilă şi de energie electrică, totuşi la sfârşitul perioadei interbelice, aproape jumătate din locuinţele oraşului nu erau racordate la sistemul local al apei potabile, iar 57,50% din familii foloseau încă lampa cu petrol. În ceea ce priveşte spaţiul locativ, o bună parte din populaţie trăia în încăperi insalubre, ocupate în proporţie de 55,88% de câte 4-10 persoane, ca în anii războiului, această situaţie să devină şi mai grea.

Ca şi în alte localităţi urbane din România, din punct de vedere social, în Râmnicu Vâlcea s-a înregistrat o anumită creştere demografică, în anul 1930, numărul populaţiei s-a dublat faţă de 1903, ajungând la 15648 locuitori, din care 166 străini, deci o populaţie românească de 98,9%. Numărul bărbaţilor întrecea cu 150 pe cel al femeilor, în oraş existau 3532 gospodării.

Câţiva ani mai târziu populaţia oraşului scade cu 3951 persoane, ajungând în 1934 la 11697 locuitori8, excedentul natural fiind negativ de 0,8 la mia de locuitori. Acest fenomen de scădere continuă, face ca în anul 1939 să existe în oraş numai 11568 locuitori, excedentul natural fiind minus 3,3 la mie9. Serviciile medicale arată că numărul deceselor noilor născuţi şi a celor sub un an scade de la 32,3% în 1934 la 20,6% în anul 1939.

Râmnicenii au cunoscut şi ei întregul cortegiu de suferinţe pe care le-au dus ţării şi poporului român ascensiunea fascismului şi evenimentele ce au urmat după declanşarea războiului mondial.

Încă din toamna anului 1939, locuitorii urbei vâlcene, avea să dea găzduire prin încartiruire, refugiaţilor polonezi mult încercaţi, prin agresiunea Germaniei naziste asupra teritoriului polonez. În 1943 se aflau în oraş un număr de 402 polonezi.

Impresionantă a fost grija autorităţilor locale faţă de refugiaţii din Basarabia, Bucovina de nord, Cadrilater şi Ardealul de nord, iar locuitorii oraşului i-au primit cu toată dragostea şi compasiunea. După 22 iunie 1944, un însemnat număr de localnici au fost trimişi pe front, multe familii rămânând fără sprijin10.

Dintre primarii Râmnicului în perioada interbelică amintim pe : Mitică Simian (1922-1926), Al. Popa (1926- 1927), Gogu Ştefănescu (1928-1929), Al. Dumitrescu-Colteşti (1929-1931), Dumitru Berbece (1932-1933), Tică Ştefănescu (1933-1937), Gh. Petrescu (1938-1939), Dan Procopiu (1939- 1940) şi Gh. Petrescu (1940-1941), care prin activitatea lor de edili, a dus la propăşirea acestui oraş de la poalele Capelei.

 

 

Note bibliografice

 

  1. 1.Comeliu Tamaş, P. Bardaşu, S. Purece, îndrumător în Arhivele Statului, p.66
  2. 2.Arh. Naţ. Craiova, fond Camera de Comerţ şi Industrie, 1916, p.846 şi 872
  3. 3.Anuarul României şi al Capitalei, Bucureşti, 1916, p.846 şi 872
  4. 4.C. Tamaş, ş.a., Îndrumător, p.65
  5. 5.Anuarul Statistic al României, 1933, Bucureşti, 1934
  6. 6.Ibidem
  7. 7.Ibidem
  8. 8.Ibidem pe anii 1935-1936
  9. 9.Ibidem pe anii 1939-1940

Comeliu Tamaş, E. Racilă, Acţiuni ale maselor muncitoare din regiune împotriva dictaturii militar fasciste, în Revista Arhivelor nr. 1/1964, p.169

 

 

Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2006, p. 304-312

 

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Joi, 06 Octombrie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2006, p. 304-312
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 3934 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Ianuarie 2013 17:46
Ești aici: Home Valcea Valcea Situația economică a Râmnicului Vâlcea în perioada interbelică