Ca unul care am deschis ochii într-o casă de ţărani harnici şi cinstiţi şi, culmea, chiar mare, aproape culă, casă care impunea respect, dar fără nici o carte, totdeauna am fost gelos, până la obsesie pe cei, pe cei care aveau bibliotecă. Şi, mai ales, pe conacele boiereşti, câte mai rămăseseră, pentru că, în nemernicia lor, staliniştii - mai toţi neromâni - le-au distrus de parcă erau focare de molime. Imaginaţia îmi fugea şi se plimba curajoasă pe holurile lor, în cerdacele lor, unde odraslele fericite, poate, ale boierilor noştri, îşi petreceau zilele, vacanţele şi se bucurau de „bogăţiile” lor sufleteşti.