«...în primii ani ai perioadei regulamentare* Râmnicul era descris, într-un raport de inspecţie al cârmuitorului judeţului, ca fiind „plin de murdalâc şi cu uliţele stricate foarte, de nu poţi trece pă acolo cu piciorile şi cu trăsurile”. În acelaşi context, oficialul era uimit de „mulţimea de ziduri slabe ce stau să cază” şi punea în vedere Magistratului să ia măsuri pentru dărâmarea lor şi transportul resturilor în afara oraşului (2) . „Toate uliţele din coprinsul politiei erau strâmtorate” (3) , iar oraşul era „cuprins de feluri de mortăciuni şi alte nesuferite murdalâcuri înpuţite şi aruncate pă uliţi, precum şi pă alte asemenea, care aduc vătămare la sănătate”. Apele adunate de pe Valea Episcopiei şi de la fântânile publice din oraş creau, în opinia doctorului de ocrug, toate „circonstanţele ce amerinţă bolire” (4) . Împreună cu gunoaiele aruncate pe uliţe şi pe locurile slobode din oraş, ele „înfundă de noroi şi putoare” căile de comunicaţie şi pieţele oraşului, „de nu putem umbla, nici ieşi duprin casele noastre” (5) , cum se arăta într-o petiţie adresată Magistratului de locuitorii mahalalei Sf. Gheorghe. Uliţele erau înguste, pline de noroi şi praf, cu caldarâmul scufundat şi plin de băltoace, străbătute ziua şi noaptea de râmători şi de alte păsări de casă şi pe care zăceau azvârlite, fără vreun control, felurite murdării. Pe locul ţigăniei de lângă Episcopie se ridicau, în forme ciudate, şatre şi bordeie ţigăneşti acoperite cu „paie şi coceni … care case sunt cu apropiere de târg” (6) - citește tot - 

Bogdan Dumitru Aleca

Asigurarea asistenţei medicale pentru populaţia oraşului a fost una din preocupările centrale ale administraţiei orăşeneşti şi una din cele mai arzătoare doleanţe a obştii în perioada regulamentară. Numărul mic al doctorilor din Ţara Românească, salariul foarte mare perceput pentru un astfel de contract, mici vanităţi locale au făcut ca o perioadă lungă de timp Râmnicul să fie văduvit de existenţa unui cadru medical avizat, care să asigure asistenţa cuvenită celor în suferinţă în orice moment al anului. În decembrie 1839, datorită eforturilor deputatului judeţului în Adunarea Obştească, Ioan Lahovari, Magistratul oraşului semnează, pe 4 ani, un contract cu medicul austriac P.W. Ziegler, care devine astfel „doctor pe seama oraşului” până în anul 1844. Salariul acestuia era asigurat de sumele puse la dispoziţie de 39 de notabilităţi ale Râmnicului şi forul orăşenesc, până la suma de 8000 de lei. Cuprinsul acestui contract, redat mai jos, arată condiţiile în care această relaţie contractuală s-a desfăşurat.

Bogdan Dumitru Aleca

«...      Iniţial, trecerea acestui fond de comerţ în proprietatea unor comercianţi români sau a statului a avut în vedere o dreaptă despăgubire a celor deposedaţi de afacerile lor. Lipsa capitalului necesar, termenul prea scurt în care legionarii au impus realizarea procesului, eludarea instituţiilor statului în realizarea acestuia şi înlocuirea instituţiilor abilitate pentru astfel de procese cu elemente exclusiv legionare au dus la denaturarea ideii iniţiale şi deposedarea abuzivă a proprietarilor evrei.»