Istorie Locala

prof. dr. Sorin Oane

«...la 25 noiembrie 1916, Râmnicu-Vâlcea era ocupat de trupele germane (după două luni din ziua în care Falkenhayn, comandantul Armatei 9 germane, pornise bătălia de la Sibiu) (9). Ele vor fi primite surprinzător de amabil de către notabilitățile „confecționate ad-hoc”. Ba chiar au defilat prin centrul orașului, întâmpinate cu flori de persoane aparţinând comunităţilor germană şi austriacă. Orașul era micuț, avea puțin peste 7.000 de locuitori, și avea să cunoască, timp de doi ani, greutăţile unei dure ocupaţii militare. Pentru cazarea trupelor germane vor fi rechiziționate, în special, stațiunile Călimănești, Govora și Olănești unde, timp de două sezoane, s-au odihnit și tratat doar militarii germani.

Nemţii au făcut peste tot rechiziții forțate, au devalizat toate depozitele de alimente şi băcăniile. Au luat tot ce au întâlnit în cale şi au dat în schimb... bonuri de rechiziţie, ştampilate de un comandant german. În batjocură, localnicii au fost trimişi la cules de castane şi jir. Rufăria, postavurile şi orice petic de piele au fost și ele rechiziţionate. Erau confiscate şi clanţele de la uşi şi clopotele bisericilor. Orice obiect de alamă sau cupru urma să fie transformat de germani în... ţevi de tun. Nemţii au pus stăpânire şi pe toate mijloacele de transport. Au rechiziţionat trăsurile, cupeurile, caii şi bicicletele. Țăranilor le-au fost luate grânele, vitele şi păsările cât şi hainele. Înfometaţi, dezbrăcaţi şi puşi la muncă silnică, oamenii se revoltau, dar mulţi dintre aceștia au fost executaţi public. Resursele solului au fost și ele crunt exploatate, în special sarea și aurul. În zona Voineasa, ocupanții încep acum și exploatarea zăcămintelor de mică. Pădurile au fost cumpărate de către germani și austrieci, la prețuri ridicole, impuse de autoritățile militare. Nivelul de trai al populației a scăzut în mod îngrijorător. În 1918, indicatorii economici arătau că județul a fost dat înapoi cu ...25 de ani (10).

Ce instituții publice au fost afectate de ocupația germană la Râmnicu-Vâlcea și cum a vrut ocupantul să domine populația orașului vom afla din rândurile de mai jos: (citește tot)

Sorin Oane

(urmare din 4 iulie, clic pentru vizualizarea conținutului «Naționalismul») 

SOCIALISM/ SOCIAL-DEMOCRAŢIE, iniţial forme ale marxismului ortodox; ideea social-democraţiei a dobândit mai apoi un înţeles cu totul diferit. Marx crezuse că polarizarea socială crescândă, sărăcirea accentuată a proletariatului vor duce la ascuţirea tensiunilor sociale din societatea capitalistă şi, în cele din urmă, la revoluţie. Însă Bernstein a arătat în „Cum este posibil socialismul ştiinţific ” (1901) că lucrurile nu se întâmplă aşa; dezvoltarea capitalismului a dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale proletariatului. De aceea, lupta pentru socialism trebuia să fie graduală şi reformistă - pentru o mai deplină democraţie, pentru creşterea controlului muncitorilor asupra producţiei, prin mijloace politice şi sindicale. Din acest moment, socialismul nu a mai fost considerat ca rezultatul inevitabil al dezvoltării capitaliste, ci mai degrabă, ca o idee morală pentru care cei ce o susţin trebuie să lupte.

Sorin Oane

(urmare din 4 iulie, clic pentru vizualizarea conținutului «Țărănismul») 

Nationalismul a fost o doctrină foarte puternică în România după 1918. Aspectul lui politic se exteriorizase în lupta pentru desăvârşirea statului naţional unitar, continuând să. se manifeste şi după aceea ca modalitate de afirmare a demnităţii naţionale şi a valorilor creative ale poporului nostru. Însă la noi a existat şi un naţionalism radical, cu aspect etnic, care a căpătat prevalenţă după 1933. Naţionalismul a fost astfel deformat structural, devenind o mişcare xenofobă, extremistă.

PARTIDUL NAŢIONALIST-DEMOCRAT. Naţionalismul democratic a fost promovat la noi, în special, de marele savant Nicolae Iorga. Acesta înfiinţase în 1910 Partidul Naţionalist-Democratic, care în anii 1922-1923 şi-a creat o organizaţie şi la Vâlcea. P. N.-D. a avut la Râmnicu Vâlcea o foaie numită “Cuvântul Românesc” (1922- 1923), iar între anii 1928-1937, publicaţia lunară “Naţionalul Vâlcii”, sub egida lui C. Daniilescu¹¹⁸. Până în 1930, Partidul Naţional (cu această denumire între 1925-1932) nu a avut, practic, o organizaţie în judeţul Vâlcea, ci doar câţiva simpatizanţi care au scos foaia “Naţionalul Vâlcii”, cu scop mai mult cultural decât politic. Un prim preşedinte, provizoriu, al organizaţiei judeţene, a fost C.G. Mihăilescu.

Sorin Oane

(urmare din 30 iunie/ clic pentru vizualizarea conținutului referitor la partidele pe bază de program)

ŢĂRĂNISMUL. Sociologic vorbind, ţărănimea a reprezentat polul pasiv al societăţii româneşti până în 1918. Nu ajunsese la conştiinţa de sine. Nici cultura, nici bunăstarea economică nu erau o bază suficientă care să-i permită răsfrângerea majoră în viaţa politică. Cu tot numărul său impozant, pătura ţărănească trăia într-o mentalitate patriarhală, cu respect umil faţă de “domn” şi o teamă necontrolată faţă de “autoritate”, chiar cea mai elementară - jandarmul, reminiscenţe ale unui trecut încărcat de umilinţe, încărcat de greutatea sărăciei, şi a desconsideraţiei generale. în ciuda importanţei sale numerice, precum şi a aportului economic şi biologic, ţărănimea forma, în perioada interbelică, o masă neorganică şi inconsistentă social. Toată politica partidelor urmărea captarea ei, privită ca un simplu obiect electoral⁶³. Partidul Ţărănesc, ulterior – Partidul Naţional Ţărănesc, a devenit, în calitate de partid de clasă, principalul centru de polarizare al maselor rurale.

Sorin Oane

(urmare de ieri/ clic pentru vizualizarea conținutului ,,partidele pe bază personală”)

«...PARTIDELE PE BAZA DE PROGRAM: sunt partidele care se interesează mai mult de calitatea, decât de cantitatea (numărul) membrilor lor.

Ele sunt partide de cadre care regrupează mai ales reprezentanţi locali bine implantaţi şi persoane care dispun de influenţă socială. Sunt partide slab structurate, ai căror membri nu au decât o legătură superficială cu organizaţia din care fac parte. Puterea notabilităţilor este pusă în serviciul partidului în perioadele electorale. Partidele susţin o scrie de doctrine politice care sunt “discursuri” ale puterii cu privire la putere. Ele descriu ordinea socială, condamnă sau justifică fiind, în acelaşi timp, sisteme de gândire închise şi fixe, ce nu se adresează doar raţiunii oamenilor, ci şi afectivităţii lor. Asemenea unor ghiduri de acţiune colectivă ele trebuie să mobilizeze pasiunile. Deşi, în acest răstimp, judeţul Vâlcea, ca şi România Mare întreagă, nu a avut o cultură politică adecvată, el a fost frământat de marile ideologii politice care au marcat secolul XX: conservatorismul, liberalismul, ţărănismul, naţionalismul, socialismul/social-dcmocraţia şi comunismul.

Sorin Oane

Nu putem porni istoria noastră, fără a înţelege care a fost drumul parcurs de societatea vâlceană de la democraţie la regimul totalitar.

Căci până a ajunge la sistemul politie cu partidul unic, regimul totalitar a trebuit să înlocuiască sistemul partidelor cu o mişcare de masă. Teoria spune că un regim totalitar este posibil numai atunci când mari mase de oameni pot fi utilizate, şi masele pot fi utilizate doar dacă ele capătă gustul organizării politice (1). Dar oare au fost neglijate masele, din punct de vedere politic, în perioada interbelică?

Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să analizăm sistemul partidist din perioada amintită, pentru că şi Vâlcea a fost frământată de către acest pletoric sistem. Sunt necesare, însă, o seric de lămuriri preliminare.

Sistemul de partide este un dat foarte important de luat în consideraţie pentru înţelegerea regimului politic dintr-o ţară.

de Sorin Oane

Dumnezeu şi-a împărţit destul de ciudat darurile sale în familia Drăghicescu. De exemplu, lui Ştefan (fratele mai mare) i-a dat pragmatismul, iar lui Dumitru idealismul. Primul a fost un „self-made man”, om simplu, pornit de jos; a ajuns însă un om foarte bogat şi faimos, devenind apoi şi un mare filantrop (pentru cei din satul lui a făcut o şcoală, un spital şi o biserică). Aşa înţelegea el liberalismul. Celălalt, Dumitru, a clădit „idei”, fiind unul dintre cei mai mari ideologi ai liberalismului românesc, de fapt, creatorul unui alt fel de liberalism, neoliberalismul. Cei doi fraţi ilustrează, involuntar probabil, două opţiuni ale ideologiei liberale româneşti interbelice: liberalismul clasic (Ştefan) şi neoliberalismul (Dumitru). Dar să o luăm cu începutul.

Cum a evoluat doctrinar Partidul Naţional Liberal şi ce este neoliberalismul? (clic pentru continuare)

Dacă studiezi fondurile arhivistice din Vîlcea pentru perioada 1944-1947, anul 1947 apare ca un an grotesc. Este un an plin de delaţiuni; ai senzaţia că întreg judeţul s-a pus pe reclamat. De fapt, în toată murdăria asta există o regulă: toţi cei săraci s-au grăbit să intre în P.C.R şi apoi au trecut la delaţiunea tuturor duşmanilor personali. Iată doar un exemplu de petiţie, revelator pentru afirmaţia de mai înainte: „Subsemnatul locuitor paşnic Nicolae C. Mazilu din comuna Suteşti, judeţul Vîlcea fiind de partea dvs. înscris în partidul comunist şi fiind om sărac ...reclam pe soţii Dumitrescu-Rada care au supt viaţa din noi pe timpul Legionarilor, Ţărăniştilor şi Antonescienilor ...violînd din nou libertatea noastră a săracilor, care n-avem ce mînca iar ei au mari cantităţi de cereale ascunse.” (4)

Sorin Oane

Povestea acestui personaj al istoriei vâlcene este emblematică pentru mulţi oameni din ceea ce s-a numit „rezistenţa românească anticomunistă de după 1944”. Analiza acestui caz este şi o modalitate de a înţelege modul cum proceda Securitatea cu cei pe care îi considera periculoşi pentru regimul comunist, fie că periculozitatea era manifestă, fie că era doar potenţială.

Dacă nu ar fi existat regimul comunist, Dumitru Guşetoiu ar fi rămas în amintirea noastră ca unul dintre cei mai renumiţi profesori de istorie din ţară şi ca autorul celei mai bune metodici de istorie din perioada interbelică. Guşetoiu a fost un profesor atât de renumit, încât chiar Nicolae Iorga a insistat să-i fie asistent. Instaurarea regimului comunist i-a frânt însă destinul şi a făcut din activitatea lui profesională şi politică motive de a deveni un „caz” al Securităţii.

Povestea lui Dumitru Guşetoiu este exemplară pentru soarta intelectualului român de după 23 august 1944:

„Dumitru Guşetoiu, născut la 11 aprilie 1896 la Băileşti-Dolj, fiul lui Constantin şi Elena, a fost între 1940-1944 preşedintele organizaţiei P.N.Ţ.- Maniu din oraşul Râmnicu Vâlcea. A fost şi membru al Comisiei Judeţene al P.N.Ţ. şi responsabil al sectorului Bujoreni – Muiereasca. În partidul lui Maniu intrase în 1930”.

Această formulă succintă de prezentare se repetă obsesiv în toate dosarele Securităţii, pentru perioada 1947 – 1989, care îl priveau pe profesor. Ceea ce conta la acest om, pentru Securitate, era doar faptul de a fi făcut parte dintr-un partid „burghezo-moşieresc”, partid care a reprezentat mult timp adversarul politic cel mai important pe care l-a avut P.C.R., după 23 august 1944, dată de la care România a intrat în orbita comunismului sovietic.

Sorin Oane

Mutilarea României, în tragicul an 1940, a dus la căderea regimului carlist. Conducerea ţării a revenit generalului Ion Antonescu, adus la putere de la Vâlcea. Antonescu îl criticase pe regele Carol al II-lea că a cedat, fără luptă, părţi din patrimoniul naţional. Generalul îi înmânase suveranului, după o discuţie furtunoasă, o scrisoare prin care îşi oferea concursul „pentru a salva ce mai era cu putinţă de salvat din Coroană, din ordine şi din graniţe”[1]. Opinia lui Antonescu era împărtăşită şi de alţi ofiţeri superiori ai armatei române. Carol a hotărât însă trimiterea în arest a lui Antonescu la Mănăstirea Bistriţa (Vâlcea).

În legătură cu sfârşitul detenţiei de la Bistriţa există trei versiuni: