Istorie Locala

Vineri, 18 Ianuarie 2013 12:42

Învățământul, știința, arta și cultura în Râmnicu Vâlcea 1918-1944

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Viaţa spirituală a oraşului Râmnicu Vâlcea a cunoscut în perioada interbelică un important reviriment înscriindu-se în mai mare măsură pe coordonatele aceleia desfăşurate în plan naţional.

Procesul de învăţământ s-a diversificat, s-a prelungit durata de şcolarizare, a crescut efectivul de elevi şi al cadrelor didactice, s-a îmbunătăţit baza materială a şcolilor existente şi prin construirea de noi localuri de şcoală.

Învăţământul primar era reprezentat prin patru şcoli : una de băieţi, una de fete şi două mixte (Ştirbei Vodă şi Cetăţuia) care aveau local propriu. Un fapt deosebit a fost organizarea la Londra la « The School Boys », a unei expoziţii cu produse efectuate de elevii şcolilor primare din Râmnicu Vâlcea1.

În cadrul învăţământului primar au funcţionat şi grădiniţe de copii frecventate de o bună parte din copii preşcolari.

Învăţământul secundar cunoaşte o mare dezvoltare. Liceul teoretic de băieţi « Al. Lahovari » continuă să fie cea mai importantă şcoală din întreg cuprinsul judeţului.

Aici au predat cu o componenţă profesională o serie de personalităţi a căror faimă a trecut hotarele judeţului cum sunt Constantin Stănciulescu, Eftimie Metaxa, N. Constantinescu, Constantin Scutaşu, Preda Antonescu, C. Gibescu, P. Gâtu, Constantin Drăgoescu, Lucian Mănescu, Rudolf Renner, Olga Ţurcan, Ion Vega, Naum Iotta, N. Creţu şi foarte mulţi alţii.

La acest liceu, în anii următori, o serie de elevi eminenţi, prin activitatea lor, îşi vor înscrie numele printre figurile de seamă ale culturii şi ştiinţei româneşti.

Scriitorul N. Ladmis-Andreescu elev la acest birou coleg cu Dragoş Necula (Vrânceanu), Alexandru Pârâianu (Bogdan Amaru) îşi aminteşte că în clasa a VlII-a (XH-a) Dumitru Ciurezu, cu vreo cinci ofiţeri în rezervă întorşi din război, sunt hotărâţi să-şi termine liceul. La bacalaureat, limba germană era materie de examen. Printre candidaţi D. Ciurezu. Profesorul Caşolteanu îl interoghează pe poet. Acesta tace. « Răspunde » se impacientează profesorul ! Ciurezu ia poziţia drepţi şi răspunde răspicat: « Domnule profesor, eu nu vorbesc limba duşmanilor mei de la Oituz » - acela fusese rănit.

Profesorul a luat o măsură pripită. A întrerupt examenul şi s-a consultat cu ceilalţi membrii ai comisiei. Reîntors a răspuns citatului : Bine mulţumesc, ich danke ! Şi a trecut la alt candidat. Când s-au afişat rezultatele Ciurezu era declarat bacalaureat. Nici lui nu-i venea să creadă2.

În decembrie 1921 - a înfiinţat Şcoala secundară de fete gradul II după ce un an a funcţionat în localul Liceului de băieţi. Lipsa aceasta era mult simţită la Râmnicu Vâlcea, pentru eleve neexistând un liceu ci numai institute particulare, la care accesul elevelor era foarte limitat din cauza taxelor excesiv de mari. Şcoala, la început, a fost extra bugetară, şi a fiinţat în diferite localuri, până în anul 1924 când a cumpărat o clădire în strada Praporgescu 36, cărora i s-a adăugat o nouă aripă. Prima directoare profesoara Anastasia Penescu, a funcţionat în această calitate un sfert de veac. Printre cadrele didactice menţionăm apoi pe Pompilia Eliade, la limba franceză, una din cele mai dotate profesoare, la română, pe Elena Călinescu, Maria Lucescu, Olga Zăvoi, la germană, Speranţa Nisipeanu, la matematică, Sofia Ardeleanu şi Maria Bădescu. Cea mai iubită era profesoara de sport, Silvia Ştefănescu. Petre Drăgoescu, profesorul de latină, elină, română, avea o cultură deosebită fiind autor de piese de teatru şi regizor el lasă urme frumoase în activitatea culturală a liceului şi oraşului Rm. Vâlcea. Pentru meritele sale în domeniul învăţământului a fost promovat într-o funcţie la Ministerul învăţământului. Mai menţionăm pe omul de cultură, Grigore Rădoescu, un abil cercetător al trecutului oraşului şi pe doctorul în ştiinţe matematice, Enache de la Olt, cu o teză în domeniul mecanicei cereşti susţinută la Paris sub conducerea savantului H. Poivandre.

Şcoala normală de băieţi din Rm. Vâlcea a fost înfiinţată în anul 1914 şi funcţionează până la războiul mondial cu clasele I-VI3. După o întrerupere de doi ani îşi reia cursurile în 1919, cu clasele I-VI până în anul 1939 când este desfiinţată. Ea a existat paralel cu liceul Al. Lahovary, până în anul 1924, când se construieşte noul local, la Zăvoi pe terenul fostei şcoli de agricultură. Printre cei ce au activat aici se numără :I. Nisipeanu, profesor de pedagogie, un intelectual de elită cu multe publicaţii de specialitate şi cărţi care au editat ciclul de manuale didactice pentru curs primar, în colaborare cu T. Geantă. Amintim apoi pe Dumitru Guşetoiu, profesor de istorie, un bun pedagog şi gospodar, care a fost director aproape întreaga perioadă de funcţionare a şcolii. Între cadrele didactice mai menţionăm pe L. Mănescu, D. Tomescu, C. Popi an, D. Ciurezu4.

În ceea ce priveşte Şcoala normală de fete din Râmnicu Vâlcea, aceasta ia fiinţă în anul 1918, ca urmare a lipsei de cadre didactice atât la oraşe cât şi la sate. Ea va funcţiona în case închiriate, cu un efectiv de 200 eleve, marea majoritate interne. Şcoala s-a desfiinţat în 1930 elevele fiind mutate la şcoala similară din Piteşti. Situaţia unora dintre ele era aşa de precară încât de multe ori comitetul şcolar se ocupa de organizarea unor serbări al cărui beneficiu era dat pentru ajutorarea celor lipsite de posibilităţi materiale. Biblioteca Şcolară a fost îmbogăţită, totodată s-a organizat un laborator de fizico-chimice, s-a utilizat atelierul de ţesut covoare pentru desfăşurarea orelor practice.

Aceste şcoli au avut un mare rol în completarea necesarului de învăţători, atât în judeţ cât şi în ţară.

Seminarul a funcţionat din anul 1837, fiind cea mai veche şcoală secundară de aici, cunoaşte o nouă viaţă din anul 1913, când se pune piatra comemorativă a actualului colegiu “Mircea cel Bătrân”. Printre cadrele didactice se numără: C. Mateescu, C. Grigore, Eliade Constantinescu, Nicu Anghelescu la desen fiind Emil Ştefănescu. Seminarul excela prin corurile sale datorită selecţiei lui Alecu Popescu, un eminent compozitor şi profesor de muzică5. Şi această instituţie de învăţământ, ca şi celelalte au asigurat cadre pentru întreaga Oltenie. Ca director a fost şi Efem Enăchescu ce a ajuns mitropolit al Basarabiei.

În anul 1927 se înfiinţează Şcoala superioară de comerţ, care va deveni din 1936 liceu comercial cu 8 clase. Tot la Râmnicu Vâlcea a funcţionat şi Şcoala inferioară de arte şi meserii, până în 1938, cu un ciclu inferior ca apoi în 1927 se înfiinţează în oraş Şcoala de menaj. Şi a păstrat această titulatură până în 1935, când primeşte numele de Şcoala « I. G. Duca ». Din anul 1939 şi până în 1949 la desfiinţare, ea este organizată ca şcoală urbană de gospodărie de gradul I, pe lângă care funcţiona şi o secţie de gradul II. Elevele absolvente ale cursului primer urmau cele patru clase ale şcolii pentru care programa prevedea două categorii de discipline, de cultură generală şi de specialitate. Trebuie să menţionăm că în perioada interbelică a fiinţat şi o şcoală pentru ucenicii din comerţ şi industrie care nu împliniseră vârsta de 18 ani ; aceştia beneficiau şi de un cămin situat pe str. Dr. Staicovici, clădire impunătoare ce există şi astăzi.

Ca urmare firească a dezvoltării învăţământului între cele două războaie mondiale, numărul ştiutorilor de carte din rândul populaţiei oraşului a crescut, fapt ce se va resfrânge în mod corespunzător asupra întregii sale vieţi spirituale.

Râmnicul a avut o serie de personalităţi devenite cunoscute în ţară şi peste hotare prin creaţiile lor în domeniile tehnicii, ştiinţei sau literaturii.

Doctorul Ion Puţureanu, realizează în 1913 - un ser şi vaccin antituberculos, descoperire care este publicată în revistele de specialitate în anul 1923. Profesorul Ch. Achard a prezentat această descoperire Academiei de Medicină din Paris, cerând patent pentru întrebuinţarea vaccinului « germenilor sau formelor evolutive ale bacilului « Koch ». De un mare succes s-a bucurat şi emulsia pectorală « Dr. Puţureanu », pentru boli de plămâni şi bronhii, care avea aprobarea Consiliului medical superior din Bucureşti. Activitatea de cercetare a doctorului a fost de multe ori întreruptă de nenumăratele procese pe care le-a avut pentru menţinerea la Olăneşti a unui sanatoriu care-i purta numele6.

Nicolae Enache de la Olt obţine în 1905 diploma de licenţiat în ştiinţe matematice la Sorbona. Trei ani, până în 1908, funcţionează la Observatorul astronomic din Paris, fiind admis membru titular al Societăţii franceze şi membru al Societăţii astronomice belgiene7. La 4 martie 1908, obţine diploma de doctor în ştiinţe matematice. La Paris este ales preşedinte al Asociaţiei studenţilor români. Neprimind post pe măsura pregătirii şi capacităţii a funcţionat ca profesor de matematică şi limbă franceză la Liceul Al. Lahovari din Rm. Vâlcea, unde şi-a desfăşurat activitatea până la pensionare. Suflet generos, un mare umanitarist, N. Enache de la Olt răspândea lumină şi simpatie în jurul său. Activitatea lui Ştiinţifică s-a concretizat prin diferite articole şi studii, publicate în revistele de specialitate, printre care amintim : teza de doctorat « Sour la Theorie des planetes » Bucarest 1908, «Sur Ies Anneaux de Saturn» Bucarest 1908, «Theorie nouvelle des nebuleuses », Bucarest, 1909, etc.

Enache de la Olt a fost primul dintre români care a făcut studii ştiinţifice asupra fluidelor, un precursor al acestei ramuri a ştiinţei atât de cercetată astăzi în hidromecanică şi aerodinamică8.

Eliodor Constantinescu9 se înscrie ca un pedagog de excepţie şi om de cultură, traducător şi autor de manuale, doctor în litere, s-a născut la Râmnicu Vâlcea şi aici şi-a petrecut toată activitatea ca profesor. După ce a absolvit facultatea de litere din Bucureşti în 1902, pleacă la Paris unde studiază la Sorbona şi College de France. Doctoratul îl obţine la Iaşi în anul 1929. Din 1903 este profesor în oraşul natal şi va lua parte, ca ofiţer, la primul război mondial, primind distincţii şi medalii. El întemeiază încă din anul 1908, primul « Ateneu de conferinţe şi producţiuni artistice », prima conferinţă fiind ţinută de Nicolae Iorga. Tot lui i se datorează şi înfiinţarea « Societăţii de lectură « Vasile Alecsandri », în 190410. Avea să dispară în deplinătatea vârstei în 1935, la 57 de ani, tocmai când îşi pregătea manuscrisele pentru tipărit. A publicat lucrări de pedagogie şi metodologie şcolară «De l’esprit l’enseignement secondaire en Roumanie » Paris, Picard, 1910 ; Problema învăţământului secundar în Franţa, 1911, 209 p. ; Discuţii în jurul clasicismului 1912, 65 p. ; Şcoala primară superioară în Franţa. Şcoala medie în România, 1913, 132 p. ; învăţământul Românesc, istoric şi propuneri, 1922, 64 p.

Şi-a publicat teza de doctorat « Prologus la comediile lui Plautus şi patru volume din « Comentariile lui T. Marcus Plautus », ce înmănunchiază 1150 pagini. Ca preşedinte al Asociaţiei profesorilor secundari - secţia Rm. Vâlcea - a organizat şi susţinut conferinţe publice însoţite de producţiuni artistice.

Istoricul şi profesorul Aurelian Sacerdoţeanu, a urmat cursurile liceului Al. Lahovary, şi a absolvit, în 1927, facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti ca şi Şcoala superioara de arhivistică. În acelaşi an a absolvit şi cursurile Seminarului pedagogic universitar «Titu Maiorescu ». A fost membru bursier între 1927-1929 al Şcolii române din Franţa, unde urmează - în acelaşi timp - şi « cursurile libere », la încă trei institute superioare din Paris ; Sorbona, Ecole Naţionale des Chartes şi Institut du Pantheon. Obţine un doctorat la Bucureşti cu lucrarea «Guillaume de Rubruouck du Xll-e siecle » în anul 193011. Devine cadru didactic al Şcolii de arhivistică, reorganizată ca Institut de arhivistică, bibliografie şi muzeografie de pe lângă Direcţia Generală a Arhivelor Statului şi apoi în cadrul facultăţii de istorie din Bucureşti unde între anii 1950-1970, va funcţiona ca profesor. Anul 1938 îi aduce o nouă responsabilitate, fiind numit director general al Arhivelor din Bucureşti, atribuţie pe care o deţine până în 1953. Studiile profesorului şi medievistului Aurelian Sacerdoţeanu sunt cuprinse într-o bibliografie impresionantă, noi menţionând în primul rând - articolele publicate în Buridava, prin care aduce contribuţii deosebite la cunoaşterea evului mediu vâlcean12.

Profesorul dr. In filosofie la Jena, Nicolae Creţu a publicat o serie de manuale şcolare şi cărţi de filosofie şi pedagogie, printre care şi trei volume privind « Contribuţii la istoria culturii antice »I3.

Profesorul şi publicistul Ion Nisipeanu, absolvent al facultăţii de litere şi filosofie, din Bucureşti, în 1907, este doctor în filosofie în 1926, face cursuri de specializare la Universitatea din Leipzig. Predă filosofia şi pedagogia la diferite şcoli din Râmnic. În 1929 i s-a încredinţat conducerea Şcolii normale de învăţători. Împreună cu T. Geantă publică o serie de manuale şcolare şi multe cărţi de pedagogie. La Rm. Vâlcea a redactat chiar în localul Şcolii normale de învăţători, revista lunară « Pentru inima copiilor »l4.

Juristul Grigore Procopiu se înscrie printre Personalităţile de seamă al Râmnicului în perioada interbelică15. Datorită înaltelor sale calităţi a fost numit la Grupul român al Uniunii Interparlamentare, consilier la secţia a II-a a Consiliului legislativ, membru în comisia pentru studierea ajutorării despăgubirilor de război, vicepreşedinte al senatului. În primul război mondial s-a refugiat în Moldova şi apoi în Odesa şi Kerson, materializând experienţa căpătată, într-un volum de amintiri, note şi impresii « Cu parlamentarul în pribegie ». Are însă mai multe lucrări de ştiinţe juridice.

Printre figurile proeminente de artişti plastici care au lucrat la Rm. Vâlcea, se numără şi profesorul şi sculptorul Gh. Mihăescu. După absolvirea Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, obţine o catedră, în 1905, de desen şi caligrafie în învăţământul secundar. Primeşte premii la Saloanele Oficiale din Bucureşti unde expune permanent. Este ales, în 1915, membru al Societăţii Artistice din Bucureşti16. El va iniţia un cerc de educaţie artistică la Râmnic şi va aduce la Bucureşti colecţia de artă plastică « Paul Capelleanu ». Este prezent la Salonul oficial cu lucrările «Din pribegie », « Cu bobul », « Ciobănaşul », « Surâs inocent », « Duioşie », « Viitorul », « Cap de expresie », «Joc de copil », şi bustul profesorului « Nicolae Enache de la Olt». Menţionăm de asemenea bustul lui Constantin Brâncoveanu, la dezvelirea căruia au participat marii istorici Nicolae Iorga şi A. D. Xenopol, precum şi monumentul domnitorului «Barbu Ştirbei » - «Renaşterea României » adevărată podoabă a oraşului care este amplasat la intrarea în parcul Zăvoi.

Constantin Iliescu face parte din acea categorie de artişti plastici care au dus până la perfecţiune tehnica realizării portretului. Aria modelelor este largă ; chipuri vii întrebătoare din lumea celor mici, a ţăranilor săraci şi trudiţi. După terminarea Şcolii normale din Rm. Vâlcea, urmează Academia liberă de pictură « Mai multă lumină », din Bucureşti, condusă de G. Petraşcu şi A. Verona17. Face vizite de lucru în Paris, Nisa şi Veneţia. Expune permanent între anii 1932-1942. Dintre numeroasele lui lucrări amintim: Copii dormind, Autoportret, Portret de ţăran, Strada Ştirbei vodă, Peisaj din Zăvoi, Valea Oltului, Casa Anton Pann.

Vâlcea a dat literaturii române pe unul din valoroşii scriitori ai perioadei interbelice, care a urmat Liceul Al. Lahovary şi anume pe - Gib Mihăescu - dar şi pe un alt absolvent al amintitei şcoli - Bogdan Amaru. În această perioadă debutează şi Dragoş Vrânceanu, Ada Olteanu, Al Cerna-Rădulescu, Valeriu Anania, D. Ciurezu, Ladmis Andreescu, Ion Apostol Popescu şi Lazăr Popescu.

Presa perioadei este bogată şi diversificată de la publicaţiile social-politice la revistele de specialitate. La Râmnic apar «Opinia Vâlcii » (1908-1911), «Muncitorul» (1924-1935), «Facla muncii» (1935), «Oltul» (1932), «Curierul muncii» (1929-1932), «Observatorul» (1934), «Viitorul Vâlcii» (1920-1939), «Tribuna Vâlcii» (1936- 1937), «Naţionalul Vâlcii» (1928-1937), «învăţătorul» (1925-1947), «îndrumarea Vâlcii» (1927-1941) şi altele. în coloanele multor publicaţii a fost cultivat spiritul progresist, democratic.

Viaţa artistică se bucură se prezenţa tot mai intensă a unor trupe de teatru, care prezintă piese din dramaturgia naţională şi universală, în interpretarea unor actori ca: Aristiţa Romanescu, Ion Manolescu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Ion Iancovescu (vâlcean) ş.a. Preţuitul regizor Sică Alexandrescu a fost tot de origine vâlceană. Turneele efectuate au dezvoltat gustul pentru teatru al publicului, stimulând totodată manifestări de mai mare amploare în mişcarea teatrală locală. Un moment deosebit îl va constitui aici premiera dramei “Năpasta” de I. L. Caragiale, prezentată la 9 februarie 1921, pe scena teatrului «Adreani » de către o echipă de tineri muncitori, care făceau parte din societatea culturală «Muncitorul», printre care: legătorul de cărţi, Al. Bertuoli, tipografii Al. Oiţă şi Gănciulescu, croitorii D. Dogăroiu şi I. Şebănescu şi elevul D. Tecău. Mişcarea teatrală este continuată în cadrul Şcolii normale de învăţători, unde se desfăşoară o intensă activitate scenică, prezentându-se piese de Vasile Alecsandri, I. L. Caragiale, ş.a. Meritele acestui colectiv sunt remarcabile cu atât mai mult cu cât condiţiile de organizare şi desfăşurare a spectacolelor atât la Rm. Vâlcea, cât şi în comunele judeţului, erau destul de grele18 .

În aceeaşi sferă de preocupări se înscriu manifestările muzicale ale unor grupuri de amatori - formaţii corale şi instrumentale, care pun în circulaţie lucrări din tezaurul folcloric local, piese din repertoriul românesc şi universal. Se înfiinţează şi activează orchestra semi simfonică condusă de doctorul Ion Puţureanu, se organizează o suită de spectacole de teatru muzical, de factură populară. Printre amatorii acestei susţinute mişcări artistice de masă se află: Ion Zgondrea, Teodor Geantă, Constantin Popian, Gheorghe Bobei şi alţii. Din această ambianţă, care cunoaşte momente de vârf prin prezenţa repetată a lui George Enescu la Rm. Vâlcea, aveau să-şi ia calea unei prestigioase afirmări în circuitul muzicii româneşti compozitorii : Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitrescu, Nicolae Oancea, muzicologii Victor Giuleanu, Ionel Geantă, Gheorghe Merişescu, solistul Mircea Buciu şi mulţi alţii.

Ion Dumitrescu îşi aminteşte de un concert al lui George Enescu la Râmnic. « Într-o bună zi gardurile orăşelului în care creşteam s-a umplut de afişe. George Enescu venea aici ca să concerteze. În ziua în care trebuia să sosească am fugit la gară. Era pe înserate şi buniţa mărunt. Din vagonul de clasa a Il-a a coborât mai întâi un bătrânel cu părul lung, care din profil semăna leit cu Lizt. Era cunoscutul pianist R. Fuchus şi după el s-a desprins silueta impunătoare a maestrului.

Mulţimea aplauda, o fanfară câta din Rapsodia Română. Marele Enescu era cunoscut şi iubit în fiecare colţişor al ţării şi fiecare inimă bătea cu putere la auzul numelui său. Ceea ce m-a impresionat însă mai mult a fost faptul că maestrul, cu vioara sub braţ, a pornit încet pe jos, prin burniţa rece, până la modestul teatru al oraşului. Am ascultat în seara aceea cu sfinţenie, concertul şi nu m-am săturat privind pe omul pe care-l iubeam atât fără să-l fi văzut până atunci19.

Stema oraşului Râmnicu Vâlcea în perioada interbelică a fost un scut tăiat, în partea superioară pe albastru o căruţă de argint, condusă de un vizitiu, trasă de două perechi de cai, mergând spre dreapta, în cartierul secund tot pe albastru, un zid de cetate - crenelat de argint, din care iese un turn pătrat din acelaşi metal, cu acoperişul terminat cu o cruce. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint formată din cinci turnuri.

Până în anii de după încheierea celui de al doilea război mondial peisajul muzical al Râmnicului a fost în permanenţă agrementat cu coruri bine instruite şi închegate, care au abordat şi prezentat publicului, mai ales creaţii din repertoriul naţional, din care nu lipseau Dumitru Kiriac, Ion Vidu, Gheorghe Dima, Augustin Bena, Ionel Brătianu, Gheorghe Cucu, Ştefan Popescu, Gavril Muzicescu etc.

Nevoia de carte din această vreme se făcea din ce în ce mai mult simţită astfel că pe lângă activitatea librăriilor, se cerea cu insistenţă - înfiinţarea de biblioteci publice. Alături de cea a Căminului cultural al oraşului şi a secţiei Ligii culturale, în 1920 Nicu Angelescu, în numele Cercului studenţesc, solicita aprobarea pentru deschiderea unei biblioteci publice în Rm. Vâlcea şi scutirea de taxe pe chirie20.

Căminul Cultural a desfăşurat o intensă activitate pe linia propagării cunoştinţelor prin intermediul conferinţelor, șezătorilor culturale, audiţiilor colective la radio, etc. În oraş au conferenţiat personalităţi de seamă ale culturii româneşti ca : Nicolae Iorga, Grigore Tocilescu, A. D. Xenopol, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu, ş.a.

Pinacotaca s-a deschis în anul 1920, prin donaţia avocatului Paul Capelleanu, care a lăsat oraşului « obiectele de artă - colecţia de tablouri pe pânză, arme, covoare ». Colecţia s-a păstrat într-o sală special amenajată, la etajul liceului Al. Lahoveri21. În anul 1959 intră în posesia Muzeului judeţean.

Cele 100 de tablouri sunt executate de pictori valoroşi ca N. Grigorescu, T. Aman, Jiquidi etc.

La Râmnicu Vâlcea a avut loc, în luna iunie 1920, primul congres al Ligii Culturale a României reîntregite, la care au sosit delegaţi din toate ţinuturile româneşti, lucrările fiind prezidate de N. Iorga22.

Este cunoscut apoi faptul că în anul 1921, prin concursul « Cultul eroilor » s-a organizat monumentul eroilor de la cimitirul Cetăţuia.

În oraş, i-a fiinţă în 1939 şi primul spital de copii cu 20 de paturi, la iniţiativa doctorului Petre Teodorini - vâlcean de origine, având studii la Bucureşti şi Paris. Starea de sănătate s-a menţinut totuşi precară datorită condiţiilor vitrege materiale şi social-culturale ale populaţiei.

Printre primele asociaţii sportive din oraş se numără şi « Razna » care avea mai mult caracter turistic, cum rezultă din organizarea unor excursii în Grecia şi Egipt în 1906. În 1911, la şedinţa din 22 mai, s-a înfiinţat societatea « Sborul », a cicliştilor din Râmnicu Vâlcea, care avea ca preşedinte pe V. Săndulescu şi secretar pe Claudiu Dumitrescu. Scopul său era « de a dezvolta sportul bicicletei ».

Înfiinţând din 1921, societatea «Muncitorul», punea pentru prima dată problema practicării sportului de către tinerii muncitori.

În urma unei serbări ce a avut loc la 19 iunie 1921, în parcul Zăvoi, când s-a luat hotărârea de a se constitui o societate sportivă.

La 26 iunie a avut loc o mare festivitate la care a participat Liceul Militar Craiova, membrii Societăţii sportive vâlcene, elevii liceului Al. Lahovari din Rm. Vâlcea şi militarii Regimentului 94 infanterie23.

Mişcarea sportivă din oraş a avut rezultate deosebite la atletism, fotbal, bob, nataţie. Menţionăm şi susţinuta activitate sportivă şcolară din oraş în perioada interbelică24.

 

Note bibliografice

  1. 1.C. Tamaş, ş.a., Îndrumător, p.132 cf. Comeliu Tamaş, V. Bardoază, Şcoala cu ceas, Rm. Vâlcea, 1998, Comeliu Tamaş, Geta Bărbuş, Istoria Şcolii generale Spiru Haret, Rm. Vâlcea, 2001
  2. 2.Vezi Gh. Negoiţă, Gh. Lăzărescu, Monografia Liceului “Vasile Roată” cf. Comeliu Tamaş, G. Drugan, Gh. Tudor, Istoria Colegiului naţional Al. Lahovari din Rm. Vâlcea, Rm. Vâlcea, 2000
  3. 3.C. Tamaş, ş.a., îndrumător, p. 113
  4. 4.D. Guşetoiu, Un director de şcoală se destăinuie, în Studii vâlcene V/l982, p.199
  5. 5.Vezi P. Partenie, Anuarul Seminarului « Sf. Nicolae » din Rm. Vâlcea pe anul şcolar 1924-1925, Rm. Vâlcea, 1926 şi Const. Grigore, Anuarul Seminarului “Sf. Nicolae din Rm. Vâlcea, pe anii şcolari 1925-1929 Rm. Vâlcea, 1930.
  6. 6.C. Tamaş, ş.a., Îndrumător, p. 114
  7. 7.Petre Crăciunescu, Un învăţat progresist Nicolae Enache de la Olt, în Studii Vâlcene V/l982, p.l87
  8. 8.Idem p. 190
  9. 9.Petre Petria, Eliodor Constantinescu, Bibliografie selectivă, Scriitori Vâlceni, Rm. Vâlcea, p.3
  10. 10.C. Apostol, Din activitatea societăţii de lectură a elevilor « Vasile Alecsandri», în Studii Vâlcene 11/1972, p.l66
  11. 11.Elena Dima, Unul din oamenii acestor pământuri prof. Aurelian Sacerdoţeanu în Studii Vâlcene VII/1985, p.192 cf. Comeliu Tamaş, C. Petria, Aurelian Sacerdoţeanu, Documentar bibliografic, Rm. Vâlcea, 1995
  12. 12.Aurelian Sacerdoţeanu, Originea şi condiţiile social- economice ale dezvoltării vechiului oraş Râmnicu Vâlcea, în Buridava, p.35-57; Fabrica de hârtie din Râmnicu Vâlcea în sec. al XVIII-lea *în Buridava I, p.273-291; Două documente privitoare la mănăstirea Iezerul, în Buridava I, p.291-295
  13. 13.Gh. Ungureanu, Creţu Nicolae, în File Vâlcene, 1972, p.184
  14. 14.Petre Petria, Din istoria învăţământului vâlcean, în Studii Vâlcene, p.125
  15. 15.Corneliu Tamaş, Un câmpulungean, Grigore Procopiu, în Studii şi materiale Câmpulung Muşcel, p.128
  16. 16.D. Curecheanu, Un artist plastic în Vâlcea, C. Gh. Mihăescu, în Studii Vâlcene 1/1971, p.39
  17. 17.Petre Crăciunescu, În amintirea pictorului Constantin Iliescu, în Studii Vâlcene IV/1982, p.254
  18. 18.Teatrul popular Râmnicu Vâlcea. 50 de ani de teatru vâlcean 1921-1971, p.4
  19. 19.Viorel Cosma, George Enescu. Concert de adio, Rm. Vâlcea, 2005, p.71-72
  20. 20.Arh. Naţ. Rm. Vâlcea, fond Pref. jud. Vâlcea, dos. 20/1920. f.78
  21. 21.Idem dos. 29/1920, f.13
  22. 22.C. Tamaş, ş.a., Îndrumător, p. 121
  23. 23.Viitorul Vâlcii din 16 iunie 1921
  24. 24.Comeliu Tamaş, Istoria Râmnicului, p.192

 

Sursa: Corneliu Tamaș, Istoria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Rm. Vâlcea, Editura CONPHYS, 2006, p. 313-326.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Luni, 08 August 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: ---
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: ---
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 4508 ori
Ești aici: Home Valcea Valcea Învățământul, știința, arta și cultura în Râmnicu Vâlcea 1918-1944