În secolul al XVIII-lea, în timpul restaurării catolice, credincioşii ortodocşi şi reformaţi nu şi-au putut construi clădiri de cult decât după Edictul de t
oleranţă al lui losif al ll-lea, din 29 octombrie 1781, deşi au existat şi înainte de această dată mai multe iniţiative de a construi o biserică ortodoxă în Oraşul Nou92. Locul noii biserici s-a stabilit în partea de sud-est a Pieţei Sfântul Ladislau (astăzi Piaţa Unirii), prin donaţia din anul 1712 făcută de Samuilă Horvat93.
La începutul secolului al XVIII-lea, ortodocşii aveau o singură biserică, cea din Velenţa. Deplasarea ortodocşilor la biserica din Velenţa se făcea cu greutate, mai ales pe timp ploios, când apele Crişului şi ale Peţei se umflau şi ieşeau din matcă. De aceea, s-au făcut demersuri repetate pentru construirea unei biserici şi în târgul lor, de exemplu, în 1733, în timpul vicarului Sofronie, când împăratul a amânat soluţionarea cererii, iar guvernul său a ordonat comitatului să nu permită zidirea unei biserici ortodoxe în Oraşul Nou până ce nu va porunci împăratul94. De menţionat că, în 1743, ortodocşii instalează în casa lui Mihai Kristoff din strada Peţa (astăzi Cuza Vodă), cu sprijinul autorităţilor locale, o capelă şi o şcoală, iar pentru oficierea serviciilor religioase se aduc aici preoţi de la biserica din Velenţa95. Anul 1743 este deci data înfiinţării parohiei în Oraşul Nou96. Peste un deceniu, în 1754, ortodocşii se prezintă cu o petiţie în faţa comisiei imperiale, care se afla la Oradea, pentru a li se acorda dreptul de a-şi clădi o biserică în acest târg, motivând cu faptul că numărul lor întrece cu mult pe cel al altor confesiuni. Ea a fost respinsă pe motivul că: „confesiunea ortodoxă fiind numai tolerată, nu se poate admite ca în oraş să se clădească o nouă biserică ortodoxă, lângă cea catolică şl unită”97. În anii următori, ortodocşii îşi reînnoiesc de mai multe ori această cerere, dar până la declararea Edictului de toleranţă, din 1781, toate sunt refuzate. Din cauza împotrivirilor, în comitatul Bihor edictul a fost publicat abia în 30 decembrie 1783, deci a mai trebuit să treacă încă trei ani până la obţinerea dreptului de a zidi o biserica ortodoxă98.
Tuturor celor interesați de documente, de istorie și mai ales de evoluția școlilor românești recomand lucrarea Date și documente cu privire la istoricul școalelor române din Bihor, de învățător Nicolae Firu.Lucrarea a apărut în Arad în 1910 la Tipografia Diecezană.
Am selectat paginile de introducere si am desprins câteva fragmente care ilustrează efortul de organizare a școlilor în secolul XIX .
Vă invit să vă delectați cu textul și exprimarea din acea vreme.
Comitatul Bihorului ca teritor este unul din cele mai mari comitate ale ţării noastre.
Poporaţiunea comitatului atinge cifra de 580,000 locuitori. Români — după statistica din 1900 — sunt 256,598, dintre cari 204,543 aparţin confesiu- nei ortodoxe orientale şi 52,055 celei greco-catolice.
Atât în trecut cât şi în prezent, asupra românilor din Bihor s’a scris foarte puţin şi dacă s’a şi scris ceva, tema tractată nu era de natură ca să ofere cetitorilor o ochire în viaţa culturală a Românilor de aici mai ales în ce priveşte vremurile apuse.
Din actele şi documentele, de cari se ocupă aceasta modestă broşură, cetitorul va afla, că pe vremuri când în multe părţi ale patriei noastre, importanţa culturei şi respective a creşterii naţionale nu a fost pătruns la sufletele celor aleşi şi sus puşi, conducătorii românilor de confesiunea greco-orientală din Bihor, purtau lupte pentru apărarea şi întărirea şcoalelor cu caracter confesional naţional, mergând şi străbătând cu cererile lor până la picioarele tronului.
Vedem pe fruntaşii românilor din Bihor, oferindu-şi tot avutul lor, pentru crearea şi salvarea şcoalei naţionale.
Încearcă totul, se consfătuesc ei între ei, în adunările comitatenze, poartă între dânşii corespondenţe întinse, şi nu odată fac drumul la palatul locotenenţei Domneşti din capitala ţării, pentru realizarea scopului măreţ, de a da şcoală unui popor bătut de veacuri si de sărăcie. Mijlocesc porunci înnalte pentru sprijinirea şi susţinerea şcolilor de pe sate, iar când cu sufletul cernit văd că sărăcia poporului pune stavilă desvoltării culturale a acestuia, îşi pun ei întreg avutul lor pe altarul învăţăturii româneşti.
Şi în adevăr, că nu numai noi românii bihoreni, ci toată suflarea românească numai cu evlavie şi cu o sfântă pietate faţă de amintirea lor putem şi e permis să pomenim numele unui Nicolae Zsiga, Emanuil Gozsdu, Alexandru Gavra, Elena Ghiba, Birta, Dimitrie F. Negrean ş. a., toţi fii ai Bihorului, cari pentru creşterea fiilor poporului românesc au creat şi au lăsat drept moştenire cele mai strălucitoare instituţiuni din câte le avem noi românii greco- orientali.
Pentru a putea trece la istoricul şcoalei noastre din Oradea-mare, am crezut de bine, ca în legătură cu acesta să fac o scurtă reprivire asupra stărilor şcolare din întreg comitatul (Bihorului până la introducerea constituţiunei noastre bisericeşti-şcolare.
Am căutat să tâlcuesc datele şi documentele pe cari le-am aflat. Simţesc, că în ce priveşte aceasta reprivire vor fi multe lacune, în ce priveşte însă istoricul şcoalei din Oradea-mare-Ujvâros, m’am silit se întrebuinţez toate documentele, cari se află atât în arhiva comitatului, cât şi la parohie, respective la şcoală. Însă precum nici la „Date şi documente privitoare la istoricul bisericei gr.-or. rom. din Oradea- mare tot astfel nici acuma nu am pretenţia de a da un studiu complet şi critic, pentrucă îmi ştiu puterile mele modeste.
Două dorinţe aşi avea numai, una ar fi, ca aceia, cari vor luă în mână aceasta broşură, să nu-mi contesteze buna credinţă a străduinţei mele, iar a doua, ca în cea mai scurtă vreme, broşura mea să fie înlocuită prin alta mai amplă, mai obiectivă, şi scrisă mai bine.
Oradea-mare, 1 iulie 1910.
Nicolae Firu
învăţător
Construcţia Hotelului Central din Salonta este terminată în decembrie 1910. Clădirea impozantă, cu 
două etaje, a fost proiectată în stil eclectic de localnicul Nagy József la cererea întreprinzătorului Ellmann Lajos. Dispunea de 24 de camere de oaspeţi, două restaurante şi o cafenea. Hotelul mai avea o sală pentru teatru sau baluri. Alături se vede în construcție viitorul magazin al Cooperativei Deservirea, care a fost dat în folosinţă în toamna anului 1962. În zilele noastre la parterul fostului hotel funcționează o bancă.
Nagyszalontán a Központi Szálloda építését 1910 decemberében fejezték be. A kétemeletes, impozáns épületet Ellmann Lajos vállalkozó részére a helybeli Nagy József tervezte eklektikus stílusban. Magába foglalt 24 vendégszobát, két vendéglőt és egy kávézót. Az épülethez tartozott még egy nagyterem színi előadások és bálok rendezésére. Mellette látható az épülő Deservirea üzletház, amelyet 1962 őszén adtak át. Napjainkban a volt hotel földszintjén egy bank működik.
Datare temporară: 1962
PALATUL ARANY DIN SALONTA / A NAGYSZALONTAI ARANY-PALOTA
Scris de BHBiblioteca
Clădirea impozantă din centrul orașului Salonta a fost construită în vecinătatea Turnului ciunt de c
ătre Societatea Memorială „Arany János”. Lucrarea a fost executată de Nagy József, restauratorul Turnului ciunt, pe baza proiectului profesorului universitar Czigler Győző, proiect prelucrat de Dvorák Ede şi Széchen Antal. Clădirea a fost predată la 1 octombrie 1912. Astfel Societatea Memorială şi-a obţinut un sediu potrivit, iar din banii obţinuţi din chiria spaţiilor comerciale şi a locuinţelor a putut întreţine muzeul. În zilele noastre aici se află biroul Muzeului Memorial „Arany János”, sediul Asociației Culturale “Arany János”, sediul Asociaţiei de Protecţie Socială a Pensionarilor, atelierul Cercului de artă manuală „Sinka István”, şi o spațioasă galerie de artă – toate acestea la parter – iar la etaj funcționează Biblioteca Municipală „Teodor Neş”.
Cetățile Ponorului şi Valea Galbenei -Zone protejate în Bihor
Scris de BHBiblioteca
Categorii de arii protejate din Romania
Noua Lege a Ariilor Protejate (legea nr. 49 din 7 aprilie 2011) instituie un numar de 10 categorii de arii protejate, din care cinci categorii de nivel national (corespunzatoare categoriilor I-V definite de normele Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii - IUCN) si cinci categorii speciale stabilite prin conventii internationale specifice. In aceste categorii vor fi incadrate pe viitor atit ariile protejate existente, cit si cele ce se vor institui de acum incolo.
1) REZERVATII STIINTIFICE
Rezervatiile stiintifice sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si cons
ervarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzind elemente reprezentative de interes stiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de alta natura.
2) PARCURI NATIONALE
Parcurile nationale sunt acele arii naturale protejate al caror scop este protectia si conservarea unor esantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national cuprinzind elemente naturale cu valoare deosebita sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic, sau de alta natura, oferind posibilitatea vizitarii in scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice.
3) MONUMENTE ALE NATURII
4) REZERVATII NATURALE
5) PARCURI NATURALE
6) REZERVATII ALE BIOSFEREI
7) ZONE UMEDE DE IMPORTANTA INTERNATIONALA
8) SITURI NATURALE ALE PATRIMONIULUI NATURAL UNIVERSALE
9) ARII SPECIALE DE CONSERVARE
10) ARII DE PROTECTIE SPECIALA AVIFAUNISTICA
Vă recomandăm să accesați http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=72&Itemid=1&lang=ro
Situată în sud-vestul şi vestul Bazinului închis Padiş – Cetăţile Ponorului, în afara acestuia, Valea Galbenei reprezintă un culoar de drenare spre Depresiunea Beiuşului a majorităţii apelor din Bazinul Padiş. Aproape pe tot parcursul ei, Valea Galbenei cuprin
de sectoare de chei înguste, mărginite de pereţi verticali şi pante abrupte, având numeroase cascade şi fiind deosebit de greu de străbătut. Sectorul amonte este cel mai spectaculos, porţiunea dintre Izbucul Galbenei şi confluenţa cu Valea Luncşoara, constituind un canion îngust, mărginit de pereţi verticali de peste 100 m.
Oradea şi-a creat o individualitate distinctă abia cu începere de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, atunci când, vrând-nevrând, fruntaşii urbei au trebuit să accepte realitatea existenței mai multor etnii.
Oradea nu s-a născut oraş, nu a fost întemeiat ci a devenit ca atare pe parcursul secolelor, transformându-se dintr-un anumit număr de aşezări mici ce gravitau în jurul cetăţii, într-o aglomerare de tip urban care s-a constituit ca oraş abia la 1860. A fost întotdeauna reşedinţa Bihorului iar prima atestare documentară a Oradiei datează din 1113 când este menţionat un episcop, Sixtus Varadiensis, cu sediul aici. în 1204, aflăm dintr-o scrisoare papală că pe acest teritoriu existau şi mănăstiri de rit grecesc subordonate unei episcopii proprii. Tradiţia maghiară a atribuit regelui Ungariei, Ladislau I (1077- 1095), întemeierea oraşului. Descoperirile arheologice au scos la iveală urmele unor aşezări cu ceramică românească şi româno-slavă, anterioare întemeierii mănăstirii. După sanctificarea regelui (1192), papalitatea a acordat drept de pelerinaj credincioşilor catolici la mormântul lui Ladislau ceea ce a făcut ca în jurul mănăstirii fortificate să se dezvolte de-a lungul timpului, mai multe aşezări distincte, care vor deveni cu timpul cartiere ale oraşului. Viaţa plină de culoare, specifică începuturilor acestor aşezări reiese din Registrul de la Oradea redactat între 1208-1235 şi care cuprinde 389 scurte procese verbale ale proceselor care au avut loc în faţa scaunului de judecată din cetate folosindu-se “procedura fierului roşu” pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului.
Înainte de 1241 au început să se aşeze în jurul cetăţii colonişti valoni şi italieni care au dat nume 9 specifice unor viitoare cartiere: Veneţia (Velenţa de azi), Otosig (villa Latinorum, cartierul latinilor), Padua, Bologna etc.
Istoria proiecţiilor de film în Salonta începe în data de 30 decembrie 1902 când un inginer american prezintă invenţia fraţilor Lumiere în sala mare a Hotelului Naţional.
În 1905 devinese o practică curentă proiectarea filmelor mute. Spectacolele aveau loc la restaurantul Ellmann Lajos care avea un generator de curent propriu. (Oraşul Salonta va beneficia de iluminat peste încă 6 ani).
În 18 martie 1914 în oraş sosesc doi americani care prezintă invenţia lor- chinetofonul care permitea redarea filmelor cu sonor. Sunt ţinute două spectacole în sala mare a Vigado-ului. De acum Salonta va prezenta pentru public atât filme de
scurt metraj cât şi filme cu program normal.
Se lucrează la clădirea destinată să fie cinematograf cu 334 locuri din 6 decembrie 1960, acesta fost inaugurat în seara zilei de 19 februarie 1962, prin proiecţia filmului S-a furat o bombă, în regia lui Ion Popescu Gopo.
Az épületet 1960 december 6-án kezdték felépiteni. 1962 február 19-én este volt a hivatalos megnyitó, Ion Popescu Gopo Elloptak egy bombát cimű film vetitésével.
Viața cotidiană a copiilor în satele bihorene la sfârşitul sec. XIX începutul sec.XX
Scris de BHBibliotecaÎn viaţa comunităţior săteşti copiii participau la toate activităţile gospodăreşti, şi la toate evenimentele
c
omunităţii. Exista foarte puţin timp de joacă tot parcursul unei zile fiind programat în funcţie de şcoală, lucrările agricole care erau în curs , sau de îngrijirea zilnică a animalelor sau a grădinii.
Viaţa de familie era organizată după principiul gospodăriei închise, familia trăia din bunurile pe care le producea , foarte puţine lucruri puteau fi cumpărate.
Am selectat din monografii ale satelor bihorene cîteva tablouri care să ilustreze activităţi casnice sau de timp liber ale copiilor şi tinerilor din sat.
Monografia satului Oşand , localizat sud vestul judeţului în Câmpia Crişurilor (atestare din 1773) are un capitol în care prezintă viaţa copiilor în familiile locale la începutul secolului XX.
Îmbrăcămintea copiilor consta din haine de pânză, opincuţe în picioare, mai târziu cizme de cauciuc. În loc de ghiozdan se foloseau traiste ţesute în casă, în care "copilul avea manualele 1-2 caiete, 1 penar din lemn care se încheia printr-un liniar. Penarul conţinea un creion şi un toc cu peniţă pentru
scrisul cu cerneală. De multe ori tocul se făcea din tuleu de porumb, o bucată de tulpină dinspre vârf în care se înfigea peniţa cumpărată.
Turnul cetăţii de apărare a Salontei a fost construit în 1636.
Desen al turnului făcut de Petofi Sandor
D
enumirea sub care este cunoscut şi azi, Turnul ciunt, se datorează faptului că pentru o perioadă lungă a rămas fără acoperiş. În secolul XIX lucrările de restaurare au fost executate de localnicul Veres Károly, după proiectul arhitectului Gyalus László. Lucrările au fost finanţate de Arany László, fiul poetului Arany János. La 15 martie 1899 pe vârful turnului s-a montat o sferă în care au fost aşezate diferite documente. Tot în acel an, la 27 august, în cadrul unei festivităţi naţionale, în Turnul ciunt se inaugurează Muzeul Memorial închinat poetului salontan Arany János. Aici sunt expuse manuscrisele, cărţile, obiectele personale ale poetului. Pe 15 septembrie 1907 s-a dezvelit statuia de deasupra intrării care îl reprezintă pe poet şezând. Ideea statuii îi aparţine lui Strobl Alajos. Sculptura în 
piatră a fost executată de Kolozsvári Szeszák Ferenc. Ideea amplasării statuii deasupra intrării îi aparţine lui Szalay Imre, directorul Muzeului Naţional din Ungaria. Tot el a propus ca intrarea aflată în partea de sud să fie mutată în cea de vest./
Nagyszalontát védő vár központi tornyát 1636-ban építették. A ma is ismert név, a Csonkatorony, annak tulajdonítható, hogy sokáig tető nélkül állt. A 19. században a restaurálási munkákat Veres Károly helybeli építész végzi, Gyalus László műépítész terve alapján. A restaurálás költségét Arany László, a költő fia vállalta. 1899 március 15-én a torony csúcsára egy „gombot” helyeztek, melybe különböző dokumentumok kerültek. Ugyanabban az évben, augusztus 27-én egy országos ünnepség keretében nyitották meg a Csonkatoronyban az Arany János Emlékmúzeumot. Itt lettek elhelyezve a költő kéziratai, könyvei, személyes tárgyai. 1907 szeptember 15-én, a bejárati ajtó fölött leplezték le a költő ülőszobrát. A kőbe vésett szobor Strobl Ala
jos terve nyomán készült, alkotója Kolozsvári Szeszák Ferenc. A szobor kapu fölé helyezése Szalay Imrének, a Magyar Nemzeti Múzeum igazgatójának az ötlete volt. Azt is ő javasolta, hogy a bejáratot áthelyezzék a déli oldalról a nyugatira.
Pe teritoriul cetăţii Oradea în secolul XV s-a format o şcoală capitulară1. La Oradea, s-au constituit în aceiași perioadă, colecţii episcopale de carte cu semnificaţie naţională şi este bine cunoscut faptul că
biblioteca personală a episcopului Ioan Vitez (1445-1465) a constituit bazele renumitei Bibliotheca Corviniana.
Şcoala era subordonată canonicului lector al Capitlului iar cheltuielile erau suportate de Biserica Romano Catolică. Între anii 1439-1440, canonicul lector Vepi Peter reorganizează şcoala capitulară de la Oradea şi crează o fundaţie celor care învăţau aici.
Între anii 1502-1510, la 12 ani, la şcoala capitulară din Oradea, cea mai vestită şcoală din Transilvania din acel timp, a venit pentru studii tânărul Nicolae Olahus (1493-1568), vestitul umanist român, os domnesc din stirpea voievozilor Ţării Româneşti. Aici a învăţat limba latină, elocinţa, poezia, muzica, astronomia şi religia. La vârsta de 17 ani a intrat paj la curtea regelui Ludovic al II-lea al Ungariei (1506-1526).
Şcoala dispunea de un local propriu, în nord vestul cetăţii lângă casele canonicilor. De treburile şcolii se ocupau canonicul lector, vicecanonicul şi canonicul cantor, ca profesor de muzică. Învăţământul nu era organizat pe clase ci pe manuale.
Primul grad şi primul manual era Tabula , din care elevul învăţa să citească; al doilea manual era Donatus, o carte de gramatică latină în versuri din care se învăţa pronunţia cuvintelor. Se mai foloseau două cărţi Cato şi Aesop care conţineau maxime şi expresii celebre.
Cel de-al treilea grad avea ca manual Doctrinale, care pe lângă reguli gramaticale în versuri conţinea şi cunoştinţe de istorie, geografie şi morală.
Cât timp se preda la un grad, celelalte repetau în cor într-unul din colţurile curţii cu voce tare materia deja predată.
Orarul şcolii era următorul: dimineaţa gramatică, la prânz retorică şi logică , după amiază recitare pentru a se însuşi corect pronunţia limbii latine. Înainte de marile sărbători se exersa cântul, muzica. Prin 1530 se învăţa şi limba greacă.
Bihor