Istorie Locala

Valcea (557)

Miercuri, 22 Iulie 2020 12:32

Cele 44 de zile ale lui Bălcescu la Palermo

Scris de

Horia Nestorescu-Bălcești

17 octombrie 1852, ora 21. Pe o mare agitată, cu multă întârziere, ancorează în rada portului Palermo, vasul „Ercolano”, comandat de căpitanul Francesco Miceli. Avea la bord 174 de călători, nobili şi negustori, proprietari şi preoţi, profesori şi marinari, soldaţi şi deţinuţi. O lume pestriţă îşi făcea loc grăbită pe lângă cel care avea să intre în acea zi, nu numai pe poarta oraşului, dar şi în istoria lui: Signor Balcusco, negoziante, turco. Aşa l-au înregistrat cele două gazete comerciale locale: „Giornale di Commercio” şi „Il Commercio”.[...]*

Într-adevăr, călătorul prezentase, pentru viză, la Delegazzione di polizia marittima un paşaport eliberat la Paris, în 22 septembrie 1850, au nom de Sa Majesté l’Emperateur des Ottomans, de către consulul general al Turciei, Gustav Halphen.

De pe chei s-a îndreptat, asemeni câtorva dintre călători, prin Porta Felicie spre largo Santo Spirito. A intrat în stânga pieţii pe via Butera. Pe la mijlocul străzii s-a oprit, obosit, în faţa unei clădiri impunătoare pe care scria cu vopsea roşie: Alla Trinacria – Grande Albergo con bagni!

Cu lucrarea de faţă, grădiştenii au făcut un mare pas înainte în domeniile documentării şi respectării „canoanelor” ştiinţifice ale acestui gen de lucrări: a crescut substanţial numărul de fonduri arhivistice şi de lucrări studiate, trimiterile bibliografice sunt făcute în majoritatea cazurilor, în text, şi încă după cea mai modernă metodă, adică între paranteze rotunde şi cu caractere boldite, imediat după avansarea unei idei sau informaţii.

Structura lucrării este complexă şi riguroasă, ea respectând, în general, pe cea a Enciclopediei judeţului Vâlcea. Bibliografia este, de asemenea, bogată şi diversă, recurgând inclusiv la manuscrise, la tradiţiile orale (informatorii) şi la „sursele electronice”)

…… ,, Timpul curge nemilos, suntem cu toţii trecători şi este de dorit ca în urma fiecăruia să rămână ceva durabil, iar cei ce vin după noi să-şi cunoască rădăcinile. Multe lucruri sunt puse pentru prima oară pe hârtie şi sper din tot sufletul ca toate cele spuse să se constituie într-un prilej de aducere aminte despre moşii şi strămoşii noştri, unii ştiuţi doar din poze, care ne veghează din cimitirele satelor comunei sau de pe meleaguri îndepărtate, unde au murit pentru hotarelor neamului românesc ,, ……    

 

Fiecare așezare omenească are propria ei istorie. Satele comunei Roești nu fac excepție. Istoria lor cuprinde un șir lung de evenimente, întâmplări, strădanii și eforturi ale oamenilor care au trăit și trudit pe aceste meleaguri, care au știut să înfrunte, cu bărbăție și eroism, de-a lungul veacurilor, urgiile care s-au abătut asupra lor, uneori chiar cu jertfa supremă, atunci când hotarele țării și când munca lor erau puse în pericol.

 

…… ,, Timpul curge nemilos, suntem cu toţii trecători şi este de dorit ca în urma fiecăruia să rămână ceva durabil, iar cei ce vin după noi să-şi cunoască rădăcinile. Multe lucruri sunt puse pentru prima oară pe hârtie şi sper din tot sufletul ca toate cele spuse să se constituie într-un prilej de aducere aminte despre moşii şi strămoşii noştri, unii ştiuţi doar din poze, care ne veghează din cimitirele satelor comunei sau de pe meleaguri îndepărtate, unde au murit pentru hotarelor neamului românesc ,, ……    

 

Fiecare așezare omenească are propria ei istorie. Satele comunei Roești nu fac excepție. Istoria lor cuprinde un șir lung de evenimente, întâmplări, strădanii și eforturi ale oamenilor care au trăit și trudit pe aceste meleaguri, care au știut să înfrunte, cu bărbăție și eroism, de-a lungul veacurilor, urgiile care s-au abătut asupra lor, uneori chiar cu jertfa supremă, atunci când hotarele țării și când munca lor erau puse în pericol.

 

«...Noul său statut de exilat nu-i permitea să se deplaseze în locurile istorice legate de lupta lui Mihai Viteazul pentru unirea țărilor române. Aceasta nu a însemnat însă că el a renunțat la rigorile cercetării istorice. Din această perspectivă și-a rugat un prieten să-i facă rost de hărți ale Munteniei și Transilvaniei cu ajutorul cărorar să reconstituie campaniile purtate de marele voievod. De asemenea, și-a rugat prietenul respectiv să se deplaseze pe teren, să identifice zonele în care s-au desfășurat ostilitățile în iarna anului 1594/1595 și mai ales locul de tabără și locurile luptelor de la Stănești, Putineiu și Șerpătești și să discute cu oamenii pentru a culege informații, basme, povestiri etc. despre evenimentele respective...»

 

Dumitru Garoafă

”...O subgrupă de documente se referă la numirile sale în diferite funcții politice și de stat. Dotat cu o solidă cultură juridică și enciclopedică, devine “o personalitate proeminentă a vieții politice locale, distins și apreciat în forurile de la centru,[12] reușind să străbată, ca un cursus honorum, importante funcții: membru în Consiliul Comunal și primar al orașului Râmnicu Vâlcea,[13] apoi, ales, în mai multe rânduri, în Parlamentul țării.”

“...întreaga contabilitate … se făcea de către aleșii satului, sub permanenta supraveghere a obștei, cu ajutorul răboajelor”, iar perioada anuală de strângere și consemnare a birului numindu-se “pe românește, vremea crestatului” De altfel, un alt cercetător în acest domeniu, Tudor Al. Stoianovici, consemna că răbojul pentru strîngerea dărilor îl ținea pârcălabul satului, care-l primea ceremonial de la obște: “când obștea satului … preda răbojul alb (bățul) în mâna primarului (pârcălabului, n. a.) ales, îi spunea răspicat: vezi să nu feștelești răbojul, că punem pe altul, să te porți bine și să ne trăiești” Deci nu este de mirare că în satul bătrânesc (moșnenesc, răzeșesc) românesc toate ceremoniile (nunți, botezuri, înmormântări) se petreceau în jurul răbojului, pe care erau crestate darurile sau cheltuielile ocazionate cu acest prilej. Semnele și crestatul răbojului erau predate spre însușire copiilor satului, în tinda bisericilor, de către grămăticii plătiți de obște în acest scop.

Dumitru Bondoc

Dumitru Andronie

Doctorul Gheorghe Sabin s-a născut la 16 februarie 1853, în comuna Ghindăoani, judeţul Neamţ. Urmează cursurile liceale la Botoşani şi termină Facultatea de Medicină din Bucureşti[1].

El a fost unul din membrii grupului „celor 14 studenţi în medicină”, care, dând curs apelului lansat de generalul dr. Carol Davila, participă ca voluntar pe toată durata campaniei la Războiul de Independenţă[2].

            După ce a obţinut titlul de doctor în medicină, el funcţionează, de la 1 noiembrie 1881 şi până în septembrie 1884, ca medic de plasă la Horezu, unde deschide primul spital rural.

            În aprilie 1883 este numit medic primar al judeţului, fapt care îl face să se stabilească la Râmnicu Vâlcea. După stăruinţele fostului prefect Simulescu, intră în viaţa politică şi devine, în anul 1895, senator de Vâlcea.

            Apreciat de confraţii săi conservatori pentru implicarea totală în problemele cetăţenilor, este ales prefect[3].

            Dr. Gheorghe Sabin a condus judeţul Vâlcea, în calitate de prefect, în perioadele 1904-1907 şi 1910-1913.

Dumitru Andronie

Doctorul Gheorghe Sabin s-a născut la 16 februarie 1853, în comuna Ghindăoani, judeţul Neamţ. Urmează cursurile liceale la Botoşani şi termină Facultatea de Medicină din Bucureşti[1].

El a fost unul din membrii grupului „celor 14 studenţi în medicină”, care, dând curs apelului lansat de generalul dr. Carol Davila, participă ca voluntar pe toată durata campaniei la Războiul de Independenţă[2].

            După ce a obţinut titlul de doctor în medicină, el funcţionează, de la 1 noiembrie 1881 şi până în septembrie 1884, ca medic de plasă la Horezu, unde deschide primul spital rural.

            În aprilie 1883 este numit medic primar al judeţului, fapt care îl face să se stabilească la Râmnicu Vâlcea. După stăruinţele fostului prefect Simulescu, intră în viaţa politică şi devine, în anul 1895, senator de Vâlcea.

            Apreciat de confraţii săi conservatori pentru implicarea totală în problemele cetăţenilor, este ales prefect[3].

            Dr. Gheorghe Sabin a condus judeţul Vâlcea, în calitate de prefect, în perioadele 1904-1907 şi 1910-1913.

Dumitru Andronie

Doctorul Gheorghe Sabin s-a născut la 16 februarie 1853, în comuna Ghindăoani, judeţul Neamţ. Urmează cursurile liceale la Botoşani şi termină Facultatea de Medicină din Bucureşti[1].

El a fost unul din membrii grupului „celor 14 studenţi în medicină”, care, dând curs apelului lansat de generalul dr. Carol Davila, participă ca voluntar pe toată durata campaniei la Războiul de Independenţă[2].

            După ce a obţinut titlul de doctor în medicină, el funcţionează, de la 1 noiembrie 1881 şi până în septembrie 1884, ca medic de plasă la Horezu, unde deschide primul spital rural.

            În aprilie 1883 este numit medic primar al judeţului, fapt care îl face să se stabilească la Râmnicu Vâlcea. După stăruinţele fostului prefect Simulescu, intră în viaţa politică şi devine, în anul 1895, senator de Vâlcea.

            Apreciat de confraţii săi conservatori pentru implicarea totală în problemele cetăţenilor, este ales prefect[3].

            Dr. Gheorghe Sabin a condus judeţul Vâlcea, în calitate de prefect, în perioadele 1904-1907 şi 1910-1913.

Ești aici: Home Valcea Valcea