Istorie Locala

Valcea (22)

 ...cândva între 1924-1930 – perioada când scriitorul a fost avocat și profesor în urbea natală.

Cam pretențios pentru dimensiunile lui, orașul Drăgășani! Parcă ai zice orașul Ploiești sau orașul Craiova, sau orașul Iași, ca și când ar avea o faimă revoluționară, un mare trecut istoric, sau oarecare importanță administrativă, prin descentralizare.

Nimic din toate astea. Nici măcar un Copou sau un specific drăgășănean, ca să-i dea puțină prestanță locală. El nu are, adică nu produce decât un vin ales, a cărui faimă a mers până departe și e atât de mare, încât are destul loc să se înveselească cu ea și alte persoane care n-au trecut nici măcar prin gara acestui oraș sau chiar nici n-au văzut vița de vie.

«Un pasaj din Memorabilele lui Xenofon – o antologie de anecdote referitoare la Socrate  – evocă o neverosimilă discuție dintre acesta și o tânără hetairă, pe nume Theodote. Admirând frumusețea tinerei femei, Socrate se întreabă dacă privitorii ar trebui să-i fie recunoscători acesteia pentru că le îngăduie să o admire, sau cumva ea ar trebui să le fie recunoscătoare pentru că o privesc. Theodote exclamă că ea e cea care le e îndatorată.

prof. dr. George Mirea

Eminescu a debutat în Ungaria, la Budapesta, și tot acolo a făcut și primii lui pași în creație. Deranjază pe cineva acest adevăr? Pe cine și din ce motive?

S-au împlinit în primul trimestru al acestui an (2006 – n.n.), 140 de ani de la debutul poetic al celui caracterizat de Nicolae Iorga ca fiind „expresia integrală a sufletului românesc” – Mihai Eminescu. Dacă această definiție a rămas inatacabilă de un secol, putem să ne considerăm fiecare o câtime infinitezimală din acest suflet? Dar, merităm? Anii aceștia, de după 1989, marcând „Mizraimul” din comunism, ne-au înfundat/ „dezsuflețit” și împins, în cel mai jalnic și culpabil mod, în mizeria „lepădării de sine”. Lepădarea de spiritul care ne-a definit și înalțat în aspirația nemărginită a gândirii și spiritului modern. Lepădare tragică! Evident, ne referim la Eminescu, cel mai hulit român de către... români / neromâni (după 1989). Și aceasta, cu fiecare prilej, când, vai! și-au amintit de el. Chiar și unii miniștri ai (in)culturii, dirijând, „cu girofar”, din fruntea ministerului („Casa Scânteii!) și revistei” „dilemiste” pe care (unul dintre ei a „fondat-o”!) o conducea/ conduce în „spiritul liberei exprimării” (nu despre ei, ci despre... Eminescu), nerușinata cabală. Cota de maximă mizerie a mutrelor (păroase!) și cutrelor năimite – „aniversarea” din anul 2000. Luat „de val”, însuși d-l N. Manolescu, cu o anume grimasă, considera definiția de „Poet Național” o „nefericită sintagmă”. „Fericite” fiind, desigur „sintagmele dilu­via­le” cu care domnia sa „legitima” literatura bolșevică și „îndrumarea” ei de către PCR, la îm­­plinirea a două decenii de la „eliberare” (1964). A se vedea / citi/ reciti articolul omagial „Literatura română azi” („Contemporanul”, nr. 34, 21 august 1964).

 

„Omul care merge în ritmul vremii nu se perfecţionează.

Se perfecţionează cel care merge mai repede decât vremea.”

Acad. prof. Grigore Moisil

 

Orientare

In bună parte, acest compendiu de idei prezintă consideraţiile unor oameni de ştiinţă, focalizate pe influenţa mass-media asupra procesului de formare a personalităţii minorilor, la acest început de secol, dominat de confuzie pedagogică, morală, ideologică şi culturală, în general.

Ideile preluate de literatura de specialitate, structurate în raţionamente şi concluzii, ne permit să găsim cele mai adecvate principii şi modalităţi ce trebuie urmate atunci când îndrumăm educaţia copiilor şi ado-lescenţilor în contextul instructiv contemporan, influenţat uneori pozitiv, alteori negativ, de fluxul informaţional foarte dinamic, dar deseori contro-versat sub aspectul valorilor transmise de mass-media actuală.

 

«...Povestirile mizează pe principiile eticului, fără a le anula pe cele ale esteti­cului, deoarece Marian Pătraşcu are forţa unui prozator care ştie să esenţializeze discursul narativ, transformându-l într-un crâmpei de viaţă...»

 

Sorin Oane
În folclor circula si acum vorba ca România are doar doi vecini buni:Serbia (fosta Iugoslavie) si... Marea Neagra. Cele doua tari nu au purtat niciodata razboaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinita de simtamintele celor doua popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite.
 

„Evocarea de faţă ar fi rămas o amintire semni­ficativă şi reconfortantă din viaţa autorului, fără intenţia şi probabilitatea de a deveni cândva infor­maţie publică, dacă în diverse publicaţii n-ar fi fost puse în circulaţie unele date inexacte privitoare la personalitatea marelui ziarist Pamfil Şeicaru. S-a afirmat că acesta a părăsit România la 10 august 1939, la cererea mareşalului Antonescu, primind o misiune ce viza pregătirea încheierii armistiţiului cu puterile aliate. La 10 august 1939, Antonescu nu avea cum să-i încredinţeze o astfel de misiune, pen­tru simplul motiv că el a preluat puterea abia la 7 septembrie 1939, iar intrarea ţării noastre în conflict s-a produs în 22 iunie 1941.

«Iată o carte care încearcă să aducă pe chipul şi în sufletul semenului nostru un zâmbet, un moment de relaxare, de meditaţie, o doză cât de mică de satisfacţie, de lumină în sufletul care are atâta nevoie de linişte şi destindere, de trăire fără povara unor gânduri înrobitoare, dătătoare adeseori de stări tensionate, păguboase pentru sănătatea organismului uman.

Cartea aceasta este, prin conţinut şi prin intenţie, o carte de divertisment, o culegere, o colecţie/selecţie dintre cele mai savuroase bancuri, vorbe de duh, cugetări, glume, proverbe şi zicători cu un anume tâlc din înţelepciunea populară, citate celebre şi cugetări de valoare excepţională, cu mare încărcătură ideatică, exprimate, întru luare-aminte, de diverse personalităţi se seamă ale lumii din cele mai vechi timpuri - savanţi, filosofi, înalţi demnitari, oameni politici, academicieni, laureaţi ai Premiului Nobel, scriitori, oameni de ştiinţă, oameni din popor - exponenţi ai unui larg spectru ocupaţional, începând încă din antichitate.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

1893, Navigaţiunea de pe Olt şi pentru România, în “Buletinul Societăţii Române de Geografie”, XIII, 1893, fasc. 3-4.

1905, Recensământul general al populaţiei României pe anul 1899, Bucureşti.

1914, Oltul – Societatea anonimă pe acţiuni pentru exploatare de păduri. Actele constitutive, Bucureşti.

1924, Carpatina – S.A.R. pentru Industria forestieră. Actul constitutiv şi statutul, Bucureşti.

1941, Viaţa bisericească în Oltenia. Anuarul Mitropoliei Olteniei, Craiova, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului şi Severinului.

1943, Recensământul general din aprilie 1941. Indicatorul localităţilor din România, Bucureşti.

Miercuri, 13 Iunie 2018 13:12

Brezoi - Personalităţi locale

Scris de

Alboiu, Maria (n. la 5 sept. 1963 în or. Brezoi din jud. Vâlcea) – sportivă de performanţă, disciplina Tenis de masă. Iniţial, a jucat în cadrul cluburilor şcolare din Râmnicu-Vâlcea şi Slatina. A fost medaliată de mai multe ori la CN. În perioada 1980-1988, a făcut parte din loturile naţionale de tenis de masă, ocupând locuri de podium la diferite concursuri internaţionale. Astfel, la CE pentru juniori din 1981, a obţinut medalia de bronz în proba pe echipe, iar la CM de la Novi Sad – locul VI pe echipe; la CE din 1982 (Budapesta), şi-a adjudecat din nou medalia de bronz pe echipe, acelaşi trofeu revenindu-i la Praga (1986) şi Paris (1988), la dublu feminin (cu Otilia Bădescu). A mai obţinut două titluri balcanice în probele de simplu şi de dublu feminin (1985). În 1986 a ocupat locul VI în topul european şi XX în cel mondial. În anul 1988 a făcut parte din echipa Europei, jucând împotriva Asiei şi câştigând Locul I. După 1990, s-a stabilit în Germania, unde – din 1999 - , îi antrenează pe juniorii germani. Este Maestru al Sportului. (Enciclopedia sportului, I, pag. 1263 ; Enciclopedia Vâlcea, I, 904).

Page 1 of 2
Ești aici: Home Valcea Valcea