Istorie Locala

Valcea (34)

Istoria parcurilor şi a peisajului amenajat trebuie înţeleasă în legătură cu o serie nouă de reprezentări şi practici care iau naştere în Europa secolelor XVIII şi XIX în jurul „utilizării naturii” (1). Ideea organizării unor parcuri şi grădini rublice care apare şi în spaţiul românesc al secolului al XlX-lea este, aşadar, rezultatul intersecţiei mai multor politici culturale, estetice, ştiinţifice şi, de ce nu, politice. Perioada regulamentară marchează şi din această perspectivă, pentru principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, o certă dezvoltare a unei sensibilităţi faţă de peisajul amenajat, primele tentative de organizare a naturii oferite publicului, tocmai ca rezultat al dezvoltării modelului occidental al promenadelor care începe să se bucure de succes în rândul elitelor locale.

« ... intersecţia dintre meridianul de 24 grade longitudine estică şi paralela de 45 grade latitudine nordică. Punctul se află pe teritoriul localităţii Copăceni, aproape de centrul judeţului. În lume, meridianul de 24 grade trece prin apropierea oraşelor Helsinki, Tallin, Vilnius, Kaunas şi Atena, iar paralela de 45 grade se dispune aproape de Torino, Bordeaux, Sinferopol (Crimeea), Minneapolis-St. Paul şi Portland (S.U.A.). Această poziţie este una extrem de favorabilă din punct de vedere al protecţiei climatice, al formelor de relief şi al biodiversităţii, care, de-a lungul timpului, au favorizat instalarea şi dezvoltarea populaţiilor umane încă din paleolitic. Mai târziu aveau să se aşeze, de regulă la ieşirea apelor din munţi, primele aşezări monahale care au devenit de-a lungul timpului veritabile monumente de artă şi cultură. Totodată s-au dezvoltat renumite staţiuni balneare şi turistice care au dus faima judeţului în toată lumea. Se poate spune că judeţul Vâlcea dispune de cele mai multe staţiuni cu ape minerale din România, precum şi de cele mai multe schituri şi mănăstiri de pe teritoriul ţării. Tot cadrul natural şi resursele hidroenergetice au făcut ca în judeţul Vâlcea să se construiască cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare ale României (Lotru-Ciunget), precum şi cele mai multe hidrocentrale pe Râul Olt, aici obţinându-se cea mai ieftină energie electrică. În egală măsură, spre deosebire de alte zone ale ţării, judeţul Vâlcea este un judeţ cu pericole naturale reduse (fără riscuri mari de inundaţii, cutremure sau alte calamităţi)...»
 
&&&
Vă oferim astăzi, în flipsnack, resursa electronică «Vâlcea: cadrul natural, relieful, ecosistemele, resursele, teritoriile/ speciile protejate ș.a.», constituită din Capitolul I al Enciclopediei județului Vâlcea/ vol. I/ 2010, scris integral de regretatul profesor biolog, speolog, cercetător și ecolog Gheorghe Ploaie, plecat prematur dintre noi sâmbătă după-amiază.
 
&&&
 
Ca de fiecare dată, mulțumim lui Andrei Vatca și companiei Flipsnack Oradea, pentru gratuitatea publicării/ găzduirii resurselor BJAI Vâlcea în acest modern format electronic.
 

1.  AŞEZAREA GEOGRAFICĂ ŞI CĂILE DE ACCES

Oraşul Băile Govora se află situat în partea central-estică a judeţului, în Subcarpaţii Getici (Subcarpaţii Vâlcii), la intersecţia paralelei de 450 549’’ latitudine nordică, cu meridianul de 240 9 20’’ longitudine estică, având ca vecini comunele Buneşti (N şi NE), Mihăeşti (E, SE), Frânceşti (S), Păuşeşti-Otăsău (SV) şi Stoeneşti (NV).

Marți, 21 Februarie 2017 13:37

Drăgăşani - clima, vegetaţia, fauna

Scris de

CLIMA

Zona geografică în care este situat oraşul Drăgăşani, aparţine tipului de climat temperat continental moderat, cu slabe influenţe mediteraneene. Aceste caracteristici sunt exprimate în valorile termice ale anului, izoterma de +10˚C trecând prin această regiune, pe linia Topoloveni-Drăgăşani-Strehaia, cu pătrundere adâncă de-a lungul Oltului, până în zona dealurilor subcarpatice, la nord de Râmnicu-Vâlcea.    

Luni, 15 Aprilie 2013 15:24

Locuri de agrement în Râmnicu Vâlcea

Scris de

Locuri de agrement:

Parcul Zăvoi.

Este amplasat în partea de sud-vest a municipiului, într-o albie largă a râului Olăneşti şi a iazului Morilor. A fost ame­najat ca loc „loc de preumblare obştească”, în timpul lui Barbu Ştirbei. Este una dintre cele mai vechi grădini din ţară construite în acest scop. Începutul s-a făcut prin ofisul domnesc din 9 august 1850 şi s-a dat circulaţiei publice în anul 1856. Intrarea principală se face printr-o poartă monumentală sculptată în stil naţional, ce permite accesul din strada Ştirbei Vodă şi a doua, dinspre sud, la malul râului Olăneşti, pe lângă un minunat lac de nuferi. În faţa porţii principale străjuieşte monumentul „Deşteptarea României”, închinat domnitorului Barbu Ştirbei. Aici se mai află Fântâna Turbatului şi cea a revoluţiei şi o placă ce aminteşte că în aceste locuri s-a cântat pentru prima oară public în Ţara Românească imnul „Deşteaptă-te române”. Pe malul lacului se află restaurantul „Zăvoi”.

Miercuri, 13 Martie 2013 11:28

Gara din Râmnicu Vâlcea

Scris de

 

O gară, mai cu seamă o gară măruntă, de o arhitectură nesemnificativă, aducînd mai degrabă cu o staţie de tren din Bărăgan, nu poate trezi nicicum interesul cronicarului unui oraş ca Rîmnicul de odinioară. Şi totuşi gara avea pe vremuri un farmec pe care timpul l-a risipit cu desăvîrşire. O fotografie veche ne înfăţişează o clădire cu etaj, construită după tiparul gărilor de acum un secol, avînd un ceas care n-a mers aproape niciodată şi unul sau două felinare decorative ce vor fi luminat pe vremuri la ora cînd trecea acceleratul. Fotografia e luată înaintea sosirii unui tren, fiindcă peronul e plin de oameni, mai mult ţărani, şi cîteva persoane "elegante". Gara i-a atras atenţia la începutul secolului şi lui Iorga, care o vede, cum şi era, "modestă" şi populată cu cîteva cucoane "în toalete moderne" (umorul involuntar al marelui istoric e de un haz atît de natural, încît pare anume "pus în scenă").

Umorul, gluma, ironia, plăcerea de a lua pe alţii în deriziune sînt trăsături recunoscute poporului român. La piaţă, aceste trăsături ies la iveală cu o bucurie crudă, cu o dezlănţuită poftă şi fervoare. Îmi amintesc de piaţa oraşului de odinioară, pe care o străbăteam în lung şi în lat de cîte ori mă trimiteau părinţii după cumpărături. Atracţia ei asupra mea era incontestabilă. În piaţă timpul dispărea, fiind înlocuit cu animaţia, cu forfota necontenită, cu febrilitatea oamenilor. Comportamentul individului e altul în piaţă decît aiurea, pe stradă sau într-o grădină publică. O excitaţie colectivă domină totul. Copil fiind, mă lăsam cu voluptate luat de valul acestei stări de spirit inocente şi ciudate.

E inutil şi aproape indecent să amintesc de bogăţia şi ieftinitatea pieţii de altădată, ce aparţine parcă unei epoci fabuloase, preistorice. De altminteri, mi-am propus să scriu îndeosebi despre mentalitatea oamenilor de odinioară; aceştia se întîlneau în piaţă nu numai ca să cumpere de-ale mîncării, dar şi să converseze, să facă pronosticuri asupra anului agricol, asupra vremii, sau să discute despre căderea guvernului con­servator în Anglia. Transcriu cîteva rînduri despre piaţa Rîmnicului de altădată, scrise de Cella Delavrancea, căreia îi plăceau nu numai bisericile albe "ca mielul" sau străzile curate ale oraşului, dar o interesa şi piaţa, despre care face observaţii interesante: "Cînd cobori razele străzilor, dai de alt centru: piaţa, cu hale curate şi hora de zarzavaturi, celebrele zarzavaturi de pe lunca Oltului.

Marți, 12 Martie 2013 10:52

Strada Traian din Râmnicu Vâlcea

Scris de

Foto: Strada Traian - vedere veche

Strada Traian e cea mai veche stradă a Rîmnicului. Se numea pe vremuri "Drumul lui Traian" (iar astăzi "Calea lui Traian"!). La drept vorbind e cea mai veche stradă a ţării, fiindcă arheologii au stabilit că sub nivelul străzii se află vestigi­ile străvechii căi pe care şi-a condus Traian, cu aproape două mii de ani în urmă, legiunile spre Sarmisegetuza. Schimbarea numelui, odată cu instaurarea dictaturii comuniste, în "strada Lenin" e, poate, cea mai sinistră batjocură şi umilinţă ce i s-a adus oraşului.

Rîmnicu Vîlcea s-a înjghebat, la începuturile sale, în jurul acestei străzi, orientată de la nord spre sud, pe o platformă ce începe să coboare în pantă de la Terasă şi biserica Cuvioasa Paraschiva pînă la rîul Rîmnic. Locuitorii de demult ai aşezării au denumit aceste două "zone" ale tîrgului "Rîbnicul de sus" şi "Rîbnicul de jos". Intimitatea străzii cu oraşul e atît de strînsă, încît dacă am smulge-o din ţesătura urbei s-ar rupe întreaga funcţionalitate a acesteia.

Luni, 11 Martie 2013 11:26

Centrul Râmnicului

Scris de

 Foto: "Farmacia Bejan si Piata de jos" (Centru) - Vedere veche

Pe vremuri, cînd vorbeai de Centrul Rîmnicului, te refereai la spaţiul închis de patru străzi, formînd o arie geometrică asemănătoare mai degrabă unui pătrat: strada Traian, strada Mihai Bravu, strada General Praporgescu şi Bulevardul. Fără să aibă frumuseţea arhitecturală a oraşelor din Transilvania, centrul urbei ascundea fără îndoială un farmec greu de înţeles pentru locuitorii de azi ai Rîmnicului, obişnuiţi prin forţa lucrurilor cu locuinţele în serie, de inspiraţie colhoznică, proiectate de acelaşi mare meşter arhitect.

Atracţia centrului oraşului venea, îmi închipui, de la aerul balcanic pe care îl arborau mai toate aşezările din Ţara Românească în prima jumătate a veacului trecut şi care a putut să se conserve, prin tradiţie, şi în cea de-a doua jumătate, înfăţişarea de tîrg oriental, lipsit de o arhitectură coerentă, o dădeau clădirile cu un nivel sau două și balcoanele atîrnînd în stradă, dughenele şi prăvăliile cu mici ferestre ferecate cu obloane, înşirate una lîngă alta ca într-un bazar, vreun gang prin care pătrundeau căruţele sosite de la ţară cu felurite mărfuri, pentru a poposi în curţi dosite unde se deshămau şi adăpau mîrţoagele obosite, trotuarele înguste şi rău pavate, sau turlele bisericilor prezente peste tot, ca să arate lumii că sîntem un popor smerit, cu dragoste de cele sfinte. Din centrul astfel circumscris, n-a mai rămas din perioada interbelică, în urma demolărilor, decît clădirea desuetă a bisericii catolice.

Page 1 of 3
Ești aici: Home Valcea Valcea