Istorie Locala

Marți, 09 Aprilie 2013 15:04

Instituțiile din Râmnicu Vâlcea

Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Instituţii: În Evul Mediu, oraşul Râm­nicu Vâlcea se afla în proprietatea domni­torului, fiind administrat de un Sfat orăşe­nesc cu judeţ şi pârgari, aleşi dintre locuito­rii cei mai de seamă din oraş. În 1534, Râmnicul avea deja un scaun de judecată.

Judeţul împreună cu cei 12 pârgari aveau multiple atribuţii administrative, economice şi juridice. Această magistratură era aleasă, în fiecare an, de obştea târgului şi confirmată anual şi nominal de către domnitorul Ţării Româneşti. Judeţul şi pârgarii puteau să primească jurământul sau mărturia jurătorilor.

Aceştia aveau şi funcţia de autentificare a documentelor notariale. Primul reprezentant al oraşului Râmnicu Vâlcea, conducător al judeţului menţionat documentar şi cunoscut până în prezent este , jupan Stefin judeţ”, de la care avem şi primul sigiliu al Râmnicului, aplicat pe o scrisoare, adresată la 1506, magistratului oraşului Braşov. În acelaşi an, Barbu Craiovescu a făcut o danie mănăstirii Bistriţa, în care apar ca martori şi pârgarii de la Râmnic: Bănilă, Stefin, Toroc, Sarchiz Carabet, Stoica al lui Stefonea, Stoica a lui Gamian, Oprea al lui Gheorghe, Tatul al lui Ianul, Radu al lui lvanco. În secolul al XVI-lea, prestigiul şi împuternicirile conducătorilor oraşului vor creşte, încât mai toate actele de proprietate şi de tocmeală erau întărite în prezenţa judeţului şi a pârgarilor. Aceştia reprezen­tau târgul în raporturile cu domnul şi cu dregătorii săi. Ei aveau grijă ca hotarele urbei să nu fie încălcate de către vecini, iar când acest lucru se întâmpla, purtau judecăţi pentru restabilirea lor.

Pârcălabii încasau vămile de la cei care îşi valorificau produsele în târg.

Un organ cu rol consultativ îl constituia Sfatul bătrânilor. Acesta era convocat în cazurile când autoritatea locală nu putea rezolva unele diferende dintre orăşeni. La 5 decembrie 1623 „...noi bătrânii oraşului, judeţul Gheorghe şi cei 12 pârgari” adeve­resc răscumpărarea din rumânie a lui Bolo­van din Titeşti. Stanciu Curea Armăşelul, om în vârstă de 100 de ani, hotărnicea locul Coziei de la Erbăşie.

Ştiri despre Sfatul orăşenesc apar în actul din 26 septembrie 1485, cu ocazia cumpărării unui loc de casă de la Palco, când apar ca martori în sfat: jupan Oancea, jupan Malciul, jupan Ştefani, jupan Hacico, jupan Buda, jupan Proica, jupan Lasco şi Ştefan, feciorul lui Nichifor, Gheorghe şi Stoica, feciorii lui Ştefan.

În secolul al XVII-lea Sfatul orăşenesc şi-a sporit autoritatea, ajungând să hotărască nu numai în probleme administrativ-judiciare, ci şi în cazuri de ieşire din rumânie. Astfel, bătrânii oraşului cu judeţul Gherghi şi cei 12 pârgari, adunaţi la 5 decembrie 1623, în casa lui Semăn din Râmnic, însoţiţi şi de alţi martori, scriau cartea lor lui Bolovan din Teteşti să „fie în pace şi slobod de rumânie pentru că s-a răscumpărat dând lui Chisăr paharnic 17 000 aspri, 2 iepe şi o noatină”. Râmnicul nu a ajuns niciodată la autono­mie completă, rămânând subordonat puterii centrale sub raport juridic şi parţial sub ra­port economic.

Râmnicul a fost şi scaun de judecată, într-un litigiu cu sibienii, Neagoe Basarab a trimis pe vornicul Şuica să-i reprezinte in­teresele aici.

În timpul ocupaţiei austriece, oraşul era administrat de jude asistat de către 12 pâr­gari. Aceştia se ocupau de controlul vieţii economice locale, dădeau dispoziţii de menţinere a ordinii în oraş şi împotriva rău­făcătorilor, de pază contra incendiilor, asi­gurau buna desfăşurare a bâlciurilor, ju­decau şi unele pricini mărunte. Vornicul era şeful instanţelor judiciare din judeţ. Acum s-a introdus şi notariatul, şeful acestei instituţii devenind conducătorul cancelariei târgului. Pentru fiecare judeţ s-a introdus câte un sigiliu necesar eliberării chitaţelor şi s-a interzis folosirea peceţilor particulare.

Prin aplicarea Regulamentului Organic s-a înfiinţat Magistratul oraşului Râmnic, care în 1864 a devenit Primăria comunei urbane Râmnicu Vâlcea. Conducerea ma­gistratului era încredinţată sfatului orăşe­nesc format din trei membri aleşi anual de deputaţii mahalalelor, de orăşeni pe carti­ere. Aceştia trebuiau să fie români, să lo­cuiască în oraş, să fi împlinit 30 de ani şi să deţină o avere de 8.000 de lei. În ceea cei priveşte pe deputaţi, ei erau aleşi dintre românii proprietari, având o avere imobilă în localitate de cel puţin 2 000 de lei şi vâr­sta de 25 de ani.

Magistratul se ocupa cu organizarea, păstrarea şi administrarea veniturilor reali­zate din zeciuiala patentelor, a capitaţiei şi a accizelor - taxe pe băutură şi pe vite la intrarea în oraş - de la cântarul târgului, măsurarea vaselor de băutură, marcarea măsurilor de capacitate, numărătoarea tră­surilor, amenzi, podărit, taxa drumurilor, ierbărit, impozite pe proprietăţi funciare. Magistratul se îngrijea şi de aprovizionarea oraşului, de stimularea comerţului, întreţi­nerea şcolilor de stat, a instituţiilor de să­nătate şi a secţiei de pompieri. Acesta în­deplinea şi unele atribuţii de notariat prin eliberări de adeverinţe, autentificări de za-pise şi înscrisuri, legalizări de acte de do­bândă, închirieri, împrumuturi şi vânzări.

Magistratul şi, apoi, primăria funcţionau în clădiri închiriate. În anul 1850, primăria a ocupat casa Lahovari, situată în centrul oraşului, devenind „palatul municipal” pentru care a plătit suma de 100.000 lei aur. Va funcţiona aici până în anul 1970, când s-a mutat în sediul actual.

 

Primarii municipiului Rămnicu Vâlcea:

1506 Ştefan judeţul

1652 Proca

1831 Teodor Clinovescu, prezident al ma­gistratului

1832 Ghiţă Capeleanu

1833 Ghiţă Capeleanu

1834 Alecu Bujoreanu

1835 Ghiţă Capeleanu

1836 Petrache Olănescu

1839 Grigore Davidescu

1840 Alecu Bujoreanu

1841 Teodor Clinovescu

1842 T. Hristescu

1843 Florea Marinovici

1844 Iordache Olănescu

1845 Teodor Clinovescu

1849 Ştefan Davidescu

1851 Constantin Lahovari

1852 Zisu Dumitrescu

1857 lorgu Oromolu

1859 Anastasie Boicescu, prezident de mu­nicipalitate

1860 Zisu Dumitrescu

1861 Nicolae Iancovescu

1867 Zisu Dumitrescu, primar

1868 G. Marinescu

1869-1875 Carabatache

1876-1883 N. Iancovescu

1883-1884 Scalat Călinescu

1885-1886 Al. I. Alexiu

1888-1890 Scarlat Călinescu

1891-1894 Ion C. Angelescu

1895-1898 Ion Dimitrescu zis Pomană

1898-1899 Grigore Procopiu

1899-1901 Ion Dimitrescu

1901-1904 G. I. Olănescu

1905-1906 V. Tretinescu

1906-1907 Al. Crăsnaru

1907 Grigore Procopiu

1908-1910 Nicolae Iepure

1911-1912 N. Negoescu

1912 Vasile Tretinescu

1913 Ion Cocorescu

1914-1916 A. G. Boicescu

1916 Nicu Manolescu

1916-1917 Franz Eitel

1917 M. Chiriachide

1920 Dan Procopiu

1920-1921 Alex. D. Popa

1922 Gh. Mihăilescu

1922-1927 Gogu Ştefanescu

1927-1928 D. I. Simian

1929-1930 Dem. Berbescu

1930-1931 Al. I. Dem. Colteşti

1931-1933 D. D. I. Simian

1934-1938 C. Gh. Ştefanescu-Tică

1939 Ştefan Bârsescu

1939-1940 Dumitru Ogrezeanu

1941 Dan Procopiu

1941-1946 C. G. Şteianescu-Tică

1946 Vasile Mânzu

1948 losif Himler

1948-1949 Gh. Drosu

 

Viceprimari

1899-1901 1.1. Bunescu

1901-1904 N. H. Zugrăvescu

1905-1906 Şt. G. lordănescu

1906-1907 N. H. Zugrăvescu

1907 N. H. Zugrăvescu

1908-1910 Gheorghe Ştefanescu

1911-1912 Sava Abramescu

1912 Sava Abramesc

1913 C. Ştefanescu

1914-1916 N. Manolescu

1916-1917 M. Chiriachide

1920 Preda Antonescu

1927-1928 Victor Popescu

1931-1933 Constantin Danielescu

1934-1938 Gh. Vasiliu

1939-1940 Constantin Popian

1941-1946 Alexandru Şerpoianu

1946 C. Măldărescu

1948 Gh. Drosu

(...)

În timpul războiului din anii 1789-1792, austriecii au organizat un spital. După re­tragerea armatelor străine, Episcopia şi mă­năstirile au plătit o sumă de bani domniei ca să fie menţinut pe seama oraşului. La 15 octombrie 1802, domnitorul Constantin Ipsilanti a trimis la Râmnic un doctor plătit cu „40 taleri pe lună şi cu încă 20 de taleri pe an pentru ierburile adunate şi folosite la pregătirea medicamentelor”. În anul 1831, medicul Francisc Albiner a început vacci­narea copiilor împotriva vărsatului. Printre cei care au practicat această meserie se numără austriacul Wilhelm Zingler în 1834 şi Vasile Anania în 1837. În 1843 doctorul oraşului solicita înfiinţarea unui spital de boli venerice pentru tratarea locu­itorilor din judeţ.

În oraş s-au organizat şi spitale ale ar­matelor străine de ocupaţie pentru militarii bolnavi sau răniţi. Primul a fost înfiinţat în 1849, de către armata rusă, mutat după 4 luni la Bucureşti. În acelaşi an, un spital pentru soldaţii austrieci a funcţionat în clădirile schitului Troianu. Al doilea spital militar austriac a funcţionat, în anul 1856, în casele lui Fotache Radovici.

În perioada 1859-1860 în oraş existau doi medici, un spiţer şi trei moaşe. În ca­sele lui Vasile Plăpumarul s-a înfiinţat în 1868 un spital al batalionului III de vână­tori cazat la schitul Troian.

Spitalul din Râmnic a funcţionat în dife­rite clădiri până în 1896, când a intrat în uz noua construcţie.

În 1939 a luat fiinţă primul spital de co­pii cu 20 de paturi, din iniţiativa doctorului Petre Teodorini.

În Râmnic s-a înfiinţat încă din 1839 serviciu de coşerit. În vederea asigurării li­niştii publice s-a trecut şi la organizarea pazei de zi şi de noapte, prin angajarea a 8 paznici, care se ocupau şi de stingerea şi de aprinderea felinarelor, autorităţile suprave­ghind şi înarmarea poterelor şi a poliţiei orăşeneşti. Înfiinţarea serviciului de pază nocturnă în 1832 nu a dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor, astfel că au fost reînnoite ordinele de înființare a acestui serviciu în anii 1843 şi 1848.

În februarie 1864 a fost adoptat „De­cretul pentru înfiinţarea guardiei orăşe­neşti”, instituţie creată pentru a veghea paza oraşelor. În 1878 a intrat în vigoare legea privind crearea Poliţiei Municipale, serviciile de ordine publică şi pază intrând într-o nouă etapă de organizare şi funcţionare.

Prima bibliotecă publică a luat fiinţă în Râmnicu Vâlcea în anul 1840, fiind în acelaşi timp şi biblioteca şcolară.

La 1 aprilie 1868 s-a înfiinţat judecăto­ria de pace cu sediul la Râmnicu Vâlcea. Cei mai de seamă judecători care s-au remarcat în conducerea judeţului au fost pe C. A. Avrămescu în 1876 şi pe Victor N. Baldovin în 1891-1894.

Sucursala Râmnicu Vâlcea a Băncii Naţionale s-a înfiinţat în anul 1901, iar în 1902 au început operaţiunile financiare din judeţ. Mai târziu, în 1905, a început să funcţioneze Banca Râmnicului sub forma unei societăţi bancare pe acţiuni.

În oraşul Râmnicu Vâlcea, la începutul secolului al XX-lea, funcţionau mai multe instituţii administrative: Administraţia fi­nanciară, Prefectura, Tribunalul, Judecăto­ria de Pace şi instituţii publice ca Episco­pia, o şcoală primară, una mixtă, două şcoli rurale primare, patru şcoli particulare, un gimnaziu clasic, un seminar, arest, Spital judeţean, un oficiu telegrafic poştal, un lo­cal de teatru, două farmacii şi instalaţii de băi în grădina publică.

Pentru producerea şi distribuirea ener­giei electrice în oraş a luat fiinţă, în 1931, Societatea de electricitate Râmnicu Vâlcea, cu participarea capitalului suedez, căruia îi sunt concesionate vechile utilaje ale primă­riei pentru o perioadă de 30 de ani.

 

Sursa: Dicționarul istoric al localităților din județul Vâlcea, vol. I – Orașele, Sitech, Craiova, 2009, p. 71-75.

Informații adiționale

  • Autor:
      ---
  • Data aparitiei: Joi, 06 Octombrie 2022
  • Localitate: Valcea
  • Creator: ---
  • Subiect:
      ---
  • Descriere: ---
  • Editor: Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea
  • Contributor: Emilia Smedescu; Lucia Ciubucă.
  • Tip: text
  • Format: ---
  • Identificator: ---
  • Sursa: Sursa: Dicționarul istoric al localităților din județul Vâlcea, vol. I – Orașele, Sitech, Craiova, 2009, p. 71-75.
  • Limba: ---
  • Suport: Hartie
  • Tip articol: Articole si studii
Citit 4678 ori Ultima modificare Marți, 29 Octombrie 2019 12:32
Ești aici: Home Valcea Valcea Instituțiile din Râmnicu Vâlcea