PROPUNEREA GENERALULUI TRAIAN MOŞOIU PRIVIND ÎNFIINŢAREA UNUI ZIAR AL CORPULUI VÂNĂTORILOR LA ORADEA
Col. r. dr. Constantin MOŞINCAT
„Tu valah puturos, unde este în lume, nici pământul să nu te primească, când vei crăpa. A sunat ceasul tău cel din urmă, voi săra carnea ta împuţită şi puturoasă a fiecărui asemenea unui câine turbat. Vai de acela care va rămâne aici. A fost bună pâinea ungurească, acum îţi trebuie carnea ungurească, sărând voi pustii toată viţa ta, între chinurile cele mai cumplite te voi omorî, tu agitator de câine, valah” - adresant Pop Coriolan – 2 februarie 1919.
– Semnatar - Un fecior de secui
Am început să „detest şovinismul ungurilor atunci când le-am cunoscut faptele abominabile”, mărturisea pe 19 octombrie 1907 laureatul premiului Nobel pentru literatură Bjornst J. Bjornson, iar Richar Wagner era şi mai categoric: „De ungur, Doamne apără-mă Tu!” Ceea ce spera contele Tisza Istvan, atragerea românilor de partea ungurilor pentru a face Ungaria Mare şi puternică, s-a năruit pe 12 octombrie 1918 când, la Oradea fruntaşii români au semnat celebra declaraţie de autodeterminare, act care a însemnat începutul drumului spre Alba Iulia.
Cu un iresponsabil simţ politic, recent desprinsă din imperiul austriac, Ungaria voia să fie o putere doar pentru sine, chiar dacă, astfel, conglomeratul popoarelor se transfera şi mai evident între graniţele sale. Transilvania lipită 1867 pe nedrept de şi în dualismul Austro-Ungar, avea din 12 Octombrie 1918 un apărător puternic: Consiliul Naţional Român din Oradea şi Bihor (CNR Bh.).
Ca primă măsură, CNR Bh., a trimis o delegaţie comisarului Katz Bela pentru a-i cere cu fermitate să pună capăt sălbăticiilor cu care erau maltrataţi, jefuiţi şi chiar ucişi românii din Bihor. Delegaţia formată din patru persoane – după cum ne mărturiseşte şeful delegaţiei Roman Ciorogariu – printre care canonicul Iacob Radu, Nicolae Zigre, lasă un amplu rechizitoriu în care comisarului i se aduceau la cunoştinţă: faptul că partea maghiară din comisia mixtă de semnalare a atrocităţilor tărăgăna şi zădărnicea administrarea dovezilor şi constatările sub diferite pretexte; siguranţa persoanei şi a averii erau în mare primejdie; cruzimile erau săvârşite de soldaţii unguri înarmaţi. Faţă de situaţia de fapt reprezentantul în teritoriu al guvernului era direct responsabilizat: „Iai asupra D-tale răspunderea pentru această anarhie?”[1] Delegaţia desigur nici nu aştepta, nici nu a primit răspuns pe loc, fapt pentru care a înaintat un memoriu, în 41 de puncte cu atrocităţile comise asupra românilor, Conferinţei de pace de la Paris.
Episcopul Roman Ciorogariu al Oradiei este una dintre personalităţile de mare anvergură ale Bisericii Ortodoxe Române de dincoace de Munţi. Născut în 1852, într-o bogată comună de lângă Arad, Pecica, provenind, după mamă, din familia giulană Nicoară, înrudit aşadar cu patriotul român Moise Nicoară, ajunge institutor în casa primpretorului David Nicoară din Aletea, lângă Giula. Bursier al Fundaţiei Elena Ghiba-Birta (fiica preotului Mihai Ghiba din Bichiş) şi al Consistoriului arădean, studiază la Leipzig şi Bonn. Ajunge profesor la Institutul Teologic Pedagogic din Arad, avându-i colegi pe viitorul mitropolit Vasile Mangra, pe Petru Pipoş şi pe alţi fruntaşi români. Lucrează o vreme şi la prima bancă românească arădeană „Victoria".
Tuns în monahism în 1900, în străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog de lângă Arad, de către egumenul de atunci, Arhimandritul Augustin Hamsea, Ieromonahul Roman Ciorogariu urcă repede treptele slujirii bisericeşti, devenind directorul Institutului Teologic din Arad, fiind hirotesit protosincel, cu dreptul de a purta brâul roşu. La alegerile de mitropolit din 5 august 1916, deşi i se propune chiar de către Vasile Mangra, vicarul de la Oradea, refuză să candideze. In condiţiile intrării României în război, Oradea devine centru mitropolitan, atât pentru ortodocşi cât şi pentru uniţi. Aşa se face că mitropolitul recunoscut de autorităţi, Vasile Mangra, este hirotonit şi instalat la Oradea, la 29 octombrie 1916.
Îîn aprilie 1917, Roman Ciorogariu este ales vicar la Oradea, de către Sinodul eparhial de la Arad. La începutul anului bisericesc 1917, 1 septembrie, a încetat mandatul său ca director al Institutului Teologic Pedagogic din Arad precum şi directoratul revistei arădene „Biserica şi şcoala" şi a început noua sa misiune în fruntea Consistoriului eparhial din Oradea. În octombrie 1918 este prezent la Budapesta ca semnatar al „Declaraţiei de independenţă naţională", Declaraţia de la Oradea, ce urma să fie depusă în Parlament. Murind Mitropolitul Vasile Mangra, Vicarul Roman Ciorogariu este de faţă la înmormântarea din cimitirul pestan Kerepesi, unde îşi doarme somnul în aşteptarea învierii şi marele mecenat Emanuil Gojdu.
EPISCOPUL MARTIR DR. NICOLAE POPOVICIU AL ORADIEI (1903-1960)
dr.pr.Ioan Ghitea
Nicolae Popoviciu s-a născut la 29 ianuarie 1903 în localitatea Biertan, primind la botez numele Nicolae. Şcoala primară a urmat-o la şcoala săsească din Biertan, învăţând limbile maghiară şi germană. Apoi a urmat liceul la Dumbraveni, Şcoala Normală din Sibiu şi Liceul Andrei Şaguna din Braşov. Şi-a îndreptat apoi paşii la Academia Teologică Andreiană din Sibiu, cu dorinţa de a sluji Biserica lui Dumnezeu şi Neamul Românesc. A fost un student eminent, publicând încă din anii studenţiei studii şi articole, având o activitate intensă în cadrul Societăţii studenteşti Andrei Şaguna, al cărui preşedinte a si fost în anul IV.
Remarcat de mitropolitul Nicolae Bălăn, care l-a luat sub îndrumarea şi oblăduirea sa, Nicolae Popoviciu îşi complectează studiile la vestita Academie Teologică de la Cernăuţi, unde obţine în anul 1931 titlul de licenţiat cu teza "Începuturile nestorianismului" lucrare alcătuită sub îndrumarea profesorului Vasile Loichiţa. Apreciindu-i calităţile intelectuale şi morale, mitropolitul Nicolae Bălăn l-a trimis la studii post-universitare, timp de patru ani, în Grecia, unde audiază cursurile renumiţilor teologi Hristu Andrutos şi Panaiot Bratsiotis, iar apoi in Germania, la Facultatile de Teologie si Filozofie din Műnchen, Tűbingen, Leipzig şi Breslau.
BISERICA ORTODOXĂ ÎNĂLŢAREA DOMNULUI DIN SALONTA / AZ ÚR MENNYBEMENETELE ORTODOX TEMPLOM
Scris de BHBiblioteca
Unul din iniţiatorii importanţi ai construirii bisericii ortodoxe din Salonta a fost primarul Aurel Greavu, care în 1928 l-a invitat pe episcopul Roman Ciorogariu pentru a alege împreună locul unde urma să fie construită biserica.
La 20 septembrie 1930 credincioşii cumpără edificiul numit Regale, care a fost demolat. Pe terenul rămas liber s-a construit apoi biserica.
Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată şi sfinţită de către episcopul dr. Andrei Magieru Crişanul, înconjurat de un sobor de preoţi, pe timpul păstoririi preotului Liviu Lărgeanu, la 3 mai 1931.
Biserica este zidită din cărămidă presată pe un fundament de beton armat, după planul arhitectului salontan Kiss Mihály. Clădirea, în formă de cruce, stil românesc combinat cu cel bizantin, are o cupolă centrală deasupra naosului, înaltă de 30 metri şi două turnuri deasupra intrării principale, fiind acoperite cu tablă. Lungimea interioară este de 24 metri, iar lăţimea de 9 metri.
Mobilierul, din lemn de stejar a fost executat în atelierul meşterului local Tóth Imre, iar icoanele de către absolvenţii Şcolii de Artă şi Meserii din Oradea, sub conducerea pictorului Nicolae Irimie. Biserica a fost dotată cu trei clopote, care au fost turnate de firma F.R. Hönig din Arad. Slujba de sfinţire a clopotelor a avut loc la 25 iulie 1932 şi a fost oficiată de delegatul Episcopiei Oradiei, Zaharia Moga.
http://www.pomezeu.ro/wp-content/uploads/2014/05/Monografia-Comunei-Pomezeu.pdf
Fragmente:
1890
În satele comunei Pomezeu s-a desfăşurat o activitate culturală apreciabilă încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În acest spaţiu au fost înfiinţate despărţămintele Ceica şi Beiuş ale Astrei, din care făceau parte satele componente ale comunei. Acestea şi-au derulat activităţile culturale şi în satele comunei Pomezeu având printre scopurile fundamentale ridicarea nivelului de instrucţie a ţăranilor români. Despărţământul Beiuş al Astrei s-a înfiinţat la 24 februarie 1898, fiind cea dintâi filială din părţile Crişanei, iar cel din Ceica a luat fiinţă la sfârşitul primului deceniu al secolului al XX-lea, În vara aceluiaşi an au fost organizate mai multe agenturi ale Astrei, printre care şi în Pomezeu, unde exista şi o bibliotecă a Reuniunii Culturale „Cele trei Crişuri” din Oradea. O bibliotecă de acest gen exista şi la Coşdeni.
BISERICA REFORMATĂ DIN SALONTA / A NAGYSZALONTAI REFORMÁTUS TEMPLOM
Scris de BHBiblioteca
Nu se știe exact, că unde se afla în Salonta și cum arăta biserica familiilor Toldi, și cea a haidonilor. În schimb, numele preoților figurează în documentele bisericii reformate încă din anul 1637. Primul nume cunoscut a fost cel al preotului Huszti András.
La începutul secolului al XVIII-lea, vechea biserică de lemn din Salonta a devenit neîncăpătoare pentru numărul crescut de credincioși reformați, care se hotărăsc să strângă fonduri pentru construirea unui nou lăcaș. În 1755 este finalizată o biserică de cărămidă, înconjurată de un zid fortificat, cu patru turnulețe. În 1757 în turnul bisericii a fost montat un orologiu fabricat la Debrețin, donaţia comercianţilor macedonieni.
COLEGIUL NAŢIONAL „ARANY JÁNOS” DIN SALONTA / ARANY JÁNOS FŐGIMNÁZIUM, NAGYSZALONTA
Scris de BHBiblioteca
Piatra de temelie a gimnaziului superior din Salonta fost aşezată întrun cadru de sărbătoare la data de 26 august 1908. Terenul a fost donat de către consiliu pe actuala Str. Republicii. Clădirea a fost proiectată de arhitectul de origine salontană, Székely László (3 august 1877–23 ianuarie 1934), care în aceea perioadă era arhitectul-şef al oraşului Timişoara. A fost inaugurat la 1 septembrie 1909, întro atmosferă de deschidere înălţătoare.
Primii absolvenți au ieșit de pe băncile liceului în 1911. Erau 25. Printre cadrele didactice ale acelei perioade îl amintim pe Viski Károly, etnograf, mai târziu academician, profesor universitar la Cluj, care a scris două cărți despre cultura, folclorul acestei zone. Urmașul său, Szendrey Zsigmond era și el preocupat de salvarea creațiilor folclorice. Printre cei mai sârguincioși elevi ai săi s-a numărat Olteanu Alexandru, care după 1920 a fost cunoscut ca scriitor. Din rândul pedagogilor renumiți îl mai amintim pe dr. Móczár József, care cu ocazia aniversării a 300 de ani de existență a localității a scris monografia „Salonta 1606–1906“. Dintre elevii liceului îi putem aminti pe cunoscutul poet Erdélyi József și astronomul Kulin György.
Citeşte mai mult ...
Fényes Elek (născut în satul Ciocaia, lângă Săcueni, județul Bihor, în 7 iulie 1807 - decedat în Ujpest, Ungaria, 23 iulie 1876) scriitor de economie statistică și geografică, autor a mai multor studii și lucrări, reprezentant major al Academiei de Științe Ungare , membru corespondent din 1837 -, membru ordinar (1858-1867).
(Gravură făcuta de Pollák Zsigmond, 1876)
Cariera
A învățat științe umanistice la Oradea, după care a studiat la Facultatea de Drept in Bratislava. In 1836 s-a mutat la Budapesta, unde a lucrat în diverse domenii economice, dar în primul rând în domeniul statisticii. Din lucrările sale, contemporanii săi au aflat despre economia, starea demografică și statistică a țării.
A enumerat resursele materiale și intelectuale ale națiunii în comparație cu țările vecine , astfel încât a scos în evidența și mai mult starea de subdezvoltare a țării.
Incursiuni în lumea portului țărănesc de pe Crișul Repede și Barcău
Miron Blaga, Octavian BlagaAutorii Miron Blaga și Octavian Blaga ne invita la ”Incursiuni în lumea portului țărănesc de pe Crișul Repede și Barcău” . Lucrarea a apărut în 2011 la Oradea , editată de Centrul Județean pentru Conservarea și promovarea Culturii Tradiționale Bihor și poate fi găsită în colecțiile Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai.
Spicuim din Argument , și din text :
” Având în faţă imaginea structurii eterogene a populaţiei de la sat şi continua depopulare a lui, este greu să mai credem că folclorul, cultura tradiţională s-ar afla într-o stare care să-i permită să mai fie funcţională, ca mod de existenţă, în întregul ei. Ceva s-a schimbat, şi e greu de spus dacă în bine, iar acest ceva este tocmai mentalitatea ţăranului care, supus unor multiple influenţe, s-a transformat şi nu mai concepe, nu mai poate să trăiască după canoanele impuse de tradiţiaritualizată şi folclorică, specifică înaintaşilor. Urmare, cultura tradiţională proprie ruralului românesc a intrat într-o perioadă de degringoladă.
Sub presiunea înnoirilor structurilor ştiinţifice, industriale şi informaţionale, cultura tradiţională ţărănească omogenă este treptat înlocuită, la început cu surogate, apoi cu cea venită din zona urbanului, care răspunde, probabil, mai bine, aşteptărilor pragmatice ale celor care adoptă noile valori, în interese încă nu foarte clar precizate. În consecinţă, resturile de cultură populară tradiţională nu mai au impactul şi influenţa educaţionale pe care le aveau tradiţiile şi obiceiurile în perioada anterioară celui de-al doilea război mondial. De la ceremonial, de la fapt de viaţă sau norme de comportare, obiceiurile se îndreaptă spre spectacol,spre producţia de scenă, devenind inutile în funcţionalitatea ruralului contemporan. Iar „nostalgicii", câţiva intelectuali şi ţăranii purtători ai unor obiceiuri ceremoniale care să călăuzească viaţa, sunt prea puţini, deseori şi prea în vârstă, pentru a mai putea revigora unele elemente tradiţionale ale culturii populare autentice.
Judeţul Bihor este un paradis carstic superb, vizitat de alpinişti şi speologi, de turişti montani sau de iubitorii de aventură, recunoscut încă de la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX pentru potenţialul turistic dat de fenomenele carstice excepţionale.
Bihorul cuprinde importante arii protejate cu elemente ale peisajului carstic de o valoare deosebită, cum ar fi: Parcul Natural Apuseni, situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede – Pădurea craiului sau situl Natura 2000 Tăşad.
Cea mai importantă arie protejată este Parcul Natural Apuseni are suprafaţa totală de peste 76.000 ha, din care aproximativ 32%, respectiv 24.280 ha se află pe teritoriul judeţului Bihor. Relieful carstic din Munţii Bihorului este un patrimoniu speologic de o rară frumuseţe, ce cuprinde renumitul Platou Carstic Padiş – inima Apusenilor.
Cele mai importante peşteri din Parcul Natural Apuseni se află în judeţul Bihor, unele încadrându-se în lista superlativelor carstice din România. Peştera Cetăţile Ponorului, are cea mai înaltă intrare de peşteră din România, cu o înălţime de 76 m, portalul devenind imaginea emblematică pentru platoul carstic Padiş. Avenul V5 este cea mai adâncă cavitate de pe teritoriul României cu o denivelare de – 642 m, explorarea avenului nu este încă terminată, având o dezvoltare de peste 10 km. Conţine mănunchiuri de cristale aciculare din aragonit, unele având lungimea de peste 25 cm.. Peştera din Valea Rea este din punct de vedere mineralogic printre primele 10 peşteri de pe Terra şi cuprinde 35 de minerale descrise în componenţa speleotemelor,
BISERICA ROMANO-CATOLICĂ DIN SALONTA / A NAGYSZALONTAI RÓMAI KATOLIKUS TEMPLOM
Scris de BHBiblioteca
Construcţia bisericii romano-catolice din Salonta este începută la 15 aprilie 1875, din dispoziţia episcopului Lipovniczky István, pe baza proiectului arhitectului orădean Knapp Ferenc. Clopotele, orga, băncile şi obiectele de cult au fost transferate de la biserica din cetatea Oradiei. Sfinţirea ei are loc la 20 august 1876 în cinstea regelui Sf. Ştefan.
În vara anului 1995 biserica este înconjurată cu gard de fier. La 20 august 1996, în fața bisericii s-a pus o cruce de piatră și marmură, reprezentând pe Iisus răstignit. În anul 2000, tot la aceeași dată se inaugurează un monument din lemn, proiectat de sculptorul de origine salontană Karancsi Sándor și realizat de fratele său, Karancsi László.
Bihor