Clădirea impozantă din centrul orașului Salonta a fost construită în vecinătatea Turnului ciunt de către Societatea Memorială „Arany János”. Lucrarea a fost executată de Nagy József, restauratorul Turnului ciunt, pe baza proiectului profesorului universitar Czigler Győző, proiect prelucrat de Dvorák Ede şi Széchen Antal. Clădirea a fost predată la 1 octombrie 1912. Astfel Societatea Memorială şi-a obţinut un sediu potrivit, iar din banii obţinuţi din chiria spaţiilor comerciale şi a locuinţelor a putut întreţine muzeul. În zilele noastre aici se află biroul Muzeului Memorial „Arany János”, sediul Asociației Culturale “Arany János”, sediul Asociaţiei de Protecţie Socială a Pensionarilor, atelierul Cercului de artă manuală „Sinka István”, şi o spațioasă galerie de artă – toate acestea la parter – iar la etaj funcționează Biblioteca Municipală „Teodor Neş”. 

Istoria proiecţiilor de film  în Salonta   începe în data de  30 decembrie 1902 când un inginer  american prezintă invenţia fraţilor Lumiere în sala  mare a Hotelului Naţional.

În 1905 devinese o practică curentă proiectarea filmelor mute. Spectacolele aveau loc la restaurantul Ellmann Lajos care avea un generator de curent propriu. (Oraşul Salonta va beneficia de iluminat peste încă 6 ani).

În 18 martie 1914 în oraş sosesc  doi americani care prezintă invenţia lor-  chinetofonul care permitea redarea filmelor cu sonor. Sunt ţinute  două spectacole în sala mare a Vigado-ului. De acum Salonta va prezenta pentru public atât filme de

scurt metraj cât şi filme cu program normal.

Se lucrează la  clădirea destinată să fie  cinematograf   cu 334 locuri din  6 decembrie 1960, acesta  fost inaugurat în seara zilei de 19 februarie 1962, prin proiecţia filmului S-a furat o bombă, în regia lui Ion Popescu Gopo. 

În viaţa comunităţior săteşti copiii participau la toate activităţile  gospodăreşti, şi la toate evenimentele

comunităţii.  Exista foarte puţin timp de joacă tot parcursul unei zile fiind programat în funcţie de şcoală, lucrările agricole care erau în curs , sau de îngrijirea zilnică a animalelor sau a grădinii.

Viaţa de familie era organizată după principiul gospodăriei închise, familia trăia din bunurile pe care le producea , foarte puţine lucruri puteau fi cumpărate.

Am selectat din   monografii ale satelor bihorene cîteva tablouri care să ilustreze activităţi casnice sau de timp liber ale copiilor şi tinerilor din sat.

Monografia satului  Oşand , localizat sud vestul judeţului în Câmpia Crişurilor (atestare din 1773) are un capitol în care prezintă  viaţa copiilor în  familiile locale   la începutul secolului XX.

 Îmbrăcămintea copiilor consta din haine de pânză, opincuţe în picioare, mai târziu cizme de cauciuc. În loc de ghiozdan se foloseau traiste ţesute în casă, în care "copilul avea manualele 1-2 caiete, 1 penar din lemn care se încheia printr-un liniar. Penarul conţinea un creion şi un toc cu peniţă pentru scrisul cu cerneală. De multe ori tocul se făcea din tuleu de porumb, o bucată de tulpină dinspre vârf în care se înfigea peniţa cumpărată.

Turnul cetăţii de apărare a Salontei a fost construit în 1636.

Desen al turnului făcut de Petofi Sandor

    Denumirea sub care este cunoscut şi azi, Turnul ciunt, se datorează faptului că pentru o perioadă lungă a rămas fără acoperiş. În secolul XIX lucrările de restaurare au fost executate de localnicul Veres Károly, după proiectul arhitectului Gyalus László. Lucrările au fost finanţate de Arany László, fiul poetului Arany János. La 15 martie 1899 pe vârful turnului s-a montat o sferă în care au fost aşezate diferite documente. Tot în acel an, la 27 august, în cadrul unei festivităţi naţionale, în Turnul ciunt se inaugurează Muzeul Memorial închinat poetului salontan Arany János. Aici sunt expuse manuscrisele, cărţile, obiectele personale ale poetului. Pe 15 septembrie 1907 s-a dezvelit statuia de deasupra intrării care îl reprezintă pe poet şezând. Ideea statuii îi aparţine lui Strobl Alajos. Sculptura în piatră a fost executată de Kolozsvári Szeszák Ferenc. Ideea amplasării statuii deasupra intrării îi aparţine lui Szalay Imre, directorul Muzeului Naţional din Ungaria. Tot el a propus ca intrarea aflată în partea de sud să fie mutată în cea de vest./

Nagyszalontát védő vár központi tornyát 1636-ban építették. A ma is ismert név, a Csonkatorony, annak tulajdonítható, hogy sokáig tető nélkül állt. A 19. században a restaurálási munkákat Veres Károly helybeli építész végzi, Gyalus László műépítész terve alapján. A restaurálás költségét Arany László, a költő fia vállalta. 1899 március 15-én a torony csúcsára egy „gombot” helyeztek, melybe különböző dokumentumok kerültek. Ugyanabban az évben, augusztus 27-én egy országos ünnepség keretében nyitották meg a Csonkatoronyban az Arany János Emlékmúzeumot. Itt lettek elhelyezve a költő kéziratai, könyvei, személyes tárgyai. 1907 szeptember 15-én, a bejárati ajtó fölött leplezték le a költő ülőszobrát. A kőbe vésett szobor Strobl Alajos terve nyomán készült, alkotója Kolozsvári Szeszák Ferenc. A szobor kapu fölé helyezése Szalay Imrének, a Magyar Nemzeti Múzeum igazgatójának az ötlete volt. Azt is ő javasolta, hogy a bejáratot áthelyezzék a déli oldalról a nyugatira.

Piatra de temelie  a Sinagogii  fost aşezată la 29 martie 1885. A fost construită de meşterul local Borbély János pe baza 

proiectului lui Székely Mihály și a  fost sfinţită la 23 septembrie 1886. Numărul enoriaşilor era în jur de trei sute.

În 1923 în școlile confesionale se puteau înscrie numai cei cu religia respectivă. Copiii evrei învațau în limba română și în idiș.

După recensământul din 1930 în Salonta trăiesc 505 evrei.

În 7 iunie 1944 comunitatea evreiască numărând acum 600 de persoane , este deportată și dusă în lagăre de muncă sau de exterminare. 

La recensământul din 1948 în  Salonta mai există 15 evrei ,iar în 1956 , 85 , iar în 1966 ,45.

La 25 august 1989 se începe demolarea clădirii. Comunitatea evreiască aflată în scădere, nu o mai poate întreţine sau renova. 

Az alapkövet 1885 március 29-én tették le. Borbély János helybeli mester kivitelezte Székely Mihály terve alapján. 1886 szeptember 23-án szentelték fel. Az izraelita vallásúak száma háromszáz körüli volt. 1989 augusztus 25-én megkezdik a zsinagóga lebontását. A hitközösség, apadó száma miatt, már nem képes fenntartani, renoválni.

Cetatea Finiș  este aşezată la hotarul satului Finiş( langă orașul Beiuș, Bihor), pe vârful unui pisc, cetate din care, din păcate, mai sunt doar ruinele.

Cetatea Finişului este amintită sub această denumire în toate documentele medievale . Adevărat castel feudal, cetatea este o fortificaţie medievală de refugiu şi apărare. Întruneşte toate calităţile de defensivă: vedere, obstacol şi adăpost, fiind accesibilă numai dinitr-o parte. Este de remarcat faptul că Mihai Viteazul în drumul său spre Viena a poposit în cetatea Finişului timp de două zile.

În lucrarea "Şcolile din Beiuş între 1828-1829" Pavel Constantin aminteşte că "la noiembrie 1599 Mihai Viteazu pune stăpânire pe cetatea Finişului".

Documentele istorice arată rolul important al cetăţii în luptele cu turcii şi în răzmeriţa curuţilor.

Notarul regelui Bela al IV-lea, menţionează în cronica "Gesta Hungarorum" că această cetate a fost construită de Menumorut din lemn, şi reconstruită din piatră în timpul regelui Bela al IV-lea, imediat după năvălirea tătarilor (1241). Prin poziţia sa strategică cetatea apăra calea de acces spre 0radea şi părţile S-V ale Transilvaniei, dar în acelaşi timp centrele argintifere din zona Beiuşului precum şi minele de fier şi aramă de la Băiţa şi Pietroasa. În timpul domniei lui Bela al IV-lea în cetate aveau loc consfatuiri între conducătorii maghiari.

Cetatea, azi ruine, e alcătuită dintr-un complex de trei turnuri, unul fiind mai înalt, acesta este vizibil din comună. Zidurile sunt construite din bolovani colţuroşi şi masivi, zidurile sunt 1a 6-9 m unul de altul şi sunt înconjurate de şanţuri de apărare.

Alte amănunte puteți citi în Calendarul Bihorului din 1924, unde există un articol al dr. CPavel- Beiușul și Cetatea Finișului pînă la ivirea turcilor în Bihor.

 În secolul XIX, deși  industria era mai puțin dezvoltată decât astăzi, poluarea era mult mai mare, din cauza folosirii cărbunelui pentru producerea energiei. S-a făcut simțită tot mai mult, necesitatea creeării unor vaste spații verzi pentru a contrabalansa efectele negative ale  industrializării .

 Primele parcuri se leagă de vastele spații lipsite de clădiri din jurul cetății Oradea, terenuri care în Evul Mediu au fost folosite în strategia de apărare  a orașului.

*În secolul XIX,(1835) pe terenul donat municipalității de contele Rheday Lajos  s-a amenajat , Grădina Rhédey care acum cuprinde o parte din Gradina Zoologica și  actualul Parcul Balcescu (denumirea fiind schimbată din 1945  )

*În 1859 

•   zona se numea Ujsor și făcea parte dintr-un vast spațiu verde din jurul Palatului Baroc, în 1890 zona este amenajată de grădinarul canonicului Schlauch și primește numele de Gradina Schlauch, în 1931 denumirea se modifică în parcul Carmen Sylva, în 1940 revine la Schlauch Ter , în 1945 primește numele de parcul Petofi, în 1966  în Parcul Tineretului iar din 1990 revine la  denumirea de Parcul Petőfi .
•  
• *La începutul secolului XX,(1890) pe terenul mlăștinos de pe malul drept al Crișului Repede până sub Dealuri Oradiei se numea Varosliget, s-a amenajat Gradina Bunyitai-1890-1892 (dupa istoricul Bunyitai Vince),din 1908 se va numi parcul Orășenesc,apoiin perioada  1940-1945 Parcul Muncitoresc iar din 1945 se numește  Parcul Ion C. Brătianu,  ( cartea poștala 1) sub acest parc   există câteva izvoare de apă termală ce alimentează Ștrandul Municipal din apropiere.

*Pe același mal drept al Crișului Repede, strada se numea în 1859 Part Utca în perioada1890-1892, are loc amenajarea zonei  și apare  un parc, ce a purtat în perioada dualistă numele de Parc Milenar ( Ezredevi Ter ,1900), iar în perioada interbelică s-a numit Promenada Eminescu, iar din 1940   Piața Libertății. (imaginile 2,3,4 în diferiți ani)

*Actualul parc  Piața 1 Decembrie  era în 1859  Piața Mare unde odată pe săptămână se ținea târgul de vite (Nagy Vasarter); în 1923 a primit numele de Piața Mihai Viteazul,  în 1940 s-a numit Mussolini Ter iar în 1958 Piața 1Mai.Din 1966 a devenit parcul 23 August și din 1990  până acum Piața 1Decembrie.

*După cel de-al doilea război mondial, s-au creat în Oradea,

• Parcul Dendrologic din șanțurile Cetății și  Piața Ghioceilor, Piața Magnoliei, Piața Tăranilor Parcul Zona de Vest

În prezent, Oradea este unul din puținele orașe din România cu multe spații verzi. Pe lângă micile și marile parcuri și zone verzi din cartierele rezidențialeale orașului, există și câteva zone de promenadă în cartierele vechi și centrale.

     Atat in perioada premergatoare cat si cea din timpul celui de-al doilea  razboi mondial,locuitorii comunei au trecut prin grele incercari. In toamna anului 1944, timp de doua saptamani ,locuitorii s-au refugiat in padurile Hodobana ,Dealu Săc, Bradu Rău, Valea Rea, Coh, Leurdeasa ,luand cu ei vitele, cateva haine si ceva alimente.

Soldatii sovietici s-au adapostit in cateva case din sat timp de 4-5 zile,dupa careintr-o zi, in termen de   jumatate de ora, au plecat peste tarina Buduresei.

La razboi au fost chemati toti tinerii si barbatii apti de lupta..

        Atestata documentar din 1583, localitatea Budureasa este cu certitudine mult mai veche.Potrivit etimologiei populare ,denumirea vine de la “buturi arse”.

        Stim de la strabuni ca in decembrie 1600 ,cativa reprezentanti din satele noastre au fost la Beius sa-l intampine pe marele voievod Mihai Viteazul care a poposit trei zile (6-8 decembrie) in cetatea din Finis si in Beius.Trecerea marelui Voievod prin Beius a starnit emotii adanci in inimile romanilordin aceasta zona,atfel ca prezenta unora dintre budureni era cat se poate de fireasca.

        La 28 august 1660,Oradea este ocupata de

Prin Oradea

Oradea la pas 

Harta Oradiei

Scurt istoric al orasului Oradea pe situl Primariei 

Istoric imagini cronologie

Ghid Oradea , Ghid Bihor

Oradea - Galerie Foto

Oradea - obiective turistice

Bihor- atractii turistice

Colaje de imagini vechi din Oradea