Istorie Locala

Nenumărate sunt înscrisurile din vechime ce atestă viaţa laică şi religioasă în minunatul colt de ţară numit Bistrița, din localitatea Costeştii Vâlcii. Puternic focar de cultură, dar şi de emulație a credinței în Dumnezeu, marcat de mănăstirile şi schiturile localității protejate parcă de moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, Bistrița a atras dintotdeauna cei mai de seamă voievozi și conducătorii țării, înalte fețe bisericeşti, oameni de cultură din țară şi străinătate şi nu numai. Într-un fel sau altul, aceştia au lăsat urme de netăgăduit în istoria acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu, iar vechile hrisoave, pisanii şi pomelnice, cât şi publicistica mai recentă, atestă din plin cele afirmate. Cercetând documente colbuite de vremi, spre a scrie o monografie mai mult decât necesară a acestor locuri, nu mică ne-a fost mirarea când, pe un pomelnic al schitului Păpuşa (metoc al mănăstirii Bistrița) început în anul 1800, este consemnată la loc de frunte familia bogaţilor boieri Jieni din Caracal, între care şi lancu Jianu, personaj legendar al ţinuturilor oltene la început de secol XIX. 

Căutând mai adânc în documentele vremii, am constatat, nu fără surprindere, că haiducul Iancu era o prezență obişnuită pe meleagurile Costeștilor, unde venea deseori să se odihnească şi să se reculeagă la moaştele Sfântului Grigorie... - citește tot - 

Publicat în Valcea

Dumitru Bondoc

Valea Oltului este indisolubil legată de istoria, civilizaţia şi cultura poporului român, iar una din cele mai frumoase legende populare din Oltenia, legenda Domnului de rouă[1], îşi are obârşia de-a lungul văii unde, în urmă cu 120 de ani, reverbera şuierul primei locomotive la inaugurarea „drumul de fier” Corabia – Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea. Deloc întâmplător, calea ferată ce străbate şi judeţul nostru, se edificase tocmai de-a lungul simbolicului drum al Domnului de Rouă pe care, spune legenda, „ tânăr şi chipeş fiind, pornea în amurg de seară dinspre Dunăre şi, urmând firul Oltului, ajungea la iubita sa din munţi, iar la primul cântat al cocoşilor pleca înapoi, neştiut de nimeni. Prinzând însă de veste şi dorind să dezlege taina acestei misterioase călătorii, locuitorii satului iubitei Domnului de Rouă au tăiat toţi cocoşii. Domnul de Rouă a băgat astfel târziu de seamă că se crăpa de ziuă şi a pornit năvalnic călare către curţile sale dinspre Dunăre, urmărit de sătenii curioşi. Se revărsau zorile pe când cei care puseseră la cale dezvăluirea se apropiau să-l prindă dar, Domnul de Rouă, o dată cu răsăritul soarelui pe dată s-a risipit ca fumul, cu cal cu tot, prefăcându-se în rouă şi lăsându-şi urmăritorii uimiţi.”

Publicat în Valcea

“...întreaga contabilitate … se făcea de către aleșii satului, sub permanenta supraveghere a obștei, cu ajutorul răboajelor”, iar perioada anuală de strângere și consemnare a birului numindu-se “pe românește, vremea crestatului” De altfel, un alt cercetător în acest domeniu, Tudor Al. Stoianovici, consemna că răbojul pentru strîngerea dărilor îl ținea pârcălabul satului, care-l primea ceremonial de la obște: “când obștea satului … preda răbojul alb (bățul) în mâna primarului (pârcălabului, n. a.) ales, îi spunea răspicat: vezi să nu feștelești răbojul, că punem pe altul, să te porți bine și să ne trăiești” Deci nu este de mirare că în satul bătrânesc (moșnenesc, răzeșesc) românesc toate ceremoniile (nunți, botezuri, înmormântări) se petreceau în jurul răbojului, pe care erau crestate darurile sau cheltuielile ocazionate cu acest prilej. Semnele și crestatul răbojului erau predate spre însușire copiilor satului, în tinda bisericilor, de către grămăticii plătiți de obște în acest scop.

Dumitru Bondoc

Publicat în Valcea

Dumitru Bondoc

 

Ctitorită în anul 1492 de către marele boier oltean, banul Barbu Craiovescu, Mănăstirea Bistriţa Olteană s-a afirmat secole de-a rândul ca unul dintre cele mai puternice focare de cultură din Ţara Românească şi chiar din toate teritoriile locuite de români. Este documentat faptul că pe întreg parcursul veacului al XVI-lea a fiinţat în acest mare centru monahal o Şcoală de cultură slavonă,[1] care avea ca năstavnici[2] călugări cărturari de prestigiu, precum egumenii Macarie şi Misail sau ierodiaconul Teofil şi al cărei strălucit produs a fost însuşi voievodul Neagoe Basarab, nepotul Craioveştilor, care a lăsat moştenire culturii române monumentala operă de pedagogie creştină Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Şcoala slavonă a fost bine reprezentată şi printr-o serie de scriitori şi copişti formaţi în mănăstire, precum Iacob monahul, Stan logofătul şi grămăticii Dragomir şi Dieniş.

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Valcea Afişez elemetele după tag: Dumitru Bondoc