Valcea (501)
Nunta.
Menţionăm că acest ceremonial se păstrează din ce în ce mai puţin, în satele noastre.
Acest obicei urmează o ceremonie completă, stabilită de veacuri şi evitarea (cum se face în prezent) sau urmarea altor obiceiuri străine duce la eclipsarea frumuseţii nunţii.
Folclor vâlcean-Obceiuri la naștere în comuna Titești
Scris de VLBibliotecaDin prefaţa cărţii scriitorului C. Mohanu - ,,Folclor din Ţara Loviştei’’, aflăm că : ,,O contribuţie deosebită la cunoaşterea acestor ţinuturi pline de istorie, legate de numele unor voievozi ca Seneslau şi Litovoi, a adus-o geograful Ion Conea, în ,,Ţara Loviştei’’ (studiu de geografie – istorică), tipărit în Buletinul Societăţii de Geografie, Bucureşti 1934), asupra modului cum se reflectă în creaţia populară (în legendă şi baladă) istoria de secole a unor aşezări loviştene, asupra felului în care istoria nescrisă a poporului întregeşte istoria scrisă, mai ales prin ceea ce am putea numi sensul lucrurilor şi întâmplărilor, semnificaţia lor general – umană’’.
Bâlciul Sfântului Ilie din comuna vâlceană Titești
Scris de VLBibliotecaAcest bâlci se ţine anual la data de 20 iulie ,sărbătorirea Sf. Ilie, în satul Titeşti.
După unii cercetători are o vechime de mai multe secole, avându-şi obârşia într-un „fabulos târg – nedee”, ce se ţinea în „creierul unui munte”, numit „Faţa lui Sf. Ilie” (Sântilie) sau, pe scurt, „Faţa”, munte ce aparţine moşnenilor boişoreni. Aici se poate ajunge şi pe drumul descris de noi, cel ce lega Sălătrucul Argeşului, de Ardeal, trecând prin munţii Şutu, Pojorâtul, Posada etc.
Practici tradiționale pentru cunoașterea vremii în satele vâlcene Titești, Bratovești și Cucoiu
Scris de VLBibliotecaOamenii locului au păstrat unele practici în ceea ce priveşte cunoaşterea vremii şi anume :
-În noaptea Anului Nou, desfac dintr-o singură ceapă, douăsprezece cămeşi (foi) şi apoi le aşează pe o coală de hârtie pe care sunt scrise lunile anului. În fiecare foaie toarnă câte o linguriţă de sare. În dimineaţa de 1 ianuarie cercetează cu atenţie fiecare foaie în parte, notând rezultatele, adică : dacă în foaie există apă, atunci luna respectivă este ploioasă ; dacă nu, este secetă. Obiceiul acesta se numeşte ,,pusul cepelor’’.
Vâlcea posedă, azi, tezaurizată (în linii mari), tradiţia culturii populare vâlcene, precum şi experienţa stimulării şi valorificării artei populare contemporane – în înţelesurile autenticităţii (ţărăneşti). Nu vom spune, însă, cu acestea că n-ar mai fi multe de făcut. Dimpotrivă, ceea ce s-a făcut (Muzeul Satului Vâlcean, ca şi Arhiva de Folclor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Valorificarea Tradiţiilor şi a Creaţiei Populare) trebuie păstrat şi folosit ca bază pentru cercetări şi dezvoltări de viitor. Căci numai înţelesurile autenticului ţărănesc – în „varianta” satului din ultimii 200-300 de ani – nu ne mai sunt suficiente.
În ansamblu, folclorul vâlcean se caracterizează printr-o mare bogăţie şi diversitate, rezultat al asimilării confluenţelor cu zonele învecinate şi al sintezei particulare care-i conferă originalitate în nord-estul Olteniei.
Obiceiurile legate de muncă, respectiv de principalele ocupaţii ale locuitorilor, s-au practicat în forme relativ diferite, în funcţie de profilul social-economic al zonei. Astfel, în aria montană încă au viabilitate obiceiurile legate de alesul oilor - primăvara şi toamna; în aria sudică, în care agricultura este preponderentă, se practica până mai de curând obiceiul ogorâtului, care consta în sărbătorirea tragerii primei brazde din an.
Descoperirile arheologice din perioada dacică şi daco-romană, ca şi mărturiile etnografice şi istorice din epoca feudală atestă dezvoltarea continuă a unei bogate palete de meşteşuguri populare, dintre care arhitectura, prelucrarea lemnului, a fierului şi a pietrei, zugrăvitul, olăritul, cusutul şi ţesutul au cunoscut şi cunosc o evoluţie artistică remarcabilă, cristalizând un stil propriu, original, cu valenţe specifice fiecărui gen.
Cultura populară vâlceană - Unitate în diversitate
Scris de VLBiblioteca
Cu rădăcini adânci în epoca arhaică, cu trepte bine marcate în devenirea ei, până azi, cu transformări creative într-un dublu circuit de valori cu curtea feudală, biserica şi, mai recent, oraşul, care nu i-au alterat fondul, ci l-au „altoit”, cu inerente interferenţe în corelaţia cu zonele etnofolclorice învecinate, trunchiul culturii populare din Vâlcea s-a dovedit rezistent şi viguros în istorie, având, în nord-estul Olteniei, unitate şi specificitate zonală proprie.
Aspecte precum cele arhaice şi antice de mai sus pot fi considerate ca ţinând de substratul culturii populare vâlcene, pe când devenirea ei implică stratul şi adstratul. În această privinţă, contrar viziunii lui Romulus Vulcănescu referitoare la naşterea şi devenirea mitologiei române prin etape de substrat, adstrat şi strat3, adoptăm, în mod mai adecvat, modelul din teoria straturilor limbii; în virtutea acesteia, pentru istoria limbii şi a culturii române, substratul este traco-getic, stratul îl constituie perioada formării poporului şi a limbii lui prin convieţuirea daco-romană creştină şi prin îmbogăţirea noului idiom cu un bogat lexic slav, iar adstratul implică, deopotrivă cu continuitatea şi evoluţia limbii şi culturii autohtone, influenţele geo-istorice succesive: maghiară, cumană, turcă, neogreacă ş.a.m.d.
Concept modern (vezi. engl. Folklore, în sec. al XIX-lea), cultura populară, înţeleasă ca totalitate a tradiţiilor, a formelor şi manifestărilor etnofolclorice de factură orală şi de sorginte rurală, tinde, în epoca modernă, să acopere şi o parte din expresiile habituale semiurbane (ale celor care au venit de la sat la oraş). Vom încerca, aici, să reliefăm doar „media istorică” a culturii orale, populare, aşa cum s-a configurat ea în răstimpul de la obârşii până azi, pe dimensiunile autentice.
Referinţe. Cele mai multe mărturii şi studii privind cultura populară vâlceană aparţin, cum e şi firesc, cercetătorilor vâlceni de origine (prof. I.I. Alexandrescu, înv. Marin Badârcea, pr. Teodor Bălăşel, Eugenia Bănescu, prof. Gheorghe Bobei, prof. Marin Brânaru, prof. Constantin Ceauşu, pr. Gh. F. Ciauşianu, Maria Cioară-Bâtcă, prof. Nicolae Ciurea-Genuneni, Maria Constantinescu, Eugen Deca, prof. Aurelian Didicescu, Toma Dragu, înv. Alexandru Enăchescu, înv. Gh. Fierăscu, pr. Gheorghe Fira, Nicolae Georgescu, Mihail Gregorian, dr. Gheorghe Iordache, prof. Costea Marinoiu, dr. Constantin Mohanu, prof. Dumitru Mitrana, înv. Iulian Nicolaescu, Marin D. Niţu, prof. Ion Paşol, Dumitru Păunescu, Ion Piloiu, C. M. Popescu, înv. Ion N. Popescu, asist. univ. Adina Rădulescu, prof. Vartolomei Todeci, prof. George Voica, înv. Ilie Zugrăvescu ş.a.) sau vâlceni prin adopţiune (Traian Cantemir, pr. Gh. Cârstoiu-Frunzaru, Gheorghe Deaconu, N. I. Dumitraşcu, pr. Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa, Ioan St. Lazăr, Emil Marica, C. N. Mateescu ş.a.). S-ar putea constitui şi o categorie de „vâlceni prin pasiune”, cuprinzând specialişti de pe plan central care au acordat o atenţie specială, cercetării de profil în Vâlcea: Andrei Pandrea, Paul Petrescu, Mihai Pop, Elena Secoşan, Barbu Slătineanu, Paul H. Stahl, Georgeta Stoica, Cristea N. Ţapu, Ion Vlăduţiu, Romulus Vulcănescu, Silvia Zderciuc şi, mai recent, Nicolae Constantinescu, Corina Mihăescu, Cornel Bălosu ş.a. Referinţe şi interpretări importante privitoare la cultura şi arta populară din Vâlcea se regăsesc în lucrări semnate de specialişti precum: pr. Gheorghe Alexe, Al. I. Amzulescu, Ovidiu Bîrlea, Florea Bobu-Florescu, Corneliu Bucur, Octavian Buhociu, Ion Conea, Iordan Datcu, Constantin Eretescu, Vasile V. Filip, Ion Ghinoiu, Iosif Herţea, Herbert Hoffmann, Gheorghe Ionescu, Corina Nicolescu, Ovidiu Papadima, Teodor Pleşa, Barbu Slătineanu, Gr. Tocilescu, Vasile Vârcol, Teodora Voinescu ş.a.
