Fetele poartă capul descoperit, cu părul împletit în „cica de pe frunte“ şi dusă la coada de la ceafă, care atârnă pe spate. Femeia îşi purta părul, în vechime, pieptănat cu „cormi", din două cozi împletite deasupra urechilor şi răsucite în formă de coarne. A urmat pieptănătura cu cozile împletite la ceafă şi „duse roată" deasupra creştetului pe care se fixa ,,condul", un suport confecţionat din lemn, os, sau metal, menit să înalţe forma capului. Femeia „se îmbrăca“ cu ştergarul, „felega de cap" (ştergarul de cap), care după ce a pătruns „cârpa cu flori“ (industrială), s-a mai păstrat aşezîndu-se, împăturat, peste cârpă.
Costumul de tipul vechi are cămaşa compusă din „spătoiul românesc" („cămaşa ruptă") şi poale, care ambele, încreţite întâi, sunt unite la talie. Pânza folosită este din cânepă la poale şi cânepă cu bumbac la spătoi. Cămaşa prezintă tipul clasic, cu foile încreţite la gât, unde sînt susţinute, sub guler, de „creţuri". Foile de pînză sînt încheiate cu cheiţă decorativă. Mâneca terminată în volan „fodră“, încreţit cu „scăfătură". Ornamentul plasat pe mînecă are două forme: cea mai veche este cu „braţe" sau „jure", trei benzi orizontale (pe umăr, cot şi sub cot); a doua formă este cu un rînd vertical, de la umăr în jos, denumit „pe brâncă-n jos". Ornamentul era cusut în motive geometrice, cu roşu la tinere şi negru la bătrâne. Poalele erau albe, neornamentate. în a doua fază apare „spătoiul" şi poalele separate. Noul spătoi are croiala — desprinsă de vechiul tip — cu mîneca prinsă din umăr, iar în faţă cu „cheptar" în forma cămăşilor bărbăteşti de oraş contemporane. Decorul spătoiului nou se centrează pe „spetele" (umerii) pe „cheptar" şi la mânecă, unde scăfătură (creţurile volanului) este înlocuită cu „pumnarul". Cheiţa dezvoltată la noul spătoi constituie un frumos decor. Coloritul se îmbogăţeşte cu noi nuanţe. Poalele, încreţite fix pe „pumnată", au jos 1 —2 rînduri de volane, „fodori", ornamentate.
„Zadia" catrinţă, purtată numai în faţă, prezintă o mare varietate în ierarhia ornamentaţiei. Contemporană cu cămaşa veche este zadia neagră, căreia i-a urmat „zadia aleasă cu cîrligul" (o bordură jos) şi apoi „zadia bănăţeană", care aparţine ţinutei de sărbătoare. Se poartă vara şi zadii din fibre vegetale, cu o bordură aleasă la poală. Ornamentaţia geometrică a zadiilor este colorată cu o bogată gamă, în care domină roşul, verdele şi vînătul liliachiu.
Brîul cu care se încinge femeia peste pumnata poalelor este ornamentat linear în coloritul specific Bihorului.
în ţinuta de sărbătoare femeia poartă pe braţ, „felega de brîncă", un ştergar ornamentat cu alesături. Podoabele obişnuite în Bihor sînt zgărzile cu mărgele, în unele locuri de munte se purta şi „zgarda din drot" (confecţionată din sîrmă de aramă şi mărgele) ca şi „barşonul", un plastron din bani prinşi cu sîrmă.
Costumul bărbătesc se compune din căciulă, sau pălărie, cămaşă, cioareci (isme- ne) şi încălţăminte.
Căciula, „cuşma", ţuguiată se poartă cu vîrful îndoit. înainte era pălăria cu „obezi late" sau „dopul roată" cu borul ridicat. Astăzi, pe lîngă pălăriile industriale, se poartă şi „dopul de bucate" (din paie). Cămaşa veche era croită drept, cu mîneci slobode. Gulerul îngust şi gura cămăşii erau tivite cu „sinor" roşu sau negru. Era suficient de lungă, ca să fie strînsă la talie cu chimirul lat, care ajungea pînă la subraţ. l-a urmat cămaşa cu „pumnari“ la mîneci, cu „pieptar" cu punte pe piept şi simţitor mai scurtă, cu ornamentaţia cusută cu alb şi uneori cu roşu la pumnari.
Cioarecii din pănură albă sînt croiţi drept şi neornamentaţi. Ismenele largi sînt ornamentate cu „chee" la unirea foilor şi cu o cusătură perforată, „durii“, la tiv. Cămaşa nouă fiind scurtă, nu se mai încinge cu chimir.
Dintre cojoacele şi pieptarele din Bihor amintim cele două tipuri principale: „cojocul biişenesc", ornamentat cu „ciupi“ (ciucuri) şi „cojocul cohănesc“, ornamentat cu broderie din lînă.
Sumanele bihorene prezintă o mare varietate în ornamentaţie, de la sat ia sat. Menţionăm sistemul de ornamentare cu şireturi şi postav colorat aplicate. Cu privire la formă şi culoare remarcăm prezenţa „sumăniţei“, sumanul scurt, iar ca o excepţie, sumanul sur din zona Pietroasei.
