de Ion Predescu

Dacă ar fi să discutăm complinirea dintre cei doi stareți, Gamaliil si Vartolomeu Androni, de fapt, un dialog în interiorul teologiei și al monahismului ar trebui să spunem următoarele: amândoi au realizat arhitectural opere de substanță, s-au zidit la propriu în construcțiile si viața monahală apoi, în plan teologic, ar trebui să vedem opera de informație a starețului Gamaliil prin monografia despre Mănăstirea Cozia. 

de prof. dr. Ion Predescu

Viaţa de legendă a Olteniei de sub munte... Istoria mentalităţilor... Se tot discută despre ce înseamnă o carte, ce înseamnă o rostire... Nei Viorel Darie era o rostire. Dinainte de Fiinţă... Simţea muzical viaţa. Muzical şi moral. O moralitate preqel. A intentionalităţii, cum ar spune Constantin Noica. A intenţionalităţii fără intenţionalitate.

L-am întâlnit nu de multe ori... Era medic la Pietrari. Prin 1982. Bunica era bolnavă. Era la Bărbăteşti, comuna apropiată... Duminica se circula, par, impar. Am trecut pe lângă poliţia de la centru. Nu ne-a oprit nimeni. După ce a consultat-o pe bunica, m-a rugat sa-l conduc până la Vâlcea, deşi ar fi trebuit să rămân lângă ea. Mi-a spus simplu, privind în gol. Ştii ce mi-a spus? Ia-l mamă de lângă mine, să mă pot jăli. Era ca o pagină din Daniel Harms.

Îl cunoştea lumea, obiectele, ca apoi să-i dea nume, Ney. Avea cu ai lui, din neam, o comunicare fonematică. De la nea, nea Darie, prin translatare de emicitate. Sufletul lor vertical, frumos, a devenit vocalic,a sfârşit luminos, ca într-un nous fascinans. Prefiinţa era atunci când nu existau nici poezia, nici literaturizarea, era atunci cand... Cand Ney a avut noroc. Când fragmentele dintr-un discurs amoros, ale lui Roland Barthes, au devenit cu nume românesc. Cine a auzit-o pe doamna doctor Traistaru..., discutând despre volumul lui Ney, pe care l-a editat, a înţeles. Inteligenţa afectivă, cognitivitatea cu minuni, dau sacrificialul de dincolo si de poveste.

Cu înţelegerea lui Ney, din Augustin: Dă-mi Doamne Sfinţenia, dar nu te grăbi. A rămas medic la Pietrari... O întâlnire cu destinul, cu ceea ce se ştie: nu contează ce-ti dă Destinul, ci ce faci cu ceea ce-ti dă destinul.

Memoria unei colectivităti tine si de cărti si de competenţa lingvistică, oralitatea, (Felix Sima a spus, a spus Ney, a spus Laurentiu, a spus Traistaru, a spus Ade, a spus Daneş, a spus Jivann, ca altădată, mutatis mutandis, prorocii) Patrick Pelgher a rostit si a scris Netexte cu Nei (profesionist), Tamara si Dudu Darie au rostit si au scris, Ioan St Lazăr a rostit si a scris, Radu Dusceac a scris si a rostit, Petre Cichirdan a scris si a rostit, Tina Popa a scris si a rostit, Corneliu Medvedov a scris şi a rostit...

Şi aşa se translatează, obiecte, lumea, Jaspers, Heidegger, dincolo de bine si de rău, într-o mistică...

Şi un vers, nu numai, de antologia literaturii române: "Isi imbrăcau sensul in sicrie de blană".

prof. dr. Ion Predescu

"Ulisse" este o carte revolutionara, tocmai fiindca opune conceptiei clasice asupra mitului una actuala, a omului recent: transfigurarea trupului prin desantul psihanalitic in "zona complexelor'' si aducerea lor la vedere, apotropaic

In structuranta si memorabila sa "Trilogia culturii", Lucian Blaga esentializeaza despre mit: "In diversele mitologii surprindem, cu alte cuvinte, manifestarea acelorasi categorii abisale, ca si in culturile corespunzatoare, cu arta, cu filosofia si morala lor. Mitologia este, in ordinea cronologica, intaia mare intruchipare a categoriilor abisale, care alcatuiesc matricea stilistica a unui popor sau grup de popoare... Daca visul apare ca o simpla reactiune pentru redobandirea unui echilibru psihologic, mitul, ca metafora revelatorie, involta, si stilistic structurata - apare evident in alta ordine, in ordinea destinului nostru creator"i,

In bibliografia romaneasca, Ion Heliade Radulescu a inteles functia primordiala, antropologic-estetica a mitului (in Fabula, curs de poezie generala, folosind denominatia mythistorie. Hasdeu va conjectura in articolul "Basm" din marele sau Dictionar despre un "complex mitologic" derivat din vis, origine "neconstienta", dar si din sfera "constienta", cel dintai factor explicand asemanarea mitologiilor, la un palier congener, conceptului de inconstient colectiv.

În Fragmentele sale, Mihai Eminescu aproxima mitul drept "un simbol, o hieroglifica (care trebuie citita si inteleasa)".

Ion Predescu

Doru Moțoc! O lume, altă lume, cu demnitate genealogică, cu structurile tradiției, cu ispășirile vieții, cu valorizare națională și nu numai, cu rostirea repetată a chemării de text, cu dragoste, lumină, cu zborul inimaginabil spre dincolo și dincoace...

Fascinanta istorie a mentalităților propune instituirea teoretizarilor despre geografia literară a muntelui, despre mentalitatea spațiului de aici, despre cum se constituie conceptul de "forma mentis" și spiritus loci...Vedem apoi cum scriitorul cel mai reprezentativ al nordului vâlcean, Doru Moțoc, ascetul de acum, îl configurează în structurile lui de adâncime, în toposurile care i dau măreție, funcționalitate și, prin modernitatea memoriei vii, prezentă în textele sale, prin tehnica stilului și scriiturii, a structurării mnemotehnice, artifex si paideia, dăinuirea veche a rostirii de dincolo și de dincoace de Homer, când rostirea este dainuire, iar hârtia palimsest. Homer era un aed orb, care a învățat canturile de până la el, le-a sintetizat în marile poeme, Iliada și Odiseea. Au fost transcrise mai târziu, mult mai târziu. Școala adevarată (și capodoperele) înseamnă a memora textele și a le trasforma în memorie vie, formativă, funcțională și într-o axiologie, care instituie și decelează sensuri. Ascetul de acum, Doru Moțoc, este și ascetul de altădată, fiindcă locuind în rostirea imemorială nu mai poate părăsi acea lume și îi devine ființă! Doru Moțoc este dramaturg, actor, regizor, profesor, personalitate a rostirii. De unde conexiunile... Asceza din rostirea fonemelor, îl face pe autor (auctor, Doru Moțoc) să se rostească în iubirea absolută, precum în volumul Foca albastră. Textele lui Doru Moțoc sunt, apoi, iluminate de complexul tematic al zborului, zborul ...ce fericire!

«Studiul despre Costel Iordăchiță, pe care-l interpretăm, constituie un argument pentru viziunea aulică asupra istoriei, prin informație, metamorfozele bibliografiei, rafinamentul cercetării, scriitura, din desenul evenimențial, savoarea excursului genealogic. Un argument impotriva improvizatiei,tipologiei oralitatii, în cercetare, plagiatului, agramalitatii, spoitorilor din panoplia leadership.

Şcoala de istorie franceză, recentă, mai ales prin liricitatea reflexivă, construirea pas cu pas a discursului, stilului, trimit spre savoarea, veche, de la Onciu, Iorga, până la Sacerdoţeanu. Istoricul, inserând lirismul necesar pentru memorabilitatea discursului istoric, urmând şi pașii şcolilor frecventate de familia Lahovari, developeaza filmul vechi şi nou în acelasi timp, al istoriei ca discurs asimilat despre nouminos-ul Întemeierii. Nouminosul întemeirii, care are, de fapt, şi cogitatem, nu numai îndoiala, ci şi starea de indoială. Parcursul spre starea de îndoială cuprinde şi elemente indescifrabile, pentru moment sau pentru totdeauna, pentru a fi depăşite, rezolvabile apoi (formulare prozaică), ca în principiul antropic, din cosmologie. Din, în sensu spre în intelectum, nedescriptibil...Este o vecinătate, păstrănd proporțiile, fremătătoare, întremătoare...