Istorie Locala

Valcea (75)

Marți, 22 Aprilie 2014 09:29

Lamento

Scris de

de George Mirea

Unul dintre paradoxurile "limitei" ar suna astfel: dacă nu ai aflat nimic despre „cineva", despre existenţa acestuia, nu înseamnă că acea "prezenţă" nu există.Că nu poate fi un reper referenţial într-un domeniu. Dar dacă în mod culpabil laşi să se înţeleagă că, fiindcă tu nu recunoşti existenţa cuiva, acela ar fi condamnat la anulare, ţine de o formă de aberaţie schizoidă. Cel despre care te prefaci că nu există nu e posibil să fie eliminat din “starea lui civilă" ori, mai grav, existenţială. În cazul că acela mai este şi artist/creator, intenţia este de-a dreptul criminală şi nu se mai cere dovedită.

Joi, 17 Aprilie 2014 12:10

Sânii mortali ai patriei

Scris de

                                                                                                                           de George Mirea

 

            Un critic literar iniţiat în “Bîtologie” ambivalentă, ca ţintă - autorul (nu cartea!) ori, pur şi simplu ... balta (şi aici intervine o bifurcare: dă cu bîta în baltă sau o ... lasă baltă!)

-a secretat o alertă de gradul zero! “Inflaţia de scriitori!”- dixit magister. O mostră ridicolă de suficienţă şi confuzie. Ori este inflaţie (devalorizare acută a monedei, surplus de ...) ori este vorba de reparaţia necesară faţă de interdicţiile abuzive / coercitive, comuniste, anterioare. “Bîtologul” sugerează, cu “subtilă” ironie: “Uniunea Scriitorilor (după unii şi a ... informatorilor “la vîrf” - n.n.) poate opri inflaţia de scriitori cu “legitimaţie’”. Şi propune variante care gonflează ridicolul şi aroganţa. (Tribuna, nr. 71,16-31 august, 2005, p. 22.)

Joi, 17 Aprilie 2014 12:08

Rezistenţa prin cultură

Scris de

                                                                                    de George Mirea

CREDO

Cred în rezistenţa prin cultură a poporului român şi în viitorul limbii române ca limbă de cultură. Prin adevărata rezistenţă. Aceasta de azi. Nefinanţată. Nedifuzată, necomentată, neinclusă în manualele prea "alternative". Nepremiată, "nenominalizată" de aceleaşi coterii şi găşti / confrerii preacurvite, postbolşevizate, nărăvite în pidosnicii transbalcanice şi transorientale. Cred în scriitorii din ţară. Nu din... provincie! Aceştia au creat şi creează opere de referinţă, fără să apară, nici accidental, pe "sticlă". Fără să fie "nominalizaţi" la ceva dinainte hotărât de fotoliile decizionale.

Unde s-a văzut vreun scriitor din ţară premiat de Academia Română, de U.S.R., de M.C.C., de Fundaţia "Anonimus"? Aceasta din urmă a acordat, între timp, premiul de 50.000 de dolari unuia care a recunoscut din proprie iniţiativă că a fost turnător la Securitate şi altora... care n-au recunoscut încă.

Joi, 17 Aprilie 2014 12:05

Repere literare

Scris de

                                                                                                        de George Mirea

            Literatura nu are ca reper un “azi" şi nici un alt termen de referinţă bilanţier. "Azi" sună a deznodământ, a încetare de fiinţare, a moarte, în ultimă analiză. Literatura nu a putut fi şi nici nu poate fi măsurată în “azi” sau “de la ... “ / “după”.../ ori “decade” (“şaizecistă", “optzecistă"). Trei lucrări de referinţă (fiecare la “vremea ei”), în timp, s-au dovedit eşecuri lamentabile, cu excepţia poate a ultimei: “Literatura română de azi de D. Micu - N. Manolescu (Editura Tineretului, 1965, 346 p.); “Proza românească de azi” de Cornel Ungureanu (Editura Cartea Românească, 1985, 728 p); “Istoria literaturii române de azi pe mâine" de Marian Popa (Fundaţia Luceafărul, 2001, 2.500 p.). Primele două aveau caracter aniversar. Cea dintâi, 20 de ani de literatură înfloritoare, evident a prozei româneşti, mai ales după al IX-lea congres pecerist. A treia lucrare menţionată - supradimensionată! - a apărut la 10 ani după prăbuşirea socialismului multilateral dezvoltat şi prezintă un alt tip de abordare a fenomenului literar românesc.

Librăriile devin baruri!

Joi, 17 Aprilie 2014 12:02

Melancolia ca destin

Scris de

                                                                                                                               de George Mirea

            Totdeauna a existat o luptă între făcătorii de versuri ce nici măcar din coadă nu mai sună şi creatorii/creaţia adevărată, omologată de timp şi de generaţiile cărora li se adresează. Aceasta se impune artistic (estetic) ca o povară apăsătoare, până la sufocare, umbrind până la întunecare şi eliminare din circuitul literar a bâzâitului muştelor aflate oricând şi oriunde... la arat. “Autornicii” (cum au fost etichetaţi de un critic!), frustraţi nativ, lipsiţi de idee şi talent, se bucură “înfrăţiţi“ în complotul bubei” de o susţinere deloc ilicită. Directă. O adevărată “alianţă“ a impostorilor. Mai toţi nişte ignoranţi, cacofonici în scris şi gândire, probând o totală nepregătire în speţă prin lipsa unor lecturi întinse şi profunde, deficitari, deci, sub aspectul înzestrării culturale obligatorii unui act de creaţie sau demers critic, analitic, de anvergură. Atunci, când nu sunt pur şi simplu nişte năimiţi, maculează odorant hârtia pusă la dispoziţie, fie de un ayatollah autohton, fie de un perfid bulibaşa, care văzându-se împărat... ştie toată lumea ce a făcut şi cât este de nărăvit în pidosnicii. Rămân de toată neaducerea aminte, dar nu şi de iertare, mojiciile “literare” prin care se aducea ofensă Poetului nemărginirii şi însumării a tot ce ne defineşte ca entitate. Dar, de fapt, nu ce ne defineşte şi ne afirmă valoric îi preocupă pe detractori, ci faptul de a ieşi în evidenţă măcar o zi prin behăitul lor zoo. Avem în vedere peste un secol de constantă hulire a creaţiei eminesciene, dar şi, la fel de constantă, revărsare a ei în spiritualitatea naţională, precum creaţia emanată de geniul anonim prin folclor. Hulitorii, tot mai insignifianţi, au fost, vin şi se duc. OPERA rămâne în durată.

Joi, 17 Aprilie 2014 11:55

Debranşarea de la memorie

Scris de

                                                                                                                                              de George Mirea

            Cui să-i las atâta tinereţe? Tinereţe sufletească, desigur.Eu nu am fost “ilegalist”, nu am fost “informator”, nu am semnat “angajament” nu am făcut “poliţie politică”. Nu mi-am ars carnetul de partid cu “lepădătorii” în Piaţa Unirii. Nu am avut de ce mă “lepăda” şi nici să mă declar disponibil pentru noi avânturi politice. Nu-mi apare numele în presă în legătură cu nicio murdărie şi au trecut ceva anişori în care fiecare şi-a arătat ori caracterul, ori vidul acestuia. Nu mi-am cumpărat “certificat de revoluţionar” de la Constantin Bebe Ivanovici, bulibaşa de Ilfov. N-am trecut pe la “Nufărul”, fiindcă n-am simţit nevoia. Nici fostul meu director general adjunct (al RTV!) Octavian Paler n-a trecut pe acolo. A fost ataşat cultural la Roma, sub Dej, parlamentar sub Ceauşescu, director al ziarului “România liberă”, decorat cu ordine şi medalii, a scris ode adresate tiranului, s-a scăldat în WC-ul “decizional” comunist şi a ieşit cel mai teribil inchizitor moralist. De la “România liberă” a fost, zice-se, băgat afară de către cei mai apropiaţi “colegi” din...anii grei, anii comunismului prea mănos pentru Domnia sa. Infarctul nu i-a fost altceva decât semnalul viciului înrădăcinat de a fi mereu la putere şi mereu la...mai mare! Cum a putut un om cu o inteligenţă sclipitoare şi cu un talent uriaş să joace jocul minciunii şi să se lase manipulat? De aici şi furia lui eticistă de pe micile ecrane. Talentul nu garantează şi moralitatea. Dacă cei de azi nu ne ştiu trecutul, avem datoria să le mărturisim că nu am fost îngeri, mai mult sau mai puţin. “Omenirea” uită, tolerează, îşi asumă prin inerţie cu o naivă obişnuinţă ororile prin care a trecut, la care a asistat, ori chiar a participat: Războaie, Holocaust, Siberia, Vorkuta, Canal, Deltă, pustia Bărăganului... Eram adolescent când am aflat că Picasso a pictat un portret al lui Stalin şi Porumbelul. Stalin a ucis peste 20 de milioane de oameni, între care 5.000 de creatori de artă! Scriitorul Celine cerea cu vehemenţă exterminarea evreilor. Delir natural? Avortoni ai speciei? Şi pe mine, care am trăit acel trecut, pare a mă fi anihilat în insensibilitate anii şi viaţa ce m-au împovărat, m-au acoperit cu mâlul mizeriei sociale, existenţiale. Suntem ceea ce pretindem? Oameni?!

            8 decembrie 2006: Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei şi actual senator, a fost denunţată de CNSAS ca agent al securităţii comuniste. Îşi turna colegii din Institutul de Studii Juridice la Securitate, primind indemnizaţii băneşti (“Gândul”, pag. 24). Ea zburdă prin parlament şi o denunţă prin” vot secret” pe “urmaşa” sa, ministrul Monica Macovei. Denunţ, autodenunţ! Cum o fi când faci aceste mârşăvenii şi te “arăţi mai curată decât heruvimii şi mai nepăcătoasă decât serafimii”? Vedeţi de ce sufăr? Să nu fi fost şi să nu fi simţit asemenea voluptăţi? şi nici măcar ministru al...Justiţiei să nu fi ajuns? Şi mă tot jur că nu sunt invidios. Da! Nu sunt.

Joi, 17 Aprilie 2014 11:52

Damnaţiuni neprescrise

Scris de

                                                                                                         de George Mirea

Este surprinzător impactul peren, revelatoriu, trăit de poetul Traian Dobrinescu, în prelungire, după succesul înregistrat cu volumul de debut CÂNTEC DE VIOLONCEL - 60 de texte lirice apărut în anul 2002, la Editura Ziua. Am spus “în prelungire” având în vedere următorul volum care ne confirmă consistenţa unui demers liric îndelung amânat.

Indiscutabil original în rostirea lirică, poetul constată, cu al doilea volum, că, deşi amprentele îi sînt distincte, inconfundabile, parcurge, totuşi, un suiş cu borne / “urme” de neocolit. URMEse intitulează sugestiv volumul la care ne vom referi şi care îl “disciplinează” pe poet în acceptarea / asumarea nobilului canon / ritual al exprimării lirice. Pentru el, lirismul rămâne, ca şi pentru acei pe urmele / paginile cărora a Iuat cunoştinţă de inefabilul poetic, singurul reper către care aspiră: cel care te înalţă în sublim şi te salvează de amăgitoarea atracţie a magnetismului teluric. Temele şi motivele care dau profunzime şi substanţă noului demers liric al lui Traian Dobrinescu nu diferă în mod iniţial de acelea din CÂNTEC DE VIOLONCEL.Am zice chiar că le conţinuă cu sonorităţi afective mai decis neliniştitoare. Philippidian vorbind, par să sugereze finalităţi ce anunţă “marea ispăşire”, un preludiu thanatic şi o singură posibilitate de salvare şi dăinuire - “M-atîrn de tine, Poezie!”

Miercuri, 02 Aprilie 2014 12:52

Ce mică e lumea!

Scris de

                                                                                              de George Mirea

            Gândind dostoevskian (ce îndrăzneală!) aş putea spune că tot ceea ce păstram cu pioşenie în suflet, de ani de zile, ca fiind adevăruri infailibile, se dovedeşte uneori a fi doar minciuni degradante. Trăind pasager, nu poţi să nu observi raportul dintre uluitoarea tehnică şi rudimentul prea multor indivizi – limitele lor intelectuale şi culturale. Necesitatea, ca o a doua natură, de a rămâne mediocru. Pacifismul spiritual al mediocrităţii. Autoconservarea. Îmi ajunge şi atât! La noi, se observă bipolarizarea mediocrităţii: “catifelată” şi agresivă”. Culmea performanţei pentru un prost este de a deveni mediocru. Am în vedere un prost “luminat” - sau Iluminat. În “Românica”, prototipul prostului ajuns mediocru a fost ilustrat de unul Emil Tighineanul - Bender. Prototipul mediocrului endemic/epidemic, suficient sieşi: nimic de la mine, nimic după mine. Doar profituri personale până la - şi chiar după – moarte. Obscenitatea prezidenţială! Unii l-au învinuit că n-ar fi român. Dar aceasta nu poate fi probată ca vină. Lichelele nu au etnie, la fel şi bandiţii, asasinii... sunt doar ceea ce sunt. Şovinism, naţionalism, anti- şi anti-... perdele de fum, petarde fumigene pentru intimidat prostimea, ascundere de tâlhării mimând „protecţia” aşa-ziselor naţionalităţi conlocuitoare/conprofitoare. Pe un tâlhar nu-l judeci în circumstanţa că e român, ungur, evreu, arab ori că este sau nu circumcis, ci pentru fapta lui care nu are culoare etnică. Ura, incitarea la ură antietnică în sine constituie o crimă la adresa umanităţii şi pedeapsa se cere pe măsură, împlinită, executată. Este inacceptabil să-ţi aperi tâlhăriile aşezându-le sub umbrela protectoare a...etniei.

                                                                                                de George Mirea

  Faptul că pe prima copertă a unui volum descoperi un cuvânt-precizare (roman, poeme, versuri, eseu, critică literară, jurnal, memorii etc.) nu este de fiecare dată cam ce te aştepţi să fie. Mobilitatea conceptelor, a structurii şi modalităţii de exprimare şi xpresie literară, în general, nu mai răspunde unei lecturi/abordări rutinate, conservatoare. Nu e motiv de uimire/decepţie/acceptare neanalitică/refuz tâmp, leneş, suficient sieşi. Eventual, ori foarte adesea, pe necitite.

Marți, 01 Aprilie 2014 09:13

Neolepădăturile

Scris de

                                                                                                                                      de George Mirea

Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului... Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului (s.n.) Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei” - N. Manolescu, “înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.

Reproduc - oare a câta oară? - din “tezele" maoisto-bolşevice ale lui Nicolae Manolescu, pe care l-am admirat ca student şi l-am preţuit decenii de-a rândul pentru cronicile lui literare rostite pe la Radio, dar căruia nu i-am uitat stupidele concesii publicistice, semnate şi... încasate, desigur. Eu nu-l condemn. Îl judec doar cu o inimă suferindă, pentru că am avut şi mai am şi acum nevoie să... iubesc. Să iubesc... aşa cum îl iubesc pe Maiorescu!

Ești aici: Home Valcea Valcea