Obiceiurile practicate în zonă, păstrate cu sfinţenie odată, şi-au pierdut din menirea arhaică, constituind astăzi elemente ale identităţii noastre regionale: Caloianul, Paparudele, Căluşul de iarnă, Pluguşorul, Anul Nou. Se încearcă păstrarea acestor tradiţii în comună, un rol important în acest demers îl are şcoala, biblioteca, căminul cultural.

Colindele, chiar dacă au un caracter laic, au şi o semnificaţie religioasă legată de Naşterea Domnului şi de venirea Noului An. Tematica pe care o ilustrează colindele este diversă, cuprinzând colinde de casă, de flăcău, de fată, de tineri căsătoriţi, de cioban sau negustor, în funcţie de gospodăria vizitată. Textele colindelor nu se mai folosesc acum în vorbirea curentă, dar au o semnificaţie aparte pentru mesaj, atestând vechimea obiceiului pe aceste meleaguri.

Deşi fiecare comună din judeţul Brăila impune colindelor o manieră proprie, locală de interpretare şi manifestare, există asemănări ce se datorează relaţiilor de vecinătate, de transmitere orală a creaţiilor şi tradiţiilor populare.

În rândurile următoare vă prezentăm trei colinde din zona Brăilei.

Portul popular din Bihor se încadrează în tipologia costumului din zonele de vest ale ţării, unde linia, ca şi componenţa costumului, prezintă unele abateri de la tipul autentic al vestimentaţiei româneşti, prin poalele încreţite fix şi lipsa catrinţei de la spate a costumului femeiesc şi prin cămaşa scurtă, purtată fără brâu, şi ismenele largi la bărbaţi. Menţionăm însă păstrarea fidelă în ornamentaţie a motivelor tradiţionale româneşti, ca şi a sistemelor tehnice de cusături şi ţesături.

Costumul femeiesc se compune din îmbrăcămintea capului, cămaşa (poale), „zadia“, brâu şi încălţăminte.

Observăm o distinctă deosebire între costumul vechi şi cel recent, purtat de femei astăzi, de aceea în prezentarea costumului se va ţine cont de cele două etape, subliniind caracterul autentic românesc al costumului originar de Bihor.

Vrei să asculți câteva piese de muzică tradițională din zona Clujului? 

Folclor muzical din zona Clujului

Cântecul şi dansul au ocupat şi ocupă un rol major în viața oamenilor însoțindu-i în fiecare manifestare unei stări afective: zilele de sărbătoare, distracţiile, târgurile, nedeile, sărbătorile legate de muncile agricole sau de păstorit, ceremoniile legate de muncă și de fertilitatea pământului și, bineințeles, evenimentele importante ale vieții: nașterea, logodna, căsătoria și chiar moartea. Dansul folcloric românesc este una dintre cele mai preţioase bogăţii artistice şi dezvăluie aspiraţiile şi sentimentele oamenilor, caracterul, temperamentul, înţelepciunea şi umorul poporului.

Urmăreşte câteva materiale despre dansuri populare din zona Clujului:

Tradiții clujene în imagini 

Vrei să știi cum arată o casă țărănească tradițională din zona Clujului? Sau care sunt elementele portului popular din satele din vecinătatea orașului tău? Știai că în județul Cluj sunt multe biserici de lemn, vechi de câteva secole? 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj te invită să descoperi și să admiri comorile tradiționale din județul Cluj într-o călătorie virtuală: 

Tradiții clujene în fotografii

Popor cu o bogată istorie, românii din cele mai vechi timpuri au ştiut să păstreze cu sfinţenie datinile şi obiceiurile strămoşeşti.

            Trecând peste perioadele de dominaţie străină, românii au conştientizat că identitatea naţinală este cel mai de preţ lucru la care nu pot renunţa, orice s-ar întâmpla.

            Religia creştină, alături de alte elemente istorice, a devenit elementul forte prin care românii şi-au demonstrat continuitatea, latinitatea şi dăinuirea în vatra firească a fostului neam dacic.

            De aceea, tinerii din zilele noastre au datoria morală de a păstra şi duce mai departe tradiţiile specifice naţiei române, integrarea acestora în tradiţiile europene.

             Lucrarea de faţă este un studiu de caz, un început de drum în ceea ce priveşte conservarea, transmiterea şi însuşirea unor frumoase obiceiuri de primăvară care există de sute de ani, îndeosebi în zonele rurale ale României. Şi aceasta, deoarece satul a păstat cel mai bine obiceiurile şi tradiţiile care au făcut parte integrantă din existenţa sa.

            Unul dintre obiceiurile răspândite în toate zonele arealului românesc a fost acela al „Surăţitului”, numit şi „Prinsul văruţelor” care avea loc în preajma echinocţiului de primăvară, când începea „drumul sfânt al pâinii” şi aratul ogoarelor.

            Postul Paştelui este urmat de unele dintre cele mai frumoase, trainice, expresive şi bogate datini, aducând aminte nu atât de trecerea timpului cât, mai ales, de perioada de purificare, de bunăstare, de armonie şi pace pe care o trăiesc locuitorii satelor şi nu numai.

            Doamne, Ţie mă rog, ţine pe fraţii mei (fratele meu) şi surorile mele (sora mea), dându-le lor sănătate, viaţă lungă şi darul Tău cel sfânt, ca să umble în căile Tale şi să facă cele ce sunt după voia Ta cea sfântă. Dă-ne, Doamne, de acum până la capătul vieţii, să ne iubim şi să ne cinstim unii pe alţii, - căci ce este mai bun şi mai frumos decât a vieţui fraţii împreună!

            Aşa, Doamne, ascultă rugăciunea noastră şi milostiv fii nouă, că bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

CAP. I.  ISTORICUL OBICEIULUI

Cântecul poate exprima toate sentimentele,

                                                                           în  toate gamele, mergând  până  la cea mai delicată înălţare ideală a sufletului omenesc.

Având o existenţă milenară, obiceiurile au avut un rol important în organizarea vieţii sociale din satul tradiţional. Reglementând relaţiile omului cu natura înconjurătoare şi colectivitatea din care face parte, ele marchează atât trecerea de la un anotimp la altul, de la un an sau altul, cât şi momentele importante din viaţa omului, naşterea căsătoria şi moartea, contribuind la modelarea comportamentului uman.

Sărbătoarea începe în seara de 24 decembrie, prin colinzile de la ora 18 ale copiilor între 4 şi 14 ani, care, pe la orele 22, se retrag acasă

, deoarece după această oră încep colindele grupurilor de fete şi feciori şi chiar familii mai tinere care se colindă reciproc. Înainte de-a fi primiţi în casă, atât cei mici cât şi cei mari, cântă o colindă la fereastră sau la uşă.