Istorie Locala

Istoria parcurilor şi a peisajului amenajat trebuie înţeleasă în legătură cu o serie nouă de reprezentări şi practici care iau naştere în Europa secolelor XVIII şi XIX în jurul „utilizării naturii” (1). Ideea organizării unor parcuri şi grădini rublice care apare şi în spaţiul românesc al secolului al XlX-lea este, aşadar, rezultatul intersecţiei mai multor politici culturale, estetice, ştiinţifice şi, de ce nu, politice. Perioada regulamentară marchează şi din această perspectivă, pentru principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, o certă dezvoltare a unei sensibilităţi faţă de peisajul amenajat, primele tentative de organizare a naturii oferite publicului, tocmai ca rezultat al dezvoltării modelului occidental al promenadelor care începe să se bucure de succes în rândul elitelor locale.

Publicat în Valcea
Joi, 04 Octombrie 2012 09:45

Parcul Zăvoi/ Râmnicu Vâlcea

Râmnicul Vâlcea, "luminoasă şi surâzătoare grădină din care se înalţă ziduri albe de case şi biserici" (Geo Bogza), răsărit miraculos între făgaşul Oltului şi înălţimile pieptişe ale dealurilor megieşe, a fost pe bună dreptate numit "oraşul grădinilor". Suprafaţa de verdeaţă ce acoperă oraşul, chiar şi în urma dezvoltării urbanistice abuzive, e impresionantă. Grădinile Râmnicului nu au pedanteria şi frumuseţea agresivă a marilor parcuri bucureştene, ele sunt mai degrabă peisaje sălbatice crescute din liniştea vremurilor, pentru a adăuga un plus de somptuozitate şi armonie locurilor.

Alături de bisericile urbei, grădinile rămân o mărturie a Râmnicului de odinioară, deoarece au fost lovite mai puţin de inventivitatea distructivă a oamenilor. Privind un plan al Râmnicului de la 1857, vedem că singura grădină publica "amenajată" era Zăvoiul, ce se întindea de-a lungul rîului Râmnic, între două braţe ale acestuia. Fusese inaugurată doar cu un an înainte.

 

Publicat în Valcea
Ești aici: Home Valcea Afişez elemetele după tag: Parcul Zăvoi