Valcea (668)
Un sat-document: Muzeul Arhitecturii Populare Bujoreni (Vâlcea)
Scris de VLBibliotecaRăsărit în mijlocul satelor noastre ca o punte între trecut şi viitor, Muzeul de Arhitectură Populară de la Bujoreni se înscrie în rândul obiectivelor culturale de mare valoare ale judeţului Vâlcea. Tot ceea ce cuprinde - case ţărăneşti, obiecte de artă populară, unelte de muncă folosite-în trecut - reprezintă pagini vibrante de istorie, documente vii de etnografie, care oglindesc setea de frumos, imaginaţia şi spiritul inventiv al oamenilor de pe aceste meleaguri. Valoarea lor istorică, socială şi estetică constituie un inepuizabil izvor de inspiraţie pentru creatorii contemporani. - citește tot -
Echipa noastră de filmare e copleșită de splendoarea toamnei aici la Hurezi. Lumina zilei își dă și ea obolul la realizarea acestui documentar tv, etalându-și inegalabila paletă cromatică a culorilor de nestăvilit, ce ne încântă atât de mult ochiul. Dinspre poarta mânăstirii se apropie doi turiști: un bărbat trecut de prima tinerețe, însoțit de un adolescent. Vorbesc franțuzește. Cel în vârstă se oprește la câțiva pași de noi.
– Bonjour, ni se adresează el, zâmbind cu toată gura.
– Bonjour, răspundem noi, savurând pauza binevenită după trei ceasuri de filmare.
– Alexandru mă numesc, Alexandru Brâncoveanu. Locuiesc în Franța de mulți ani. Sunt urmașul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Am venit să-i vizităm ctitoria de la Hurezi. El, adaugă Alexandru, e fiul meu. L-am botezat Constantin, ca pe străbunul nostru.
Îl salutăm cu eleganță pe tânărul prinț Constantin Brâncoveanu. Pare un adolescent interesant, cu o privire ageră. E înalt și jovial. Ne răspunde politicos, în cea mai curată limbă românească, deși e cetățean francez. Se vede educația aleasă dată de părintele său, dar și grija acestuia pentru vorbirea corectă a limbii noastre.
– Eu, ne mărturisește prințul, sunt pasionat de mașini. Într-o zi o să proiectez și o să construiesc mașini performante, pe care am să le vând în primul rând la turci, ca să scot îndoit peșcheșul plătit de străbunul domnitor Constantin Brâncoveanu. Pe capota fiecărei mașini voi așeza blazonul străbunicului, acel turban turcesc, pe care va trona bine înfiptă crucea creștină, așa cum o vedem acum pe turla bisericii din curtea Mânăstirii Hurezi. Doar așa o să răzbun decapitarea domnitorului și a fiilor săi. Turcii le vor cumpăra, pentru că voi construi cele mai performante și elegante mașini.
Ne luăm rămas bun de la cel mai tânăr vlăstar al marelui voievod, încredințați că se va ține de cuvânt. Filmăm până aproape de apusul soarelui.
Târziu în noapte, la Mânăstirea Hurezi se aud țipetele huhurezilor, îngrozind călătorul. Aceste păsări nocturne deplâng moartea Brâncovenilor, decapitați de dușmani.
M.M. Loviște*
OCTOMBRIE 30, 2021
Locuri, vremuri, oameni/ Monografia comunei Valea Mare județul Vâlcea
Scris de VLBiblioteca«...reprezintă o parte a sufletului copilăriei şi adolescenţei mele. Ea cuprinde imagini de neşters pentru totdeauna, închise adânc în inima mea. Gândul mi se reîntoarce spre locurile natale. Văd, cu ochii minţii, zâmbetului mamei la primii mei paşi, bucuria primei zile de şcoală şi mai ales jocurile copilăriei. A venit şi adolescenţa cu primii fiori ai iubirii şi uimirea tatălui, care s-a trezit cu un flăcău aşa mare. - citește tot -
Colecţia omagială Centenar/ „Primul Război Mondial şi Marea Unire a Românilor”, în PDF și flip
Scris de VLBibliotecaDe azi, pe www.istorielocala.ro: peste 4.400 pagini format B5, în PDF și flip, privind Primul război mondial și Marea Unire din urmă cu un veac – cercetări, comunicări științifice, documente olografe, jurnale ale unor instituții și jurnale private, planuri operaționale, fotografii, corespondențe ale comandanților militari, scrisori/ cărți poștale trimise de pe front de către soldați s.a.m.d.
Este vorba despre proiectul pe care l-am descris în 27 septembrie* a.c. - «Colecţia omagială Centenar/ „Primul Război Mondial şi Marea Unire a Românilor”, Editura Universitaria, Craiova, 2016-2022; iniţiatorul şi coordonatorul proiectului - Eugen Petrescu, istoric, fondator şi coordonator al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa", Râmnicu-Vâlcea; preşedinte al Filialei Judeţene „Matei Basarab” Vâlcea din cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Legăturile:
&&&
&&&
&&&
&&&
&&&
____________
Video/ Dan Zamfirescu - elogios despre scriitorul vâlcean Mihai Mihăiță
Scris de VLBibliotecaDespre Mihai Mihăiță Loviște, membru U.S.R. (Uniunea Scriitorilor din România) am publicat în 2 mai a.c. mai multe informații biobliografice/ trimiteri către surse*.
Site-ul autorului poate fi accesat de aici.
Video-ul din fereastra flash din josul paginii poate fi urmărit și în YouTube.
În conexiune, anterior, pe www.istorielocala.ro am publicat informații despre Ucenicii cuvântului/ Apprentices of the word,
și
Halacha?/ O nouă carte a scriitorului vâlcean M.M. Lovişte.
______________
În anul 1994 publică primul volum de proză, intitulat O cruce prea grea, care tratează satul românesc în preajma şi după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Următorul roman, Identităţi furate (1996), are ca subiect prizonieratul ostaşilor români în Uniunea Sovietică. În 1997 publică Veşmântul lui Nessus, o radiografie a perioadei din timpul şi după regimul comunist. Cu volumul de nuvele şi povestiri Irecuperabilii (1999) autorul abordează drame sociale. Tot în 1999 devine membru U.S.R. În 2001 publică Oraşul ultimei eclipse, o satiră la adresa societăţii româneşti de după ’89, distinsă în 2008 de către U.S.R. cu Premiul Vasile Militaru la Festivalul Naţional de Literatură şi Proză Satirică, ediţia a doua, Piteşti. Ultimele două volume au fost republicate în 2006 şi lansate la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, Bucureşti. În 2007, aceleaşi cărţi au fost nominalizate la Premiul U.S.R.-filiala Piteşti, Cartea anului – secţiunea proză.
Începând cu 2012, autorul se dedică unui nou roman, la care lucrează asiduu timp de patru ani. Halacha? este construit pe fundamentul a trei repere literare: atmosfera în care s-a desfăşurat acum două mii de ani cel mai mare act de injustiţie din întreaga istorie a rasei umane – Procesul lui Iisus; jocurile politice care au condus la asasinarea lui Iisus Hristos prin implicarea în proces a corupţiei la nivel înalt, cumplitul flagel ce bântuie omenirea de ieri, de azi şi de mâine; prezentarea celei mai neobişnuite forme de apărare în instanţă a Fiului Lui Dumnezeu – tăcerea. U.S.R.-filiala Piteşti nominalizează volumul pentru Cartea Anului – secţiunea proză.
În 2020 scrie Tainele Cununiei, o nuvelă de satiră şi umor la adresa celor care mistifică conceptul biblic de Sfânta Taină a Cununiei.
În 2021 apare Inaugurarea, o nouă nuvelă de satiră şi umor, oferind o radiografie socială a prezentului dintr-o urbe provincială, pe fondul viciilor şi metehnelor personajelor.
Nicolae Angelescu, «Memoriile unui om obscur», fragment referitor la Drăgășani
Scris de VLBiblioteca«...peste câteva zile, pe mine şi pe Mişu ne-a luat "Mama-Mare" la Drăgăşani, unde "Nenea Unchiu" ţinea de ceva timp hotelul şi restaurantul "La Mielul alb". Aici am uitat curând şi de nedreptatea ce mi se făcuse*, dar şi de școală şi de orice griji, nem aivrând să ştiu, timp de două luni, decât de joacă. Această primă vacanţă din viaţa mea şcolară, a fost cea mai plăcută şi mi-a lăsat amintiri neşterse.
Pe atunci, Drăgăşanii erau un orăşel mai patriarhal chiar decât Râmnicul şi abia dacă număra patru mii de locuitori. Era însă înconjurat de sate bogate, piaţa era bine aprovizionată şi negustorii făceau foarte frumoase afaceri.
Hîrtii din arhiva Mănăstirii Hurezului precum şi din a Protopopiei Argeşului, din a boierilor Brîncoveni şi altor neamuri: găsite în casele proprietăţii din Brîncoveni...
Scris de VLBiblioteca«...în marginea codrilor Vîlcei, într'o minunată vale, împodobită cu toate podoabele firii, se întemeiase încă din vechi timpuri un sat care purta, ca şi rîul ce curge prin el, numele paserii al cărei bocet se aude noaptea din adîncul acelor păduri străvechi: Huhurezii, prin prescurtare, Hurezii sau Urezii (1). Din sus de sat, într'o poiană dintre copacii bătrîni, era şi un schit, al cărui ctitor a rămas necunoscut, pe cînd meşteri plătiţi de un Domn au durat în vecinătatea lui o ctitorie nouă, cu care nici într'un chip nu s'ar putea asămăna cea d'intăiu.
Acel Domn ziditor de biserici — nimenea altul n'a purtat aşa de mult grija lăcaşurilor de închinare creştinească — era, încă de pe vremea cînd se afla numai în rîndurile boierilor, şi stăpînul satului şi moşiei Hurezului. Constantin Brîncoveanu, cel mai mare domn de pămînt din toată ţara, cumpărase Hurezii de la Stana, văduva lui Dima, căpetenia breslei blănarilor sau Chiurcibaşa, şi de la fiul lor Mateiu, care stătea în satul oltenesc Drăgoieşti (2); familia avea stăpinire aici încă de pe la 1660-70, de supt Vodă Radu Leon. Ajungind urmaş al unchiului său Şerban Cantacuzino în Scaunul Domniei muntene, Brîcoveanul nu uita, în milele pe care le împărţia, şi acest schit al Sfintului Ioan Botezătorul, unde se afla ca egumen un om evlavios, cinstit şi de ispravă, urmaş al vechilor ctitori, Ioan: printr'o carte domnească din 10 Mart 1689 el ierta de dijmărit acest „sfănt şi dumniziescŭ schitu ce să chiiamă Hurezii, otŭ sudŭ Vălcea ... , fiindu... săracŭ şi la multă lipsă, fără nici-o hrană, de nici-o parte" (3) iar, peste cîteva luni, la 23 Iunie, el iǐ dădea un privilegiu de sare din Ocnele gospod (4) .
Dar Brîncoveanu hrănia un gìnd mare cu privire la această strălucită singurătate de munte a Hurezului: aicǐ voia să-şǐ facă mănăstirea lui de om bogat, priceput în frumuseţa clădirilor, de mîndru şi pompos Domn de ţară, care avea dorinţa de a întemeia o dinastie, cu cei patru voinici feciori cari-i crescuseră. Deci, îndată ce trecură cele d'intăiu griji cu Turcii cari trebuiau cîştigaţǐ pentru a-l întări, pe dînsul, Domnul ales de boierime, cu Nemţii, cari voiau să-şǐ aşeze cvartirul fără cheltuială în bielşugul şesului dunărean, cu boieri ca Bălăceanu, ginerele lui Şerban-Vodă, cari căutaŭ să-i iea locul, în numele intereselor creştineşti, Constantin-Vodă cel noŭ trimese peste Olt pe vărul săŭ primar Pîrvu, fiul lui Drăghici Cantacuzino, pentru ca, alăturea şi în înţelegere cu Ioan egumenul, care, vre-un şcolar al vestitului Mitropolit Antim, — e altul de cît bătrînul de la schit —, să se apuce de lucrul mănăstirii ce trebuia să se iea la întrecere cu vechea zidire argeşeană a bătrînului Voevod Neagoe. Încă de la 1690, ei începuseră lucrul, care merse fără întrerupere, dar fără grabă, întrebuinţînd meşteri buni, ale căror nume ni s'au păstrat — Istratie lemnarul, Vucaşin Carageà pietrarul, Manea vătaful de zidari — şi materiale alese, de o trăinicie deosebită. Se ridicà astfel din temelie, pe un loc din jos de schitul altor vremuri, o mare zidire în chip de cruce, cu două rîndurǐ de firide, cu fereştile încadrate în sculpturi, cu discuri săpate asemenea cu cele de la Argeş, cu uşa înflorită şi două frumose turnuri sprintene; de jur împrejurul eǐ, se întrupau ziduri de locuinţă, bogate în stîlpǐ măiestru lucraţi, în pridvoare de priveală şi odihnă, în scări meşteşugit desfăşurate (5) . Pentru fiecare din fìiǐ domneşti în sfirşit, eraŭ să se ridice schiturǐ pe numele lor.
Moartea, întîmplată la 1691, vara, a lui Pirvu nu opri în loc clădirea. Îndată se numi ca ispravnic al lucrărilor de la Hurez alt boier tînăr, Armaşul Cernica Ştirbei, căruia i se zicea, după o moşie moştenită de la mamă-sa, şi Izvoranul. Acesta avu ìnsă şi alte sarcini, cu trecerea Turcilor şi urmărirea hoţilor. Dar în 1693, vara, biserica mănăstirii de la Hurez era dusă acum aşa de departe, după trei ani de lucru, încît Domnul, care veni peste Olt anume pentru aceasta, putu să facă serbătoarea sfinţiriǐ, pentru care veni însuşi Mitropolitul ţeriǐ, Teodosie (6).
Piatra de de-asupra uşii cu privazurile înflorite poartă întăiu, în limbă veche, rîndurl din Psalmi care vorbesc de neodihna acelui ce vrea să facă lăcaş lui Dumnezeŭ pănă în clipa cînd îşǐ vede cucernica dorinţă îndeplinită. Aşa s'a muncit cu gîndul, „încă din tinereaţele sale", ConstantinVodă, ctitorul, care a aflat in sfirşit la Hurez loc potrivit pentru o clădire ca aceia, pe care de mult încă o avea în minte. Data încheierii păreţilor şi bolţilor e însemnată: Iunie 1692, şi se dă un singur nume de ispravnic, al lui Pirvu Cantacuzino (6).
Îndată se începu zugrăveala acestei biserici a Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, zugrăveală care, din fericire, s'a păstrat neatinsă pană astăzi, şi e una din comorile de artă ale ţeriî. Meşteriǐ greci Constantin şi Ioan, meşterii romînì Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim făcură în curs de vre-o doì anǐ de zile, nu numai sutele de sfinţǐ ce acopăr păreţiǐ, ci şi, într'un strălucit rînd de portrete asămănătoare, în scumpele veşminte de brocard de aur cu flori, „toată dunga bătrînă şi blagorodnă" a neamului brîncovenesc, începînd cu Datco din Brîncovenî, de la începutul veacului al XVI-lea, precum şi a neamului băsărăbesc şi cantacuzinesc, de la vechiul„Laiot Basarab" şi de la Postelnicul Constantin Cantacuzino, sfetnicul lui Mateǐ Vodă: Brîncoveanu şi Doamna Marica stăteau în fruntea unui frumos alaiŭ de patru fiǐ domneşti şi şepte Domniţe, în această tovărăşie de cinste, se făcu loc, în sfîrşit, şi părintelui arhimandrit Ioan egumenul, pentru rîvna şi ostenelile lui (7) . Pisania zugrăvită în dorul celei săpate spune că la 30 Septembre 1694 pictura toată era mîntuită (8) .
Tot odată, alţǐ doǐ zugravǐ, amîndoǐ Romînǐ, Preda şi Marin, luau asupră-şǐ paraclisul din mijlocul chiliilor, închinat Naşterii Maicii Domnului, şi la 1697 şi aicǐ păreţiǐ eraŭ acoperiţi cu chipurile sfinte pe care le cere datoria (9) . Brîncoveanu, care dăduse pe la Hurez şi în 1694, dar nu mal venise de atunci, putu să se bucure de isprava deplină cînd se abătu din noŭ pe la ctitoria lui la 18 Septembre din anul acesta, 1697 (10) .
Din partea eǐ, Doamna Marica înnălţă bolniţa, biserica în care trebuia să se facă slujba de îngropare a călugărilor. Aceasta fu mîntuită din cărămidă la 20 Septembre 1696, iar Preda, zugravul pe care-l cunoaştem acuma, şi Nicola, tovarăşul săŭ de neam şi de meşteşug, zugrăviră aicǐ pană la sfîrşitul lunii lui Maiu 1699, fără altă supraveghiare acum decît a egumenului Ioan (11)...»
Sursă: «Iorga, Nicolae/ Hîrtii din arhiva Mănăstirii Hurezului precum şi din a Protopopiei Argeşului, din a boierilor Brîncoveni şi altor neamuri: găsite în casele proprietăţii din Brîncoveni şi publicate cu o introducere, note şi indice / N. Iorga. - Bucureşti : Atelierele Grafice Socec & Co, 1907. - XLV, 386 p. ; 24 cm. - (Studii şi documente cu privire la istoria romînilor; 14)»
Documentul, digitalizat integral de BCU Cluj, poate fi lecturat/ cercetat la: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/67045
____________
1. „Huhurezi " se zice într'u n act domnesc de la 1486; Arch . Stat., Hurezi, I, 1. — Traducere
2. Acest volum , p. 328. Actul de vînzare (29 Decembre 7193 = 1684) în Arch. Stat., Hurezi, I, 13.
3. Arch . Stat. , Hurezi, VI , 1.
4. 2 P . 3, n° 1.
5. Iorga , Sate şi mănăstiri, p . 310 şi urm.
6. Cronica lui Radu Greceanu , ed . Ştefan Grecianu, Bucureşti, 3906, pp. 27, 56-7.
7. Inscripţii din bisericile României, I, Bucureşti , 1905, pp . 185-6.
8. Ibid., p p 186-9.
9. Ibid., p p 185-6.
10. Ibid., pp . 183-4.
11. Greceanu , pp . 60, 65 , 83 .
Revista «Vâlcea literară» nr. 5/ sept. 2022, în flip la
https://issuu.com/bibliotecivalcene/docs/valcea-literara-nr-5_2_
Prima lege școlară a Statului Național Român modern/ Legea Instrucțiunii publice din 1864
Scris de VLBibliotecaCărturarii din cele două Principate au impulsionat constant, nu numai dezvoltarea învăţământului public, ci şi organizarea lui pe cale legislativă, pentru a-l aşeza pe temelii solide şi pentru a-i asigura un caracter uniform şi democratic.
Ctitorii Unirii Principatelor, oameni politici progresişti şi căturari de seamă - M. Kogălniceanu, C. A. Rosetti, V. Boerescu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Al. Odobescu, V. A. Urechia, Petrache Poenaru, I. Maiorescu, Aaron Florian ş. a. - au căutat şi insistat, în anii Unirii, să dea viaţă principiilor proclamate de Revoluţia de la 1848 pe linia învăţământului, militând pentru o instrucţie egală, integrală şi gratuită pentru toţi şcolarii şi, mai ales, pentru introducerea obligativităţii învăţământului primar.
Animaţi de împlinirea idealului unirii şi aşezarea ţării pe un nou curs al progresului, ctitorii României Modeme au constituit fermentul polarizator pentru punerea cât mai repede în practică a ideilor generoase ale revoluţiei paşoptiste. Astfel, la 8 ianuarie 1859, C. A. Rosetti publica în ziarul „Românul” articolul „Profesia de credinţă”, prin care preconiza: „educaţia comună, gratuită, îndatoritoare şi întreagă după aptitudini şi capacităţi; largă întindere educaţiei primare, toate funcţiile şi mai cu seamă ale profesorilor să fie bine plătite şi reînălţate la demnitatea lor". La rândul său, V. Boerescu, directorul Eforiei Şcoalelor din Muntenia, declara, la serbarea împărţirii premiilor din vara anului 1859, că, după 24 Ianuarie 1859, problema învăţământului a fost ridicată „la rangul unei(a) dintre cele mai importante chestiuni de stat” (725). - citește tot -
Un erou vâlcean din primul război mondial: Nicu Angelescu
Scris de VLBibliotecaErou: (...) 2-Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în caz de calamităţi naturale, în împrejurări grele etc. (...). 3 -Persoană demnă de a fi glorificată, omagiată datorită devotamentului său pentru o cauză, acţiunilor sale într-un anumit domeniu etc. (...). 4 - Personaj principal al unei opere literare, cinematografice etc. (...) (DEXI/ Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, coord. ştiinţific - Eugenia Dima, Chişinău, editurile ARC şi GUNIVAS, 2007, p. 668)
Situaţie mai rar întâlnită (dacă nu de-a dreptul paradoxală!), titlul unei lucrări a putut/ poate să influenţeze percepţia şi, în ansamblu, imaginea pe care cititorul şi-o face despre autorul acelei creaţii. Departe de a fi fost un „om obscur”, aşa cum îşi intitulează Nicu Angelescu amintirile sale - Memoriile unui om obscur, ediţie critică alcătuită de Ion Soare şi Liliana-Marinela Beu (Râmnicu-Vâlcea, Editura Adrianso, 2005) -, cei care s-au aplecat cu mai multă stăruinţă asupra vieţii, personalităţii şi operei acestui renumit profesor şi jurist (avocat) vâlcean l-au apreciat - pe drept! - ca pe „un om cu adevărat remarcabil, de o cinste şi corectitudine ireproşabile” (Beu, 2005, 5), (...) „un om de o remarcabilă valoare, care a ştiut să facă faţă tuturor provocărilor pe care soarta i le-a rezervat, păstrând o atitudine demnă până la sfârşitul vieţii, în 15 iulie 1966. (...), un om al cetăţii” (Ibidem, 14), scoţând în evidenţă modestia pe care a manifestat-o chiar la stabilirea titlului acestor preţioase evocări (Ibidem).
Citeşte mai mult ...
Un erou vâlcean din primul război mondial: Nicu Angelescu
Scris de VLBibliotecaErou: (...) 2-Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în caz de calamităţi naturale, în împrejurări grele etc. (...). 3 -Persoană demnă de a fi glorificată, omagiată datorită devotamentului său pentru o cauză, acţiunilor sale într-un anumit domeniu etc. (...). 4 - Personaj principal al unei opere literare, cinematografice etc. (...) (DEXI/ Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, coord. ştiinţific - Eugenia Dima, Chişinău, editurile ARC şi GUNIVAS, 2007, p. 668)
Situaţie mai rar întâlnită (dacă nu de-a dreptul paradoxală!), titlul unei lucrări a putut/ poate să influenţeze percepţia şi, în ansamblu, imaginea pe care cititorul şi-o face despre autorul acelei creaţii. Departe de a fi fost un „om obscur”, aşa cum îşi intitulează Nicu Angelescu amintirile sale - Memoriile unui om obscur, ediţie critică alcătuită de Ion Soare şi Liliana-Marinela Beu (Râmnicu-Vâlcea, Editura Adrianso, 2005) -, cei care s-au aplecat cu mai multă stăruinţă asupra vieţii, personalităţii şi operei acestui renumit profesor şi jurist (avocat) vâlcean l-au apreciat - pe drept! - ca pe „un om cu adevărat remarcabil, de o cinste şi corectitudine ireproşabile” (Beu, 2005, 5), (...) „un om de o remarcabilă valoare, care a ştiut să facă faţă tuturor provocărilor pe care soarta i le-a rezervat, păstrând o atitudine demnă până la sfârşitul vieţii, în 15 iulie 1966. (...), un om al cetăţii” (Ibidem, 14), scoţând în evidenţă modestia pe care a manifestat-o chiar la stabilirea titlului acestor preţioase evocări (Ibidem). - citește tot -
Organizarea serviciului religios în armată și acordarea asistenței sanitare și sociale specifice mobilizării și începutului campaniei militare în județul Vâlcea (1915-1916)
Scris de VLBiblioteca«...Biserica era chemată, ca în marea majoritate a cazurilor, să atenueze frica de moarte, să ofere alternativa Vieţii de Apoi, a Învierii. Moartea – pentru „realizarea măreţului vis al străbunilor noştri” – România Mare –, era considerată în comunicatele şi circularele bisericii, în slujbele religioase oficiate pentru ostaşii care plecau la război, ca o poartă spre eternitate, spre izbăvire (21). Ca atare, binecuvântarea trupei, la părăsirea garnizoanei sau a raionului de concentrare către locul destinat, prin planul de acţiune operativă, trebuia să devină un moment înălţător, o slujbă religioasă mişcătoare, care să facă auzit cuvântul mângâietor şi întăritor al lui Dumnezeu. În acest scop, preotul săvârşeşte, mai întâi, sfinţirea apei, unită cu ectenii pentru război, cu Te-Deum şi rugăciunea, care era anexată la Instrucţiuni (22). În rugăciunea rânduită a se citi cu acest prilej, între altele, se făceau şi astfel de incantaţii:
Imagini citadine din Râmnicul de altădată/ Strada Mihai Bravu/ Lipscani/ Titi Mihai Gherghina
Scris de VLBiblioteca«...Cercetând documentele vremii din 1853, 1876, 1879, 1887, 1895 şi 1899, cu privire la construcţiile caselor şi proprietarii lor pe o perioadă de 46 de ani, se pot afirma cu certitudine următoarele:
(În segmentul străzii, Piaţa Dorobanţi - str. Traian au existat în aceşti ani pe lângă case modeste şi case mari şi chiar cu etaj T.M.G.)
(În segmentul străzii dintre str. Traian şi str. Călăraşi, au existat pe lângă casele mai mari şi multe căsuţe, multe din ele acoperite cu şiţă şi chiar cu stuf. Acest segment a fost şi cel mai expus demolărilor din cauza multor case care deveniseră insalubre şi amplasate fară să se respecte nici cele mai elementare reguli de urbanistică. T.M.G.)
La sfârşitul anului 1899, catagrafia străzii ne prezintă un număr de 47 case, pe stânga şi 21 pe dreapta. (O mică parte din aceste case au rezistat vremii până în anul în care a început dezastrul demolărilor masive, desfiinţând aproape complet strada. T.M.G.)
(Secolul al XX-lca şi în special prima decadă începe cu ridicarea unor case mari cu câte unu şi, două etaje, cu frumoase stucaturi exterioare care le da un plus de eleganţă, schimbând substanţial cadrul arhitectural din centrul oraşului. T.M.G.)
Casa Paul I. Griimberg (fig. 167 - 168), construită în 1906, pe locul caselor Bacalbaşa, afost o casă (cu un frumos şi bogat ancadrament la ferestre, precum şi antablamentul de sub acoperiş realizat în stil neoclasic. T.M.G.). Casa avea la parter magazine şi la etaj două ferestre triple.
Casa Ştefan Georgescu (fig. 169), construită în 1907 în locul căsuţelor aceluiaş proprietar. Arhitectul constructor a fost A. Copetti.
Casă mare cu etaj amplasată pe două străzi. A fost una din capodoperele arhitecturale ale oraşului. (Deasupra intrării principale la etaj se găsea un splendid bovindou cu trei faţete poligonale, ferestrele având la partea superioară un frumos ancadrament. Clădirea se termina pe ambele laturi, peste etajul unu cu o interesantă fereastră fronton cu volute în stil baroc, element ce îi da o personalitate aparte. T.M.G.).
Pe partea stângă a străzii au existat câteva case care prin construcţia lor merită să fie amintite.
Casa Alexandru G. Boicesu (fig. 170), construită în anul 1874, casă complet renovată în 1911, după renovare a fost transformată în hotel. La etaj, din 1927, funcţiona „Hotelul Bristol''. La parter funcţiona „Librăria-papetărie şi tipografie «Oscar cu firma «Bazarul Vâlcea»», din anul 1910.
Casa Anastase Trandafirescu, casă cu etaj, ridicată tot spre sfârşitul sec. al XlX-lea şi renovată în 1906, renovare care îi schimbă complet faţada. (între cele două clădiri, se va construi pe locul viran o construcţie în stil cubist, casă marc cu două etaje, fiind cea mai înaltă construcţie din acest tronson, proprietar fiind Teodor Popescu. T.M.G.)
La intersecţia cu str. Traian se găsea o casă mare cu etaj având la parter mai multe magazine şi ateliere. Casa este construită în 1916, fiind amplasată pe două străzi.
Activitatea comercială este cunoscută ca fiind foarte activă încă din sec. al XlX-lea. Dacă luăm numai tronsonul dintre Piaţa Dorobanţi, imortalizată pe la 1869 în superbe desene de pictorul Preziosi Amedeo şi str. Traian, pe o suprafaţă relativ mică existau foarte multe ateliere A şi magazine cu o varietate de mărfuri, pentru toate categoriile sociale. În această zonă funcţionau aproximativ 22 de diverse magazine, care transformau strada într-un centru comercial foarte căutat de locuitorii oraşului. Pot fi amintite prăvălii din sec. al XlX-lea.
„Niţă Tomescu avea o prăvălie cu două odăi încă din 1853, odăi închiriate de «Mănăstirea Franciscană»'' (dosar nr. 151 / 1853). În 1872, Primăria oraşului dă aprobare superiorului bisericii catolice, părintele Iosif, să construiască prăvălii pe această stradă.
„Primăria oraşului RâmnicuVâlcea avizează favorabil cererea Părintelui Iosif, superiorul Mănăstirii Catolice din oraş, în vederea construirii unor prăvălii pe strada Bravu, în următoarele condiții:
$1- „prin aceasta să dă voie sfinţiei sale a edifica acele prăvălii care se vor face pe linie dreaptă în faţa străzii începând cu măsurătoarea colţul prăvăliei domnului Matache Mihail, dinspre poarta hanului şi care va merge prin pietrile cioplite din zidul prăvălii domnului Ghiţă Iliescu, de unde a se şi începe zidirea cea nouă de aici linie dreaptă în zidul porţii dintre Domnul George Popescu şi Domnul Niţă Tomescu şi de aici iarăşi linie dreaptă până în piaţa mare a oraşului spre răsărit” (dosar nr. 688/ 1871).
„Pe la 1896, pe această stradă dl. G. Nicolantin deţinea o tipografie, având ca tipograf pe C. Vernescu, zeţar pe I. Hristescu şi contabil pe C. Papiu (care era şi contabilul Primăriei T.M.G.), tipografia funcţiona în casele d-lui Rizescu." „În 1897, Niţă Enescu avea o cofetărie şi o prăvălie cu băuturi spirtoase, ambele în casele Bărăţiei. La 1898, Constantin deschide o cafenea-cofetărie în casele bisericii catolice. Grigore Petrina dechide un magazin de manufactură «La Papagal». În 1900, tot în casele Bărăției”. „Un magazin de fierărie şi cuţitărie este deschis în 1901 de CarlSpeck." „În 1901, Josef Sezalbinskiy deschide în casele d-luiI. D. Ogrezeanu un magazin de băuturi spirtoase." Iancu Fritz pune bazele unui atelier de tinichigerie în casele bisericii Cuvioasa Paraschiva în 1902.” În anul 1903 sunt înregistrate un număr de 17 ateliere şi magazine, acestea sunt: „Frederica Kleinrath, atelier de pălării de damă, Carol Sabo o cismărie, Isac Stafler un atelier de croitorie de dame, Ignat Covaci, un atelier de tămplărie, Simon Rabinovici, o croitorie bărbătească, Gh. Marinescu o berărie, Iosef Panter, un atelier de fierărie, Grigore Cristescu un atelier mecanic, Costică Mihăilescu, o cofetărie cu biliard, Isac Fusman,un depozit de petrol şi sticlărie, Constantin Popa, o cârciumă şi o băcănie.” Acestea sunt o parte din cele 17 unităţi comerciale deschise în 1903 (după firme înregistrate la Tribunalul Judeţean Vâlcea între 1857-1927).
„În 1904, în casele bisericii catolice, A. G. deschide o braşovenie, în 1906, Alexandru AImăşanu deschide o frizerie în casele dr. Suciu.”
„În 1907, Solomon Kleinberg deschide o prăvălie haine.”
„În 1908, Costache Alexiu deschide o băcănie cu coloniale şi băucasele lui D. Georgescu."
„În 1913 este anul în care Marioara I. Lungescu, deschide magazinul de încălţăminte, galanterie şi mărunţişuri «La globul verde» şi Simon Blaier care deschide o frizerie în casele lui Alex. Panaitescu.”
Şi „anul 1914 este însemnat prin deschiderea mai multor unităţi comerciale, Matilda Pantzel modistă, un atelier «La pomul de aur», în casele d-lui Trandafirescu un restaurant cu băuturi spirtoase «Avântul ţării», deschis de Iulia Hovan în casele lui Vasile N. Nucua, Gheorghe Gh. Izvoranu deschide farmacia «La salvator» în casele d-lui Ştefan Georgescu, iar J. D. Racioff va deschide un mare magazin cu articole de fierărie, cuțitărie, marchidărie, articole de brașovenie, scule pentru tămplărie şi fierărie. În anul 1915, Dumitru Bloţi deschide un magazin cu manufactură «La masa elegantă».
„Dumitru Stoga deschide în 1918, magazinul de manufactură, galanterie şi încălţăminte în casele d-lui Trandafirescu.”
„În anul 1919, Elisa Goldemberg, deschide magazin de mode pentru doamne, Vasile Gregorian, magazinul de manufactură, mărunţişuri şi articole alimentare.”
„Din1920, Ştefan Pauleţ deschide un atelier fotografic de mode, iar Ioan Gh. Serafim, magazinul cu articole de manufactură, galanterie, încălţăminte cu firma «La mascota»”.
„În 1921,Victoria M. Hohoi, deschide un atelier și un magazin de mode cu firma «Mode la Victorie» şi Iosef Kopetzi, un atelier de reparaţii mecanice, instalaţii de apă și canal.”
„În 1922, Grigore D. Niculescudeschide un atelier de Alexandru Bertoli deschide 1925, legătoria de cărţi «La trei culori», Gh. N. Ciucă deschide atelierul - magazin de croitorie, abagerie, manufactură şi postăvărie «La englezu» (fig. 171) iar Ilie Mihai Cascu (zis Carada) deschide un mare magazin de mode, manufactură «La şicul modei», în casele dlui V. Nicolaescu.
„În1926, Alex. D. Oiţă, deschide noua tipografie şi legătorie de carte «La progresul grafic»”.
„Şi în anul 1931, sunt deschise magazine noi pe această stradă, Andrei Herman, deschide un magazin de postăvărie «Silesia», Eduard Arsenie «Librăria modernă şi bazarul Vâlcei», iar Alex. A. H. Wilfinger, un atelier de croitorie «Croitoria Wilfinger»”.
„În1934, Lucia Th. Popescu deschide cafeneaua - cofetărie şi bodegă cu firma «Cafe Royal», iar în 1936, Vasile A. Baciu pune bazele laboratorului de radio, reparaţii transformatoare, construcţii din nou şi piese de schimb «La tonul clar».
Iată istoricul succint al străzii Mihai Bravu, care aproape că a dispărut sub noianul timpului. Cei mai în vârstă şi-o amintesc şi-o regretă cu nostalgia trecerii prin viaţă. Celor mai tineri trebuie să le povestim pentru a înţelege că începutul şi sfârşitul nu sunt măsuri pentru o viaţă.
Am trecut cu bine de teribilul secol XX, am trecut binişor în secolul al XXI-lea şi descoperim că avem o stranie pasiune pentru trecutul ceva mai îndepărtat al „Oraşului Domnesc Râmnic”.
O seamă de lucrări, ale puţinilor cercetători râmniceni, ai acestui început de mileniu, au readus conceptul de cunoaştere a valorilor sociale ale acestui oraş a cărui vechime se pierde în negura timpului.
Important e faptul că unele (puţine totuşi) din vechile construcţii de autentică valoare arhitecturală nu au pierit cu totul şi continuă să existe până în zilele noastre.
Cartea, faţă de alte lucrări, încearcă să ofere cititorului o viziune generală a celor mai vechi imagini, dar care nu de puţine ori sunt considerate de mulţi doar legende.
(fragment)
Sursa: Titi Mihai Gherghina/ Imagini citadine din Râmnicul de altădată/Almarom Râmnicu Vâlcea 2007.
De aseară nu mă pot despărți de el, din ce a rămas din el în mine, de vocea lui, de râsul lui de o personală franchețe, poreclele de mare spontaneitate ce le dăruia cu măiestrie și rămâneau ca timbrul pe scrisoare, de el la spritz sau la întâlnirile politice de seara, în care eram cu toții scânteietoare talente, de copiii de țigani din spital, pe care, nefiind în stare să se ferească de hățurile de muci cu care își decorau pieptul sfrijit, îi ridica în brațe, îi săruta ca un tată care îi regăsise după îndelung, ostoitoare căutări și le dădea nume care nu se mai dezlipea de ei, pentru că pe ei îi fascina, deveneau...cetățeni!