Valcea (41)
Un centru iradiant al artei: Râmnicu Vâlcea/ revista Formula AS/ interviu Gheorghe Dican 2019
Scris de VLBiblioteca
Ca unul care am deschis ochii într-o casă de ţărani harnici şi cinstiţi şi, culmea, chiar mare, aproape culă, casă care impunea respect, dar fără nici o carte, totdeauna am fost gelos, până la obsesie pe cei, pe cei care aveau bibliotecă. Şi, mai ales, pe conacele boiereşti, câte mai rămăseseră, pentru că, în nemernicia lor, staliniştii - mai toţi neromâni - le-au distrus de parcă erau focare de molime. Imaginaţia îmi fugea şi se plimba curajoasă pe holurile lor, în cerdacele lor, unde odraslele fericite, poate, ale boierilor noştri, îşi petreceau zilele, vacanţele şi se bucurau de „bogăţiile” lor sufleteşti.
Primele știri despre construcția unei biserici în satul Mădulari le avem din 1861, când în cimitirul satului s-a ridicat o biserică din lemn, cu Hramul “Cuvioasa Parascheva”. 
Biserica este construită din lemn de stejar masiv, acoperită cu șiță din brad, având clopotnița inclusă în turla acoperișului. Cu siguranță că înaintea ei a existat o altă biserică, deoarece cea din 1861 a fost nouă, într-un cimitir deja format. Pe pereții acestei bisericuțe se află o frumoasă mărturie rămasă de la înaintașii noștri, scrisă în alfabetul arhaic românesc – anexă. La fel de frumoasă este și bisericuța ce încă se mai ține bine pe “picioare”, dar care din păcate, asemeni celorlalte biserici de lemn din comuna noastră este prea puțin cunoscută și apreciată. Datoria mea de creștin este, ca pe această cale măcar, să vă aduc un îndemn spre neuitare.
Unele documente atestă faptul că “a fost făcută de Tudose Cojocaru, Rada Păunescu și preînoită de Nicolae Alesu în anul 7308 (1800). În anul 1839 în Mădulari erau șapte preoți: Manu sin Dumitrașcu Zorilă, Ion sin popa Zamfir, Gligore sin Constandin Bogdan, Ion sin popa Nicolae, Constantin sin popa Stanciu, Ion sin popa Ion Romcea, Constantin sin Stoian” – I. Popescu Cilieni, p. 42.
În satul Modoia există, deasemenea, două biserici: una cu Hramul ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril’ foarte veche ridicată în anul 1712 ”construită de Andrei Ion Gușoi și Ioan Călugăreanu“ (foto1) și refăcută în anul 1896. Timp de aproximativ 300 de ani în această bisericuță se țineau slujbele, slujbe de care și acum, oamenii trecuți de prima tinerețe își amintesc cu bucurie: “Era frumos, se puneau mese, se jucau hore a doua zi de Paști. Era ceva frumos dar cam de vreo 20 de ani în această biserică nu se mai țin slujbe. E păcat că nimeni nu mai are grijă de această bisericuță.” – Ion Bâscă, fiu al satului Modoia.
Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI:VL-II-m-B-09829.
Este cea mai veche construcție de pe valea Cernișoarei care dăinuie și astăzi.
Încadrată tipologic bisericilor sală, cu un plan dreptunghiular, alungit spre est, biserica de lemn din Modoia este edificată din cununi de bârne, din lemn de gorun, în conformitate cu specificul arhitecturii vâlcene. Meșterii dulgheri au utilizat în construcția monumentului de cult aceleași tehnici constructive, prezente și la construcțiile din gospodăria țărănească, conferind astfel o excepțională unitate stilistică arhitecturii din zonă.
Aduc în atenția dumneavoastră și biserica veche din din satul Groși ridicată din temelie la sfârșitul anului 1892, cu hramul “Sfântul Nicolae” din piatră și bârne.
Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI:VL-II-m-B-09779
A fost construită de monahul Ilarion, monahul Damaschin, Preda Moldoveanu și Ioan Măturoiu. A fost reparată în anul 1959. Preoți parohi la această biserică au fost: Nicolae Gheorghe Popescu hirotonisit în anul 1920, Octavian Ionescu hirotonisit în anul 1971
La Armășești există o biserică de lemn cu Hramul ”Adormirea Maicii Domnului” ridicată în anul 1809. Biserica „AdormireaMaiciiDomnului” din satul Armăşeşti, este ctitoria preotului Şerban Teiuşanu, a lui Stan Mazilu, Ion Postelnicu şi Costantin Iacaru. Cunoscând două reparaţii, în anii 1849 şi 1883, monumentul este în formă de navă, cu pridvor închis, şi tencuită.
Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI:VL-II-m-B-09634.
Documentele menționează că “popa Nicolae Armășescu e hirotonisit pe seama ei în anul 1831, iar popa Ion Șerban Popescu în anul 1832” – I. Popescu Cilieni, pag. 41.
Foto: Biserica veche (din lemn) din Obârșia (14 noiembrie 1815)
În satul Obârșia există o biserică veche de lemn cu hramul “Sfinții Împărați” “făcută de Sandu Govoreanu, Preda Pițigoi și Preda Smedescu în anul 1815, luna noiembrie, 14”.
“Mai întâi a fost o altă biserică ce atestă apartenența oamenilor, de pe aceste meleaguri, la ortodoxie și în același timp puterea lor de a fi credincioși în Mântuitorul nostru Isus Hristos. Biserica este alcătuită din lemn de stejar cioplit cu barda, acoperită cu șiță de lemn de brad. Aici se întâlneau oamenii la rugăciune. În timpurile de acum, am ridicat o nouă biserică lângă cimitir, care are Hramul ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.
Satul are 140 de familii și datorită unei fregvențe bune de venire la biserică, am socotit împreună cu Consiliul Parohial, construcția unei noi biserici.” – preot paroh Mihai Cârțan.
Foto 2: Biserica nouă din Obârșia
Pentru nevoile lor spirituale, existau în satul Cernişoara trei bisericuţe din lemn, menţionate într-o catagrafie din martie 1840, publicată de Pr. I. Popescu – Cilieni. Toate acestea erau construite din lemn şi se aflau pe moşia Stolnicului Constantin Borănescu din Pojogi, fiind denumite după mahalaua în care existau: biserica de la Mişuleşti, cu hramul Sf. Nicolae (5 sept. 1717), biserica de la Floreşti, cu hramul Sf. Dimitrie (15 octombrie 1793) şi biserica de la Porumbei, de pe la 1700, după mărturia sătenilor mai bătrani.
Probabil din lipsă de materiale de construcţie, sătenii s-au hotărat să dărâme cele trei bisericuţe şi din lemnul rezultat să ridice una mai mare şi mai încăpătoare. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1900, la iniţiativa unui mare grup de săteni, în frunte cu Ştefan Ungureanu, ctitorul principal, după cum arată pisania bisericii: ,,Această sfântă şi dumnezeiască biserică cu hramul Sfântul Nicolae s-a clădit din nou din temelie în anii 1900-1901 cu bună voinţa enoriaşilor şi cu binecuvantarea P.S.S. Părintelui Episcop al Eparhiei Râmnicul Noul Severin D. D. Atanasie Mironescu, prin stăruinţa şi osteneala d-lor Ştefan Ungureanu, preotul M. Ursescu, C.Sordonie şi mulţi alţi săteni, pictor fiind Ilie Dumitrescu din Costeşti”. Biserica a fost construită aşadar din lemn, are formă de corabie cu două turle, din care una deschisă – pantocrator, cealaltă închisă, servind de clopotniţă până în anul 1933, cand s-a făcut clopotniţa aparte. Avea temelie de piatră şi a fost acoperită iniţial cu şiţă de stejar. Pictura, realizată în stil modern, în ulei, a fost făcută pe tencuială văruită, din care cauză s-a cojit aşa de rău, încât în anul 1933 biserica a fost pictată din nou de acelaşi pictor, cu grija Pr. Paroh Nicolae D. Presură, hirotonit preot la această parohie la 25 octombrie 1928.
“În arhitectura religioasă, ansamblul cel mai unitar şi mai bine păstrat este cel de la Hurezi, judeţul Vâlcea.
Monumentul are ziduri mari şi trainice, de incintă, după tradiţia secolului precedent. Este construit în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea. Ca plan, biserica centrală are pridvor, un pronaos supralărgit, un naos cu două abside la nord şi la sud şi o absidă centrală, răsăriteană, formând altarul. În exterior, faţadele sunt despărţite printr-un brâu sculptat.
Ulterior, în interiorul zidului de incintă şi în afara lui, au mai fost construite şi alte edificii religioase.
Sculptura brâncovenească se execută în piatră şi în lemn şi este legată direct de monumentele pe care le împodobeşte. În această privinţă, meşterii lui Brâncoveanu tratează motivele mult mai liber, ornamentul luând adesea asăectul unei dantele. Adoptându-se o concepţie mai realistă, ornamentul este acum mai reliefat, fapt ce face ca motivele florale şi vegetale să apară înscrise pe coloane, pe balustrade ori pe chenarele de la uşi şi de la ferestre, într-o factură mai bogată şi mai elegantă.
[......]
Pictura îşi pierde caracterul monumental, scenele tratate tind adesea spre adevărate tablouri de şevalet, iar paleta artistului se îmbogăţeşte.
Cele mai vizibile tentinţe în această privinţă sunt tot la Hurezi. Progrese reale s-au făcut şi în arta portretului votiv, care, deşi păstrat sub aspect tradiţional, câştigă mult în interpretarea psihologică.
Semnificativ este şi faptul că la Hurezi apar, în dreapta peretelui plin al pridvorului, portetele meşterilor care au contribuit prin sârguinţa şi meşteşugul lor la ridicarea construcţiei.”
Referinţe Nicolau-Golfin, Marin. Istoria artei. Vol. 2. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1973, p.p 5-8
Vezi şi: http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=412:paraclisul-de-la-m%C3%A2n%C4%83stirea-hurez&Itemid=203
Arta românească îşi continuă evoluţia în făgaşele tradiţionale, sub îndrumarea autorităţilor ecleziastice, potrivnice concepţiilor promovate de Renaştere. […]
În secolul al XVI-lea, în ambianţa mai modestă a ctitoriilor boiereşti de pe moşii, se menţine vechiul tip de biserică-sală, prevăzut cu altar poligonal. Majoritatea acestor clădiri au suferit restaurări şi unele întregiri, îndeosebi în cursul secolului al XVIII-lea. Pe temeiul informaţiilor disponibile se pot atribui perioadei care ne interesează următoarele monumente: biserica Trei Ierarhi din Drăgoieştii de Sus (jud. Vâlcea), sf. Paraschiva din Cepturoaia (jud. Olt), ambele presupuse ca fiind anterioare anului 1530, biserica sf. Paraschiva din Râmnicu Vâlcea, (cca. 1554-1557), biserica sf. Gheorghe din Runcu (jud. Vâlcea), 1577, biserica sf. Voievozi din Ruda (comuna Bercioiu, jud. Vâlcea) din preajma anului 1600.
[...] Mai numeroase sunt picturile murale păstrate în Ţara Românească. Pictura din Stăneşti, executată în 1537, e vioaie şi cuprinde un orizont iconografic amplu, în care surprinde mai întâi reprezentarea Sf. Treimi (Dumnezeu-tatăl, tronând alături de isus, Sf. Duh plutind în chip de porumbel), un motiv iconografic tipic apusean. […] Temele din altar se referă la dogma întrupării şi a mântuirii. Conform tradiţiei consacrate, cupola şi tamburul cuprind bustul Pantocratorului înconjurat de ierarhiile îngereşti şi de profeţi, iar pandantivii, pe cei patru evanghelişti. În absidele laterale şi pe pereţii naosului se desfăşoară ciclul Patimilor. Pronaosul, în sfârşit e dedicat exclusiv Imnului acatist, în timp ce în partea inferioară a tuturor încăperilor se află obişnuita teorie de sfinţi. În pronaos figurează şi portretele familiei ctitorului, cu modelul bisericii, corespunzând aspectului din 1537.
Dacă ansamblul de la Stăneşti pune unele probleme în legătură cu eventualele restaurări şi cu modificări iconografice ulterioare, pictura bolniţei de la mânăstirea Cozia, opera zugravului David şi a fiului său, Radoslav, purtând data 1542/43, e remarcabilă prin păstrarea şi calitatea sa.
Bibliografie: Istoria artei europene. Arta din perioada Renaşterii. Virgil Vătăşianu. Bucureşti: Editura Meridiane, 1972
Citeşte mai mult ...
BISERICA “TOŢI SFINŢII”
ansamblu de arhitectură Cod:
Lista 1955: -;
Lista 1991 - 1992: 39B0008;
Lista 2004: VL-II-a-A-09609.
Localizare: mun. Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian, nr. 141
Datare: 1762- 1764. Categorie valorică A.
Ctitori: episcopul Grigorie Socoteanu (1749 - 1764), Hagi Constantin Malake şi Theodor Monahul, egumenul Mănăstirii Dobruşa.
Ansamblul cuprinde: Biserica "Toţi Sfinţii" - cod: VL-II-m-A- 09609.01; Turnul clopotniţă - cod:VL-II-m-A-09609.02.
Biserica “Toţii Sfinţii”, cu cele două turle torsate pe pronaos, este o copie stângace, dar foarte pitorească a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, ctitorie a lui Neagoe Basarab din 1521. A fost construită între anii 1762 (august 1) şi 1764 ( septembrie 20). Portalul a fost sculptat de Athanasie, pietrar din Jiblea, iar pisania a fost pusă de egumenul Partenie, în 1765 (13 septembrie), după moartea lui Grigorie Socoteanu. Pictura originară a fost executată de zugravul Dimitrie ierodiacon.
ANSAMBLUL EPISCOPAL RÂMNICU VÂLCEA
ansamblu de arhitectură Cod:
Lista 1955:
Lista 1991 - 1992: 39B0002;
Lista 2004: VL-II-a-A-09614.
Localizare: mun. Râmnicu Vâlcea, str. Carol I, nr. 43.
Datare: sec. XVI - XIX. Categorie valorică A. Ctitori: între anii 1568 – 15761, vlădica2 Eftimie şi episcopul Mihail II (1568? - 1586), clădesc biserica episcopală, distrusă în timpul războiului dintre turci şi austrieci, în 1737 - 17383; între anii 1737 - 1745, episcopul Climent (1735 - 1749) reconstruieşte biserica mare, distrusă la rândul ei în incendiul din 1847 şi construieşte biserica bolniţă, închinată “Adormirii Maicii Domnului; în 1750 – 17514 episcopul Grigorie III Socoteanu (1749 - 1764) construieşte Paraclisul “Sfântul Grigorie Teologul”; iar în 1850 - 1856, episcopul Calinic, devenit ulterior Sfântul Calinic de la Cernica, construieşte Catedrala Episcopală “Sfântul Nicolae” (catedrala actuală) şi Palatul episcopal.
Bustul lui Traian - Calea lui Traian, 108.
A fost realizat de către sculptorul Wanger şi amplasat la întretăierea bulevardelor Nicolae Bălcescu şi Calea lui Traian. Este făcut din piatră albă, are înălţimea de 90 cm şi este amplasat pe un soclu piramidal de 3 metri. Reprezintă omagiul adus de generaţiile actuale celui care în urmă cu aproape 2000 de ani a trecut cu armatele romane prin aceste locuri.
Bustul lui Mircea cel Bătrân,
Operă a sculptorului local Constantin Zărnescu se află amplasat în faţa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din anul 1993.
Bustul lui Constantin Brâncoveanu — strada gen. Prapogescu 32.
Este amplasat în faţa primăriei municipiului. Inaugurarea s-a făcut cu mare fast la 15 august 1913 cu participarea unui numeros public, a strănepoţilor voievodului, precum şi a savanţilor A. D. Xenopol şi Nicolae Iorga.
Biserica „Sfântul Nicolae” a Episcopiei Râmnicului.
În 1503 voievodul Radu cel Mare a decis reorganizarea bisericească în Ţara Românescă şi a adus la Târgovişte ca mitropolit pe Nifon, fostul patriarh al Constantinopolului, înfiinţând două episcopii una la Buzău şi cealaltă la Râmnicu Vâlcea. Episcopia Râmnicului este de fapt continuarea mitropoliei de la Severin dispărută odată cu ocuparea Banatului de Severin de către maghiari. Episcopia Râmnicului - Noului Severin a funcţionat multă vreme în mănăstirea ce exista în oraş încă de la sfârşitul secolului al XIV-lea, ctitorită de către Dan Voievod, apoi s-a mutat într-un edificiu nou, zidit de către episcopul Mihail II şi vlădica Efitimie, între anii 1568-1576. Locaşul a fost refăcut de domnitorul Matei Basarab, dar în timpul războiului austro-turc, în anul 1737, Episcopia şi clădirile auxiliare au fost complet arse de către turci. Din vechea biserică n-au mai rămas decât uşile împărăteşti, sculptate în lemn de nuc, montate la intrarea în palatul episcopal. Biserica Episcopiei cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost rezidită în perioada 1737- 1745 de către episcopul Climent. La 7 aprilie 1847, un devastator incendiu, care a dus la arderea a jumătate din oraş, a afectat puternic şi biserica episcopală. Catedrala Episcopală a fost refăcută de către episcopul Calinic, devenit ulterior Sfântul Calinic de Ia Cernica în anii 1850-1856 în timpul domnitorului Barbu Ştirbei, când s-a construit şi Palatul episcopal.
