Între marile personalităţi ale secolului al XIX-lea care au contribuit la Renaşterea Neamului Românesc, se află la loc de frunte Nicolae Bălcescu, una dintre cele mai puternice gândiri revoluţionare ale naţiunii române dar şi ale umanităţii .(325) În mersul nostru haotic în procesul globalizării, pe nedrept şi cu tendinţă, se acceptă cu o totală dezinvoltură demitizarea marelui istoric revoluţionar, fiind învăluit în uitare pentru singurul motiv că şi-a iubit ţara ca nimeni altul şi s-a sacrificat pentru binele ei. În mass-media cotidiană şi în agenda marilor „gânditori” ai politicului românesc contemporan, procesul demitizării iluştilor înaintaşi începe să prindă rădăcini cu consecinţe moralmente dezastruoase în rândul publicului larg, pe fondul lipsei de cunoştinţe istorice şi istoriografice.

Horia Nestorescu-Bălcești

17 octombrie 1852, ora 21. Pe o mare agitată, cu multă întârziere, ancorează în rada portului Palermo, vasul „Ercolano”, comandat de căpitanul Francesco Miceli. Avea la bord 174 de călători, nobili şi negustori, proprietari şi preoţi, profesori şi marinari, soldaţi şi deţinuţi. O lume pestriţă îşi făcea loc grăbită pe lângă cel care avea să intre în acea zi, nu numai pe poarta oraşului, dar şi în istoria lui: Signor Balcusco, negoziante, turco. Aşa l-au înregistrat cele două gazete comerciale locale: „Giornale di Commercio” şi „Il Commercio”.[...]*

Într-adevăr, călătorul prezentase, pentru viză, la Delegazzione di polizia marittima un paşaport eliberat la Paris, în 22 septembrie 1850, au nom de Sa Majesté l’Emperateur des Ottomans, de către consulul general al Turciei, Gustav Halphen.

De pe chei s-a îndreptat, asemeni câtorva dintre călători, prin Porta Felicie spre largo Santo Spirito. A intrat în stânga pieţii pe via Butera. Pe la mijlocul străzii s-a oprit, obosit, în faţa unei clădiri impunătoare pe care scria cu vopsea roşie: Alla Trinacria – Grande Albergo con bagni!

«...Noul său statut de exilat nu-i permitea să se deplaseze în locurile istorice legate de lupta lui Mihai Viteazul pentru unirea țărilor române. Aceasta nu a însemnat însă că el a renunțat la rigorile cercetării istorice. Din această perspectivă și-a rugat un prieten să-i facă rost de hărți ale Munteniei și Transilvaniei cu ajutorul cărorar să reconstituie campaniile purtate de marele voievod. De asemenea, și-a rugat prietenul respectiv să se deplaseze pe teren, să identifice zonele în care s-au desfășurat ostilitățile în iarna anului 1594/1595 și mai ales locul de tabără și locurile luptelor de la Stănești, Putineiu și Șerpătești și să discute cu oamenii pentru a culege informații, basme, povestiri etc. despre evenimentele respective...»