Istorie Locala

Nicu Angelescu

Un moment important în viaţa mea de elev, cu repercusiuni prevestitoare privind destinul, l-a constituit evenimentul petrecut în a doua săptămână a vacanţei Sfintelor Sărbători ale Paştelui anului 1946, de Izvorul Tămăduirii, când, prin faţa casei noastre, a trecut, 26 plimbându-sc pe jos, profesorul meu de limba română, Nicu Angelescu, împreună cu soţia sa. Eu scoteam apă din puţul gospodăriei ca să umplu un hârdău din care se adăpau vitele. Observ pe domnul profesor mergând agale, cu ciomagul atârnând de braţul stâng şi cu mâna dreaptă gesticula, arătând ceva, în depărtare, soţiei, în timpul acesta mă străfulgeră o idee. Ce-ar fi, la întoarcere să-l invit să-mi vadă biblioteca? Dar ce vreau să-i arăt eu nu este bibliotecă, să tot fie cca. 50 de cărţi aranjate pe rafturi improvizate într-un şifonier cumpărat de la un artizan refugiat. Şi totuşi, îmi zic, nu e frumos să treacă neinvitat, mai ales că este şi sărbătoare. Le propun părinţilor care erau prin curte. La început au oscilat, pentru că nu erau pregătiţi pentru o aşa vizită deosebită. Îi fac semn discret mamei şi mă aprobă. „Hai, Grigore, eu mă duc să mai aranjez prin cameră şi tu scoate într-o cană nişte vin, taie nişte cozonac, cafelele le pregătesc eu, iar tu, Vasile, aşteaptă-i la poartă".

Nicu Angelescu

Un moment important în viaţa mea de elev, cu repercusiuni prevestitoare privind destinul, l-a constituit evenimentul petrecut în a doua săptămână a vacanţei Sfintelor Sărbători ale Paştelui anului 1946, de Izvorul Tămăduirii, când, prin faţa casei noastre, a trecut, 26 plimbându-sc pe jos, profesorul meu de limba română, Nicu Angelescu, împreună cu soţia sa. Eu scoteam apă din puţul gospodăriei ca să umplu un hârdău din care se adăpau vitele. Observ pe domnul profesor mergând agale, cu ciomagul atârnând de braţul stâng şi cu mâna dreaptă gesticula, arătând ceva, în depărtare, soţiei, în timpul acesta mă străfulgeră o idee. Ce-ar fi, la întoarcere să-l invit să-mi vadă biblioteca? Dar ce vreau să-i arăt eu nu este bibliotecă, să tot fie cca. 50 de cărţi aranjate pe rafturi improvizate într-un şifonier cumpărat de la un artizan refugiat. Şi totuşi, îmi zic, nu e frumos să treacă neinvitat, mai ales că este şi sărbătoare. Le propun părinţilor care erau prin curte. La început au oscilat, pentru că nu erau pregătiţi pentru o aşa vizită deosebită. Îi fac semn discret mamei şi mă aprobă. „Hai, Grigore, eu mă duc să mai aranjez prin cameră şi tu scoate într-o cană nişte vin, taie nişte cozonac, cafelele le pregătesc eu, iar tu, Vasile, aşteaptă-i la poartă". - citește tot - 

Răsărit în mijlocul satelor noastre ca o punte între trecut şi viitor, Muzeul de Arhitectură Populară de la Bujoreni se înscrie în rândul obiectivelor culturale de mare valoare ale judeţului Vâlcea. Tot ceea ce cuprinde - case ţărăneşti, obiecte de artă populară, unelte de muncă folosite-în trecut - reprezintă pagini vibrante de istorie, documente vii de etnografie, care oglindesc setea de frumos, imaginaţia şi spiritul inventiv al oamenilor de pe aceste meleaguri. Valoarea lor istorică, socială şi estetică constituie un inepuizabil izvor de inspiraţie pentru creatorii contemporani. - citește tot -