Istorie Locala

Dacă studiezi fondurile arhivistice din Vîlcea pentru perioada 1944-1947, anul 1947 apare ca un an grotesc. Este un an plin de delaţiuni; ai senzaţia că întreg judeţul s-a pus pe reclamat. De fapt, în toată murdăria asta există o regulă: toţi cei săraci s-au grăbit să intre în P.C.R şi apoi au trecut la delaţiunea tuturor duşmanilor personali. Iată doar un exemplu de petiţie, revelator pentru afirmaţia de mai înainte: „Subsemnatul locuitor paşnic Nicolae C. Mazilu din comuna Suteşti, judeţul Vîlcea fiind de partea dvs. înscris în partidul comunist şi fiind om sărac ...reclam pe soţii Dumitrescu-Rada care au supt viaţa din noi pe timpul Legionarilor, Ţărăniştilor şi Antonescienilor ...violînd din nou libertatea noastră a săracilor, care n-avem ce mînca iar ei au mari cantităţi de cereale ascunse.” (4)

Publicat în Valcea
Vineri, 27 Noiembrie 2020 08:24

Profesorul Dumitru Gușetoiu

Sorin Oane

Povestea acestui personaj al istoriei vâlcene este emblematică pentru mulţi oameni din ceea ce s-a numit „rezistenţa românească anticomunistă de după 1944”. Analiza acestui caz este şi o modalitate de a înţelege modul cum proceda Securitatea cu cei pe care îi considera periculoşi pentru regimul comunist, fie că periculozitatea era manifestă, fie că era doar potenţială.

Dacă nu ar fi existat regimul comunist, Dumitru Guşetoiu ar fi rămas în amintirea noastră ca unul dintre cei mai renumiţi profesori de istorie din ţară şi ca autorul celei mai bune metodici de istorie din perioada interbelică. Guşetoiu a fost un profesor atât de renumit, încât chiar Nicolae Iorga a insistat să-i fie asistent. Instaurarea regimului comunist i-a frânt însă destinul şi a făcut din activitatea lui profesională şi politică motive de a deveni un „caz” al Securităţii.

Povestea lui Dumitru Guşetoiu este exemplară pentru soarta intelectualului român de după 23 august 1944:

Dumitru Guşetoiu, născut la 11 aprilie 1896 la Băileşti-Dolj, fiul lui Constantin şi Elena, a fost între 1940-1944 preşedintele organizaţiei P.N.Ţ.- Maniu din oraşul Râmnicu Vâlcea. A fost şi membru al Comisiei Judeţene al P.N.Ţ. şi responsabil al sectorului Bujoreni – Muiereasca. În partidul lui Maniu intrase în 1930”.

Această formulă succintă de prezentare se repetă obsesiv în toate dosarele Securităţii, pentru perioada 1947 – 1989, care îl priveau pe profesor. Ceea ce conta la acest om, pentru Securitate, era doar faptul de a fi făcut parte dintr-un partid „burghezo-moşieresc”, partid care a reprezentat mult timp adversarul politic cel mai important pe care l-a avut P.C.R., după 23 august 1944, dată de la care România a intrat în orbita comunismului sovietic.

Publicat în Valcea

Sorin Oane

Mutilarea României, în tragicul an 1940, a dus la căderea regimului carlist. Conducerea ţării a revenit generalului Ion Antonescu, adus la putere de la Vâlcea. Antonescu îl criticase pe regele Carol al II-lea că a cedat, fără luptă, părţi din patrimoniul naţional. Generalul îi înmânase suveranului, după o discuţie furtunoasă, o scrisoare prin care îşi oferea concursul „pentru a salva ce mai era cu putinţă de salvat din Coroană, din ordine şi din graniţe[1]. Opinia lui Antonescu era împărtăşită şi de alţi ofiţeri superiori ai armatei române. Carol a hotărât însă trimiterea în arest a lui Antonescu la Mănăstirea Bistriţa (Vâlcea).

În legătură cu sfârşitul detenţiei de la Bistriţa există trei versiuni: 

Publicat în Valcea
Sorin Oane
În folclor circula si acum vorba ca România are doar doi vecini buni:Serbia (fosta Iugoslavie) si... Marea Neagra. Cele doua tari nu au purtat niciodata razboaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinita de simtamintele celor doua popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite.
 
Publicat în Valcea

prof. dr. Sorin Oane

După asasinarea lui Duca, Garda de Fier a fost dizolvată. Sub numele de Partidul „Totul pentru țară” ea își făcea însă reapariția în public, în 20 martie 1935, ca organizație legală, sub conducerea bătrânului general Zizi Cantacuzino-Grănicerul, în timp ce adevăratul șef, Codreanu, era ținut intenționat în umbră. Acest partid a ales să facă un alt fel de propagandă. Nu publica ziare și nu făcea propagandă, în adevăratul sens al cuvântului, încercând să se diferențieze de celelalte partide care „activau” doar oratoric.

Publicat în Valcea

prof. dr. Sorin Oane

În 1943, după Stalingrad, conducerea statului a hotarât mutarea tezaurului României de la Sinaia la Tismana, lucru care s-a şi realizat abia în luna iulie 1944, în condiţiile înaintării rapide a Armatei Roşii spre România. Antonescu voia sa-l transporte în Spania franchistă (ţară în care era stabilit şi fostul rege Carol al II-lea), pentru a-l apăra de sovietici. Tezaurul trebuia însă apărat şi de aliaţii nemţi care, gândindu-se că pierd războiul, în retragerea lor, ar fi putut să ia tezaurul cu ei. La Tismana, tezaurul va sta până în februarie 1947, când va fi readus la Bucureşti. Erau circa 320 tone de aur fin. La 23 august 1944, a avut loc însa lovitura de stat binecunoscută. După această dată, soarta tezaurului va fi decisă de trei vâlceni: Adrian Mironescu, Petre Chirtop şi Ion Marina. Cine erau ei? 

 

Publicat în Valcea

„Într-un material informativ ultrasecret, alcătuit chiar în acel moment, pentru uzul strict al conducerii comuniste, intitulat „Analiza rezultatelor alegerilor în datele sale reale” pentru județul Vâlcea, procentajul considerat real era: B.P.D. = 35-40 %, Reacțiunea= 60-65 %.”

Publicat în Valcea

În timp ce Ion Antonescu se trata la Olăneşti, din lagărul de la Tîrgu Jiu a evadat Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreună cu Ion Vidraşcu, iar din lagărul Tîrgu Cărbuneşti evadau, cam tot în acest timp, 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol, Alexandru Drăghici, Andrei Neagu, Alexandru Guşan, Marin Florea Ionescu, Dumitru Ivanovici etc. Pentru vîlceni, primul eveniment este important, căci evadaţii de la Tîrgu Jiu au fost ajutaţi de vîlceanul Mihail Roşianu şi s-au adăpostit la familii vîlcene, pînă în data de 24 august 1944.

Publicat în Valcea

de Prof. dr. Sorin Oane

 

Foto „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 2/945; In imagine, de la stânga spre dreapta: 1. Vasile Luca, 2. Constantin Pîrvulescu, 3. Lucreţiu Pătrăşcanu, 4. Ana Pauker, 5. Teohari Georgescu, 6. Dr. Florică Bagdazar, 7. Gheorghe Vasilichi.

 

 

Constantin Pîrvulescu, este cu siguranţă cel mai important comunist dat ţării de judeţul Vîlcea. S-a născut la Olăneşti la 10 noiembrie 1895, ca fiu al lui Ilie  (34 ani) şi al Alexandrinei (26 ani), amîndoi de profesie muncitori. Martori la declararea copilului la Starea civilă au fost : Grigore Ioan Muşeu şi Dumitru Boaşcă. Primar era A. Mănescu. [1] Între anii 1911-1914 învaţă meseria de ajustor mecanic la Atelierele centrale comunale din Bucureşti, apoi la atelierele Weigel şi Arsenalul Armatei (1915-1916), ambele din Bucureşti. [2] Între anii 1917-1918, lucrează tot ca ajustor mecanic la Atelierele CFR Iaşi şi Tigina şi la Detaşamentul CFR Tighina. În anii 1918-1919 sub influenţa ideilor bolşevice, Constantin Pîrvulescu se înrolează ca voluntar în batalioanele româneşti şi apoi în Regimentul internaţional „Armatei Roşie Sovietică” Poltava, în cadrul căruia a luptat pînă în 1921. A fost şi mecanic de moară, între anii 1918-1919, în comuna Zolotnari, Ucraina.

Publicat în Valcea

de prof. dr. Sorin Oane

 

În perioada celui de al doilea război mondial era bine cunoscut faptul că paza lui Antonescu era aproape simbolică, doar câţiva ofiţeri şi jandarmi care îl însoţeau în toate deplasările sale. Niciodată nu s-a pus problema întăririi acestei paze, niciodată în mintea şefului gărzii acesteia nu a existat ideea de a face faţă vreunui pericol de atac. Şi totuşi o tentativă de atentat la viaţa mareşalului a existat.

 La începutul lunii august 1944 mareşalul Antonescu  urma să vină la Olăneşti-Vâlcea pentru tratament. În noaptea de 27-28 iulie 1944 o echipă formată din patru legionari a fost paraşutată de sovietici lângă Olăneşti, cu scopul asasinării conducătorului român. Acest fapt denotă două lucruri: primul este acela că sovieticii, în condiţiile în care se pregăteau de ofensiva pe aliniamentul Iaşi-Chişinău, se temeau de Antonescu, care, după căderea lui Mussolini ajunsese al doilea om al Axei şi, în al doilea rând, acest lucru este o mărturie indirectă a faptului că sovieticii considerau că principala forţă ce se putea opune eficient mareşalului, din interior, în acel moment, erau legionarii.

Publicat în Valcea
Page 1 of 2
Ești aici: Home Valcea Afişez elemetele după tag: sorin oane