Istorie Locala

Joi, 20 Septembrie 2012 18:30

Industria poligrafică în Crișana

IV.10 Industria poligrafică

 

            În toamna anului 1948, în Oradea, câteva tipografii mai mici s-au comasat formând Întreprinderea Poligrafică de Stat, astăzi Împrimeria de Vest. Atunci, tipografiile din provincie au funcţionat ca filiale ale întreprinderii din Oradea, până în 1951, când i-au fost incluse. După naţionalizare, întreprinderea a intrat în sistemul de producţie planificată şi a fost dotată cu maşini noi. Dacă în 1949 avea în dotare 8 maşini de cules Lynotipe, în 1962 numărul acestora a crescut la 14.

Publicat în Bihor
Joi, 20 Septembrie 2012 18:28

Industrie alimentară în Crișana

IV.9 Industria alimentară

 

Industria alimentară avea ca obiect de activitate transformarea materiilor prime de origine vegetală sau animală furnizate de agricultură şi pescuit în produse necesare alimentaţiei.

După anul 1948 apar noi unităţi industriale: Întreprinderea de prelucrare a cărnii din Oradea şi Salonta, Fabrica de conserve de la Valea lui Mihai, Întreprinderea de vinuri şi alcool, industria de prelucrare a laptelui la Oradea şi Beiuş, fabrici de pâine la Oradea, Vaşcău, Salonta[1]. Cea mai puternică concentrare a unităţilor industriei alimentare a fost în Oradea: Fabrica de ulei ,,Interindustrial’’, Fabrica de conserve ,,Avântul’’, Fabrica de bere ,,Munca’’, Fabrica de spirt ,,Victoria’’. Realizarea cea mai însemnată a reprezentat-o construirea Fabricii de zahăr de la Oradea, intrată în funcţiune în anul 1969.

            Întreprinderea de prelucrare a legumelor şi fructelor ,,Avântul’’[2] Oradea are şi ea un istoric.

Publicat în Bihor
Joi, 20 Septembrie 2012 18:26

Industrie extractivă in Crișana

IV.8 Industria extractivă

 

Industria extractivă a Crişanei a cuprins toate activităţile industriale de extracţie a cărbunelui, ţiţeiului, minereurilor, pescuitului, exploatărilor forestiere, precum şi unele activităţi de prelucrare primară.

            Trustul Minier ,,Ardealul’’ Oradea coordona activitatea tuturor minelor de extracţie din Crişana: Bratca cu sectorul Corniţel şi Valea Neagră, exploatarea minieră Ip, exploatarea minieră ,,Sălajul’’ cu sectorul minier Chieşd[1], Sărmăşag, Bicaştău, Şuncuiuş cu sectorul Bălnaca, Recea, Surduc şi Dumbrava, exploatarea minieră Bobota, Derna, etc. Din aceste mine se extrăgea: lignit, cărbune brun, bitum şi nisipuri bituminoase, argilă refractară. De-a lungul vremii s-au depus eforturi pentru reducerea consumului specific de lemn, prin extinderea armării metalice şi cu bolţari pentru a asigura rezistenţa galeriilor, s-a utilizat motorina drept combustibil (de obicei se folosea lignitul pentru extracţia bitumului), s-a introdus iluminatul electric. Pentru automatizarea staţiilor de pompare a apei s-a pus în aplicare metoda de pornire automată a pompelor, s-a construit o staţie de sortare şi însilozare, s-a introdus o combină de abataj pentru tăierea cărbunelui, s-au înlocuit conductele de fier cu conducte din policlorură de vinil.

Publicat în Bihor

IV.7 Industria materialelor de construcţii

 

            Industria materialelor de construcţii este reprezentată de fabrici mici de cărămidă la Oradea, Ceica, Beiuş şi Valea lui Mihai, de Fabrica de ,,Azbociment’’ Oradea, Fabrica de var de la Chistag şi Fabrica de produse refractare de la Aştileu care a fost construită în primii ani de după naţionalizare.

            Cea mai reprezentativă, Fabrica ,,Azbociment’’ Oradea[1], în mod practic a luat fiinţă în anul 1912, sub forma unui atelier cu o linie de fabricaţie importată de la firma ,,Voith’’ din Austria, pentru fabricarea plăcilor de azbociment tip eternit[2] utilizate la acoperişuri pentru clădiri, având sediul iniţial în comuna Oşorhei. În anul 1920 era un fel de sucursală a unei fabrici similare din Budapesta denumită Atlas, cu un capital de 3800 mii lei, proprietatea lui Péter Melacco. Fabrica producea articole de ciment şi construcţii de beton armat pentru dale mozaicate, tuburi de canalizare şi alte articole de beton. În anul 1922 a fost trecută în proprietatea familiei Czitter, care înfiinţează câteva secţii noi, mărind capacitatea fabricii cu: secţia de grafit negru pentru sobe, secţia de cacao şi cafea şi diferite sortimente de ciocolată. În anul 1949, unitatea s-a comasat cu Fabrica ,,Duralex’’, o unitate la fel de veche, înfiinţată de către Isidor Rosenberg. Producţia materialelor de construcţii era redusă, rezumându-se la următoarele articole: plăci de mozaic de diverse culori, tuburi de beton cu diametrul între 150 – 300 mm, plăci din azbociment drept de 40 x 40 cm tip eternit, carton asfaltat, dale şi plăci din diferite deşeuri, iar ca producţii suplimentare, grafit negru pentru sobe, producţie de cacao şi surogate de cafea. După 11 iunie 1948, conducerea fabricii este încredinţată lui Weisz Eduard, pe care o conduce până în 1968. Din 1949 producţia fabricii creşte, ca urmare a comasării fabricilor ,,Melacco’’, ,,Duralex’’, şi ,,Eternit’’ Oradea. Din 1951, unitatea este mutată la Oradea, iar din anul 1952, se comasează cu şlefuitoria de geamuri ,,Christal’’, de pe strada Avântului, nr. 12, întreprinderea funcţionând ca un tot unitar sub denumirea Întreprinderea de azbociment şi articole de ciment.

Publicat în Bihor
Joi, 20 Septembrie 2012 18:22

Industrie locală in Crișana

IV.6 Industria locală

 

            Întreprinderea de Industrie locală ,,Metalica’’[1] din Oradea a fost înfiinţată în anul 1949 ca o cooperativă pentru deservirea populaţiei. Mai mulţi meşteşugari din Oradea se unesc, având ca principale produse confecţionate: bidoane de untură, cazane de rufe, făraşe şi tăvi dreptunghiulare. Cu timpul, cooperativa s-a integrat în circuitul economic, astfel că în anul 1959 fosta cooperativă devine întreprindere industrială de stat. Producţia devine de serie mare, se duce o intensă activitate pentru dotarea cu utilaj, lărgirea serviciilor, construirea de noi clădiri. Începe să exporte în Ghana, Tunisia, Liban, Elveţia, Ungaria, Israel[2]. Producea bunuri metalice de larg consum, dintre care: reşouri cu trei ochiuri cu gaze, maşini de gătit cu două ochiuri, lămpi de gătit cu petrol, cafetiere, perii de măturat, hotă absorbantă, uscător de rufe, mese pliante, capse patente, butoni rapizi, trusă de traforaj, maşini de găurit, coarbe, polizoare, reşouri electrice, scule de lăcătuşerie etc.

            Întreprinderea mecanică şi piese de schimb[3] Oradea, Piaţa Cetăţii, nr. 18, s-a înfiinţat în anul 1950, prin Decizia nr. 80 a Comitetul provizoriu al oraşului Oradea, unitate care cuprindea 79 salariaţi, în 5 ateliere. Aceasta avea un profil divers: spălătorii, boiangerii, reparaţii auto, lăcătuşerie, tâmplărie şi întreţinere apeducte. În 1951 s-au comasat atelierele ,,Dimitrov’’ din strada Cuza-Vodă, nr. 82, turnătoria ,,Ardealul’’ din strada Lahovari, nr. 28 şi secţia de sobe de teracotă de pe strada Beiuşului, nr. 52, schimbându-se denumirea unităţii în Întreprinderea Comunală Metalo Chimice. În anul 1955 se deschide, pe strada Republicii, un magazin de prezentare şi desfacere a produselor realizate în întreprindere. În anul 1956, prin reorganizare, se cedează secţiile de produse chimice şi carbonat de potasiu noului Combinat raional de industrie locală ,,Dimitrov’’ Oradea.

Publicat în Bihor

IV.5 Industria construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor

 

            În cadrul industriei construcţiilor de maşini şi a prelucrării metalelor erau incluse: Uzina de maşini unelte ,,Înfrăţirea’’ Oradea, Uzina de utilaj minier din oraşul Dr. Petru Groza (Ştei), Întreprinderea de echipament metalic pentru binale Oradea, Întreprinderea pentru Industria de Stat ,,Metalica’’ Oradea, Uzina de reparaţii Oradea, Uzina ,,Metalul’’ Salonta şi alte unităţi mai mici din Marghita, Aleşd şi Beiuş.

            Uzina ,,Înfrăţirea’’ Oradea[1] avea cea mai mare pondere în cadrul industriei. În anul 1902, prin asociere, lăcătuşul Tatrai Alexandru şi Klein Jaroslav, turnător, au înfiinţat, pe strada Transilvaniei, o mică întreprindere compusă dintr-un atelier de lăcătuşerie şi turnătorie. În anul 1904, turnătoria de pe strada Transilvaniei s-a mutat pe actualul teren al Uzinei ,,Înfrăţirea’’. În 1907 se mai uneşte cu un atelier de lăcătuşerie şi tinichigerie. Profilul noii fabrici se lărgeşte prin realizarea de pluguri pentru agricultură, prese pentru stors struguri, articole de lăcătuşerie şi tinichigerie pentru uz casnic. În anul 1908, inginerul Schuler Adolf şi Zsuba Martin, reîntorşi din America, au transformat aceste ateliere mici într-o întreprindere, ceea ce a permis să înceapă producţia pentru stat. Figura sub denumirea de Prima turnătorie şi fabrică de maşini unelte din Oradea, unde lucrau circa 120 de m