Istorie Locala

Vineri, 17 August 2012 09:20

Cetatea Finisului

Scris de

Cetatea Finiș  este aşezată la hotarul satului Finiş( langă orașul Beiuș, Bihor), pe vârful unui pisc, cetate din care, din păcate, mai sunt doar ruinele.

Cetatea Finişului este amintită sub această denumire în toate documentele medievale . Adevărat castel feudal, cetatea este o fortificaţie medievală de refugiu şi apărare. Întruneşte toate calităţile de defensivă: vedere, obstacol şi adăpost, fiind accesibilă numai dinitr-o parte. Este de remarcat faptul că Mihai Viteazul în drumul său spre Viena a poposit în cetatea Finişului timp de două zile.img062

În lucrarea "Şcolile din Beiuş între 1828-1829" Pavel Constantin aminteşte că "la noiembrie 1599 Mihai Viteazu pune stăpânire pe cetatea Finişului".

Documentele istorice arată rolul important al cetăţii în luptele cu turcii şi în răzmeriţa curuţilor.

Notarul regelui Bela al IV-lea, menţionează în cronica "Gesta Hungarorum" că această cetate a fost construită de Menumorut din lemn, şi reconstruită din piatră în timpul regelui Bela al IV-lea, imediat după năvălirea tătarilor (1241). Prin poziţia sa strategică cetatea apăra calea de acces spre 0radea şi părţile S-V ale Transilvaniei, dar în acelaşi timp centrele argintifere din zona Beiuşului precum şi minele de fier şi aramă de la Băiţa şi Pietroasa. În timpul domniei lui Bela al IV-lea în cetate aveau loc consfatuiri între conducătorii maghiari.

Cetatea, azi ruine, e alcătuită dintr-un complex de trei turnuri, unul fiind mai înalt, acesta este vizibil din comună. Zidurile sunt construite din bolovani colţuroşi şi masivi, zidurile sunt 1a 6-9 m unul de altul şi sunt înconjurate de şanţuri de apărare.

 

 

Alte amănunte puteți citi în Calendarul Bihorului din 1924, unde există un articol al dr. CPavel- Beiușul și Cetatea Finișului pînă la ivirea turcilor în Bihor.


Joi, 16 August 2012 20:11

Parcurile Oradiei

Scris de

 În secolul XIX, deși  industria era mai puțin dezvoltată decât astăzi, poluarea era mult mai mare, din cauza folosirii cărbunelui pentru producerea energiei. S-a făcut simțită tot mai mult, necesitatea creeării unor vaste spații verzi pentru a contrabalansa efectele negative ale  industrializării .

 Primele parcuri se leagă de vastele spații lipsite de clădiri din jurul cetății Oradea, terenuri care în Evul Mediu au fost folosite în strategia de apărare  a orașului.

*În secolul XIX,(1835) pe terenul donat municipalității de contele Rheday Lajos  s-a amenajat , Grădina Rhédey care acum cuprinde o parte din Gradina Zoologica și  actualul Parcul Balcescu (denumirea fiind schimbată din 1945  )

*În 1859 

  • parcullibertatii  zona se numea Ujsor și făcea parte dintr-un vast spațiu verde din jurul Palatului Baroc, în 1890 zona este amenajată de grădinarul canonicului Schlauch și primește numele de Gradina Schlauch, în 1931 denumirea se modifică în parcul Carmen Sylva, în 1940 revine la Schlauch Ter , în 1945 primește numele de parcul Petofi, în 1966  în Parcul Tineretului iar din 1990 revine la  denumirea de Parcul Petőfi .
  •  
  • *La începutul secolului XX,(1890) pe terenul mlăștinos de pe malul drept al Crișului Repede până sub Dealuri Oradiei se numea Varosliget, s-a amenajat Gradina Bunyitai-1890-1892 (dupa istoricul Bunyitai Vince),din 1908 se va numi parcul Orășenesc,apoiin perioada  1940-1945 Parcul Muncitoresc iar din 1945 se numește  Parcul Ion C. Brătianu( cartea poștala 1) sub acest parc   există câteva izvoare de apă termală ce alimentează Ștrandul Municipal din apropiere.

 

*Pe același mal drept al Crișului Repede, strada se numea în 1859 Part Utca în perioada1890-1892, are loc amenajarea zonei  și apare  un parc, ce a purtat în perioada dualistă numele de Parc Milenar ( Ezredevi Ter ,1900), iar în perioada interbelică s-a numit Promenada Eminescu, iar din 1940   Piața Libertății. (imaginile 2,3,4 în diferiți ani)

parclib3-300x186*Actualul parc  Piața 1 Decembrie  era în 1859  Piața Mare unde odată pe săptămână se ținea târgul de vite (Nagy Vasarter); în 1923 a primit numele de Piața Mihai Viteazul,  în 1940 s-a numit Mussolini Ter iar în 1958 Piața 1Mai.Din 1966 a devenit parcul 23 August și din 1990  până acum Piața 1Decembrie.

*După cel de-al doilea război mondial, s-au creat în Oradea,

 

final-parc-300x188

  • Parcul Dendrologic din șanțurile Cetății și  Piața Ghioceilor, Piața Magnoliei, Piața Tăranilor Parcul Zona de Vest

 

 

În prezent, Oradea este unul din puținele orașe din România cu multe spații verzi. Pe lângă micile și marile parcuri și zone verzi din cartierele rezidențialeale orașului, există și câteva zone de promenadă în cartierele vechi și centrale.

 

interbeliclibertatii-300x192               

Joi, 16 August 2012 19:16

Diplomă școlară din anii 1950

Scris de

diploma

Joi, 16 August 2012 17:51

Budureasa -repere istorice

Scris de

img0891

   

 

     Atat in perioada premergatoare cat si cea din timpul celui de-al doilea  razboi mondial,locuitorii comunei au trecut prin grele incercari. In toamna anului 1944, timp de doua saptamani ,locuitorii s-au refugiat in padurile Hodobana ,Dealu Săc, Bradu Rău, Valea Rea, Coh, Leurdeasa ,luand cu ei vitele, cateva haine si ceva alimente.

 

Soldatii sovietici s-au adapostit in cateva case din sat timp de 4-5 zile,dupa careintr-o zi, in termen de   jumatate de ora, au plecat peste tarina Buduresei.

 

La razboi au fost chemati toti tinerii si barbatii apti de lupta..


Joi, 16 August 2012 17:18

Budureasa -repere istorice

Scris de

 

        Atestata documentar din 1583, localitatea Budureasa este cu certitudine mult mai veche.Potrivit etimologiei populare ,denumirea vine de la “buturi arse”.

        Stim de la strabuni ca in decembrie 1600 ,cativa reprezentanti din satele noastre au fost la Beius sa-l intampine pe marele voievod Mihai Viteazul care a poposit trei zile (6-8 decembrie) in cetatea din Finis si in Beius.Trecerea marelui Voievod prin Beius a starnit emotii adanci in inimile romanilordin aceasta zona,atfel ca prezenta unora dintre budureni era cat se poate de fireasca.

        La 28 august 1660,Oradea este ocupata de

Pe firmamentul istoriei noastre, numele Mitropolitului Ioan Vancea este scris cu litere de aur, semnele lăsate de acest ierarh care a condus destinele Bisericii Greco-Catolice româneşti, timp de aproape 30 de ani, din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind vizibile şi astăzi. Un om a cărui valoare a fost dată de implicarea sa în păstorirea Bisericii încredinţate, şi de susţinerea drepturilor românilor de ambele confesiuni din Transilvania.

          Duminică, 5 august 2012, satul Văşad a îmbrăcat straie de sărbătoare, cu această ocazie, pe peretele Bisericii greco-catolice din localitate, fiind dezvelită o placă comemorativă, la împlinirea a 120 de ani de la trecerea sa la cele veşnice a Mitropolitului Ioan Vancea de Buteasa.

          Despre mitropolitul Ioan Vancea s-au scris deja câteva biografii destul de bine alcătuite şi argumentate. Între acestea, amintim pe cea semnată de Augustin Bunea „Mitropolitul Ioan Vancea. Schiţa biografică”, Blaj, 1892, Ioan Georgescu „Mitropolitul Ioan Vancea la 50 de ani de la moartea lui”, Oradea, 1942, şi, una de dată recentă, a d-lui lect. univ. dr. Ion Cârja, „Biserică şi societate în perioada păstoririi Mitropolitului Ioan Vancea (1869)”, Cluj-Napoca, 2007, care, pe lângă profilul biografic al ierarhului are în componenţă un studiu ştiinţific foarte bine alcătuit despre perioada anilor 1868-1892, când Ioan Vancea a păstorit provincia mitropolitană românească.

 

CastelulS

               

Castelul Stubenberg (cu numărul de ordine în registrul monumentelor 353, BH-II-m-B-01195), la istoria și stăpânii acestuia, trebuie amintit că Dietrichstein Ferenc János a fost naturalizat în 1742. Fiul lui deja era la Săcueni unde întemeiase o agricultură dezvoltată. Între 1750 și 1760 a construit aripa sudică a castelului, în locul castelului Zolyomi. Între anii 1764 și 1768 a sprijinit construirea bisericii romano-catolice.


În 1830 domeniul de la Săcuieni a devenit proprietatea contelui Stubenberg Gusztáv. El a contruit un hambar în stil clasicist, după care, la cumpăna dintre secole a restaurant castelul, lucrările finalizându-se în 1906. Tot în acest timp a construit și aripa nord-estică.
Arhitectul vienez Victor Siedec s-a folosit într-un mod uimitor de oblicitatea dealului, deoarece fațada principală este fără etaj, dar privind de pe șoseaua principală, pare cu etaj.
După război, în castel a funcționat o școală, iar după 1989 și până în 2008 aici a fost Liceul „Petőfi Sándor”, mutat apoi într-o clădire nouă.
În vara anului 2010, primăria din Săcuieni a semnat un contract cu Fundația Sfântul Francisc, în care primăria concesionează castelul pentru fundație pe o perioadă de 49 ani, cu condiția ca acesta să renoveze și să întrețină clădirea. În clădire este planificat să funcționeze un cămin de copii.

Aripile castelului sunt în forma literei L. În mijlocul fațadei principale a aripii de vest are un hol deschis.

 

Castelul

Geamurile fațadei principale sunt cu închidere dreaptă. Clădirea are un singur nivel, în partea dinspre curte are un coridor boltit.

Deasupra intrării principale se află blazonul familiei Dietrichstein:


Cele două părți ale porticului sunt decorate cu câte o coloană ionică.
De la intrarea principală, în dreapta, se vede ce a mai rămas din grădina de iarnă din trecut. Fațada secundară din spate este etajată. În fața clădirii se află un parc dendrologic sălbatic, în care se pot vedea rămășițele unei fântâni decorate cu un vultur.

... cealaltă fațadă a corpului de clădire, cea cu parcul dendrologic și cu fântâna cu vultur sunt în paragină totală...

        Cu mai bine de 750 de ani în urmă, în vremea când cavalerii armatelor medievale puneau stăpânire pe cetăţile rivale din teritoriul vechii Europe, undeva în teritoriile estice ale Regatului Maghiar, un bun observator al timpului său, canonicul Rogerius, trăia unul dintre cele mai importante momente din istoria cetăţii Oradea: asediul şi cucerirea cetăţii de către tătări, în anul 1241.

          Despre acest personaj foarte bine pregătit din punct de vedere intelectual, izvoarele istorice confirmă că a fost contemporan evenimentelor din perioada Marii Invazii Tătare din anii 1241-1242, pe care le-a descris în celebra lucrare Carmen Miserabilae (Câtec de jale).

          Rogerius, pe numele său adevărat Rogero di Puglia, se naşte în localitatea Torre Magiore din provincia Puglia (Italia), undeva între anii 1201-1205[1]. Se pregăteşte încă din copilărie pentru cariera clericală, astfel că, la terminarea studiilor sale, pe care le-a desăvârşit la Roma, îl găsim ca şi preot-capelan în slujba cardinalului Giacomo Pecorari (1170-1244)[2]. Începând cu anul 1232, când Episcopul Pecorari a fost numit de Papa Grigore al IX-lea (1227-1241) în funcţia de legat diplomatic în Ungaria[3], tânărul preot l-a însoţit pe acesta în călătoriile sale. Între timp, Rogerius este numit în funcţia ecleziastică de arhidiacon al Episcopiei romano-catolice din Oradea, sfârşitul anului 1241 prinzându-l tocmai în cetatea episcopului orădean[4]. Este unul din puţinii supravieţuitori ai atacului dat de oastea tătarilor asupra cetăţii Oradea, scăpând cu viaţă numai datorită ingeniozităţii sale, refugiindu-se pentru scurtă vreme într-o pădure din apropierea Oradiei, şi apoi, în localitatea Tămaşda[5].

Marți, 15 Mai 2012 12:48

Iosif Vulcan - date biografice.

Scris de

IOSIF VULCAN — CRONOLOGIE

1805, 23 decembrie. Se naşte la Şinca Veche (jud. Făgăraş), Nicolae Vulcan, tatăl lui Iosif Vulcan.
1813. Se năştea, la Leta Mare (Ungaria) Victoria Irinyi, mama lui Iosif Vulcan, într-o familie românească cu tradiţii progresiste.
1828. Samuil Vulcan, unchiul lui I. Vulcan, episcop orădean, întemeiază la Beiuş liceul de băieţi.
1831. Nicolae Vulcan se căsătoreşte cu Victoria Irinyi, fiind sfinţit preot în comuna bihoreană Holod.
1841, 31 martie. Se naşte la Holod, Iosif Vulcan, al cincilea copil al lui Nicolae Vulcan şi al Victoriei Vulcan.
1844. Familia Vulcan se mută la Leta-Mare.
1847-1851. Iosif Vulcan urmează cursurile liceului romano-catolic al călugărilor premonstratensi din Oradea.
1851/1852. în acest an şcolar, datorită demersurilor episcopului român unit Vasile Erdely se înfiinţează la Liceul premonstratens catedra de limba şi literatura română, primul ei titular fiind Alexandru Roman, viitorul profesor la catedra română a Universităţii din Budapesta.
Page 8 of 9
Ești aici: Home Bihor