Istorie Locala

Că fântânile fac parte din civilizaţia unui oraş nu poate fi tăgăduit. Un oraş fară fântâni se aseamănă cu o pădure fără flori. Obiceiul de a construi fântâni este tot atât de vechi ca şi localnicii.

Cea dintâi zidire de acest fel pe care memoria documentelor ne-o păstrează este ridicată de Dobromir, mare ban al Olteniei între anii 1568-1583 (?) (notă subsol nr. 275), în mar­ginea heleşteului din câmpul de jos al oraşului, pe care apoi o dăruieşte episcopiei cu întreaga sa ocină. Că fântâna era în hotarul oraşului aflăm dintr-un hrisov de la Radu Şerban, prin care se întăreşte lui Ghin şi lui Stanciu, la 18 iulie 1605, mai multe ocini, printre care şi „ocina în oraş la Fântâna Banului“ (276). Darul pe care marele ban oltean l-a făcut râmnicenilor a fost păstrat cu grijă în întreg evul mediu. Neagoe Hulubescu cumpără la 18 iunie 1637 un loc la Fântâna Banului (277), iar peste aproape un veac şi jumătate (10 decembrie 1783) episcopia avea un loc lângă dru­mul Corbeanului, care cobora de la această fântână (278).

Contemporană cu fântâna Banului Dobromir este şi Fântâna episcopului, care se afla pe drumul cel bătrân al oraşului, în câmpul de sus(279). Nu ni s-a păstrat nici o altă informaţie cu ajutorul căreia să putem identifica ctitorul acestei construcţii.

 

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Valcea Afişez elemetele după tag: Fântânile și cișmelele medievale ale orașului Râmnicu Vâlcea