Istorie Locala

În secolul al XVIII-lea, în timpul restaurării catolice, credincioşii ortodocşi şi reformaţi nu şi-au putut construi clădiri de cult decât după Edictul de toleranţă al lui losif al ll-lea, din 29 octombrie 1781, deşi au existat şi înainte de această dată mai multe iniţiative de a construi o biserică ortodoxă în Oraşul Nou⁹². Locul noii biserici s-a stabilit în partea de sud-est a Pieţei Sfântul Ladislau (astăzi Piaţa Unirii), prin donaţia din anul 1712 făcută de Samuilă Horvat⁹³.

La începutul secolului al XVIII-lea, ortodocşii aveau o singură biserică, cea din Velenţa. Deplasarea ortodocşilor la biserica din Velenţa se făcea cu greutate, mai ales pe timp ploios, când apele Crişului şi ale Peţei se umflau şi ieşeau din matcă. De aceea, s-au făcut demersuri repetate pentru construirea unei biserici şi în târgul lor, de exemplu, în 1733, în timpul vicarului Sofronie, când împăratul a amânat soluţionarea cererii, iar guvernul său a ordonat comitatului să nu permită zidirea unei biserici ortodoxe în Oraşul Nou până ce nu va porunci împăratul⁹⁴. De menţionat că, în 1743, ortodocşii instalează în casa lui Mihai Kristoff din strada Peţa (astăzi Cuza Vodă), cu sprijinul autorităţilor locale, o capelă şi o şcoală, iar pentru oficierea serviciilor religioase se aduc aici preoţi de la biserica din Velenţa⁹⁵. Anul 1743 este deci data înfiinţării parohiei în Oraşul Nou⁹⁶. Peste un deceniu, în 1754, ortodocşii se prezintă cu o petiţie în faţa comisiei imperiale, care se afla la Oradea, pentru a li se acorda dreptul de a-şi clădi o biserică în acest târg, motivând cu faptul că numărul lor întrece cu mult pe cel al altor confesiuni. Ea a fost respinsă pe motivul că: „confesiunea ortodoxă fiind numai tolerată, nu se poate admite ca în oraş să se clădească o nouă biserică ortodoxă, lângă cea catolică şl unită”⁹⁷. În anii următori, ortodocşii îşi reînnoiesc de mai multe ori această cerere, dar până la declararea Edictului de toleranţă, din 1781, toate sunt refuzate. Din cauza împotrivirilor, în comitatul Bihor edictul a fost publicat abia în 30 decembrie 1783, deci a mai trebuit să treacă încă trei ani până la obţinerea dreptului de a zidi o biserica ortodoxă⁹⁸.

Tuturor celor interesați de documente, de istorie și mai ales de evoluția școlilor românești  recomand lucrarea Date și documente cu privire la istoricul școalelor române din Bihor, de învățător Nicolae Firu.Lucrarea a apărut în Arad în 1910 la Tipografia Diecezană.

 Am selectat paginile de introducere si am desprins câteva fragmente  care ilustrează efortul de organizare a școlilor în secolul XIX  .
Vă invit să vă delectați cu textul și exprimarea din acea vreme.

Comitatul Bihorului ca teritor este unul din cele mai mari comitate ale ţării noastre.

Poporaţiunea comitatului atinge cifra de 580,000 locuitori. Români — după statistica din 1900 — sunt 256,598, dintre cari 204,543 aparţin confesiu- nei ortodoxe orientale şi 52,055 celei greco-catolice.

Atât în trecut cât şi în prezent, asupra româ­nilor din Bihor s’a scris foarte puţin şi dacă s’a şi scris ceva, tema tractată nu era de natură ca să ofere cetitorilor o ochire în viaţa culturală a Ro­mânilor de aici mai ales în ce priveşte vremurile apuse.

Din actele şi documentele, de cari se ocupă aceasta modestă broşură, cetitorul va afla, că pe vremuri când în multe părţi ale patriei noastre, im­portanţa culturei şi respective a creşterii naţionale nu a fost pătruns la sufletele celor aleşi şi sus puşi, conducătorii românilor de confesiunea greco-orientală din Bihor, purtau lupte pentru apărarea şi în­tărirea şcoalelor cu caracter confesional naţional, mergând şi străbătând cu cererile lor până la pi­cioarele tronului.

Vedem pe fruntaşii românilor din Bihor, oferindu-şi tot avutul lor, pentru crearea şi salvarea şcoalei naţionale.

Încearcă totul, se consfătuesc ei între ei, în adunările comitatenze, poartă între dânşii corespon­denţe întinse, şi nu odată fac drumul la palatul locotenenţei Domneşti din capitala ţării, pentru reali­zarea scopului măreţ, de a da şcoală unui popor bătut de veacuri si de sărăcie. Mijlocesc porunci înnalte pentru sprijinirea şi susţinerea şcolilor de pe sate, iar când cu sufletul cernit văd că sărăcia poporului pune stavilă desvoltării culturale a acestuia, îşi pun ei întreg avutul lor pe altarul învăţăturii ro­mâneşti.

Şi în adevăr, că nu numai noi românii bihoreni, ci toată suflarea românească numai cu evlavie şi cu o sfântă pietate faţă de amintirea lor putem şi e permis să pomenim numele unui Nicolae Zsiga, Emanuil Gozsdu, Alexandru Gavra, Elena Ghiba, Birta, Dimitrie F. Negrean ş. a., toţi fii ai Bihorului, cari pentru creşterea fiilor poporului românesc au creat şi au lăsat drept moştenire cele mai străluci­toare instituţiuni din câte le avem noi românii greco- orientali.

Pentru a putea trece la istoricul şcoalei noastre din Oradea-mare, am crezut de bine, ca în legătură cu acesta să fac o scurtă reprivire asupra stărilor şcolare din întreg comitatul (Bihorului până la intro­ducerea constituţiunei noastre bisericeşti-şcolare.

Am căutat să tâlcuesc datele şi documentele pe cari le-am aflat. Simţesc, că în ce priveşte aceasta reprivire vor fi multe lacune, în ce priveşte însă is­toricul şcoalei din Oradea-mare-Ujvâros, m’am silit se întrebuinţez toate documentele, cari se află atât în arhiva comitatului, cât şi la parohie, respective la şcoală. Însă precum nici la „Date şi documente pri­vitoare la istoricul bisericei gr.-or. rom. din Oradea- mare tot astfel nici acuma nu am pretenţia de a da un studiu complet şi critic, pentrucă îmi ştiu puterile mele modeste.

Două dorinţe aşi avea numai, una ar fi, ca aceia, cari vor luă în mână aceasta broşură, să nu-­mi contesteze buna credinţă a străduinţei mele, iar a doua, ca în cea mai scurtă vreme, broşura mea să fie înlocuită prin alta mai amplă, mai obiectivă, şi scrisă mai bine.

Oradea-mare, 1 iulie 1910.

Nicolae Firu

 învăţător

Construcţia Hotelului Central din Salonta este terminată în decembrie 1910. Clădirea impozantă, cu două etaje, a fost proiectată în stil eclectic de localnicul Nagy József la cererea întreprinzătorului Ellmann Lajos. Dispunea de 24 de camere de oaspeţi, două restaurante şi o cafenea. Hotelul mai avea o sală pentru teatru sau baluri. Alături se vede în construcție viitorul magazin al Cooperativei Deservirea, care a fost dat în folosinţă în toamna anului 1962. În zilele noastre la parterul fostului hotel funcționează o bancă.

          
Nagyszalontán a Központi Szálloda építését 1910 decemberében fejezték be. A kétemeletes, impozáns épületet Ellmann Lajos vállalkozó részére a helybeli Nagy József tervezte eklektikus stílusban. Magába foglalt 24 vendégszobát, két vendéglőt és egy kávézót. Az épülethez tartozott még egy nagyterem színi előadások és bálok rendezésére. Mellette látható az épülő Deservirea üzletház, amelyet 1962 őszén adtak át. Napjainkban a volt hotel földszintjén egy bank működik.

Datare temporară: 1962

Clădirea impozantă din centrul orașului Salonta a fost construită în vecinătatea Turnului ciunt de către Societatea Memorială „Arany János”. Lucrarea a fost executată de Nagy József, restauratorul Turnului ciunt, pe baza proiectului profesorului universitar Czigler Győző, proiect prelucrat de Dvorák Ede şi Széchen Antal. Clădirea a fost predată la 1 octombrie 1912. Astfel Societatea Memorială şi-a obţinut un sediu potrivit, iar din banii obţinuţi din chiria spaţiilor comerciale şi a locuinţelor a putut întreţine muzeul. În zilele noastre aici se află biroul Muzeului Memorial „Arany János”, sediul Asociației Culturale “Arany János”, sediul Asociaţiei de Protecţie Socială a Pensionarilor, atelierul Cercului de artă manuală „Sinka István”, şi o spațioasă galerie de artă – toate acestea la parter – iar la etaj funcționează Biblioteca Municipală „Teodor Neş”.