Istorie Locala

Afişez elemetele după tag: istorie

Miercuri, 14 Octombrie 2020 08:01

Eroul de la Oradea – 12 octombrie 1944

 

Col. r. Dr. Constantin Mosincat1

Ceea ce ai făcut pentru alții rămâne dăltuit în memoria istoriei spunea Nicolae Iorga.

Povestea veteranilor se înscrie, fără putință de tăgadă, în această paradigmă. În context, evenimentele petrecute, acum 76 de ani, la Oradea vor rămâne ca mărturie peste timp ca exemplu de dăruire. Când povestea e rostită de veteranul de război care a căzut  rănit pe front, atunci când înainta spre Oradea, mărturia are o și mai adâncă semnificație. Sublocotenentul Marin Badea Dragnea, dintre multele sale amintiri, povestea despre a doua rană, mai gravă, pe care a suferit-o, la braţul stâng, pe care era să-l piardă, şi la piept, în marea bătălie pentru eliberarea Oradiei Mari.

Începută în septembrie de la intrarea în Bihor, la Criștior şi încheiată pe 12 octombrie 1944, cu eliberarea municipiului de pe Crișul Repede, Bătălia pentru Oradea s-a purtat zi și noapte cu o încleștare extremă. Luptele de la Oradea i-au rămas însemnate pe viață distinsului Erou. Infirmitatea brațului stâng îi amintea mereu de Oradea. Mărturie a vitejeiei voluntarilor din Divizia „Tudor Vladimirescu” a rămas consemnată ordine de luptă, operații și memorii. „Eu, care cunosc spiritul vostru de jertfă pentru ţară şi popor, precum şi pregătirea voastră de război, eram sigur că în lupte vom fi victorioşi. În luptele viitoare să faceţi dovadă de acelaşi calităţi; întreaga ţară are privirile aţintite asupra voastră. Răsplata voastră va fi răsplata eroilor. Cei căzuţi în luptă sunt eroii ţării şi noi vom avea grijă deplină de familiile lor”, consemna în Ordinul de Zi, din septembrie 1944, colonelul Nicolae Cambrea.

Eroul nostru Marin Badea Dragnea, spunea că în urma luptelor de la Oradea: „Am fost la un pas de moarte. Sergenţii Alexandru Vânău şi Ion Mihai, comandanţi de grupe din plutonul ce-l comandam, şi-au pus viaţa în pericol pentru a mă salva, pe mine, sublocotenentul Dragnea Badea Marin, din Siliştea Gumeşti, comandantul lor de pluton”. Cu ambulanţa diviziei, a fost transportat de urgenţă la Spitalul de campanie din comuna Tinca. De acolo a fost transferat la Spitalul militar de zonă interioară Beiuş, apoi la Alba Iulia, Braşov, Sinaia, şi în cele din urmă la Spitalul Militar Central Bucureşti, suportând 8 operaţii pentru salvarea braţului stâng. Și după ani le-a rămas recunoscător celor care i-au salvat braţul şi viaţa: medicii militari căpitan dr. Vărzaru medicul R. 31 /D.T.V.(Beiuş), dr. ofiţer de rezervă Stancescu (Alba Iulia), locotenent-colonelul dr. Cădere (Braşov), colonelul rezervă dr. Berceanu (Sinaia), locotenent-coloneii dr. Mareşi şi Petrulian (S.M.C. Bucureşti). Precum şi un tânăr practicant pe atunci, elev de liceu, ajuns general de brigadă (r) prof. univ. dr. Ioan Pop de Popa, renumit diagnostician şi chirurg cardiolog (Beiuş).

Dacă dumnealui a găsit cuvinte de răsplată cu mulțumire pentru cei care i-au salvat viața, noi îi adresăm caldă recunoștință pentru jertfa sa, pentru binele ce l-a dăruit urmașilor. Distinsul nostru Erou a fost rănit prima dată pe frontul de Est, pe 6 august 1942, la Kotelnicovo, pe vremea când era comandant de pluton în Grupul 52 Cercetare. Atunci a fost salvat de calul pe care-l încălecase vreo 3000 de km, Mugurel pe numele său, un armăsar negru, care presimțind vuietul de schije în cabraj brusc s-a ridicat în fața snopului de schijelor, și s-a prăbușit, viața fiindu-i curmată de oameni cu milă, iar călărețul cu toate rănile, pe care le-a păstrat toată viața, a scăpat. În încleștarea de la Stalingrad, copilul de trupă, ajuns la 18 ani, se înrolase voluntar pe front, avea să cunoască pe lângă durerea rănilor de glonț și umilința prizonieratului  după decembrie 1942, în lagărul nr. 165 din Siberia.

Atunci și acolo, s-au format cele două divizii de voluntari români care au jurat să lupte pentru alungarea germanilor fasciști. Pentru că acțiunea voluntarilor a fost socotită, de unii ca trădare, de alții ironizată, pe nedrept de ambele părți, voi recurge la trei exemple din care se poate trage o justă concluzie. Prima se referă la raportul întocmit de generalul Tătăranu, de la Marele Stat Major, care cerea scoaterea din efectivele armatei române a respectivilor, raport pe care mareșalul Ion Antonescu, la 10 august 1944, a pus următoarea rezoluție: „Nu vă grăbiți. Azi suntem noi, dar mâine cine o să fie? Deci decât alții, mai bine Cambrea  [Nicolae] și Teclu  [Iacob] (comandanții diviziilor „Tudor Vladimirescu”, respectiv „Horea, Cloșca și Crișan”). Ei și-au făcut pe deplin datoria față de țară”. Al doilea document se referă la Decretul–lege nr. 2.626, din 15 august 1945 dat la București de Regele Mihai I, contrasemnat de ministrul de război, generalul Constantin Vasiliu Rășcanu, prin care, întregului efectiv rămas după campania din Vest, a fost reintegrat în armata română cu toate drepturile recunoscute. Și în fine cel mai important dintre toate socotesc a fi Jurământul depus cu prilejul voluntariatului prin care se angajau față de poporul „robit de nemți să lupt pentru libertatea și propășirea lui”, adică orientarea pro-aliați, semnat, pe 30 martie 1944, de către sublocotenentul Marin Badea Dragnea.

După război, a continuat cariera militară ocupând importante funcții și demnități. Pentru întreaga sa carieră a primit unanimă recunoaștere și distincți dintre care amintesc: Bărbăție și credință (1941), Virtutea Militară (1942), ordinul Steaua României (1944) și Coroana României (1945). În două rânduri Asociația Națională a Cavalerilor de Clio a cerut public Administrației Municipiului Oradea ca în semn de recunoștință să-i acorde distinsului Erou titlul de Cetățean de Onoare generalului de Armată Marin Banea Dragnea, rănit la Oradea, pe 12 octombrie 1944.

Până la îndeplinirea formalităților, Noi, Asociația Națională a Cavalerilor de Clio îi acordăm simbolic „Bastonul  Cavalerului de Clio”. Brevetul de atestare v-a fi predat ștefetei veteranilor Invictus spre a fi dus la Carei, la 25 octombrie 2020, ca semn al rcunoștinței față de toți Veteranii României.

La mulți ani cu sănătate dragi veterani!

La mulți ani domnule General de Armată, Marin Badea Dragnea!

 

 

 

 

1 Material publicat și pe pagina https://biblioteca-cavalerilor.ro/arhive/2552

Publicat în Bihor
Marți, 04 Noiembrie 2014 12:09

Zamolxes şi Pitagora

Publicat în Valcea

Moto: ,,Cei viteji nu-și pierd curajul nici chiar când soarta se arată înfricoșătoare.”

( Panciatantra, 1, 104)

Repede trecătoare ne este suflarea de viață ce ni s-a dat!...

Oricât de instruit ar fi un om(că e rege, oștean ori filosof), el nu poate fi înțelept, atâta timp cât e înfierbântat de patima slavei deșarte și de lăcomia de averi, din care se naște mândria – rădăcina tuturor relelor acestui pământ - , mai cu seamă când mâna ta se întinde peste multe neamuri!

Ce, însă,-au uitat (și încă mai uită!) ,,puternicii lumii”, de când atâta vreme tot cursă, e că înțelepții trebuie să-și facă prieteni, chiar și atunci când nu le lipsește nimic.

Pornind de aici, prin prisma aceasta privind, am găsit de cuviință să pun, ca-n oglindă, tulburarea adâncă de inimi, ce-a fost, când la noi, în Carpați, s-au dus primele războaie dacice, ce-au vânzolit această parte a lumii de-atunci, cuprinsă în ,,triunghiul de foc” : Roma- Parthia- Dacia.

Ce bogăție de pace în suflete-ar fi, de-n clocot n-ar da mândria nebună!...

Căci cele trei imperii nicio lipsă măcar nu aveau, cu două milenii în urmă!...

 

Publicat în Valcea
Miercuri, 10 Iulie 2013 09:08

Sistematizarea Oradiei: 1960-1989

 Dincolo de definiţii, de diferitele feluri de a explica acest proces, profund marcant nu doar pentru Oradea, ci şi pentru orice oraş major din România, trebuie precizat că remodelarea oraşului de pe malurile Crişului Repede a fost un fenomen ce a marcat istoria sa, rămânând pentru noi, contemporanii, indiferent dacă am prins sau nu acea perioadă, o realitate ce nu poate fi ignorată.

            Practic, sistematizarea oraşului a fost urmarea industrializării sale. Noile întreprinderi din zona industrială de pe Şoseaua Borşului au început să atragă, din anii 1960, muncitori din diferite părţi din afara Oradiei, ceea ce a mărit considerabil nevoia de locuinţe. E adevărat că ridicarea cartierelor muncitoreşti s-a făcut conform planurilor anuale şi cincinale stabilite de la centru. Cele două fenomene constante ale perioadei de democraţie populară, apoi socialistă, apar ca specifice şi mergeaSistematizarea orașului Oradeau paralel, în legătură directă una cu cealaltă.

Publicat în Bihor
Marți, 25 Iunie 2013 12:42

Monument al eroilor

Monument, situat în dreapta şoselei Oradea—-Beiuş la aproxi­mativ 500 m după ieşirea din staţiunea balneo-climaterică Băile Felix. A fost ridicat în anul 1964 în memoria soldaţilor români şi sovietici şi a locotenent-colonelului Ion Buzoianu — comandantul regimentului 2 din Divizia Tudor Vladimirescu — care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea oraşului Oradea.monument 1

Corpul propriu-zis al monumentului are forma prismatică cu baza dreptunghiulară şi se sprijină pe un soclu terminat în trepte. Pe faţada din spre est, în marmură neagră, a fost săpat următorul text: ,,Glorie veşnică eroilor care şi-au dat viaţa pentru eliberarea României de sub jugul fascist“, însoţit de un desen — situat mai jos — ce reprezintă două drapele, casca militară şi ramura cu frunze de stejar

În partea superioară este fixată steaua cu 5 braţe executată din bronz, la fel ca şi frunzele de laur prinse pe feţele laterale ale monumentului.  

 General de armată Iacob Teclu, Luptele pentru desăvîrşirea eliberării Ro­mâniei de sub jugul fascist (Oradea), în Analele Institutului de istorie a partidului de pe lîngă C.C. al P.C.R., anul X, nr. 5/1964, p. 140—146; I. Marinescu, Acţiunile marilor unităţi române şi sovietice pentru eliberarea Ţării Crişurilor in perioada septembrie—octombrie 1944, în: Crisia, Ora­dea, 1973, p. 274

Publicat în Bihor
tipografii

ETAPELE DEZVOLTĂRII ACTIVITĂŢII TIPOGRAFICE ÎN BIHOR.
 
 
          Dezvoltându-se aproximativ circular, tiparul cu litere recuperabile avan­sează din centrul Europei spre margine, constituindu-se într-unul din cele mai spectaculoase fenomene ce atestă conştiinţa spirituală a colectivităţii demografice din Evul Mediu.
 
Autorităţile au reacţionat diferit, dar în curând înţelegând impor­tanţa noului mijloc de propagandă l-au luat în stăpânire, reglementându-1 prin aspre privilegii, ce se confereau cu greutate şi chibzuinţă, cău­tând controlarea producţiei tipografice.
 
În unele părţi autorităţile ecleziastice au avut o reacţie, dacă nu de respingere, atunci de ignorare, ceea ce ca efect este acelaşi lucru, atitu­dine ce se poate constata şi la Oradea, unde tiparul întârzie un secol, apare mai târziu decât în centre din jur.3
 
Şi aici premiera este legată de avansarea Reformei. Modul de evoluţie si de manifestare a tiparului justifică împărţirea istoriei sale în Bihor în următoarele etape:
 
1. De la primele instalări de tipografii şi până la ocuparea Oradiei de către turci (1565—1660). 
2. Instalarea definitivă a tiparului (1741—1804). 
3. Începutul concurenţei şi al industrializării. (1804—1856).
4. Industrializarea, constituirea primelor edituri (1856—1919). 
5. Maxima proliferare a editurilor şi tipografiilor (1919—1948). 
6. Concentrarea şi dezvoltarea planificată a activităţii tipografice în condiţiile economiei socialiste (1948 şi până la zi). De fapt, până în 1989, precizăm acum.
 
 
 
Publicat în Bihor

       Istoria omenirii este, în acelaşi timp, şi succesiunea orânduirilor sociale. Caracteristic este faptul printre altele, în fiecare orânduire socială se vorbește şi despre “lupta cu focul şi urmările sinistrelor”, care însă, datorită modului de acţiune şi al mijloacelor folosite, nu aveau înţelesul noţiunilor modeme de astăzi. Nu este lipsit de importanță precizăm că, în dezvoltarea sa, omenirea a trăit şi trăieşte sub imperiul terorii impuse de natură, caracterizată prin manifestările oarbe ale acesteia (inundaţii, cutremure, secete, etc.). Dar şi sub imperiul terorii flăcărilor mistuitoare.

Cunoaştem că istoria omenirii este punctată de transformări adânci, care afectează fie societatea în ansamblul fie anumite domenii ale acesteia. Fiecare generaţie, apărând pe scena istoriei, găseşte un anumit mod de producţie , istoricește determinat. Oamenii se integrează în relaţiile de producţie existente  independent de voinţa lor. Relaţiile umane, la toate nivelele şi în toate orânduirile au fost mereu caracterizate prin decizii şi scopuri urmărite, care demonstrează formula lui Laswell: “Cine câştigă ce, când şi cum”. De foarte multe ori, aceste relaţii au fost însoțite de ameninţarea flăcărilor mistuitoare şi chiar de utilizarea acestora atât în vremuri de linişte, cât şi pe timpul războaielor.

Publicat în Bihor
Vineri, 21 Decembrie 2012 10:35

BĂTĂLIA PENTRU ORADEA[1].

 

Inevitabil eliberarea Oradiei, la 12 octombrie 1944, a fost o continuare firească a actului istoric de la 23 august 1944, deoarece însăşi raţiunea întoarcerii de front şi răsturnarea de alianţă avea ca obiectiv fundamental reîntregirea Ardealului de Nord în cadrul României. De aceea, privită cu niţel spirit de observaţie bătălia pentru Oradea ne apare ca o componentă organică a ansamblului de acţiuni de luptă desfăşurate de trupele române, iniţial singure, apoi în strânsă cooperare operativă cu mari unităţi sovietice din Frontul 2 Ucrainean, în scopul eliberării întregului teritoriu românesc cedat Ungariei prin verdictul de la Viena, din 30 august 1940, zi de doliu naţional[2].

Natura şi coloritul mediului strategic, pur şi simplu al noului context, în care trebuiau să se exprime Armata română, în cursul lunii septembrie 1944, au fost determinate în cel mai înalt grad de faptul că inamicul a reacţionat extrem de violent la întoarcerea de front din partea României, la 23 august 1944, prin recurgerea la o ofensivă în stil mare, având ca ţintă mutarea frontului româno-german pe Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni[3], înainte ca forţele principale ale armatei române şi marile unităţi sovietice să debuşeze din teritoriul muntos şi să se desfăşoare în capul de pod menţinut ferm de trupele noastre de acoperire[4].

Actul eroic al eliberării Oradiei s-a produs în condiţii operativ-strategice dintre cele mai complexe, apropiindu-se de unicitate, fiind precedat de 30 zile fără nopţi în faţa morţii[5].

Publicat în Bihor

 

Apărarea flancului de sud a fortificaţiilor includea şi versanţii de apus al Apusenilor. În acest mod soluţiile teoretice se materializau în concepţiile de apărare a României.

În campania de lucru din anul 1937 şi vara anului 1938 s-au terminat cazematele din sectorul Oradea, până la Bodo tn – aproape 4 km S. - S.V. de liziera de sud Oradea, urmând ca flancul sudic să fie prelungit până la 1,5 km a lizierei de nord a localităţii Şauaieu. În raport cu misiunea strict secretă ce o avea, comandantul Diviziei 17 Infanterie a efectuat un studiu amănunţit al zonei cuprinsă între: Crişul Repede, Canalul colector şi Crişul Negru, iar în adâncime Holod, valea Topa, spre flancul fortificaţiilor.

Pericolul unui atac venea dintr-o eventuală ofensivă ungară dusă pe direcţia Salonta, Tileagd, Aleşd sau chiar Bratca cu scop de a întoarce sectorul fortificat, de la sud de cazemate. Pentru contracararea unei astfel de acţiuni se punea problema unei misiuni de mişcare, pentru Brigada 3 Mixtă Munte, deoarece trupele Diviziei 17 Infanterie trebuiau să „ducă o rezistenţă fără gând de retragere[1]. O posibilă uşurare a luptei s-ar fi realizat prin prelungirea fortificaţiilor, spre Şauaieu.

Acţiunile militare, posibile, în sectorul studiat au fost raportate la posibilităţile şi intenţiile probabile ale trupelor ungare de a ataca, în condiţiile naturale oferite de teren. Subscriem la concluziile specialiştilor militari români, potrivit cărora era puţin probabil ca trupele ungare să fi atacat în lungul Crişului Negru, spre Cârligaţi, pentru a cucerii văile Iadului, Drăganului şi Someşului. Riscul de a fi oprită ofensiva, între Rez şi Creasta Bihorului ar fi întârziat-o şi ar fi irosit grosul forţelor într-o pungă de foc, în detrimentul acţiunilor din Poarta Someşului. Până la terminarea lucrărilor de fortificaţii acţiunea era posibilă, mai ales pe direcţia Salonta, Tinca, Tileagd sau Aleşd. Ungaria, potrivit estimărilor serviciilor de informaţii, în cel mai rău caz pentru noi, putea să destine din totalul celor 21 Brigăzi Mixte, 17 contra României, din care cel puţin două „vor face siguranţa spre Valea Crişului Alb şi Arad, 11 ar fi destinate pentru atacul secundar, şi o rezervă de pe Crişul Negru, maxim 4 Brigăzi (aproape 2 Divizii)[2].

Publicat în Bihor
Page 1 of 4
Ești aici: Home Bihor istorie