SEPTEMBRIE, IERI…
de Constantin Sorici
Crescusem destul de măricel și îmi venise și mie timpul să merg la grădiniță. M-a gătit mama frumos, cu uniforma cu „fustiță” de culoare albastru deschis, cu pantalonași bleumarin cu elastic, cu bascheți chinezești foarte eleganți și la urmă de tot mi-a pus la guler un pampon albastru, ca pentru băieței. Mă privea dintr-o parte, din cealaltă, se minuna de mine cu ochii aproape umezi, după care mă strângea tare puternic în brațe. Îmi luase și o gentuță de grădiniță, micuță, frumos colorată, din tablă, cum erau și jucăriile de pe vremea aia, în care mi-a pus mâncărica, pâine cu unt și ou fiert și sălămior și cașcaval, toate într-o punguță de hârtie. Gentuța de închidea prin răsucirea unui cioc de tablă și se ținea de o toartă de sârmă. Mai luam un supliment de mâncărică și de la magazin de la tata. Nu-mi lipsea ciocolata.
Mama mi-a arătat din timp unde e grădinița, mai departe de magazin, mai departe de primărie și de dispensar, mai departe de tanti Florica, sora lu’ tata, aproape de Capu Plaiului, tocmai în casa lu’ Lică Pietreanu, care fusese pe vremuri boier, sau chiabur. Nu prea înțelegeam eu ce înseamnă asta și nici oamenii nu puteau să-mi spună foarte clar, sau se fereau să vorbească. „Ce-a fost, a fost...”, ziceau unii și își puneau lacăt la gură. Am înțeles doar că o lume a trecut și veneau vremuri noi și că pe mine m-a pus Dumnezeu la hotarul dintre lumi. - citește tot -
