Istorie Locala

Valcea (668)

Răsărit în mijlocul satelor noastre ca o punte între trecut şi viitor, Muzeul de Arhitectură Populară de la Bujoreni se înscrie în rândul obiectivelor culturale de mare valoare ale judeţului Vâlcea. Tot ceea ce cuprinde - case ţărăneşti, obiecte de artă populară, unelte de muncă folosite-în trecut - reprezintă pagini vibrante de istorie, documente vii de etnografie, care oglindesc setea de frumos, imaginaţia şi spiritul inventiv al oamenilor de pe aceste meleaguri. Valoarea lor istorică, socială şi estetică constituie un inepuizabil izvor de inspiraţie pentru creatorii contemporani. - citește tot - 

Marți, 18 Octombrie 2022 14:22

Toamnă D`Octombrie la Hurez & video

Scris de
- video în josul paginii -
Sub poale de munte, în sălbăticia codrilor, într-o minunată vale se înalță ca o săgeată Mânăstirea Hurezi, o cetate albă cu turnuri zvelte, care continuă să sfideze curgerea vremii pe calapodul timpului. O ghicim în zare, îmbrăcată cu toate podoabele firii între trupuri grele de pădure și piatră, sub aburi încălziți, irizând ca o părere, abia sclipind. Ne apropiem de ea ca de o neprețuită comoară, într-o toamnă d`octombrie, plină de litanii tânguitoare, copleșind cu dulcea povară firea nemărginită, cuprinsă de lungi fioruri lirice, într-o apoteoză inimitabilă de culori.
Echipa noastră de filmare e copleșită de splendoarea toamnei aici la Hurezi. Lumina zilei își dă și ea obolul la realizarea acestui documentar tv, etalându-și inegalabila paletă cromatică a culorilor de nestăvilit, ce ne încântă atât de mult ochiul. Dinspre poarta mânăstirii se apropie doi turiști: un bărbat trecut de prima tinerețe, însoțit de un adolescent. Vorbesc franțuzește. Cel în vârstă se oprește la câțiva pași de noi.

– Bonjour, ni se adresează el, zâmbind cu toată gura.
– Bonjour, răspundem noi, savurând pauza binevenită după trei ceasuri de filmare.
– Alexandru mă numesc, Alexandru Brâncoveanu. Locuiesc în Franța de mulți ani. Sunt urmașul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Am venit să-i vizităm ctitoria de la Hurezi. El, adaugă Alexandru, e fiul meu. L-am botezat Constantin, ca pe străbunul nostru.
Îl salutăm cu eleganță pe tânărul prinț Constantin Brâncoveanu. Pare un adolescent interesant, cu o privire ageră. E înalt și jovial. Ne răspunde politicos, în cea mai curată limbă românească, deși e cetățean francez. Se vede educația aleasă dată de părintele său, dar și grija acestuia pentru vorbirea corectă a limbii noastre.
– Eu, ne mărturisește prințul, sunt pasionat de mașini. Într-o zi o să proiectez și o să construiesc mașini performante, pe care am să le vând în primul rând la turci, ca să scot îndoit peșcheșul plătit de străbunul domnitor Constantin Brâncoveanu. Pe capota fiecărei mașini voi așeza blazonul străbunicului, acel turban turcesc, pe care va trona bine înfiptă crucea creștină, așa cum o vedem acum pe turla bisericii din curtea Mânăstirii Hurezi. Doar așa o să răzbun decapitarea domnitorului și a fiilor săi. Turcii le vor cumpăra, pentru că voi construi cele mai performante și elegante mașini.
Ne luăm rămas bun de la cel mai tânăr vlăstar al marelui voievod, încredințați că se va ține de cuvânt. Filmăm până aproape de apusul soarelui.
Târziu în noapte, la Mânăstirea Hurezi se aud țipetele huhurezilor, îngrozind călătorul. Aceste păsări nocturne deplâng moartea Brâncovenilor, decapitați de dușmani.

M.M. Loviște*
OCTOMBRIE 30, 2021

_________

«...reprezintă o parte a sufletului copilăriei şi adolescenţei mele. Ea cuprinde imagini de neşters pentru totdeauna, închise adânc în inima mea. Gândul mi se reîntoarce spre locurile natale. Văd, cu ochii minţii, zâmbetului mamei la primii mei paşi, bucuria primei zile de şcoală şi mai ales jocurile copilăriei. A venit şi adolescenţa cu primii fiori ai iubirii şi uimirea tatălui, care s-a trezit cu un flăcău aşa mare. - citește tot - 

De azi, pe www.istorielocala.ro: peste 4.400 pagini format B5, în PDF și flip, privind Primul război mondial și Marea Unire din urmă cu un veac – cercetări, comunicări științifice, documente olografe, jurnale ale unor instituții și jurnale private, planuri operaționale, fotografii, corespondențe ale comandanților militari, scrisori/ cărți poștale trimise de pe front de către soldați s.a.m.d.

Este vorba despre proiectul pe care l-am descris în 27 septembrie* a.c. - «Colecţia omagială Centenar/ „Primul Război Mondial şi Marea Unire a Românilor”, Editura Universitaria, Craiova, 2016-2022; iniţiatorul şi coordonatorul proiectului - Eugen Petrescu, istoric, fondator şi coordonator al Centrului de Cercetări Istorice „Pr. Dumitru Bălaşa", Râmnicu-Vâlcea; preşedinte al Filialei Judeţene „Matei Basarab” Vâlcea din cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”.

 

Legăturile: 

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la intrarea României în Războiul Reîntregirii Neamului (1916-2016)/ vol. I în PDF -

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la intrarea României în Războiul Reîntregirii Neamului (1916-2016)/ vol. I partea I în flip -

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la intrarea României în Războiul Reîntregirii Neamului (1916-2016) vol. I partea a II-a în flip -

 

&&&

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la marile bătălii de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz (1917-2017)/ vol. II în PDF

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la marile bătălii de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz (1917-2017)/ vol. II partea I în flip -

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la marile bătălii de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz (1917-2017)/ vol. II partea a II-a în flip - 

 

 

&&&

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la Făurirea României Mari (1918-2018)/ vol. III în PDF

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la Făurirea României Mari (1918-2018)/ vol. III partea I în flip

  

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la Făurirea României Mari (1918-2018)/ vol. III partea a II-a în flip

 

&&&

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Ungaria - faza finală a războiului (1919-2019)/ vol. IV în PDF – 

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Ungaria - faza finală a războiului (1919-2019)/ vol. IV partea a I în flip

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Ungaria - faza finală a războiului (1919-2019)/ vol. IV partea a II-a în flip

 

&&&

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon (1920-2020)/ vol. V în PDF – 

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon (1920-2020)/ vol. V partea a I în flip

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon (1920-2020)/ vol. V partea a II-a în flip

 

&&&

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari (1922-2022) vol. VI în PDF – 

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari (1922-2022)/ vol. VI partea a I în flip

 

Primul razboi mondial si marea unire a romanilor/ 100 de ani de la încoronarea suveranilor României Mari (1922-2022)/ vol. VI partea a II-a în flip

 

____________

*https://www.facebook.com/bibliotecivalcene/posts/pfbid04yaMitsdc4iffH56hZrxXLqUHxm4nD5EQyudWFs2FyxJPAoZzUMAzX2GTG1NBQWNl

Despre Mihai Mihăiță Loviște, membru U.S.R. (Uniunea Scriitorilor din România) am publicat în 2 mai a.c. mai multe informații biobliografice/ trimiteri către surse*.

 

Site-ul autorului poate fi accesat de aici. 

 

Video-ul din fereastra flash din josul paginii poate fi urmărit și în YouTube

 

În conexiune, anterior, pe www.istorielocala.ro am publicat informații despre Ucenicii cuvântului/ Apprentices of the word

și

 Halacha?/ O nouă carte a scriitorului vâlcean M.M. Lovişte.

 

 

______________

*M.M. Lovişte s-a născut în 1956 la Boişoara, în Ţara Loviştei. După absolvirea Institutului Militar de Geniu Panait Donici în anul 1979, activează ca ofiţer de geniu până în 1989, când trece în rezervă. Începând cu 1994, lucrează în radio, iar, din 1995, în televiziune, unde realizează filme de scurt metraj, documentare, reportaje, anchete TV, transmisii de la faţa locului şi emisiuni în direct. Din 1996 şi până în 2008 este directorul general al televiziunii Etalon, timp în care această televiziune se impune pe plan naţional şi internaţional, mai ales în domeniul filmelor de scurt metraj. Participă la două ediţii ale Festivalului Internaţional Zile şi nopţi de literatură (2007 şi 2008), unde realizează filmul Al XIV-lea Val, răsplătit cu elogii de preşedintele U.S.R. (Uniunea Scriitorilor din România). Tot aici îi intervievează în exclusivitate în televiziunea românească pe celebrul poet rus Evgheni Evtuşenko şi pe Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Activitatea literară şi cea din TV i-au adus autorului numeroase premii şi distincţii pe plan local.

 În anul 1994 publică primul volum de proză, intitulat O cruce prea grea, care tratează satul românesc în preajma şi după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Următorul roman, Identităţi furate (1996), are ca subiect prizonieratul ostaşilor români în Uniunea Sovietică. În 1997 publică Veşmântul lui Nessus, o radiografie a perioadei din timpul şi după regimul comunist. Cu volumul de nuvele şi povestiri Irecuperabilii (1999) autorul abordează drame sociale. Tot în 1999 devine membru U.S.R. În 2001 publică Oraşul ultimei eclipse, o satiră la adresa societăţii româneşti de după ’89, distinsă în 2008 de către U.S.R. cu Premiul Vasile Militaru la Festivalul Naţional de Literatură şi Proză Satirică, ediţia a doua, Piteşti. Ultimele două volume au fost republicate în 2006 şi lansate la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, Bucureşti. În 2007, aceleaşi cărţi au fost nominalizate la Premiul U.S.R.-filiala Piteşti, Cartea anului – secţiunea proză.

 Începând cu 2012, autorul se dedică unui nou roman, la care lucrează asiduu timp de patru ani. Halacha? este construit pe fundamentul a trei repere literare: atmosfera în care s-a desfăşurat acum două mii de ani cel mai mare act de injustiţie din întreaga istorie a rasei umane – Procesul lui Iisus; jocurile politice care au condus la asasinarea lui Iisus Hristos prin implicarea în proces a corupţiei la nivel înalt, cumplitul flagel ce bântuie omenirea de ieri, de azi şi de mâine; prezentarea celei mai neobişnuite forme de apărare în instanţă a Fiului Lui Dumnezeu – tăcerea. U.S.R.-filiala Piteşti nominalizează volumul pentru Cartea Anului – secţiunea proză.

 În 2020 scrie Tainele Cununiei, o nuvelă de satiră şi umor la adresa celor care mistifică conceptul biblic de Sfânta Taină a Cununiei.

 În 2021 apare Inaugurarea, o nouă nuvelă de satiră şi umor, oferind o radiografie socială a prezentului dintr-o urbe provincială, pe fondul viciilor şi metehnelor personajelor.

 

 

«...peste câteva zile, pe mine şi pe Mişu ne-a luat "Mama-Mare" la Drăgăşani, unde "Nenea Unchiu" ţinea de ceva timp hotelul şi restaurantul "La Mielul alb". Aici am uitat curând şi de nedreptatea ce mi se făcuse*, dar şi de școală şi de orice griji, nem aivrând să ştiu, timp de două luni, decât de joacă. Această primă vacanţă din viaţa mea şcolară, a fost cea mai plăcută şi mi-a lăsat amintiri neşterse.

Pe atunci, Drăgăşanii erau un orăşel mai patriarhal chiar decât Râmnicul şi abia dacă număra patru mii de locuitori. Era însă înconjurat de sate bogate, piaţa era bine aprovizionată şi negustorii făceau foarte frumoase afaceri.

«...în marginea codrilor Vîlcei, într'o minunată vale, împodobită cu toate podoabele firii, se întemeiase încă din vechi timpuri un sat care purta, ca şi rîul ce curge prin el, numele paserii al cărei bocet se aude noaptea din adîncul acelor păduri străvechi: Huhurezii, prin prescurtare, Hurezii sau Urezii (1). Din sus de sat, într'o poiană dintre copacii bătrîni, era şi un schit, al cărui ctitor a rămas necunoscut, pe cînd meşteri plătiţi de un Domn au durat în vecinătatea lui o ctitorie nouă, cu care nici într'un chip nu s'ar putea asămăna cea d'intăiu.

Acel Domn ziditor de biserici — nimenea altul n'a purtat aşa de mult grija lăcaşurilor de închinare creştinească — era, încă de pe vremea cînd se afla numai în rîndurile boierilor, şi stăpînul satului şi moşiei Hurezului. Constantin Brîncoveanu, cel mai mare domn de pămînt din toată ţara, cumpărase Hurezii de la Stana, văduva lui Dima, căpetenia breslei blănarilor sau Chiurcibaşa, şi de la fiul lor Mateiu, care stătea în satul oltenesc Drăgoieşti (2); familia avea stăpinire aici încă de pe la 1660-70, de supt Vodă Radu Leon. Ajungind urmaş al unchiului său Şerban Cantacuzino în Scaunul Domniei muntene, Brîcoveanul nu uita, în milele pe care le împărţia, şi acest schit al Sfintului Ioan Botezătorul, unde se afla ca egumen un om evlavios, cinstit şi de ispravă, urmaş al vechilor ctitori, Ioan: printr'o carte domnească din 10 Mart 1689 el ierta de dijmărit acest „sfănt şi dumniziescŭ schitu ce să chiiamă Hurezii, otŭ sudŭ Vălcea ... , fiindu... săracŭ şi la multă lipsă, fără nici-o hrană, de nici-o parte" (3) iar, peste cîteva luni, la 23 Iunie, el iǐ dădea un privilegiu de sare din Ocnele gospod (4) .

Dar Brîncoveanu hrănia un gìnd mare cu privire la această strălucită singurătate de munte a Hurezului: aicǐ voia să-şǐ facă mănăstirea lui de om bogat, priceput în frumuseţa clădirilor, de mîndru şi pompos Domn de ţară, care avea dorinţa de a întemeia o dinastie, cu cei patru voinici feciori cari-i crescuseră. Deci, îndată ce trecură cele d'intăiu griji cu Turcii cari trebuiau cîştigaţǐ pentru a-l întări, pe dînsul, Domnul ales de boierime, cu Nemţii, cari voiau să-şǐ aşeze cvartirul fără cheltuială în bielşugul şesului dunărean, cu boieri ca Bălăceanu, ginerele lui Şerban-Vodă, cari căutaŭ să-i iea locul, în numele intereselor creştineşti, Constantin-Vodă cel noŭ trimese peste Olt pe vărul săŭ primar Pîrvu, fiul lui Drăghici Cantacuzino, pentru ca, alăturea şi în înţelegere cu Ioan egumenul, care, vre-un şcolar al vestitului Mitropolit Antim, — e altul de cît bătrînul de la schit —, să se apuce de lucrul mănăstirii ce trebuia să se iea la întrecere cu vechea zidire argeşeană a bătrînului Voevod Neagoe. Încă de la 1690, ei începuseră lucrul, care merse fără întrerupere, dar fără grabă, întrebuinţînd meşteri buni, ale căror nume ni s'au păstrat — Istratie lemnarul, Vucaşin Carageà pietrarul, Manea vătaful de zidari — şi materiale alese, de o trăinicie deosebită. Se ridicà astfel din temelie, pe un loc din jos de schitul altor vremuri, o mare zidire în chip de cruce, cu două rîndurǐ de firide, cu fereştile încadrate în sculpturi, cu discuri săpate asemenea cu cele de la Argeş, cu uşa înflorită şi două frumose turnuri sprintene; de jur împrejurul eǐ, se întrupau ziduri de locuinţă, bogate în stîlpǐ măiestru lucraţi, în pridvoare de priveală şi odihnă, în scări meşteşugit desfăşurate (5) . Pentru fiecare din fìiǐ domneşti în sfirşit, eraŭ să se ridice schiturǐ pe numele lor.

Moartea, întîmplată la 1691, vara, a lui Pirvu nu opri în loc clădirea. Îndată se numi ca ispravnic al lucrărilor de la Hurez alt boier tînăr, Armaşul Cernica Ştirbei, căruia i se zicea, după o moşie moştenită de la mamă-sa, şi Izvoranul. Acesta avu ìnsă şi alte sarcini, cu trecerea Turcilor şi urmărirea hoţilor. Dar în 1693, vara, biserica mănăstirii de la Hurez era dusă acum aşa de departe, după trei ani de lucru, încît Domnul, care veni peste Olt anume pentru aceasta, putu să facă serbătoarea sfinţiriǐ, pentru care veni însuşi Mitropolitul ţeriǐ, Teodosie (6).

Piatra de de-asupra uşii cu privazurile înflorite poartă întăiu, în limbă veche, rîndurl din Psalmi care vorbesc de neodihna acelui ce vrea să facă lăcaş lui Dumnezeŭ pănă în clipa cînd îşǐ vede cucernica dorinţă îndeplinită. Aşa s'a muncit cu gîndul, „încă din tinereaţele sale", ConstantinVodă, ctitorul, care a aflat in sfirşit la Hurez loc potrivit pentru o clădire ca aceia, pe care de mult încă o avea în minte. Data încheierii păreţilor şi bolţilor e însemnată: Iunie 1692, şi se dă un singur nume de ispravnic, al lui Pirvu Cantacuzino (6).

Îndată se începu zugrăveala acestei biserici a Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, zugrăveală care, din fericire, s'a păstrat neatinsă pană astăzi, şi e una din comorile de artă ale ţeriî. Meşteriǐ greci Constantin şi Ioan, meşterii romînì Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim făcură în curs de vre-o doì anǐ de zile, nu numai sutele de sfinţǐ ce acopăr păreţiǐ, ci şi, într'un strălucit rînd de portrete asămănătoare, în scumpele veşminte de brocard de aur cu flori, „toată dunga bătrînă şi blagorodnă" a neamului brîncovenesc, începînd cu Datco din Brîncovenî, de la începutul veacului al XVI-lea, precum şi a neamului băsărăbesc şi cantacuzinesc, de la vechiul„Laiot Basarab" şi de la Postelnicul Constantin Cantacuzino, sfetnicul lui Mateǐ Vodă: Brîncoveanu şi Doamna Marica stăteau în fruntea unui frumos alaiŭ de patru fiǐ domneşti şi şepte Domniţe, în această tovărăşie de cinste, se făcu loc, în sfîrşit, şi părintelui arhimandrit Ioan egumenul, pentru rîvna şi ostenelile lui (7) . Pisania zugrăvită în dorul celei săpate spune că la 30 Septembre 1694 pictura toată era mîntuită (8) .

Tot odată, alţǐ doǐ zugravǐ, amîndoǐ Romînǐ, Preda şi Marin, luau asupră-şǐ paraclisul din mijlocul chiliilor, închinat Naşterii Maicii Domnului, şi la 1697 şi aicǐ păreţiǐ eraŭ acoperiţi cu chipurile sfinte pe care le cere datoria (9) . Brîncoveanu, care dăduse pe la Hurez şi în 1694, dar nu mal venise de atunci, putu să se bucure de isprava deplină cînd se abătu din noŭ pe la ctitoria lui la 18 Septembre din anul acesta, 1697 (10) .

Din partea eǐ, Doamna Marica înnălţă bolniţa, biserica în care trebuia să se facă slujba de îngropare a călugărilor. Aceasta fu mîntuită din cărămidă la 20 Septembre 1696, iar Preda, zugravul pe care-l cunoaştem acuma, şi Nicola, tovarăşul săŭ de neam şi de meşteşug, zugrăviră aicǐ pană la sfîrşitul lunii lui Maiu 1699, fără altă supraveghiare acum decît a egumenului Ioan (11)...»

Sursă: «Iorga, Nicolae/ Hîrtii din arhiva Mănăstirii Hurezului precum şi din a Protopopiei Argeşului, din a boierilor Brîncoveni şi altor neamuri: găsite în casele proprietăţii din Brîncoveni şi publicate cu o introducere, note şi indice / N. Iorga. - Bucureşti : Atelierele Grafice Socec & Co, 1907. - XLV, 386 p. ; 24 cm. - (Studii şi documente cu privire la istoria romînilor; 14)»

Documentul, digitalizat integral de BCU Cluj, poate fi lecturat/ cercetat la: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/67045

____________

1.    „Huhurezi " se zice într'u n act domnesc de la 1486; Arch . Stat., Hurezi, I, 1. — Traducere

2.    Acest volum , p. 328. Actul de vînzare (29 Decembre 7193 = 1684) în Arch. Stat., Hurezi, I, 13.

3.    Arch . Stat. , Hurezi, VI , 1.

4.    2 P . 3, n° 1.

5.    Iorga , Sate şi mănăstiri, p . 310 şi urm.

6.    Cronica lui Radu Greceanu , ed . Ştefan Grecianu, Bucureşti, 3906, pp. 27, 56-7.

7.    Inscripţii din bisericile României, I, Bucureşti , 1905, pp . 185-6.

8.    Ibid., p p 186-9.

9.    Ibid., p p 185-6.

10.  Ibid., pp . 183-4.

11.  Greceanu , pp . 60, 65 , 83 .

Cărturarii din cele două Principate au impulsionat constant, nu numai dezvoltarea învăţământului public, ci şi organizarea lui pe cale legislativă, pentru a-l aşeza pe temelii solide şi pentru a-i asigura un caracter uniform şi democratic.

Ctitorii Unirii Principatelor, oameni politici progresişti şi căturari de seamă - M. Kogălniceanu, C. A. Rosetti, V. Boerescu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Al. Odobescu, V. A. Urechia, Petrache Poenaru, I. Maiorescu, Aaron Florian ş. a. - au căutat şi insistat, în anii Unirii, să dea viaţă principiilor proclamate de Revoluţia de la 1848 pe linia învăţământului, militând pentru o instrucţie egală, integrală şi gratuită pentru toţi şcolarii şi, mai ales, pentru introducerea obligativităţii învăţământului primar.

 

Animaţi de împlinirea idealului unirii şi aşezarea ţării pe un nou curs al progresului, ctitorii României Modeme au constituit fermentul polarizator pentru punerea cât mai repede în practică a ideilor generoase ale revoluţiei paşoptiste. Astfel, la 8 ianuarie 1859, C. A. Rosetti publica în ziarul „Românul” articolul „Profesia de credinţă”, prin care preconiza: „educaţia comună, gratuită, îndatoritoare şi întreagă după aptitudini şi capacităţi; largă întindere educaţiei primare, toate funcţiile şi mai cu seamă ale profesorilor să fie bine plătite şi reînălţate la demnitatea lor". La rândul său, V. Boerescu, directorul Eforiei Şcoalelor din Muntenia, declara, la serbarea împărţirii premiilor din vara anului 1859, că, după 24 Ianuarie 1859, problema învăţământului a fost ridicată „la rangul unei(a) dintre cele mai importante chestiuni de stat” (725). - citește tot - 

Erou: (...) 2-Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în caz de calamităţi naturale, în împrejurări grele etc. (...). 3 -Persoană demnă de a fi glorificată, omagiată datorită devotamentului său pentru o cauză, acţiunilor sale într-un anumit domeniu etc. (...). 4 - Personaj principal al unei opere literare, cinematografice etc. (...) (DEXI/ Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, coord. ştiinţific - Eugenia Dima, Chişinău, editurile ARC şi GUNIVAS, 2007, p. 668)

Situaţie mai rar întâlnită (dacă nu de-a dreptul paradoxală!), titlul unei lucrări a putut/ poate să influenţeze percepţia şi, în ansamblu, imaginea pe care cititorul şi-o face despre autorul acelei creaţii. Departe de a fi fost un „om obscur”, aşa cum îşi intitulează Nicu Angelescu amintirile sale - Memoriile unui om obscur, ediţie critică alcătuită de Ion Soare şi Liliana-Marinela Beu (Râmnicu-Vâlcea, Editura Adrianso, 2005) -, cei care s-au aplecat cu mai multă stăruinţă asupra vieţii, personalităţii şi operei acestui renumit profesor şi jurist (avocat) vâlcean l-au apreciat - pe drept! - ca pe „un om cu adevărat remarcabil, de o cinste şi corectitudine ireproşabile” (Beu, 2005, 5), (...) „un om de o remarcabilă valoare, care a ştiut să facă faţă tuturor provocărilor pe care soarta i le-a rezervat, păstrând o atitudine demnă până la sfârşitul vieţii, în 15 iulie 1966. (...), un om al cetăţii” (Ibidem, 14), scoţând în evidenţă modestia pe care a manifestat-o chiar la stabilirea titlului acestor preţioase evocări (Ibidem).

Page 6 of 48
Ești aici: Home Valcea Valcea