Valcea (41)
Se poate afirma fără exagerare că Rîmnicul este un oraş fără statui. O spun cu resemnarea şi tristeţea celui ce şi-ar fi dorit oraşul împodobit nu cu statuile de marmură ale Florenţei sau Veneţiei, ci cu acele monumente care să ilustreze în numele adevărului vechimea şi importanţa culturală a urbei. Facînd abstracţie de monumentul Independenţei şi de cel al domnitorului Ştirbei, edificate cu mai bine de opt decenii în urmă, construcţiile monumentale ale Rîmnicului sînt departe de a avea pregnanţă şi personalitate.
Aşezarea avantajoasă a oraşului în pantă şi vecinătatea intimă a Capelei puteau permite ridicarea de monumente ale unor voievozi care au avut un rol major în anii de istorie ai Rîmnicului. Lipsesc, de pildă, imaginile în bronz ale lui Mihai Viteazul şi Matei Basarab, sau a lui Radu de la Afumaţi (ce splendid ar fi arătat un monument sub poala Cetăţuii!), în timp ce Brâncoveanu se bucură de un bust departe de magnificenţa domnitorului.
În anii 1912 - 1914, municipalitatea ridică în spaţiul larg de la intrare [în parcul Zăvoi] un monument închinat domnitorului Barbu Ştirbei. Sculptura, executată în genul convenţional al epocii, reprezintă bustul domnitorului în uniformă militară, într-un ansamblu dominat de trupul unei femei în planul de deasupra şi de un bărbat ce-şi odihneşte braţele pe trunchiul necioplit din piatră, într-un gest de pietate şi durere. Autorul, profesorul şi sculptorul vâlcean Constantin Mihăilescu, mort prea devreme, în anul 1928, nu a primit nici o răsplată pentru truda sa, statuia, caz unic în istoria urbei, rămânând până astăzi neinaugurată.
Referinţă: MATEESCU, Constantin. Râmnicul de odinioară.Râmnicu Vâlcea: Editura Almarom, 1993.
Imagine: http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2mnicu_V%C3%A2lcea
Biserica satului Bratoveşti.
Biserica - filială cu hramul ,,Sf. Nicolae” a fost construită din lemn, în anul 1808, când enoriaşii acestui sat erau clăcaşi pe averea Mănăstirii Cozia.
Nu se cunoaşte dacă înaintea acesteia a mai existat alta.
Biserica satului Cucoiu.
,,Biserica - filială ,,Sf.Nicolae şi Sf. Ioan Botezătorul” este construită din lemn de brad, la anul 1868, de către toţi enoriaşii ce depind de această biserică şi are ca danie o mică bucăţică de sălişte de cca. 1/8 ha şi 50 dramuri munte, dăruite de Mitu Cucu, din cătunul Cucoiu, care produce lei 15 anual, cu un impozit de 2 lei şi a mai avut şi ca 1/8 ha de izlaz, plantaţie veche cu pruni, ce s-au prăpădit” (e, pag.20).
Biserica satului Titeşti, cu hramul ,,Sfinţii Voievozi”.
Înaintea acestui local de biserică au mai existat şi altele .Unul construit pe terenul unde astăzi sunt amplasate gospodăriile locuitorilor I. Negrea şi Tică Rouă. Se observă şi în prezent zidul podgradiei cu cruci vechi.
În anul 1946, în satul Titeşti s-a ridicat un monument în cinstea celor jertfiţi pe altarul patriei, atât în primul război mondial, cât şi a celor căzuţi la datorie în al doilea război mondial.
Cum distanţa dintre castrul de la Rădăcineşti (Berislăveşti-Vâlcea) şi cel de la Praetorium (castrul de la Racoviţa) sau cel de la Titeşti este foarte mare, se presupune că ar fi existat un alt castru la Pripoare (Perişani), unde pământul acoperă astăzi zidurile unei vechi cetăţi de cca. 60m lungime şi de 40-45m lăţime (4,pag.92).
Oamenii locului mărturisesc că din zidurile făcute din piatră şi var au scos peste o sută de care de piatră. Zona n-a fost cercetată, dar o cetate aici putea închide în mod inexpugnabil drumul (k,pag.23).
Vâlcea - Cruci vechi și Sfinte Troițe, din satele Titești, Cucoiu și Bratovești
Scris de VLBibliotecaDupă obiceiul din vechime, creştinii ortodocşi îşi construiesc mici biserici chiar în casele lor. De obicei, peretele de răsărit este împodobit cu icoane şi candele. În acest loc, dimineaţa şi seara, familia se adună şi pe rând sau împreună aduc laude şi mulţumiri lui Dumnezeu.
Unii dintre credincioşi au ridicat Sfinte Cruci şi Sfinte Troiţe, în locuri alese de ei, din diferite motive, la care şi restul oamenilor fac rugi şi închinăciuni la Bunul Dumnezeu.
Menţionăm că aceste cruci greoaie de piatră, cu slova mare şi elegantă, cu indice de nume româneşti, din care nu lipsesc cele ale preoţilor şi monahilor, sunt specifice zonei de munte.
Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului"
din satul Titeşti
Terenul pe care este amplasată construcţia bisericii a fost proprietatea lui Ion Popa Bucur. Acesta a fost cântăreţul bisericii parohiale Titeşti, din parohia "Sfinţii Îngeri", fiind fiul preotului Bucur, din neamul Cârstoilor, descendent al preotului Radu Cârstoiu pomenit pe crucile de la locuitorii Nic. Şerban şi Iorga Văcăroiu de Sumlacă.
Ion Popa Bucur s-a căsătorit cu Maria, fiica preotului Nicolae, din neamul Bolovăneştilor – Bălăneşti. N-au avut copii. Au crescut pe Lae, zis al popii, fostul cârcimar, fiul lui Niculae al preotului Niculae Popa.
Ion Popa Bucur a avut gospodăria amplasată unde odinioară a existat hanul lui Lae, actualmente fiind amplasată construcţia magazinului sătesc.
Am prezentat o scurtă schiţă biografică a lui Ion Popa Bucur, pentru că acesta este donatorul terenului unde este construită şcoala de sus, către parohia Titeşti, din motive cunoscute numai de sufletul său. Terenul a fost prezentat în capitolul I, punctul a, la terenurile proprietatea bisericii Titeşti.
Vechile Biserici din Comuna Titești - Vâlcea
Scris de VLBibliotecaFragmentele de ceramică descoperite la Boişoara şi la Titeşti, atestă în Ţara Loviştei, existenţa unei vieţi locale încă din neolitic.
O serie de documente dovedesc că aici, în Loviştea s-a dezvoltat o viaţă continuă şi înfloritoare încă din vremea dacilor. Prin Ţara Loviştei cu ocolire a masivului Cozia s-a continuat "Calea lui Traian", drum vechi, mai vechi decât al Oltului, străjuit de castre romane, toate construite în vremea împăratului roman Hadrianus.
Cu siguranţă că, în perimetrul actualului sat Titeşti a existat o puternică comunitate dacică, care trebuia ţinută sub ascultare de noua stăpânire, din moment ce aici, pe muchia dealului Cazan, s-a construit castrul roman de la Titeşti.
Citeşte mai mult ...
Sursa: I. Simionescu, Govora şi Călimăneşti în Cunoștințe folositoare din lumea largă, nr 48,București, Editura Cartea Românescă, [1930], p.22.
Adevăratul stabiliment balnear, este o clădire mare; cuprinde 146 cabine şi cade de faianţă ce se pot ţine într’o curăţenie perfectă.
O aripă din această clădire, este rezervată institutului de fizioterapie, cu cele mai moderne in-
stalaţii întru nimic inferioare celor similare din străinătate.
Otelul clădit de societate, are peste 200 încăperi. E prevăzut cu tot confortul otelurilor mari din străinătate : ascensor, calorifer, sală de lectură cu o bibliotecă bogată, sală de radio, apă caldă şi rece etc. Pe deasupra nu este scump, faţă de marile înlesniri de trai, dintre care nu cea mai puţin in- portanţă sunt băile minerale ce se pot face în otel.
Sursa: I. Simionescu, Govora şi Călimăneşti în Cunoștințe folositoare din lumea largă, nr 48,București, Editura Cartea Românescă, [1930], p.9.
Sursa: I. Simionescu, Govora şi Călimăneşti în Cunoștințe folositoare din lumea largă, nr 48,București, Editura Cartea Românescă, [1930], p.25.
