Istorie Locala

Constantin Poenaru

O prejudecată greşită, întreţinută atât de istoricii de ieri, cât şi de cei de azi, a înfăţişat istoria culturii române vechi ca una eminamente bisericească, deşi existau şi destule elemente laice în ea. Această imagine reducţionistă a călugărilor cărturari, trudind între două mătănii la copierea de texte liturgice, a împiedicat multă vreme orice posibilitate de sincronizare a culturii noastre cu cea din Occident. Puţinele încercări de a arăta dimensiunea plurivalentă a acestor schimnici, care nu ştiau doar o grămadă de limbi străine, ci chiar se adăpau de la izvoarele culturii apusene, încercând în predoslovii, cronografe sau letopiseţe, în diverse cuvântări omagiale, să-şi prezinte propriile puncte de vedere asupra ideilor filozofice, sociale şi politice care animau veacurile prin alte părţi. Aceste idei iluministe, preluate din puţinele cărţi şi gazete care ajungeau până la noi, nu sunt cu mult mai prejos decât cele vehiculate de gânditorii occidentali.

Constantin Poenaru

Viitorul Vâlcei este unul dintre cele mai longevive ziare româneşti, apărând în aproape toată perioada interbelică. Scos de liberalul I. G. Duca, la 10 octombrie 1920, ca “foaie pentru popor” a Partidului Naţional-Liberal din judeţul Vâlcea, ziarul va încerca, potrivit editorialului semnat de fondatorul său, să răspândească “adevărul şi lumina” în rândul ţărănimii vâlcene, îndrumate de intelectualii satelor – preoţii şi învăţătorii.¹  Era un moment conjunctural bun pentru folosirea ziarului ca mijloc de propagandă al partidului, căci, după 1918, ţãranul era mult mai interesat de politicã, de principalele  evenimente  din  ţarã,  începea  chiar  să  aibă unele opinii, să-şi pună întrebări şi să caute răspunsuri la acestea.