Istorie Locala

• La 14/15 august 1916, în baza ordinului Ministrului de Război 2891, a luat fiinţă Divizia 11 Infanterie, prin transformarea Comandamentului 1 Teritorial.
• Elemente componente ale Diviziei 11 Infanterie s-au format anterior:
• -          1 iunie 1908, Batalionul de recrutare Dolj, în baza înaltului Decret 917;
• -          23 iunie 1913 - Regimentul 41 Infanterie, în baza înaltului Decret nr. 4608. Acest Regiment a mobilizat cartierul Diviziei 11 Infanterie şi al Brigăzii 22 Infanterie în august 1916.
•        La încheierea mobilizării Divizia 11 Infanterie a avut în organică Brigada 21 şi 22 Infanterie şi Regimentele: 18, 58, 41, 71 Infanterie, 21 Artilerie şi 1 Artilerie Munte.

Manifestul generalului Ernest Broşteanu către norodul din Basarabia

"De un an şi jumătate pământul primitor al Ţării româneşti adăposteşte şi hrăneşte mulţimea oastei ruse. După atâta vreme, toate hrănirile (proviziile) pentru cai şi oameni au fost istovite. Prin buna înţelegere cu stăpânirea poporului rus, stăpânirea română a cumpărat şi plătit cu bani gata o mare câtime de bucate din Rusia. Aceste bucate adunate în magazii în multe sate şi târguri urmează a fi duse cu încetul în Ţara românească, pentru a sluji atât la hrana locuitorilor, cât şi a oştirilor române şi ruse, care încă se mai găsesc acolo. Un duh de duşmănie, pe care nimeni nu-l poate pricepe, a înarmat braţe răufăcătoare care pradă şi dărâmă aceste magazii.

Stăpânirea rusească fiind prinsă cu alte treburi nu poate nici să apere aceste magazii, nici să le păzească, ci le lasă în voia răilor, a căror lăcomie nu cunoaşte hotare.

În scopul de a apăra aceste magazii, în scopul de a călăuzi aducerea hrănii trebuitoare locuitorilor români, hrană plătită de stăpânirea românească, suntem trimişi noi aici. Noi românii am dat totdeauna dovadă, că suntem prieteni credincioşi şi statornici. Noi nu întoarcem armele împotriva prietenilor noştri, ci ne înţelegem rostul de oameni cinstiţi rămânând tovarăşi credincioşi până la urmă.

„TĂCERE !!

CAMARAZII NOŞTRI DORM”

Luptele din valea Zăbrăucior şi de pe dealul Secului pentru cucerirea cotei 461 au fost de o extremă violenţă şi de un rar dramatism. Printre vitejii Diviziei 11 Infanterie se afla şi voluntara Ecaterina Teodoroiu, cea care rănită la Jiu nu abandonează lupta ci şi-a urmat camarazii. În ordinea de bătaie în 1917 o găsim la Regimentul 43/59 Infanterie repartizată la compania 7 infanterie, mai întâi ca infirmieră şi apoi cu grad de sublocotenent, potrivit biografiei făcute eroinei de Elsa Grozea. Cercetarea noastră nu s-a finalizat, dar, până în acest moment, nu rezultă că pe timpul activităţii ar fi dobândit gradul de sublocotenent, decât dintr-un memoriu semnat de comandantul R.43/59 I., col. Jipa, la p.10 raporta: „la 17 Martie 1917 M.S. Regele a decorat-o pe eroină cu Medalia Virtutea Militară de aur şi i-a acordat gradul de sublocotenent onorific în Regimentu 43/59 Infanterie plătindui-se solda corespunzătoare gradului din Casa Palatului”[1]. În capitolul recompense al raportul amintea şi de faptul că Regina Maria după ce o vizitase la spital, pe vremea când era rănită la ambele picioare, i-a conferit şi gradul de sublocotenent onorific cu scopul „să aibă autoritate faţă de trupă şi mai ales un imboldşi vădit exemplu unic în istoria luptei”. Puse cap în cap cele două informaţii sunt contradictorii. Documentele oficiale o numesc „cercetaşă”, „domnişoară” sau „voluntară”. Autoarea biografiei o prezintă pe Ecaterina Teodoroiu cu „arma, raniţa, cartuşieră cu 160 de cartuşe, 5 grenade şi un sac de pesmeţi”[2], obiecte ce se află în patrimoniul Muzeului Militar Naţional. Dotarea cu asemenea materiale ne duce spre concluzia că nu avea gradul de ofiţer (sublocotenent) deoarece ofiţerii aveau în dotare pistol şi sabie, iar citarea atât în Ordinul de Zi nr. 1/24 august 1917 al Regimentului 43/59 Infanterie cât şi în pierderile unităţii de la 20-26 august 1917 figurează la poziţia 53 „voluntara Ecaterina Teodoroiu, din compania 7, ucisă de foc de armă (anexa vezi pagina cu eroii căzuţi în război poziţia339)”[3]. După cum rezultă şi din documentul pe care-l analizăm inscripţia de atunci, de pe cruce, ne-o prezintă pe eroină simplu: „cercetaşă”. Elogierile ulterioare, povestirile şi picturile ne-o prezintă ca „sublocotenent” onorific, după cum rezultă[4] şi de pe soclul monumentului ridicat la 31 mai 1925 la Slatina.

Ordinul sublocotenentului Nicolae Pătrăşcoiu, pentru contraatacul de la Jiu

,,Dau ordin Companiei să atace în direcţia Sâmbotin-Dealul Mare şi să ajungă în Arsurile, de unde compania a plecat pe front în ziua mobilizării. După o cantonare de un an de zile în Arsurile, oamenii cunosc bine regiunea.

Ajung fără incident în zăvoiul Jiului şi trec Jiul (întrunit) pe malul drept cu aproape toţi oamenii companiei şi o bună parte din compania de vânători. Patrule puternice fixe inamice încearcă oprirea trecerii; ele însă au fost respinse şi mişcarea înainte reluată. Hăţişul zăvoiului, bura de ploaie şi ceaţă mă protejează în înaintare şi, îndemnând oamenii, ajung la ieşirea de sud-vest a satului Sâmbotinul (mahalaua Copitoi). În acest moment efectivul ce conduc e aproximativ 70-80 de oameni din ambele companii. Sâmbotinul este înţesat de inamic şi de îndată ce ies din grădini peste drumul mahalalei Copitoi, în Lunca de sub Deal, acesta mă primeşte cu focurile a 2 mitraliere în flancul drept, din botul dealului Sâmbotin (viile din Scări). Mitralierele trag prea sus şi liniile de trăgători se frâng în două: o parte face faţă la dreapta, cu sublocotenentul Vâcul Ion, din compania mea, iar eu cu cealaltă parte scap de sub focurile mitralierelor în unghiul mort, după muchia botului de deal cu vii (Viile de sub Deal).

                      Diviziei 11 Infanterie (Mecanizată „Carei”),

                          este marea unitate care a participat la aprigele lupte în marele război pentru întregire (1916-1919)

                          şi în războiul pentru reântregirea României (1941-1945).

                          A fost marea unitate care n-a cunoscut înfrângerea în sectoarele care i-au fost încredinţate.

Războiul întregirii – o privire generală

Început în 1914, primul război mondial a grupat, în timp scurt, principalele forţe militare în jurul celor două coaliţii beligerante, Puterile Centrale (Tripla Alianţă) - formată din Germania, Austro-Ungaria şi Italia (care s-a retras ulterior) - şi Antanta - formată din Anglia, Franţa şi Rusia. Acestor grupări li s-au adăugat alte state, în funcţie de interese şi conjuncturi interne sau internaţionale.

România a fost ţinta atragerii în una sau alta din cele două coaliţii, datorită potenţialului său economic şi militar şi astfel situaţia internaţională a favorizat realizarea idealului naţional. În plan intern, taberele s-au împărţit în pro şi contra războiului şi pentru menţinerea neutralităţii. Ion I. C. Brătianu a înclinat decizia în urma unui discurs susţinut şi argumentat pozitiv prin motive clare: ”Într-o vâltoare ca aceea a actualului război, în care harta lumii se preface, o ţară ca a noastră, o ţară cu aspiraţiuni naţionale, nu poate rămâne neutră până la capăt, fără să-şi compromită definitiv tot viitorul. Pe de altă parte, având drept ideal unitatea naţională, suntem datori să urmărim realizarea lui. Iată de ce nu putem merge decât alături de aliaţi şi în contra Puterilor Centrale. De aceea, chiar de ar fi să fim bătuţi, prin faptul că patru din cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut temeinicia revendicărilor noastre naţionale şi au sfinţit printr-un act solemn hotarele etnice ale românilor de peste Carpaţi, cauza românismului va face un pas înainte mai mare şi mai însemnat decât oricând”[1].