Istorie Locala

Luni, 01 Aprilie 2013 13:41

Învățământul în Râmnicu Vâlcea

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Învăţământ: La Râmnicu Vâlcea şi-a desfăşurat activitatea în a doua jumătate a secolului al XVII-lea Vlad grămăticul, a cărui muncă se concretizează în copierea a patru cărţi ce însumează 1637 file. Titlul de grămătic pe care-l purta Vlad, ne îngăduie să presupunem că el era laic ce a fost angajat nu numai să copieze manuscrise, ci să înveţe pe alţii să scrie şi să citească. În acelaşi scop era chemat de la Scheii Braşovului la Râmnic şi Alexandru dascălul - după 1700 - pentru a pune bazele unui învăţământ mai organizat.

În secolul al XVII-lea, în cea mai mare parte, învăţământul era rezervat fiilor de boieri şi elementelor înstărite din păturile orăşeneşti. Dar nevoile statului şi ale Bise­ricii, ca şi cele ale administraţiei, înlesnesc accesul la învăţătură şi unor tineri recrutaţi din pături mai largi ale societăţii.

Aşa se explică faptul că la 29 noiembrie 1719 se cerea înfiinţarea unei şcoli în limba română ”am socotit cu tot soborul că lucru este …de folosul țărei ca să se facă aici în șară două școale, una rumânească, alta latinească. Însă cea rumânească să fie la Râmnic pe seama episcopului şi a mănăstirilor şi a popilor şi ce ar fi cheltuială dascălilor şi copiilor săraci să fie de la dânşii. Iar cea latinească să fie la Craiova pe seama domniei şi a boierilor şi a ţărei să le poarte de toată cheltuiala”. Din analiza documentelor privind această problemă s-a ajuns la concluzia că şcoala românească propusă în anul 1719 a existat intr-adevăr, desfăşurând o rodnică activitate. În anul 1724, Antonie, dascălul de latină primea din partea administraţiei suma de 18 taleri ca „să îngrijească de şcoală”. Dascălul şco­lii din Râmnic figurează în anul 1741 în bugetul ţării cu trei taleri pe lună. O altă dovadă despre funcţionarea acestei şcoli ne este oferită de Naum Râmniceanu, care afirmă că tatăl lui a învăţat la dacălul Lupu din Bucureşti, după care a continuat şcoala la Râmnic pe Olt. În anul 1763, Casa de Credit Marcu din Sibiu împrumuta suma de 1.313,75 florini ungureşti unor negustori, urmând ca din dobânda lor să se plătească dascăl şi alte cheltuieli pentru şcoala de la Râmnic. Localul în care se ţineau cursurile era incinta Episcopiei, salariul profesorului era dat de Episcopie, care îi mai acorda casă şi hrană gratuită din cutia milostivirii. Aici se preda în limbile greacă şi română. Cei care frecventau cursurile erau în cea mai mare parte fii de boieri sau ai unor elemente înstărite din rândurile orăşenilor.

 

În 1781, fraţii Marcu din Sibiu împru­mută din nou bani pentru ajutorul şcolii din Râmnic. Aceasta a funcţionat neîntrerupt până la 1813, când printr-o hotărâre dom­nească s-a cerut ca salariul dascălului să se dea din „iratul părinţilor episcopi”. Hotărâ­rea luată de domnitorul Caragea a stârnit nemulţumiri, ceea ce a determinat întreru­perea procesului de învăţământ în oraş timp de trei decenii. Lipsa şcolii constituia un impediment în activitatea autorităţilor lo­cale, de aceea s-a depus un mare efort pen­tru reînfiinţarea ei, remarcându-se în acest sens clucerul Constantin Socoteanu şi Iancu Lahovari. Şcoala îşi continuă activitatea până în perioada înfiinţării şcolii naţionale în oraş.

Tot la Râmnic a funcţionat, începând din anul 1785, o şcoală de pictură, prima de acest fel, organizată în Ţara Românească. Meritul înfiinţării ei îi revine lui Ion zu­gravul, care avea misiunea „să înveţe copiii la meşteşugul picturii”. Caracterul popular al acestei şcoli rezultă şi din faptul că ea putea fi frecventată „de câţi vor dori de a învăţa”. Şcoala durează aproape un dece­niu, elevii devenind pictori de biserici din Ţara Românească şi Transilvania. Şcoala funcţiona în incinta Episcopiei. Oraşul a jucat în acea perioadă un rol politic secundar, în schimb va fi un puternic centru cultural, în primul rând în ceea ce priveşte şcoala şi tiparul, continuând pe pământul patriei unele tradiţii culturale neîntrerupte de-a lungul veacurilor.

În 1831 Sfatul orăşenesc a înfiinţat o şcoală naţională, deschisă în clădirea Episcopiei unde „mai din vechime a fost tot şcoală”. Deoarece clădirea trebuia repa­rată, şcoala şi-a desfăşurat cursurile înce­pând cu data de 1 mai 1832, în casa profe­sorului Dimitrie Serghiade, unde mai îna­inte funcţionase ca şcoală particulară. În decembrie 1833, aceasta era adăpostită în casele lui Ghiţă Vlădescu, ca în perioada 1836-1837, să funcţioneze în hanul închi­riat de Barbu Vulturescu.

Noul local s-a ridicat pe terenul dat de medelnicierul Alecu Bujoreanu (azi Mu­zeul Judeţean), cursurile începând aici la data de 19 ianuarie 1837. După incendiul din 7 aprilie 1847, ea şi-a continuat pro­gramul în casele Sultanei Obretin Dima. Lăcaşul de învăţământ de aici avea să fie desfiinţat şi profesorii destituiţi la 20 no­iembrie 1848, ca urmare a participării lor la revoluţia paşoptistă.

Localul de şcoală se va redeschide la 1 ianuarie 1851 după eforturile depuse de Primărie şi cetăţeni pentru constituirea unei instituţii. Piatra de temelie a acesteia va fi pusă de domnitorul Barbu Ştirbei, care vi­zitează Râmnicul între 7-8 august 1850 şi va fi finalizată în 1854, fiind situată în curtea bisericii „Toţi Sfinţii”.

La începutul anului 1846 a funcţionat şi o şcoală greco-germană, condusă de Măr­gărit Gheorghiu, cu doisprezece elevi cărora le preda limba greacă „vorbitoare” şi limba germană. Şcoala a fost închisă la 18 mai 1849 din motive că profesorul nu avea atestat pentru funcţia sa.

În 1855, în oraş, s-a înfiinţat un pension de fete şi o şcoală de cântăreţi pe lângă se­minar. Alături de pensionul de fete, pentru instruirea şi educarea tinerilor între 6 şi 12 ani, s-a hotărât deschiderea şi a unui pen­sion de băieţi, împreună cu înfiinţarea unor ferme şcolare pentru ca tinerii să deprindă învăţături legate de cultivarea pământului. În 1868, Şcoala de băieţi avea 173 de elevi, iar cea de fete era frecventată de un număr de 69 de eleve.

Ulterior, procesul de învăţământ cunoaşte noi aspecte. Alături de cele două şcoli primare, urbane existente, în 1908 se construieşte un nou local pentru cătunele Buda şi Arhanghel - azi şcoala nr. 3 - edificiu executat după planurile arhitectului I. Busuioc. Inaugurarea are loc la 11 octombrie în prezenţa ministrului In­strucţiunii Publice, Spira Haret. În oraş funcţiona în afară de vechiul seminar - în­fiinţat în 1837 - un gimnaziu teoretic, care şi-a deschis cursurile începând din 7 sep­tembrie 1891, şi anume Liceul ,Alexandru Lahovari”, cel care a dat numeroase cadre ce s-au afirmat pe plan naţional în dome­niul tehnic, economic, medical, cultural-artistic. Iniţial, gimnaziul avea o singură clasă cu 41 de elevi şi doi profesori, unul pentru ştiinţele exacte, A. Teodora şi unul pentru cele literare, A. Eliade. Şcoala funcţiona în casele Angelescu din strada Mihai Bravu, nr. 49. În anii şcolari urmă­tori numărul celor care urmau cursurile acestei instituţii de învăţământ a crescut, ajungând la 142 de elevi grupaţi în 4 clase, în anul 1894-1895.

           Şcoala nu avea un local propriu, ea funcţiona în case particulare, închiriate sau donate, iar din 1901 în cadrul Episcopiei în locul Seminarului, temporar desfiinţat. În 1899, gimnaziul, prin decret ministerial, a primit dreptul de a purta numele de .Ale­xandru Lahovari”. În 1901 s-a pus temelia unui nou local de şcoală, planurile fiind opera arhitectului Nicolae Ghika-Buideşti, şeful serviciului tehnic din Ministerul Culturii şi Instrucţiunilor, lucrările finalizându-se în 1911.

În anul 1883, s-a inaugurat la Râmnic, în mod festiv, Şcoala de meserii, transfor­mată în 1913 în Şcoala inferioară de arte şi meserii. Şcoala normală de băieţi a fost în­fiinţată în septembrie 1914 şi a funcţionat cu clasele V-VI, până la primul război mondial. În cartierul Arhanghel a fiinţat, în perioada 1910-1916, o şcoală inferioară de grădinărit. Tot în capitala judeţului a existat în anul 1894 şi o şcoală de cântăreţi, în curtea bisericii „Toti Sfinţii”.

În cartierul Arhanghel, în perioada 1910-1916 a fiinţat o şcoală de grădinărit.

Printre cei care s-au ocupat de soarta învăţământului vâlcean, amintim şi pe scri­itorul I. L. Caragiale, numit revizor şcolar în judeţ, în 1882.

Viaţa spirituală a oraşului Râmnicu Vâlcea a cunoscut, în perioada interbelică, un important reviriment, înscriindu-se în mai mare măsură pe coordonatele celei desfăşurate în plan naţional.

Procesul de învăţământ s-a diversificat, s-a prelungit durata de şcolarizare, a crescut efectivul de elevi şi cel al cadrelor didactice, s-a îmbunătăţit baza materială a şcolilor existente şi s-au construit noi localuri de şcoală.

Învăţământul primar era reprezentat prin patru şcoli: una de băieţi, una de fete şi două mixte (Ştirbei Vodă şi Cetăţuie), care aveau local propriu. Un fapt deosebit a fost organizarea la Londra la „The School Boys”, a unei expoziţii cu produse efectu­ate de elevii şcolilor primare din Râmnicu Valcea.

În cadrul învăţământului primar au funcţionat şi grădiniţe, frecventate de o bună parte din copiii preşcolari.

Învăţământul secundar cunoaşte o mare dezvoltare. Liceul teoretic de băieţi „Al. Lahovari” continua să fie cea mai impor­tantă şcoală din întreg cuprinsul judeţului.

Aici au predat cu o competenţă profesi­onală o serie de personalităţi a căror faimă a trecut hotarele judeţului cum sunt: Con­stantin Stănciulescu, Eftimie Metaxa, N. Constantinescu, Constantin Scutaşu, Preda Antonescu, C. Gibescu, P. Giftu, Constantin Drăgoescu, Lucian Mănescu, Rudolf Renner, Olga Ţurcan, Ion Vega, Naum Lotta, N. Creţu şi alţii.

În decembrie 1921 s-a înfiinţat Şcoala secundară de fete gradul III, după ce un an a funcţionat în localul Liceului de băieţi. Lipsa aceasta era mult simţită la Râmnicu Vâlcea, pentru eleve neexistând un liceu ci numai institute particulare, la care accesul elevelor era foarte limitat din cauza taxelor excesiv de mari. La început, şcoala a fost extrabugetară şi a fiinţat în diferite localuri, până în anul 1924, când a cumpărat o clădire în strada Praporgescu 36, căreia i s-a adăugat o nouă aripă. Prima directoare, profesoara Anastasia Penescu, a funcţionat în această calitate un sfert de veac. Printre cadrele didactice menţionăm apoi pe Pompilia Eliade, la limba franceza, la română, pe Elena Călinescu, Maria Lucescu, Olga Zăvoi; la germană, Speranța Nisipeanu; la matematică, Sofia Ardeleanu şi Maria Bădescu; profesoara de sport, Silvia Ştefănescu, Petre Drăgoescu, profesorul de latină, elină, română; Grigore Rădoescu, istoric şi pe doctorul în ştiinţe matematice, Enache de la Olt, cu o teza în domeniul mecanicii cereşti susţinută la Paris sub conducerea savantului H, Poivandré.

Şcoala normală de băieţi din Râmnicu Vâlcea a fost înfiinţată în anul 1914 şi funcţionează până la războiul mondial cu clasele I-VI. După o întrerupere de doi ani, şcoala şi-a reluat cursurile în 1919, cu clasele I-VI, până în anul 1939, când a fost desfiinţată. Ea a existat paralel cu liceul Al. Lahovari, până în anul 1924, când s-a construit noul local, la Zăvoi, pe terenul fostei şcoli de agricultură. Printre cei ce au activat aici se numără Dumitru Guşetoiu, profesor de istorie, I. Nisipeanu, profesor de pedagogie, un intelectual de elită, cu multe publicaţii de specialitate, care a editat ciclul de manuale didactice pentru curs primar, în colaborare cu T. Geanta.

În ceea ce priveşte Şcoala normală de fete din Râmnicu Vâlcea, aceasta a luat fi­inţă în anul 1918, ca urmare a lipsei de ca­dre didactice atât la oraşe cât şi la sate. Ea va funcţiona în case închiriate, cu un efec­tiv de 200 eleve, marea majoritate interne. Şcoala s-a desfiinţat în 1930, elevele fiind mutate la şcoala similară din Piteşti. Situa­ţia unora dintre ele era aşa de precară încât de multe ori comitetul şcolar se ocupa de organizarea unor serbări al căror beneficiu era dat pentru ajutorarea celor lipsite de posibilităţi materiale. Biblioteca şcolară a fost îmbogăţită, totodată s-a organizat un laborator de fizică-chimie, s-a utilizat atelierul de ţesut covoare pentru desfăşura­rea orelor practice.

Aceste scoli au avut un mare rol în completarea necesarului de învăţători, atât în judeţ cât şi în ţară.

Seminarul a funcţionat din anul 1837, fiind cea mai veche şcoală secundară din Râmnic. Printre cadrele didactice se .Tanranf, C. Mateescu, C. Gngore, Eliodor Constantinescu, Nicu Anghelescu, la desen fiind Emil Ştefănescu. Seminarul excela prin corurile sale datorită lui Alecu Popescu, un eminent compozitor şi profesor de muzică. Şi această instituţie de învăţă­mânt, ca şi celelalte au asigurat cadre pen­tru întreaga Oltenie. Unul dintre directori a fost Efem Enăchescu, mitropolit al Basarabiei.

În anul 1927 s-a înfiinţat Şcoala supe­rioară de comerţ, care va deveni din 1936 liceu comercial cu 8 clase. Tot la Râmnicu Vâlcea a funcţionat şi Şcoala inferioară de arte şi meseri până în 1938 cu un ciclu inferior, ca apoi din 1940, să fie transformată în Gimnaziu inferior. De asemenea în 1927, în oraş, s-a înfiinţat Şcoala de menaj, care a păstrat aceasta titulatură până în 1935, când a primit numele de Şcoala „I. G. Duca”. Din anul 1939 şi până în 1949, la desfiinţare, ea a fost organizată ca şcoală urbană de gospodărie de gradul I, pe lângă care funcţiona şi o secţie de gradul II. Trebuie să menţionăm că în perioada inter­belică a fiinţat şi o şcoală pentru ucenicii din comerţ şi industrie care nu împliniseră vârsta de 18 ani; aceştia beneficiau şi de un cămin, situat pe str. dr. Staicovici, clădire impunătoare ce există şi astăzi.

Ca urmare firească a dezvoltării învă­ţământului între cele două războaie mondi­ale, numărul ştiutorilor de carte din rândul populaţiei oraşului a crescut, fapt ce se va răsfrânge în mod corespunzător asupra în­tregii sale vieţii spirituale.

Râmnicul a avut o serie de personalităţi care s-au remarcat prin creaţiile lor în do­meniile tehnicii, ştiinţei sau literaturii.

Doctorul Puţureanu, a realizat în 1913 - un ser şi vaccin antituberculos, descoperire publicată în revistele de specialitate în anul 1923. Profesorul Ch. Achard a prezentat aceasta descoperire Academiei de Medicină din Paris, cerând patent pentru întrebuinţarea vaccinului „germenilor sau formelor evolutive ale bacilului Koch”. De un mare succes s-a bucurat şi emulsia pec­torală „Dr. Puţureanu” pentru boli de plă­mâni şi bronhii.

Vâlcea a dat literaturii române pe unul din valoroşii scriitori, al perioadei interbe­lice, care a urmat la Liceul Al. Lahovari şi anume, pe Gib Mihăescu, dar şi pe un alt absolvent al amintitei şcoli, Bogdan Amaru.

Reţeaua instituţiilor şcolare a rămas în perioada 1944-1948, în cea mai mare parte, în structura proprie perioadei interbelice. Reforma învăţământului a dus, în 1948, la înfiinţarea gimnaziilor unice şi, în 1950, a secţiilor serale şi fără frecvenţă. S-au extins şi reorganizat apoi şcolile profesionale, au

apărut şcolile tehnice, în funcţie de necesi­tăţile principalelor unităţi economice, generalizându-se în anul şcolar 1961-1962, învăţământul mixt de şapte clase, apoi de opt clase şi s-a dezvoltat reţeaua liceală prin construirea de noi localuri (industrial 1, construcţii maşini, nr.2 mecanic, nr.3 energetic, nr.5 silvic, nr.6 construcţii şi a liceelor economic, sanitar, pedagogic). Clădiri noi s-au ridicat şi pentru 9 şcoli ge­nerale ale municipiului astfel în afară de şcoala nr. 3, toate celelalte sunt realizări ale ultimelor decenii. În 1990 s-a înfiinţat şi un liceu de artă în municipiu.

Cele 1.500 cadre didactice desfăşurau munca de instruire a peste 29.000 de elevi în cele 11 licee de specialitate, 6 şcoli profesionale, 4 şcoli de maiştrii, 11 şcoli generale de 10 ani, 9 creşe şi 26 grădiniţe, având o populaţie şcolară ce echivala cu întreaga populaţie a oraşului în urmă cu 25 de ani.

Începând din 1972, în Râmnicu Vâlcea, s-au pus bazele învăţământului tehnic supe­rior, cu secţii serale de subingineri, în spe­cialitatea industria lemnului şi tehnologia chimică anorganică, aceasta încetându-şi activitatea în 1977.

Şcoala militară de geniu a funcţionat în oraş în perioada 1949-1961, ca în 1976, să revină în Râmnic, Şcoala militară de ofiţeri activi de geniu, construcţii şi căi ferate, cu o durată de studiu de 3 ani.

Pentru formarea cadrelor medicale, cu pregătire medie, în anul 1955, s-a înfiinţat Şcoala postliceală de tehnică sanitară, în localul Liceului de fete de pe str. gen. David Praporgescu. Ulterior, Liceul sanitar a funcţionat într-un sediu nou. Numărul de doctori a ajuns la 400 iar cadrele sanitare cu pregătire medie la 1.500, ceea ce însemna că unui doctor îi reveneau mai puţin de 600 locuitori, faţă de 2500 în 1970.

Datorită dezvoltării industriei chimice, la începutul anului 1974, s-a înfiinţat - Centrul de cercetări din Râmnicu Vâlcea, subordonat Institutului Central de Chimie, realizând până în prezent tehnologii competitive, din care, unele constituind chiar premiere.

În domeniul industrializării lemnului, se remarcă laboratorul de cercetări uzinale ce funcţionează la Combinatul pentru prelu­crarea lemnului din Râmnicu Vâlcea.

Staţiunea de cercetare şi producţie în pomicultură s-a înfiinţat în anul 1976, cu scopul de a pune în aplicare tehnologia de producere intensivă a materialului pomicol în vederea modernizării plantaţiilor.

În 1958, a luat fiinţă o secţie cu program de educaţie fizică pe lângă liceul nr.7 („Vasile Roaită”, azi „Mircea cel Bătrân”) din oraş, cu trei specialităţi: atletism, gimnastică şi volei.

În anul 1959 a fost înfiinţată şcoala sportivă de pe lângă liceul „Nicolae Bălcescu” cu secţii la: baschet, handbal, atle­tism, fotbal şi tenis de masă.

Baza sportivă actuală este formata dintr- un stadion modernizat, cu 15.000 locuri, sală polivalentă cu 3.000 locuri, complexul sportiv .Arenele Traian” cu 4.000 de lo­curi, sălile de sport ale şcolilor din municipiu, terenuri de fotbal, baschet, volei, tenis de câmp, popicării şi bazine de înot.

În anul şcolar 1985-1986, în minicipiul Râmnicu Vâlcea erau: 30 de grădiniţe cu 5.200 de copii, 13 şcoli primare cu 200 de clase, 15.214 elevi, 553 cadre didactice, 170 săli de clasă, 20 laboratoare, 18 ateliere şcolare, 5 săli de sport, 8 licee industriale cu 10 secţii, 10.173 elevi, 354 cadre didactice, 179 săli de clasă, 42 laboratoare şi 61 de ateliere şcolare, un liceu agro­industrial şi silvic, cu 14 clase şi 310 elevi, un liceu economic cu 28 clase, 947 elevi, 38 de cadre didactice, 3 laboratoare şcolare, un liceu sanitar cu 9 clase, 325 elevi, 11 cadre didactice, 3 laboratoare, un liceu de matematică-fizică cu 17 clase, 350 de elevi, 64 cadre didactice, 4 laboratoare, un liceu pedagogic cu 40 elevi şi un liceu de filologie-istorie cu 38 de elevi.

 

Sursa: Dicțíonarul istoric al localităților din județul Vâlcea, vol. I – Orașele, Sitech, Craiova, 2009, p. 54-59.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Marți, 29 Noiembrie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: ---
  • Contributor: Emilia Smedescu; Lucia Ciubucă.
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Sursa: Dicțíonarul istoric al localităților din județul Vâlcea, vol. I – Orașele, Sitech, Craiova, 2009, p. 54-59.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 6612 ori Ultima modificare Miercuri, 28 August 2019 15:08
Ești aici: Home Valcea Valcea Învățământul în Râmnicu Vâlcea