ACTIVITATEA ORĂDEANĂ A PROFESORULUI LAZĂR IACOB
Scris de Sebastian Ghiurcuța
Cultura română s-a caracterizat dintotdeauna printr-o deosebită capacitate de ardere a etapelor. A fost întotdeauna nevoită să lucreze în salturi, să recupereze perioadele lungi de rămânere în urmă şi a dovedit că o poate face (George Călinescu).
În perioada interbelică, în judeţul Bihor, şi-au desfăşurat activitatea personalităţi importante ale vieţii politice şi culturale. Una dintre acestea a fost şi prof. univ. Lazăr Iacob de la Academia Regele Carol al II-lea, cunoscută din anul 1788 şi cu numele de Facultatea de Drept.
Profesorul Lazăr Iacob a făcut parte din elita intelectualităţii orădene şi a celei naţionale devenind un model pentru colegii şi studenţii săi.
Prin lucrarea de faţă am încercat să redau o mică parte din activitatea orădeană a acestui profesor, o activitate care face cinste şi astăzi domeniului religios prin lucrările sale de referinţă dar şi învăţământului superior.Educaţia are nevoie de credinţă, căci credinţa este o etapă necesară pe calea cunoaşterii şi desăvârşirii. Fericitul Augustin afirma, în acest sens, că dacă nu veţi crede nu veţi înţelege, accentuând principiul eclesiocentric specific religiei.
Fiind strâns legat de religie prin profesie, prof. Lazăr Iacob fost o personalitate de o moralitate ireproşabilă, permanent implicat în rezolvarea problemelor colegilor săi şi a studenţilor în perioada în care a fost decan. S-a implicat, de asemenea, în viaţa culturală şi socială a urbei fiind prezent la toate manifestaţiile organizate de Primăria din Oradea sau de Prefectura Judeţului Bihor.
În perioada în care a deţinut preşedinţia Casei Naţionale a judeţului Bihor a dat dovadă de multă responsabilitate, seriozitate, empatie şi sociabilitate. Plecarea sa de la Oradea în anul 1934 a fost regretată de capetele luminate ale judeţului. P.S.S. Andrei Crişanul spunea despre Lazăr Iacob următoarele: „Întors acum 13 ani din Arad după un vrednic apostolat la Institutul teologic, dl. Lazăr Iacob a devenit un factor determinant în viaţa românească a Bihorului (...). Român adevărat, caracter neprihănit care ne face cinste tuturor, dl. Lazăr Iacob poate fi pus oriunde la locul de cinste căci pretutindeni este vrednic” (în articolul intitulat Manifestaţia de duminică, „Gazeta de Vest”, nr.1330/17 octombrie 1934, p. 3)
I. Activitatea orădeană a prof. univ. dr. Iacob Lazăr
IV.10 Industria poligrafică
În toamna anului 1948, în Oradea, câteva tipografii mai mici s-au comasat formând Întreprinderea Poligrafică de Stat, astăzi Împrimeria de Vest. Atunci, tipografiile din provincie au funcţionat ca filiale ale întreprinderii din Oradea, până în 1951, când i-au fost incluse. După naţionalizare, întreprinderea a intrat în sistemul de producţie planificată şi a fost dotată cu maşini noi. Dacă în 1949 avea în dotare 8 maşini de cules Lynotipe, în 1962 numărul acestora a crescut la 14.
IV.9 Industria alimentară
Industria alimentară avea ca obiect de activitate transformarea materiilor prime de origine vegetală sau animală furnizate de agricultură şi pescuit în produse necesare alimentaţiei.
După anul 1948 apar noi unităţi industriale: Întreprinderea de prelucrare a cărnii din Oradea şi Salonta, Fabrica de conserve de la Valea lui Mihai, Întreprinderea de vinuri şi alcool, industria de prelucrare a laptelui la Oradea şi Beiuş, fabrici de pâine la Oradea, Vaşcău, Salonta[1]. Cea mai puternică concentrare a unităţilor industriei alimentare a fost în Oradea: Fabrica de ulei ,,Interindustrial’’, Fabrica de conserve ,,Avântul’’, Fabrica de bere ,,Munca’’, Fabrica de spirt ,,Victoria’’. Realizarea cea mai însemnată a reprezentat-o construirea Fabricii de zahăr de la Oradea, intrată în funcţiune în anul 1969.
Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor ,,Avântul’’[2] Oradea are şi ea un istoric.
IV.8 Industria extractivă
Industria extractivă a Crişanei a cuprins toate activităţile industriale de extracţie a cărbunelui, ţiţeiului, minereurilor, pescuitului, exploatărilor forestiere, precum şi unele activităţi de prelucrare primară.
Trustul Minier ,,Ardealul’’ Oradea coordona activitatea tuturor minelor de extracţie din Crişana: Bratca cu sectorul Corniţel şi Valea Neagră, exploatarea minieră Ip, exploatarea minieră ,,Sălajul’’ cu sectorul minier Chieşd[1], Sărmăşag, Bicaştău, Şuncuiuş cu sectorul Bălnaca, Recea, Surduc şi Dumbrava, exploatarea minieră Bobota, Derna, etc. Din aceste mine se extrăgea: lignit, cărbune brun, bitum şi nisipuri bituminoase, argilă refractară. De-a lungul vremii s-au depus eforturi pentru reducerea consumului specific de lemn, prin extinderea armării metalice şi cu bolţari pentru a asigura rezistenţa galeriilor, s-a utilizat motorina drept combustibil (de obicei se folosea lignitul pentru extracţia bitumului), s-a introdus iluminatul electric. Pentru automatizarea staţiilor de pompare a apei s-a pus în aplicare metoda de pornire automată a pompelor, s-a construit o staţie de sortare şi însilozare, s-a introdus o combină de abataj pentru tăierea cărbunelui, s-au înlocuit conductele de fier cu conducte din policlorură de vinil.
Industria materialelor de construcţii în Crișana
Scris de BHBibliotecaIV.7 Industria materialelor de construcţii
Industria materialelor de construcţii este reprezentată de fabrici mici de cărămidă la Oradea, Ceica, Beiuş şi Valea lui Mihai, de Fabrica de ,,Azbociment’’ Oradea, Fabrica de var de la Chistag şi Fabrica de produse refractare de la Aştileu care a fost construită în primii ani de după naţionalizare.
Cea mai reprezentativă, Fabrica ,,Azbociment’’ Oradea[1], în mod practic a luat fiinţă în anul 1912, sub forma unui atelier cu o linie de fabricaţie importată de la firma ,,Voith’’ din Austria, pentru fabricarea plăcilor de azbociment tip eternit[2] utilizate la acoperişuri pentru clădiri, având sediul iniţial în comuna Oşorhei. În anul 1920 era un fel de sucursală a unei fabrici similare din Budapesta denumită Atlas, cu un capital de 3800 mii lei, proprietatea lui Péter Melacco. Fabrica producea articole de ciment şi construcţii de beton armat pentru dale mozaicate, tuburi de canalizare şi alte articole de beton. În anul 1922 a fost trecută în proprietatea familiei Czitter, care înfiinţează câteva secţii noi, mărind capacitatea fabricii cu: secţia de grafit negru pentru sobe, secţia de cacao şi cafea şi diferite sortimente de ciocolată. În anul 1949, unitatea s-a comasat cu Fabrica ,,Duralex’’, o unitate la fel de veche, înfiinţată de către Isidor Rosenberg. Producţia materialelor de construcţii era redusă, rezumându-se la următoarele articole: plăci de mozaic de diverse culori, tuburi de beton cu diametrul între 150 – 300 mm, plăci din azbociment drept de 40 x 40 cm tip eternit, carton asfaltat, dale şi plăci din diferite deşeuri, iar ca producţii suplimentare, grafit negru pentru sobe, producţie de cacao şi surogate de cafea. După 11 iunie 1948, conducerea fabricii este încredinţată lui Weisz Eduard, pe care o conduce până în 1968. Din 1949 producţia fabricii creşte, ca urmare a comasării fabricilor ,,Melacco’’, ,,Duralex’’, şi ,,Eternit’’ Oradea. Din 1951, unitatea este mutată la Oradea, iar din anul 1952, se comasează cu şlefuitoria de geamuri ,,Christal’’, de pe strada Avântului, nr. 12, întreprinderea funcţionând ca un tot unitar sub denumirea Întreprinderea de azbociment şi articole de ciment.
IV.6 Industria locală
Întreprinderea de Industrie locală ,,Metalica’’[1] din Oradea a fost înfiinţată în anul 1949 ca o cooperativă pentru deservirea populaţiei. Mai mulţi meşteşugari din Oradea se unesc, având ca principale produse confecţionate: bidoane de untură, cazane de rufe, făraşe şi tăvi dreptunghiulare. Cu timpul, cooperativa s-a integrat în circuitul economic, astfel că în anul 1959 fosta cooperativă devine întreprindere industrială de stat. Producţia devine de serie mare, se duce o intensă activitate pentru dotarea cu utilaj, lărgirea serviciilor, construirea de noi clădiri. Începe să exporte în Ghana, Tunisia, Liban, Elveţia, Ungaria, Israel[2]. Producea bunuri metalice de larg consum, dintre care: reşouri cu trei ochiuri cu gaze, maşini de gătit cu două ochiuri, lămpi de gătit cu petrol, cafetiere, perii de măturat, hotă absorbantă, uscător de rufe, mese pliante, capse patente, butoni rapizi, trusă de traforaj, maşini de găurit, coarbe, polizoare, reşouri electrice, scule de lăcătuşerie etc.
Întreprinderea mecanică şi piese de schimb[3] Oradea, Piaţa Cetăţii, nr. 18, s-a înfiinţat în anul 1950, prin Decizia nr. 80 a Comitetul provizoriu al oraşului Oradea, unitate care cuprindea 79 salariaţi, în 5 ateliere. Aceasta avea un profil divers: spălătorii, boiangerii, reparaţii auto, lăcătuşerie, tâmplărie şi întreţinere apeducte. În 1951 s-au comasat atelierele ,,Dimitrov’’ din strada Cuza-Vodă, nr. 82, turnătoria ,,Ardealul’’ din strada Lahovari, nr. 28 şi secţia de sobe de teracotă de pe strada Beiuşului, nr. 52, schimbându-se denumirea unităţii în Întreprinderea Comunală Metalo Chimice. În anul 1955 se deschide, pe strada Republicii, un magazin de prezentare şi desfacere a produselor realizate în întreprindere. În anul 1956, prin reorganizare, se cedează secţiile de produse chimice şi carbonat de potasiu noului Combinat raional de industrie locală ,,Dimitrov’’ Oradea.
Industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor in Crisana
Scris de dr.Mariana BarnaIV.5 Industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor
În cadrul industriei construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor erau incluse: Uzina de maşini unelte ,,Înfrăţirea’’ Oradea, Uzina de utilaj minier din oraşul Dr. Petru Groza (Ştei), Întreprinderea de echipament metalic pentru binale Oradea, Întreprinderea pentru Industria de Stat ,,Metalica’’ Oradea, Uzina de reparaţii Oradea, Uzina ,,Metalul’’ Salonta şi alte unităţi mai mici din Marghita, Aleşd şi Beiuş.
Uzina ,,Înfrăţirea’’ Oradea[1] avea cea mai mare pondere în cadrul industriei. În anul 1902, prin asociere, lăcătuşul Tatrai Alexandru şi Klein Jaroslav, turnător, au înfiinţat, pe strada Transilvaniei, o mică întreprindere compusă dintr-un atelier de lăcătuşerie şi turnătorie. În anul 1904, turnătoria de pe strada Transilvaniei s-a mutat pe actualul teren al Uzinei ,,Înfrăţirea’’. În 1907 se mai uneşte cu un atelier de lăcătuşerie şi tinichigerie. Profilul noii fabrici se lărgeşte prin realizarea de pluguri pentru agricultură, prese pentru stors struguri, articole de lăcătuşerie şi tinichigerie pentru uz casnic. În anul 1908, inginerul Schuler Adolf şi Zsuba Martin, reîntorşi din America, au transformat aceste ateliere mici într-o întreprindere, ceea ce a permis să înceapă producţia pentru stat. Figura sub denumirea de Prima turnătorie şi fabrică de maşini unelte din Oradea, unde lucrau circa 120 de muncitori. În anul 1911 s-a construit o hală de prelucrări mecanice şi montaj, cu o suprafaţă de 1800 m². În timpul acţiunilor greviste care au cuprins întreaga monarhie austro-ungară, pe fondul greutăţilor materiale derivate din desfăşurarea războiului mondial, în Oradea anului 1918 se înfiinţează un sindicat al muncitorilor. Pe fondul relansării economiei României Întregite, vechea întreprindere se reorganizează şi ia numele de Fabrica ,,Phoebus’’. Acţionarii acestei fabrici au încheiat contracte cu statul pentru reparaţii de locomotive şi încep fabricaţia, cu un capital de 300000 lei. În anul 1926, fabrica are un capital de 100 milioane lei. Pe parcursul anilor, în cadrul fabricii au loc greve ale muncitorilor, care cereau măriri de salarii şi condiţii mai bune de lucru. În anul 1936, Fabrica ,,Phoebus’’ a fost preluată de Societatea Franco Română, iar în anul 1940 a fost evacuată şi mutată la Brăila, cu o parte dintre muncitori, punând bazele Uzinei ,,Progresul’’. La evacuare acţionarii au demontat complet acoperişul metalic de la secţia prelucrări mecanice, precum şi turnătoria de fontă. În anii următori, cât a fost cedat Ardealul, în aceste clădiri s-au instalat o serie de ateliere mici. În anul 1947 s-au asociat: Turnătoria de oţel a lui ,,Ivan’’, Lăcătuşeria ,,Fraţii Grünwald’’ - fabrică de ambalaje metalice[2], Fabrica de sobe ,,Szanto Dezideriu şi Fiul’’ - fabrică de rulouri şi sobe, Atelierul de broaşte şi uşi ,,Fulger’’, Fabrica de cărucioare de copii ,,Standard’’ şi Fabrica de avioane fără motor, aparţinând lui Molnar. Asocierea acestor întreprinderi s-a făcut la iniţiativa Comitetului Judeţean al P.C.R. Bihor şi a comisiilor sindicale, înfiinţându-se o societate pe acţiuni sub vechea denumire de ,,Phoebus’’. Obiectul de activitate al acestei societăţi era fabricarea de produse din fier şi din lemn (rulouri de metal şi lemn), maşini unelte pentru export. La 11 iunie 1948, în urma naţionalizării, s-au mai comasat o serie de întreprinderi din Oradea, luând fiinţă Întreprinderea ,,Înfrăţirea’’[3] Oradea.
IV.4 Industria uşoară
Ramură cu vechi tradiţii în Crişana, a fost pusă în evidenţă prin unităţile şi produsele realizate la vechile întreprinderi: ,,Solidaritatea’’, ,,Crişul’’, ,,Arta’’ - încălţăminte, ,,1 Mai’’ – blănuri, ,,Mioriţa’’ – tricotaje, Pădurea Neagră – sticlă, Fabrica de confecţii din Marghita, Topitoria de in şi cânepă din Palota sau Fabrica de textile ,,Crişana’’.
Fabrica de piele şi încălţăminte ,,Crişul’’ Oradea [1], Str. Independenţei, nr. 5, a fost o întreprindere economică subordonată Centralei Industriei Pielăriei, Cauciucului şi Încălţămintei din Bucureşti. În anul 1945, exista un mic atelier de încălţăminte al cooperatorilor sindicalişti din industria pielăriei, cu utilaje de la fosta Fabrică ,,We – Ego’’, cu un efectiv de 40 muncitori, care producea câteva mii de perechi de încălţăminte pe an. Cooperativa denumită ,,Topanca’’ a mai avut şi un atelier de reparat încălţăminte pentru populaţie. La 31 decembrie 1947, Cooperativa ,,Topanca’’ a preluat Fabrica de încălţăminte ,,Favorit’’ cu utilaje şi cei 77 muncitori. În anul 1948 Cooperativa s-a dezvoltat, ajungând la un efectiv de 182 de cooperatori, cu o producţie de 170 de perechi de încălţăminte pe zi. În anul 1948, Cooperativa ,,Topanca’’ a fost naţionalizată, întreprinderea primind numele: Fabrica de încălţăminte ,,Dobrogeanu Gherea’’ Oradea, care s-a comasat, în anul 1949, cu Fabrica de încălţăminte ,,Trainica’’. Prin unificare, fabrica va avea un efectiv de 343 de salariaţi, dintre care 306 muncitori direct productivi, cu o producţie zilnică de 300 de perechi de încălţăminte. În anul 1952, ca urmare a asimilării Fabricii de piele şi talpă ,,Teodor Neculiţă’’, Întreprinderea ,,Dobrogeanu Gherea’’ a devenit o fabrică de mare capacitate. Dacă la început aproape toate operaţiile se executau manual, cu timpul s-a încercat dotarea cu utilaje corespunzătoare şi mecanizarea principalelor faze de lucru. În anul 1953, Întreprinderea ,,Dobrogeanu Gherea’’ a preluat utilajul Fabricii ,,Avram Iancu’’ din Vaşcău, unitate care a fost lichidată. S-a început confecţionarea primelor loturi de încălţăminte destinate exportului în U.R.S.S., S.U.A., Anglia, Olanda, Franţa, Danemarca, Iordania, Liban, Finlanda, Norvegia, Austria etc. În anul 1967 s-a construit o nouă clădire, cu o capacitate de producţie mai mare, realizându-se într-o singură zi întreaga producţie de încălţăminte din anul 1945. Prin sistematizarea şi dezvoltarea tăbăcăriei minerale, în anul 1981 s-a pus în funcţiune noul atelier, cu o capacitate de producţie de 20 de tone de înmuieri/zi. Se executau diverse sortimente de încălţăminte din piele, dar şi din înlocuitori. În prezent, fabrica nu mai funcţionează.
IV.3 Industria chimică
Industria chimică orădeană era cunoscută în trecut doar prin vopsele, lacuri şi unele produse farmaceutice obţinute în unităţi de capacităţi modeste. La Oradea, încă în anul 1945 existau câteva unităţi ale industriei chimice: ,,Aurora’’, ,,Clotild’’, Fabrica de vopsele ,,Vesta’’, ,,Zankl’’, ,,Esta-Sun’’, ateliere, mici laboratoare, în care, în chip meşteşugăresc, se realizau unele substanţe, fie de bază pentru medicamente, fie lacuri şi vopsele. După naţionalizare acestea au fost comasate în două unităţi mari[1]. În următorii ani, prin lucrările de dezvoltare şi reutilare, şi-au mărit de câteva ori capacitatea, devenind două importante fabrici ale judeţului: ’’Transilvania’’ şi ’’Sinteza’’, care au dat o gamă largă de produse deosebit de solicitate atât în ţară, cât şi peste hotare. Fabrica ,,Transilvania’’ producea lacuri, vopsele şi pigmenţi. Fabrica ,,Sinteza’’ producea mari cantităţi de acid salicilic tehnic şi farmaceutic, benzoat de sodiu şi alte substanţe de sinteză. Prin H.C.M. din 19 august 1969 aceasta s-a comasat prin absorbţie cu Fabrica ,,Transilvania’’[2].
IV.2 Industria energiei electrice
Uzina Electrică a luat fiinţă în anul 1903, cu o instalaţie de 1900 C.P. În anul 1919 centrala era prevăzută cu 7 cazane cu o suprafaţă totală de încălzire de 1850 m², 2 turbo-generatoare de câte 22 C.P., 2 maşini cu aburi Compound de câte 900 C.P., 3 grupuri motori-generatori pentru producţia curentului continuu, în putere totală de 640 C.P.[1]. Reţeaua se compunea din: 50 km, reţea primară, dintre care aproape 20 km formată din cabluri subterane şi 90 km reţea secundară de distribuţie, dintre care 25 km cabluri subterane. În anul 1923, centrala a fost dotată cu maşini şi instalaţii care să asigure atât exploatarea uzinei, cât şi să satisfacă necesitatea din ce în ce mai mare de energie electrică cerută de oraş. S-au montat: 1 cazan tubular sistem ,,Steinmüller’’ cu grătar mobil şi cu o suprafaţă de încălzire de 300 m², presiunea de regim fiind de 13 atmosfere; 1 cazan sistem ,,Gefia’’, fabricaţie Astra, cu un grătar mobil, suprafaţa de încălzire de 420 m² şi presiunea de regim 14 atmosfere, 1 grup turbo-generator de 3000 C.P., alternatorul fiind de 3000 volţi 42/sec. şi 4000 KVA, 1 generator nou de curent alternativ montat în anul 1932 în locul altuia ars; 1 grup motor-generator pentru livrarea curentului continuu necesar C.F. Orăşenesc; 2 pompe centrifuge cu motoare de căte 25 şi 50 C.P. precum şi alte montaje de o valoare mai mică, dar tot atât de necesare. Din anul 1936, Uzina Electrică a fost comasată Întreprinderii Comunale Oradea, beneficiind totuşi de suficientă autonomie.
Bihor