Valcea (38)
Ultima variantă a legendei Râmnicului, este culeasă de Mircea Pospai şi prezentată în „Locuri şi legende în nordul Olteniei", Editura Spost-Turism, Bucureşti, 1987.
„Se spune că demult, în timpuri pe care până şi hrisoavele le-au uitat, trăiau pe acele plaiuri doi mari împăraţi, amândoi din neam de viteji, care nu prea se înţelegeau între ei, din pricină că fiecare ar fi vrut să-şi întindă stăpânirea şi peste pământurile celuilalt. Unul se numea Basarab şi îşi avea palatele pe înălţimile dealului Cetăţuia, de unde, în zilele senine, privea cu nesaţ peste toată Valea Oltului, nădăjduind că odată şi odată a lui va fi toată acea întindere de pământ mănos. Celălalt se numea Olea şi curţile lui se aflau mai jos, către apă, la Malul Alb. Îşi orânduise bine moşiile, pământurile dădeau roade bogate, iar unii dintre supuşii lui erau meşteri neîntrecuţi în modelarea lutului, din care făceau cele mai frumoase oale. Cu ele plecau apoi pe drumuri bătătorite, pe Olt, în sus şi în jos, ori printre dealuri, prin cătunele pitite sub munte.
A doua variantă a legendei oraşului Râmnicul Vâlcii, este preluată din „Schituri şi Biserici de sat", Preot Dominic N. Ionescu, „Tipografia Capitalei", Bucureşti, 1931.
„De mult de tot, zice legenda, aici era o cetate unde stăpânea Olea, împăratul Tătarilor. Iar dincolo stăpânea Negru-Vodă, în Cetăţuie (La Miazănoapte a oraşului Râmnicu Vâlcea este o movilă destul de înaltă pe care azi se află biserica Cetăţuia înconjurată de chilii în bună stare, cetatea a fost veche. Aici, în bisericuţa care azi nu mai este, a fost ucis Radu de la Afumaţi. Biserica de azi e zidită la sfârşitul secolului al XVII de Mitropolitul Teodosie.). Pe când Olea se gătea de război cu Negru-Vodă, se plimba pe lângă Olt îngândurat. Aici vede un copil care scria pe nisip «Olea face oale şi Negru- Vodă le sparge». Asta l-a supărat pe Olea şi a vrut să ucidă copilul. Un mag însă, îl opreşte şi-i zice: «Măria-ta, aici este o prevestire ce ţi se face. Să nu faci rău copilului. Negru-Vodă va birui». Negru-Vodă, primul Domn al Ţării Româneşti după tradiţia istorio grafică a «Descălecatului», prin confuzie cu Radu I.
Legenda oraşului Râmnicu Vâlcea (prima variantă)
Scris de VLBibliotecaCel ce caută hotarul exact al începutului Râmnicului rămâne însă întrucâtva consternat. Râmnicul de pe apa Oltului apare atestat documentar pentru prima oară în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, mult prea târziu ca să ne putem opri doar la menţiunea hrisovului.
Să vedem ce ne spune legenda.
Legendele în care este prezentat Râmnicul sunt transcrise fără a interveni cu ceva în textul original.
Prima legendă este preluată din „Legende Populare Româneşti", Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1990.
“Au fost odată doi crai: unul se cheamă Olea şi altul Basarab. Aceşti doi crai nu se puteau înţelege între ei unde să aşeze oraşul Râmnic. Din ceartă s-au luat la bătaie. Olea îşi avea cetatea sa lângă Malul AIb, iară Basarab îşi avea pe a sa pe dealul Cetăţuiei. După ce-şi clădiră ei cetăţi trainice şi mari puseră fiecare înaintea cetăţii lui câte un semn; şi era învoiala că cui îi va cădea semnul jos, acela va fi învins şi oraşul nu se mai face în partea lui. Începu deci lupta între aceşti doi crai, care erau şi fraţi. Ei se băteau din cetăţi, unul cu altul, cu tunuri de lemn. (în loc de tunuri, unii spuneau că se băteau cu prăştii de bolovani - nota autorului culegerii) Olea când da cu tunul nu nimerea în semnul lui Basarab, că i se îngropa ghiuleaua în mal, fără să lovească. Basarab când da, lovea semnul lui Olea şi i-l dobora jos. Aceşti fraţi nu erau veşnic în duşmănie, ci numai când şi când. Când erau în pace, se plimbau şi tăinuiau unul cu altul, iară când nu se-nţelegeau, să ducea fiecare la cetate şi să luau la luptă.
Pentru epoca modernă (cu prelungire în cea contemporană), printre jocurile de copii cu evidente valenţe sportive, practicate în zona Vâlcii, menţionăm pe cele mai cunoscute.
Aspecte ale sportului vâlcean din Perioada postdecembristă
Scris de VLBiblioteca
Cadrul legal, instituţional şi organizatoric. În perioada care a urmat evenimentelor din 1989, activitatea sportivă din judeţ s-a desfăşurat în conformitate cu Legea educaţiei fizice şi sportului şi cu Strategia generală de organizare şi dezvoltare a activităţii de educaţie fizică şi sport din România, pe baza unui Program propriu de acţiune.
a. Jocurile de copii
Pentru epoca modernă (cu prelungire în cea contemporană), printre jocurile de copii cu evidenţe valenţe sportive, practicate în zona Vâlcii, menţionăm pe cele mai cunoscute.
Mi-am început biografia intelectuală, chiar internaţională, aş spune, scriind despre Cozia şi descoperind unele lucruri la ctitoria lui Mircea. Mi-am continuat-o scriind despre Arnota lui Matei Basarab. Şi apoi, mi-am dedicat multă vreme cercetării acelui ctitor extraordinar, care este pentru mine şi omul cel mai reprezentativ al mentalităţii româneşti vechi, aşa cum va fi fost ea, cu luminile şi umbrele ei, Constantin Brâncoveanu. Am bătut Vâlcea în toate sensurile. Şi atunci când prefaţam Cartea Oltului a Î. P. S. Bartolomeu Anania, un ilustru vâlcean, astăzi păstor al ortodocşilor din Transilvania – carte apărută, în condiţii somptuoase, la Editura PRO, cu sprijinul lui Adrian Sârbu şi al lui Mugur Isărescu - , spuneam că nimic nu m-a făcut să înţeleg mai bine fantezia debordantă a vâlcenilor, spiritul acesta de poveste care vine din lumea lui Anton Pann, decât Schitul de la Jgheaburi. Schitul acela care apare parcă pe o tipsie, după ce străbaţi păduri şi unde o maică spunea cât de bogată este, pentru că are foarte multe: ea are acolo nişte araci, nişte viţă, biserica aceea splendidă şi mica livadă.
Prin aşezarea sa prielnică, prin varietatea şi dispunerea armonioasă a reliefului, prin frumuseţile naturale oferite privirilor, judeţul Vâlcea este unul dintre ţinuturile cele mai pitoreşti ale ţării şi, îndrăznim s-o spunem, ale lumii; de asemenea, prin înfăptuirile sale culturale şi ştiinţifice - trecute şi prezente - , el ocupă un loc prestigios printre celelalte judeţe ale României, căreia i-a creat faimă (nu o dată, mondială) printr-o serie de reprezentanţi iluştri şi de realizări performante ale acestora în diverse domenii, din care menţionăm într-o ordine aleatorie: arhitectura religioasă, cartea veche, literatura clasică şi contemporană, medicina, chimia, artelele plastice, teatrul, cultura populară, muzica, sportul etc.
Vâlcea: vetre de cultură și spiritualitate creștină
Scris de VLBiblioteca
Începând cu secolul al XIV-lea, odată cu organizarea monahismului, mânăstirile au îndeplinit un rol cultural primordial, devenind primele vetre de cultură şi spiritualitate religioasă şi laică din ţara noastră.
, Oferind condiţii prielnice de viaţă, arealul geografic vâlcean a fost populat din timpuri străvechi; descoperirile arheologice de pe întinsul judeţului, dovedesc o intensă locuire a ţinutului în mileniile anterioare cuceririi romane. În mod corespunzător, credinţele şi practicile religioase i-au însoţit dintotdeauna pe locuitorii acestei zone.
