Istorie Locala

Episcopul Roman Ciorogariu al Oradiei este una dintre personalităţile de mare anvergură ale Bisericii Ortodoxe Române de dincoace de Munţi. Născut în 1852, într-o bogată comună de lângă Arad, Pecica, provenind, după mamă, din familia giulană Nicoară, înrudit aşadar cu patriotul român Moise Nicoară, ajunge institutor în casa primpretorului David Nicoară din Aletea, lângă Giula. Bursier al Fundaţiei Elena Ghiba-Birta (fiica preotului Mihai Ghiba din Bichiş) şi al Consistoriului arădean, studiază la Leipzig şi Bonn. Ajunge profesor la Institutul Teologic Pedagogic din Arad, avându-i colegi pe viitorul mitropolit Vasile Mangra, pe Petru Pipoş şi pe alţi fruntaşi români. Lucrează o vreme şi la prima bancă românească arădeană „Victoria".

Tuns în monahism în 1900, în străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog de lângă Arad, de către egumenul de atunci, Arhimandritul Augustin Hamsea, Ieromonahul Roman Ciorogariu urcă repede treptele slujirii bisericeşti, devenind directorul Institutului Teologic din Arad, fiind hirotesit protosincel, cu dreptul de a purta brâul roşu. La alegerile de mitropolit din 5 august 1916, deşi  i se propune chiar de către Vasile Mangra, vicarul de la Oradea, refuză să candideze. In condiţiile intrării României în război, Oradea devine centru mitropolitan, atât pentru ortodocşi cât şi pentru uniţi. Aşa se face că mitropolitul recunoscut de autorităţi, Vasile Mangra, este hirotonit şi instalat la Oradea, la 29 octombrie 1916.

Îîn aprilie 1917, Roman Ciorogariu este ales vicar la Oradea, de către Sinodul eparhial de la Arad. La începutul anului bisericesc 1917, 1 septembrie, a încetat mandatul său ca director al Institutului Teologic Pedagogic din Arad precum şi directoratul revistei arădene „Biserica şi şcoala" şi a început noua sa misiune în fruntea Consistoriului eparhial din Oradea. În octombrie 1918 este prezent la Budapesta ca semnatar al „Declaraţiei de independenţă naţională", Declaraţia de la Oradea, ce urma să fie depusă în Parlament. Murind Mitropolitul Vasile Mangra, Vicarul Roman Ciorogariu este de faţă la înmormântarea din cimitirul pestan Kerepesi, unde îşi doarme somnul în aşteptarea învierii şi marele mecenat Emanuil Gojdu.

Nicolae Popoviciu s-a născut la 29 ianuarie 1903 în localitatea Biertan, primind la botez numele Nicolae. Şcoala primară a urmat-o la şcoala săsească din Biertan, învăţând limbile maghiară şi germană. Apoi a urmat liceul la Dumbraveni, Şcoala Normală din Sibiu şi Liceul Andrei Şaguna din Braşov. Şi-a îndreptat apoi paşii la Academia Teologică Andreiană din Sibiu, cu dorinţa de a sluji Biserica lui Dumnezeu şi Neamul Românesc. A fost un student eminent, publicând încă din anii studenţiei studii şi articole, având o activitate intensă în cadrul Societăţii studenteşti Andrei Şaguna, al cărui preşedinte a si fost în anul IV.

Remarcat de mitropolitul Nicolae Bălăn, care l-a luat sub îndrumarea şi oblăduirea sa, Nicolae Popoviciu îşi complectează studiile la vestita Academie Teologică de la Cernăuţi, unde obţine în anul 1931 titlul de licenţiat cu teza "Începuturile nestorianismului" lucrare alcătuită sub îndrumarea profesorului Vasile Loichiţa. Apreciindu-i calităţile intelectuale şi morale, mitropolitul Nicolae Bălăn l-a trimis la studii post-universitare, timp de patru ani, în Grecia, unde audiază cursurile renumiţilor teologi Hristu Andrutos şi Panaiot Bratsiotis, iar apoi in Germania, la Facultatile de Teologie si Filozofie din Műnchen, Tűbingen, Leipzig şi Breslau.

Unul din iniţiatorii importanţi ai construirii bisericii ortodoxe din Salonta a fost primarul Aurel Greavu, care în 1928 l-a invitat pe episcopul Roman Ciorogariu pentru a alege împreună locul unde urma să fie construită biserica.

La 20 septembrie 1930 credincioşii cumpără edificiul numit Regale, care a fost demolat. Pe terenul rămas liber s-a construit apoi biserica.

Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată şi sfinţită de către episcopul dr. Andrei Magieru Crişanul, înconjurat de un sobor de preoţi, pe timpul păstoririi preotului Liviu Lărgeanu, la 3 mai 1931.

Biserica este zidită din cărămidă presată pe un fundament de beton armat, după planul arhitectului salontan Kiss Mihály. Clădirea, în formă de cruce, stil românesc combinat cu cel bizantin, are o cupolă centrală deasupra naosului, înaltă de 30 metri şi două turnuri deasupra intrării principale, fiind acoperite cu tablă. Lungimea interioară este de 24 metri, iar lăţimea de 9 metri.

Mobilierul, din lemn de stejar a fost executat în atelierul meşterului local Tóth Imre, iar icoanele de către absolvenţii Şcolii de Artă şi Meserii din Oradea, sub conducerea pictorului Nicolae Irimie. Biserica a fost dotată cu trei clopote, care au fost turnate de firma F.R. Hönig din Arad. Slujba de sfinţire a clopotelor a avut loc la 25 iulie 1932 şi a fost oficiată de delegatul Episcopiei Oradiei, Zaharia Moga.