Valcea (95)
Felix Sima/ Prin lumea văzutelor și a nevăzutelor
Clipa cea repede a lui Nei Darie: 19 iunie 1953- 5 decembrie 2021
«Am cunoscut cândva, demult, prin anii 70 ai secolului trecut, doi oameni blânzi, frumoşi, „pâinea lui Dumnezeu”: Ion Darie (născut în 1916) şi Filofteia Darie. Erau, deja, în vârstă când i-am cunoscut. Erau din Ţara Loviştei. Viaţa i-a adus la Râmnic, să-şi întemeieze rostul. Au cumpărat un loc de casă şi şi-au şi construit-o. Bătrânul Darie fusese tehnician la Ocolul Silvic Vâlcea, la Pepiniera Govora, iar doamna, soţia sa Tia a lucrat, toată viaţa, la creşa din apropierea casei. Au avut, împreună, patru copii: Smaranda, devenită medic, Laurenţiu-Nicolae, devenit inginer electromecanic, Nei - Viorel şi Călin, de asemenea medici! Ce minume! Ce copii deosebiţi! Ce casă plină de viaţă! În luna decembrie cântau, împreună, colinde! „Nu vă revărsaţi, nu vă revărsaţi/ Voi ziori de zi”...
Între marile personalităţi ale secolului al XIX-lea care au contribuit la Renaşterea Neamului Românesc, se află la loc de frunte Nicolae Bălcescu, una dintre cele mai puternice gândiri revoluţionare ale naţiunii române dar şi ale umanităţii .(325) În mersul nostru haotic în procesul globalizării, pe nedrept şi cu tendinţă, se acceptă cu o totală dezinvoltură demitizarea marelui istoric revoluţionar, fiind învăluit în uitare pentru singurul motiv că şi-a iubit ţara ca nimeni altul şi s-a sacrificat pentru binele ei. În mass-media cotidiană şi în agenda marilor „gânditori” ai politicului românesc contemporan, procesul demitizării iluştilor înaintaşi începe să prindă rădăcini cu consecinţe moralmente dezastruoase în rândul publicului larg, pe fondul lipsei de cunoştinţe istorice şi istoriografice.
Realizări de excepție ale familiei vâlcene Paraschiv Gavril, Elena, Daniel-Ștefan, Ramona-Gabriela
Scris de VLBibliotecași o operă consistentă, inclusă în biblioteca virtuală de specialitate (cărți/ cursuri/ articole) din aproape toate domeniile Științelor juridice, pe care v-o oferim de astăzi în online, cu acces liber (în flip și pdf)
Poze/ capturi de ecran copertă/ diplome (link)
• Elena și Gavril Paraschiv (soți), Ramona-Gabriela și Daniel-Ștefan (fiică și fiu), vâlceni de vază care fac cinste ”Cetății” - înclinați spre studiu, în special a normelor care ne guvernează existența - sunt implicați de mulți ani, prin ceea ce fac, în satisfacerea imperativului de recuperare a imaginii unei Justiții încă departe de concordanța cu Legea, cu rațiunea și cu nevoile oamenilor în slujba cărora ar trebui să fie.
Caractere alese, cei patru au luptat permanent împotriva necinstei a minciunii și, dând dovadă de noblețe, au răspuns făcând bine celor care le-ar fi vrut răul, dorind o lume mai bună, realizabilă în principal prin ridicarea nivelului de cultură și civilizație.
Au urmat și au absolvit prin muncă asiduă, toți patru, cu rezultate excelente, Doctorate în Drept la ACADEMIA ROMÂNĂ/ Institutul de Cercetări Juridice, conducătorii științifici - titani ai domeniului – au conchis că valoarea adăugată de lucrările de absolvire contribuie la dezvoltarea Științelor juridice.
Ramona și Daniel sunt printre cei mai tineri absolvenți de doctorat din Vâlcea; au urmat ulterior și Studii Postdoctorale - cu mobilitate transnațională la Londra, respectiv Strasbourg.
Toți patru membri ai familiei Paraschiv au publicat (în coautorat sau ca unici autori) în reviste internaționale sau naționale (majoritatea reținute în baze de date Internaționale - BDI) și în volumele unor manifestări științifice valoroase peste 300 de studii, precum și 39 cărți juridice la edituri de prestigiu, cuprinzând numeroase opinii originale, logice, care contribuie la interpretarea și aplicarea corectă a unor dispoziții legale sau la perfecționarea legislației; spre exemplu, a fost combătută, excelent argumentat, chiar și o decizie a Curții Constituționale referitoare la interpretarea legilor; cu privire la propunerea de noi reglementări s-a justificat sancționarea încercării nereușite de a determina săvârșirea unor fapte grave, prefigurând-se conținutul incriminării incluse în art. 370 din Noul Cod Penal, adoptat ulterior publicării studiului.[1]
Au redactat și numeroase note de curs, sinteze, teste grilă și alte materiale didactice pentru instruirea studenților. De asemenea au desfășurat o bogată activitate de cercetare cu rezultate foarte bune, participând la zeci de granturi/ contracte de cercetare. - citește tot -
Video: Conferință prof. Dumitru Constantin Dulcan si practician Body Code Titiana Popa
Scris de VLBibliotecaConferință «Forța Subconstientului in Procesul de Autovindecare/ Accesarea Subconștientului și procesul de Autovindecare».
Profesor Dumitru Constantin Dulcan si vâlceanca Titiana Popa - Practician Body Code,
Sala Dalles/ București/ 19 martie 2022.
Video în frame-ul din josul paginii sau vizualizare direct în YouTube la această legătură.
O distinsă personalitate a jurnalisticii româneşti (s-a născut la 18 aprilie 1894, Buzău. A decedat la 21 octombrie, 1980, Dachau, Germania (jurist, ziarist celebru, scriitor)
Pamfil Şeicaru, acest mare jurnalist, eseist, memorialist, prozator, politolog etc., este considerat cel mai important gazetar al României Mari. El a rămas în istoria presei române a veacului XX ca o personalitate distinctă în galeria „monştrilor sacri” ai scrisului şi gazetăriei, pentru materialele tipărite şi articolele semnate, precum şi pentru publicaţiile editate. Stăpân pe sine, intransigent, temeinic informat, Pamfil Şeicaru a ştiut şi simţit evenimentele care se derulau în preajma sa, iar de cele mai multe ori a trăit chiar în mijlocul lor. Pentru articolele sale virulente, uneori folosind un limbaj agresiv, în care arăta puterea corosivă a verbului său şi datorită căruia îşi va face, deopotrivă, prieteni şi duşmani intoleranţi, va deveni o personalitate de temut printr-o perseverenţă rar înâlnită de a nu renunţa, în niciun chip, la crezul său profesional de a-şi sluji cu cinste şi înţelepciune ţara, indiferent de sistemul politic impus şi adoptat în conjuncturi internaţionale păguboase pentru România. Pe bună dreptate se spune că activitatea sa publicistică nu a fost între cele mai comode pentru autorităţi (295), iar numeroasele articole au fost „cenzurate”, deoarece se spuneau adevăruri constatate prin fapte în cele mai controversate probleme ce ţineau de moralitatea societăţii şi de existenţa statului român. Curajos din fire şi convins de adevărul spus în scrierile sale, a şocat profund, dar a nemulţumit pe mulţi „adversari”, fiind atacat cu cinism în anii interbelici: „omul cu o mie de feţe”, „şacalul”, „afaceristul”, „adevărat rechin al presei” etc. (296), erau frecvente etichetări pornite din ură şi patimi de la confraţii săi.
(s-a născut la 18 aprilie 1894, Buzău. A decedat la 21 octombrie, 1980, Dachau, Germania (jurist, ziarist celebru, scriitor)
O distinsă personalitate a jurnalisticii româneşti Pamfil Şeicaru, acest mare jurnalist, eseist, memorialist, prozator, politolog etc., este considerat cel mai important gazetar al României Mari. El a rămas în istoria presei române a veacului XX ca o personalitate distinctă în galeria „monştrilor sacri” ai scrisului şi gazetăriei, pentru materialele tipărite şi articolele semnate, precum şi pentru publicaţiile editate. Stăpân pe sine, intransigent, temeinic informat, Pamfil Şeicaru a ştiut şi simţit evenimentele care se derulau în preajma sa, iar de cele mai multe ori a trăit chiar în mijlocul lor. Pentru articolele sale virulente, uneori folosind un limbaj agresiv, în care arăta puterea corosivă a verbului său şi datorită căruia îşi va face, deopotrivă, prieteni şi duşmani intoleranţi, va deveni o personalitate de temut printr-o perseverenţă rar înâlnită de a nu renunţa, în niciun chip, la crezul său profesional de a-şi sluji cu cinste şi înţelepciune ţara, indiferent de sistemul politic impus şi adoptat în conjuncturi internaţionale păguboase pentru România. Pe bună dreptate se spune că activitatea sa publicistică nu a fost între cele mai comode pentru autorităţi (295), iar numeroasele articole au fost „cenzurate”, deoarece se spuneau adevăruri constatate prin fapte în cele mai controversate probleme ce ţineau de moralitatea societăţii şi de existenţa statului român. Curajos din fire şi convins de adevărul spus în scrierile sale, a şocat profund, dar a nemulţumit pe mulţi „adversari”, fiind atacat cu cinism în anii interbelici: „omul cu o mie de feţe”, „şacalul”, „afaceristul”, „adevărat rechin al presei” etc. (296), erau frecvente etichetări pornite din ură şi patimi de la confraţii săi.
Numele bune ale oamenilor frumoși trăiesc mult după ce mumele își cer înapoi materia trupurilor, împrumutată vremelnic. Dar viețuirea, una cu folos, își lasă dovada misiunii îndeplinite în făptuirile materiale, dar și în duhul supraviețuitor, plutind deasupra celor perisabile, dar rezonant numai acelorași lungimi de undă, vibrând aceleași acorduri subtile care au contopit cândva modalitățile viețuirii unei realități atât de diversă. În ele, în NUME, se anticipează toate faptele bune, ca o ursire care tâlcuiește voința Moirei (Soarta) , să fie de dar urmașilor, întru nutrirea propriilor trăiri cu un duh ales. Numele ajuns la centenar al lui Aurel Constantin Zorlescu își primise, preț de-o viață, îngerul păzitor în 4 Mai, 1922. În Lăpușata Olteniei de sub munte, a Vâlcii, s-a ivit cel așteptat să înnobileze neamul ZORLESCU. I-au zis Aurel - constatat continuitate mai târziu, în Aura, nepoata primită în dar de la fiica Cezarina! Constantin, împărățind cu autoritate Florarul, s-a adăugat în obișnuința potrivirii calendarului cu data nașterii! Ce an al încoronării, 1922!, amintind de marea încoronare regală a românilor, de la Alba Iulia. Fericită întreire, ca o prielnică lucrare a ursitorilor: Zorlescu?, să fie desfășurătoare a arborelui neamului cu rădăcini și împrospătări de ramuri verzi; Aurel? O promisiune a înnobilării prin artă, strălucitor prin rațiune, dar și prin inspirația îndumnezeirii iraționale! Un bijutier în cele migăloase, un meșter de-o tenacitate rară în mânuirea celor dure, o voce strunită de sferele înalte, un gânditor în cheie analogică și pionier modei cu cele digitale; Constantin? Îngerul păzitor, cel ce i-a fost ales însoțitor și trecut în certificatul de la botez, ca într-un monitor oficial să nu se abată de la cale omul dăruit cu har.
Artist în Ţinutul Îngerilor/ Interviu cu Titiana Popa
Scris de VLBibliotecade Adi BĂDESCU
• Titiana Niţu Popa din Cernişoara pictează în California • vâlceanca a înnobilat prin harul său unica biserică ortodoxă din America de Sud şi peste o mie de icoane
Născută în 1969, în Armăşeşti-Cernişoara, judeţul Vâlcea şi plecată în SUA de aproape 3 ani, Titiana Niţu Popa a dovedit unei lumi întregi, începând de la vârsta de numai 12 ani, că iubirea pentru artă şi pentru Dumnezeu poate modela spiritul unei lumi întregi, poate modifica concepţii şi poate desluşi în conştiinţa penelului de pictor o personalitate aparte a unei stări speciale, binecuvântate. Soţie de preot, mamă a două fetiţe, Titiana Niţu Popa s-a aflat câteva zile la Armăşesti, pentru a lua parte la sfinţirea unei fântani şi a icoanei Mântuitorului, pictată de artistă în memoria bunicului său, decedat în al Doilea Război Mondial. Pictoriţa de icoane a venit de peste ocean, de asemenea, pentru a filma câteva cadre pentru filmul documentar realizat despre arta sa, produs de Ted Gruia, un american fascinat de cultura şi obiceiurile româneşti.
Artist în Ţinutul Îngerilor/ Interviu cu Titiana Popa
Scris de VLBibliotecade Adi BĂDESCU
• Titiana Niţu Popa din Cernişoara pictează în California • vâlceanca a înnobilat prin harul său unica biserică ortodoxă din America de Sud şi peste o mie de icoane
Născută în 1969, în Armăşeşti-Cernişoara, judeţul Vâlcea şi plecată în SUA de aproape 3 ani, Titiana Niţu Popa a dovedit unei lumi întregi, începând de la vârsta de numai 12 ani, că iubirea pentru artă şi pentru Dumnezeu poate modela spiritul unei lumi întregi, poate modifica concepţii şi poate desluşi în conştiinţa penelului de pictor o personalitate aparte a unei stări speciale, binecuvântate. Soţie de preot, mamă a două fetiţe, Titiana Niţu Popa s-a aflat câteva zile la Armăşesti, pentru a lua parte la sfinţirea unei fântani şi a icoanei Mântuitorului, pictată de artistă în memoria bunicului său, decedat în al Doilea Război Mondial. Pictoriţa de icoane a venit de peste ocean, de asemenea, pentru a filma câteva cadre pentru filmul documentar realizat despre arta sa, produs de Ted Gruia, un american fascinat de cultura şi obiceiurile româneşti.
de prof. dr. Ion Predescu
Viaţa de legendă a Olteniei de sub munte... Istoria mentalităţilor... Se tot discută despre ce înseamnă o carte, ce înseamnă o rostire... Nei Viorel Darie era o rostire. Dinainte de Fiinţă... Simţea muzical viaţa. Muzical şi moral. O moralitate preqel. A intentionalităţii, cum ar spune Constantin Noica. A intenţionalităţii fără intenţionalitate.
L-am întâlnit nu de multe ori... Era medic la Pietrari. Prin 1982. Bunica era bolnavă. Era la Bărbăteşti, comuna apropiată... Duminica se circula, par, impar. Am trecut pe lângă poliţia de la centru. Nu ne-a oprit nimeni. După ce a consultat-o pe bunica, m-a rugat sa-l conduc până la Vâlcea, deşi ar fi trebuit să rămân lângă ea. Mi-a spus simplu, privind în gol. Ştii ce mi-a spus? Ia-l mamă de lângă mine, să mă pot jăli. Era ca o pagină din Daniel Harms.
Îl cunoştea lumea, obiectele, ca apoi să-i dea nume, Ney. Avea cu ai lui, din neam, o comunicare fonematică. De la nea, nea Darie, prin translatare de emicitate. Sufletul lor vertical, frumos, a devenit vocalic,a sfârşit luminos, ca într-un nous fascinans. Prefiinţa era atunci când nu existau nici poezia, nici literaturizarea, era atunci cand... Cand Ney a avut noroc. Când fragmentele dintr-un discurs amoros, ale lui Roland Barthes, au devenit cu nume românesc. Cine a auzit-o pe doamna doctor Traistaru..., discutând despre volumul lui Ney, pe care l-a editat, a înţeles. Inteligenţa afectivă, cognitivitatea cu minuni, dau sacrificialul de dincolo si de poveste.
Cu înţelegerea lui Ney, din Augustin: Dă-mi Doamne Sfinţenia, dar nu te grăbi. A rămas medic la Pietrari... O întâlnire cu destinul, cu ceea ce se ştie: nu contează ce-ti dă Destinul, ci ce faci cu ceea ce-ti dă destinul.
Memoria unei colectivităti tine si de cărti si de competenţa lingvistică, oralitatea, (Felix Sima a spus, a spus Ney, a spus Laurentiu, a spus Traistaru, a spus Ade, a spus Daneş, a spus Jivann, ca altădată, mutatis mutandis, prorocii) Patrick Pelgher a rostit si a scris Netexte cu Nei (profesionist), Tamara si Dudu Darie au rostit si au scris, Ioan St Lazăr a rostit si a scris, Radu Dusceac a scris si a rostit, Petre Cichirdan a scris si a rostit, Tina Popa a scris si a rostit, Corneliu Medvedov a scris şi a rostit...
Şi aşa se translatează, obiecte, lumea, Jaspers, Heidegger, dincolo de bine si de rău, într-o mistică...
Şi un vers, nu numai, de antologia literaturii române: "Isi imbrăcau sensul in sicrie de blană".
Citeşte mai mult ...
Ion Predescu
Doru Moțoc! O lume, altă lume, cu demnitate genealogică, cu structurile tradiției, cu ispășirile vieții, cu valorizare națională și nu numai, cu rostirea repetată a chemării de text, cu dragoste, lumină, cu zborul inimaginabil spre dincolo și dincoace...
Fascinanta istorie a mentalităților propune instituirea teoretizarilor despre geografia literară a muntelui, despre mentalitatea spațiului de aici, despre cum se constituie conceptul de "forma mentis" și spiritus loci...Vedem apoi cum scriitorul cel mai reprezentativ al nordului vâlcean, Doru Moțoc, ascetul de acum, îl configurează în structurile lui de adâncime, în toposurile care i dau măreție, funcționalitate și, prin modernitatea memoriei vii, prezentă în textele sale, prin tehnica stilului și scriiturii, a structurării mnemotehnice, artifex si paideia, dăinuirea veche a rostirii de dincolo și de dincoace de Homer, când rostirea este dainuire, iar hârtia palimsest. Homer era un aed orb, care a învățat canturile de până la el, le-a sintetizat în marile poeme, Iliada și Odiseea. Au fost transcrise mai târziu, mult mai târziu. Școala adevarată (și capodoperele) înseamnă a memora textele și a le trasforma în memorie vie, formativă, funcțională și într-o axiologie, care instituie și decelează sensuri. Ascetul de acum, Doru Moțoc, este și ascetul de altădată, fiindcă locuind în rostirea imemorială nu mai poate părăsi acea lume și îi devine ființă! Doru Moțoc este dramaturg, actor, regizor, profesor, personalitate a rostirii. De unde conexiunile... Asceza din rostirea fonemelor, îl face pe autor (auctor, Doru Moțoc) să se rostească în iubirea absolută, precum în volumul Foca albastră. Textele lui Doru Moțoc sunt, apoi, iluminate de complexul tematic al zborului, zborul ...ce fericire!
„Cel mai important studiu despre Familia Lahovari”
Scris de VLBiblioteca«Studiul despre Costel Iordăchiță, pe care-l interpretăm, constituie un argument pentru viziunea aulică asupra istoriei, prin informație, metamorfozele bibliografiei, rafinamentul cercetării, scriitura, din desenul evenimențial, savoarea excursului genealogic. Un argument impotriva improvizatiei,tipologiei oralitatii, în cercetare, plagiatului, agramalitatii, spoitorilor din panoplia leadership.
Şcoala de istorie franceză, recentă, mai ales prin liricitatea reflexivă, construirea pas cu pas a discursului, stilului, trimit spre savoarea, veche, de la Onciu, Iorga, până la Sacerdoţeanu. Istoricul, inserând lirismul necesar pentru memorabilitatea discursului istoric, urmând şi pașii şcolilor frecventate de familia Lahovari, developeaza filmul vechi şi nou în acelasi timp, al istoriei ca discurs asimilat despre nouminos-ul Întemeierii. Nouminosul întemeirii, care are, de fapt, şi cogitatem, nu numai îndoiala, ci şi starea de indoială. Parcursul spre starea de îndoială cuprinde şi elemente indescifrabile, pentru moment sau pentru totdeauna, pentru a fi depăşite, rezolvabile apoi (formulare prozaică), ca în principiul antropic, din cosmologie. Din, în sensu spre în intelectum, nedescriptibil...Este o vecinătate, păstrănd proporțiile, fremătătoare, întremătoare...
Referințe:
Interviu cu scriitorul Gheorghe Constantinescu -
https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1741608279353192&id=100005121096438&sfnsn=mo
Despre scriitorul Gheorghe Constantinescu, autorul cărții “O viață, o poveste” - https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1816676185179734&id=100005121096438&sfnsn=mo
"Prin aerul dens, înecăcios, la orice efort de răscolire a amintirilor materiale, mâinile mele desenau vârtejuri inofensive și efemere. Înăbușit, dangănul din clopotnița îndepărtată a bisericii, îmi turna în auz un fir subțire de lut și coboram visător scara din lemn de cireș. Pe pământ aceleași lucruri."
"O viață, o poveste", autor Gheorghe Constantinescu - https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1815997038580982&id=100005121096438&sfnsn=mo
Cartea satului Mădulari – Mădularii Cernișoarei – satul copilăriei mele, între monografie, poveste și nostalgie - http://www.impactreal.ro/index.php/2021/05/18/cartea-satului-madulari-madularii-cernisoarei-satul-copilariei-mele-intre-monografie-poveste-si-nostalgie/?fbclid=IwAR3XJsA_hsHeuTE7scY-ArVXKVZALXhqskerVb-vTnH0Fq-r7mN7q9_NuPc
Interviu Constantin Mateescu 2006: Lecturile, ca și cărțile, au vârsta lor...
Scris de VLBibliotecaDomnule Constantin Mateescu, ne bucurăm să vă vedem în fiecare vară la Râmnic, cu atât mai mult cu cât locuiți vizavi de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. Fiind un cunoscător avizat al Râmnicului de ieri și de azi, vă rugăm mai întâi să ne comunicați dacă, din punctul dumneavoastră de vedere, noul sediu al Bibliotecii se integrează mai mult sau mai puțin armonios în peisajul cultural și arhitectonic specific Râmnicului.
Construirea localului Bibliotecii Județene e fără îndoială un prilej de bucurie pentru iubitorii cărții, cu atât mai mult cu cât Biblioteca – Cenușăreasa Vâlcii – a hălăduit decenii de-a rândul prin diferite clădiri neadecvate. Cartea a fost, în sfârșit, repusă în drepturile ei. Cum un astfel de local se edifică o dată la un secol, mi-aș fi dorit însă o „casă a cărții” mult mai spațioasă, mai atrăgătoare, mai „modernă”, care să satisfacă exigențele mileniului III. Din păcate, meșterii au gândit proiectul fără ambiție, adică fără perspectivă. Să te mulțumești să aduci biblioteca din Pitești și să o transplantezi la Râmnic, redusă la dimensiuni mai mici, e un act de modestie (ca să mă exprim eufemistic). În această situație, problema integrării „armonioase” în peisajul natural și arhitectonic specific urbei devine derizorie...
